Veac(uri) la hotarul sufletului românesc

 

Din cuvântul de întâmpinare la congresul învăţătorilor din 1923:

,,Bogaţi în lipsuri, în îndatoriri şi în iubiri de moşie, apropiaţi-vă de sufletele noastre, ridicaţi-le până unde poate vrednicia şi conştiinţa voastră trează. Aşa vă vrem!’’

 

2017 este anul în care Basarabia și Transnistria aniversează 100 de ani de la un mare șir de evenimente despre care nu s-a scris mai nimic în manualele de istorie de la Tiraspol, Chișinău sau București!

 

Sperăm ca aceste adevăruri să le aibă în vedere chiar și președintele Igor Dodon în organizarea simpozionului pe care l-a anunțat!

 

100 de ani de când ”Deșteaptă-te, române!” a devenit imn oficial, dar nu în Romania de atunci, ci peste Prut

 

 

Se împlinesc 110 ani de la publicarea în ziarul ”Basarabia” din Chișinău a cântecului ”Deșteaptă-te, române!” (4 martie 1907). Ziarul a fost închis, tipografia şi redacţia arse, iar redactorii săi au fost arestaţi şi deportaţi. Intelectualii nu se lasă și, la 22 aprilie 1907, sub conducerea lui Alexis Nour, la Chişinău, gubernia Basarabia, apare alt ziar, ”Viaţa Basarabiei”, difuzat până la 25 mai 1907.

 

1

 

„Viaţa Basarabiei” apărea şi „cu litere româneşti pentru marele public inteligent al Basarabiei şi tuturor ţărilor locuite de români”, motiv pentru care a fost interzis după numai şase numere. Alexis Nour fusese la 18 ani și învățător dincolo de Nistru, lângă Balta, satul Păsat. Lui îi aparţine meritul de a fi încetăţenit termenul “Transnistria” şi, respectiv, pentru locuitorii regiunii, numele de “Transnistrieni”.

În urmă cu 100 de ani, la 13 august 1917, Mihail Berezovschi, profesor la Catedrala Arhiepiscopală, s-a prezentat în fața unei adunări dedicate cunoașterii limbii române, împreună cu corul Seminarului Teologic din Chișinău. A interpretat atunci, pentru prima oară, “Deșteaptă-te, române”, și a trebuit să-l repete de trei ori, la cererea celor de față. Menționăm că textul mai fusese publicat, în 1907, în ziarul “Basarabia”. Tot pe melodia “Deșteaptă-te, române” s-au deschis, în 21 noiembrie 1917, lucrările Sfatului Țării, iar când, în decembrie același an, s-a proclamat Republica Democratică Moldovenească, “Deșteaptă- te, române”, a devenit imn de stat. Această situație a durat până în 27 martie 1918, când s-a realizat unirea cu România și, desigur, s-a adoptat Imnul regal.

Și la Odesa, încă la 1 mai 1917, la marea manifestaţie, moldovenii veniţi de pe toate fronturile au defilat, în frunte cu bravul ofiţer de stat major, basarabeanul Emanoil Catelli, cântând imnul bardului Mureşanu, „Deşteaptă‑te, române!”, având toţi pe piept tricolorul românesc.

”Deșteaptă-te, române” a mai fost Imn de Stat în Republica Moldova prin hotărîrea Parlamentului nr.691-XIII din 27 august 1991 cu privire la Imnul de Stat al Republicii Moldova, până în 1994 când este înlocuit(prin hotărîrea Parlamentului nr. 140-XIII din 7 iunie 1994 cu privire la Imnul de Stat al Republicii Moldova).

 

100 de ani de când la Tiraspol se cânta ”Deșteaptă-te, române!” și se defila cu tricolorul

 

Se împlinesc 100 de ani de la ”Primul Congres al Moldovenilor din Stânga Nistrului” (Tiraspol, 17-18 decembrie 1917) prezidat de Ștefan Bulat (tânăr învățător transnistrean, absolvent al Seminarului Pedagogic de la Bairamcea), congres la care tricolorul a fost arborat de profesorul Georghe Mare pe clădirea din Tiraspol unde se desfășura.

