După terminarea Institutului de Arte Plastice Ion Andreescu din Cluj Napoca (actuala Universitate de Arte și Design), la începutul activității mele de artist plastic, eram fascinată de multele posibilități de transpunere a unor idei în materialul textil; formula cea mai importantă și desăvârșită era tapiseria.
În arta textilă, tapiseria era considerată operă de artă complexă, ce avea rădăcini adânci în arta medievală și populară a țesutului, iar creațiile contemporane se inspirau din trecut și erau într-o continuă conexiune cu arta contemporană. Tapiseria și-a câștigat un loc distinct, fiind prezentă nu numai în muzee, dar și în holurile teatrelor sau a caselor de cultură, dar și a hotelurilor sau a unor instituții importante. Având dimensiuni mari, amintind de gobelinurile renascentiste sau din epoca barocă, adesea aveau dimensiuni monumentale (Tapiseria lui Ion Nicodim Cântare Omului de la Palatul ONU din New York, sau tapiseria monumentală de la Teatrul Naţional din Bucureşti, considerată cea mai mare din Europa postbelică).
Pe plan internațional existau expoziții anuale, bienale sau trienale, iar participarea la marile expoziții naționale și internaționale însemna o recunoaștere care te ducea spre consacrare. Artiștii erau impulsionați la crearea unor opere durabile, care exprimau gânduri, idei, o stare de spirit. Exista o amosferă de lucru, de creație și inovație, de a găsi tehnici și modalități noi de exprimare. Uniunea Artiștilor Plastici din România a organizat trienale și quadrienale de artă decorativă, tapiseria fiind alături de alte arte decorative (ceramica, sticla, fier forjat etc), iar expozițiile erau modul de a cunoaște evoluția artistică, inovațiile etc. În evoluția tapiseriei s-au relevat noi tehnici, utilizarea unor materiale diversificate, sau a unor tapiserii tridimensionale.
Personal am abordat tapiseria parietală dar și cea tridimensională, utilizând atât tehnicile tradiționale, cât și tehnici noi, sau unele chiar personale. Nu aș putea preciza unde se termină tradiția și unde începe modernitatea în tapiseriile mele – ele se completează și conviețuiesc în armonie. Lucrez cu plăcere cu materiale ca firul de cânepă, sisalul, firul de lână de capră, care este aspru și rigid, în comparație cu lâna de oaie. Aceste fire dau o notă arhaică, evidențiind un efect plastic deosebit și profund. Specificul creației mele cred că își are rădăcinile în ancestralul arhaic românesc, cu numeroasele genuri ale artei populare, începînd de la vechile țesături cu materiale tradiționale, cromatică echilibrată, forme și repertoriul decorativ de o mare bogăție, întâlnit la covoare și în vechile țesături, pînă la formele ceramicii, dar și în monumentalitatea arhitecturii de lemn sau în obiectele cotidiene și de uz casnic.
Angelica
După 1990 tapiseria, artă decorativă monumentală majoră, regină a artelor textile, a pierdut locul important deţinut din cauza complexităţii creaţiei, a realizării îndelungate cu personal calificat, dar şi din motive financiare.
În arta românească, tapiseria avea o mare tradiţie, covorul românesc, folosit atât ca decor şi tapet parietal, dar şi pentru acoperirea pardoselei, ce avea un rol important în menţinerea unei temperaturi agreabile în casele de locuit. În prezent artele textile sunt reprezentate de categorii realizate relativ facil (imprimeuri, broderie, colaj) şi în general lucrările sunt de mici dimensiuni. Numeroase expoziţii de artă textilă naţionale şi internaţionale sunt cu lucrări de mici dimensiuni, numite miniartextil, sau textile decorative. La rândul meu am renunţat la ţesutul tradiţional şi m-am îndreptat spre broderie, tehnică spectaculoasă şi uneori miniaturală, sau am folosit tehnica colajului textil, utilizând materiale variate, uşor accesibile.
Percepţia unei opere de artă de către privitor s-a schimbat în zilele noastre semnificativ, totul se desfăşoară într-un ritm extrem de rapid, şi într-o notă de superficialitate. Arta secolului XXI este vizualizată pe calea internetului, online sau pe you tube. Expoziţiile sunt adesea de tip spectacol, happeninguri de o singură zi, derulându-se una după alta, cu teme plastice diverse.
Artiştii din domeniul artelor textile trebuie să valorifice mai mult creaţiile din arta populară şi medievală din spaţiu românesc (aşa cum a făcut şi marele Brâncuşi în sculptură !), să îmbogăţească mijloacele de exprimare, să creeze opere care să transmită contribuţia noastră artistică, mesajul nostru de frumuseţe adresat umanităţii.