 

2

 

Congresul a fost precedat de adunări pregătitoare la Tiraspol în 16 noiembrie şi Grigoriopol în 21 noiembrie hotărându-se ca fiecare sat să trimită doi delegaţi. Ţinut sub semnul tricolorului, congresul a votat pentru crearea de şcoli naţionale cu predare în alfabet latin (limba rusă să se învețe doar din clasa a III-a ca „învățătură separată”); introducerea limbii române în biserici, justiţia în limba băştinaşilor, medici români la sate, moldovenii să facă armată în oastea naţională. S-a cerut „să ne soedinim [lipim] la Basarabia”. Sofron Coldîba și Ștefan Logut din Garmațcaia insistă și ei cu o rezoluție pentru unire cu Moldova. Transnistreanul Ștefan Bulat atenţiona ,,dacă vom lăsa Ucraina să taie o ramură azi, alta mâine, din copacul nostru va rămâne buturuga”. Trimisul Radei ucrainene a urat în încheiere ,,Slavă Moldovei slobode”. Congresul a ales un comitet din care au făcut parte Bulat, Jalbă, Durbailă, Maloman și Dumian, cu toții moldoveni transnistriein. Învățătorii transnistreni Teodosie Mălaiu din Speia, Mihail Moscalencu, Alexandru Todorașcu și Diaconu fac o listă cu 40 de învățători moldoveni de dincolo de Nistru. Învățătorul Mălaiu a citit în română fabula „Racul, broasca și știuca” îndemnând la unire. Învățătorului Mihail Moscalencu i se dau în mână cărți și publicații românești pentru biblioteca Comisiunii școlare moldovenești de pe lângă Zemstva Tiraspolului. Doamnei învățătoare Bejan din Malovata, care fusese la cursurile din vară de la Chișinău la care participaseră 500 de învățători din Basarabia și Transnistria, i se dau 20 de abecedare. Moldovenii de peste Nistru dețineau în Sfatul Ţării 10 mandate. La finalul congresului s-a citit „Hora Unirii” cu „Hai să dăm mână cu mână/ Cei cu inima română”, apoi, toți cei de față, cu steagul național în frunte, au plecat pe ulița de căpetenie a târgului Tiraspol.

Mai târziu, după cum se știe, moldovenii transnistrieni au rămas în 1918 între frontierele URSS-ului. Totuși, în mai 1918 se formează pe lângă asociația generală a învățătorilor din județul Tiraspol o secție moldovenească din 22 învățători, care cere cu stăruință reprezentanților guvernului ucrainean al lui Hatman Scoropadschi, școli primare naționale în satele moldovenești. Ucrainenii, care luptau pe viață și pe moarte pentru dezrădăcinarea școlilor moscovite din cuprinsul Ucrainei, au aprobat cererea învățătorilor moldoveni. Și astfel în iulie 1918, inițiatorii revendicărilor naționale din Moldova Ucraineană, în număr de 20, cu autorizația din ambele părți, trec Nistrul și în Chișinău fac primele cursuri de cultura românească, cot la cot cu învățătorii basarabeni. În toamna anului 1918 se deschid peste Nistru școli românești în cele mai mari sate moldovenești, cu cărți școlare aduse din Basarabia se începe peste Nistru și organizarea bibliotecilor populare. În orașele Dubăsari și Grigoropol, precum și în satele Lunca, Coșnita și Molovata s-au jucat și piese de teatru, mai ales din V. Alecsandri. „Deșteaptă-te, române” s-a mai cântat în Transnistria încă vreo câțiva ani, până prin 5 martie 1920, când armatele bolșevice se înstăpânesc în toate raioanele moldoveneşti din stânga Nistrului. La 1 octombrie 1920, un anume T. Stavţev, comandantul grănicerilor sovietici de pe Nistru, ordona populaţiei „de pe malul Nistrului, precum şi în regiunile vecine cu malul râului, cu case ale căror ferestre au vedere înspre România, de a închide obloanele ferestrelor sau de a împiedica ca lumina să filtreze în afară, astupând ferestrele prin vreo bucată de stofă oarecare”.

 

 

3

Alexei Mateevici

 

100 de ani de la înfiinţarea „Asociaţiei (obştea) învăţătorilor moldoveni din Basarabia şi de dincolo de Nistru” și de la primul lor congres

 

Se împlinesc 100 de ani de la înfiinţarea în 14 aprilie 1917 a „Asociaţiei (obştea) învăţătorilor moldoveni din Basarabia şi de dincolo de Nistru” ca reacție la jignirea adusă lor de către I. Sâromeatnikov, şeful de atunci al învăţământului din gubernie, care a susținut la congresul tuturor învățătorilor din Basarabia din 10-13 aprilie 1917 că limba “băștinașilor” este săracă, precum a samoezilor, având în jur de 100 de cuvinte și, prin urmare, aceasta nu poate fi folosită în școli. În aceste condiții, cadrele didactice moldovenești se separă de alogeni, își țin propriul congres, trecând la instituirea școlilor naționale și la introducerea alfabetului latin.

100 de ani de la primul congres al învăţătorilor români din Basarabia (25–28 mai 1917), congres la care Alexei Mateevici, autorul actualului imn al R.Moldova, spunea răspicat că „N-avem două limbi şi două literaturi, ci numai una, aceeaşi cu cea de peste Prut. Aceasta să se ştie din capul locului, ca să nu mai vorbim degeaba… Noi trebuie să ajungem numaidecât la limba românească. Lucrul drept poate înflori numai dacă se întemeiază pe idei drepte. Trebuie să ştim de unde ne tragem, căci altfel suntem nişte nenorociţi rătăciţi. Trebuie să ştim că suntem români, strănepoţi de-ai romanilor. Aceasta trebuie să le-o spunem şi copiilor şi tuturor celor neluminaţi. Să-i luminăm pe toţi cu lumina dreaptă”.

Alexei Mateevici îi scria în vara lui 1917 lui Ioan Pelivan: ”Însă poporul deja să deșteaptă; soarele renașterii a început să arunce și asupra românimei basarabene razele sale strălucitoare și înviorătoare”. În 17 iunie 1917, poetul a scris poezia „Limba noastră” pe care o va citi a doua zi, pe 18 iunie, la deschiderea cursurilor de învățători moldoveni în Chișinău. Poetul s-a săvârșit din viață la 13 august 1917 (stil vechi), în Chişinău, la nici 30 de ani, fără să apuce unirea cu România.

 

100 de ani de când învățătoarea basarabeancă Elena Alistar devine prima femeie româncă membră a unui for legislativ (parlament)

 

Se împlinesc 100 de ani în 2017 de când o femeie româncă a acces într-un parlament. Elena Alistar(n. 1873, Vaisal, judeţul Ismail, Basarabia – d. 1955, Pucioasa), a fost unica femeie care a făcut parte din Sfatul Ţării, care a decis printre altele și Unirea Basarabiei cu România. Din păcate, următoarele femei românce vor putea ajunge în forul legiuitor abia după 30 de ani de la această premieră a Elenei Alistar. Fiică a preotului Vasile Balan şi a Elisavetei, a făcut şcoala primară la Congaz, judeţul Cahul, apoi Şcoala Eparhială de Fete din Chişinău (1882 – 1890). Devenită învăţătoare, a predat, în perioada 1890 – 1906, în şcoli din localităţile Văleni, Roşu, Zărneşti şi Rezeni, unde s-a stabilit împreună cu soţul ei, preotul Dumitru Alistar. Încă din 1909 militează pentru unirea Basarabiei cu România, publicând o serie de articole în presă şi organizând un grup de propagandă a ideilor unioniste în teritoriile româneşti de dincolo de Prut. Arestată pentru „activitate naţionalistă”, la 19 august 1914, este închisă pentru 45 de zile la Chişinău. Eliberată, se retrage la Iaşi, unde este mobilizată ca medic pe front (1916). Participă la constituirea Partidului Naţional Moldovenesc în aprilie 1917. A fondat, în acelaşi an, Societatea Culturală „Făclia Femeilor Studente la Medicină” şi Liga Culturală a Femeilor din Basarabia, unde a cerut pe toate căile unirea cu România.

În octombrie 1917 a fost aleasă deputat în Sfatul Ţării de la Chişinău, mandat exercitat în perioada 21 noiembrie 1917 – 27 noiembrie 1918. În prima ședință a Sfatului Țării a pus eşarfe tricolore româneşti pe piepturile celor doi președinți ai adunării. Într-un discurs ţinut la 11 februarie 1918, Elena Alistar se adresa nehotărâţilor prin cuvintele „acum ori niciodată, noi trebuie să ne unim…! Orice moldovean, fie el cât de democrat, trebuie să înţeleagă aceasta şi să facă tot ce se poate, să aducă orice jertfă, pentru a înfăptui această Unire”. După unire a fost numită director la Şcoala Eparhială de Fete din Chişinău, pe care a condus-o în perioada interbelică. A fondat Liga Culturală a Femeilor şi Gruparea Femeilor Române din Basarabia.

100 de ani de la un testament politic al fraţilor basarabeni, din vremea când nici ei, nici transilvănenii nu făceau parte din România

În 1917 Rusia aprobase ca foștii prizonieri ardeleni din lagărele din Ucraina care doreau să se înroleze voluntari în armata română să se deplaseze spre frontul românesc. Ziua de 6 iunie 1917 va rămâne una din rarele sărbători naţionale, înscrisă în istoria de renaştere a basarabenilor. În piaţa din spatele gării din Chişinău, Partidul Naţional Moldovenesc a făcut o primire caldă ardelenilor, prilejuind o înălţătoare manifestaţie de bucurie între fraţii de acelaşi sânge”. Ziarul „Cuvânt moldovenesc” (nr. 47 din 8 iunie 1917) relevă contribuţia lui Simion Murafa la această manifestaţie: „Fraţii transilvăneni erau înşiruiţi frumos în dosul gării, sub ascultarea comandanţilor. Ascultau cuvântările moldovenilor şi după fiecare cuvântare, corul lor cânta un cântec. Şi cântau aşa de frumos că ochii moldovenilor s-au umezit de lacrimi. Cel dintâi Simion Murafa (basarabeanul care va fi ucis de bolșevici pentru acest gest în 20 august 1917) le-a dăruit din partea moldovenilor un steag roşu, galben şi albastru. Le-a spus să-l ducă la izbândă şi să nu se oprească până ce n-au dat slobozenie tuturor românilor…”.

 

4

 

Iată textul cuvântării basarabeanului Simion Murafa: „Astăzi voi aţi trecut Nistrul şi să ştiţi că acum nu mai sunteţi pe pământ străin, ci sunteţi între fraţi de-ai voştri. Nu ne-aţi cunoscut, ne-aţi crezut morţi; ei bine, noi numai am dormit; de acum ne-am deşteptat şi noi la viaţa naţională, de acum voim să fim şi noi o parte conştientă a neamului românesc. Trecerea voastră prin Basarabia nu ne-a putut lăsa rece. Am alergat cu toţii să vă vedem, să vă îmbrăţişăm şi să ne unim pentru totdeauna sufletele. Ca să vă aduceţi viaţa voastră întreagă aminte de ziua aceasta a înfrăţirii noastre, vă dăm un semn de amintire. Prin mine moldovenii vă oferă acest steag tricolor: simbolul unităţii noastre naţionale. Pe el erau să fie scrise cuvintele: „Libertate sau Moarte”. Primiţi-l cu dragostea cu care vi-l dăm şi-l duceţi cu bine peste Prut, peste Milcov, peste Olt, peste Mureş şi peste Crişuri, fluturaţi-l triumfător peste întreaga întindere românească şi implantaţi-l apoi în numele nostru pe turnul cetăţii de la Alba Iulia. Duceţi-l la biruinţă, sau muriţi pentru idealul care vă însufleţeşte”. Gestul lui Simion Murafa a fost caracterizat de Petru Nemoianu drept „un testament politic al fraţilor basarabeni, din vremea când nici ei, nici noi nu făceam parte din România de astăzi”.

ALTE EVENIMENTE DIN BASARABIA ȘI TRANSNISTRIA DE LA CARE SE ÎMPLINESC 100 DE ANI

100 de ani de când învățătorul basarabean Gherman Pântea se deplasează în 5 octombrie 1917 la Petersburg unde obţine de la Lenin acordul pentru autodeterminarea naţională a basarabenilor: ”Trebuie să vă smulgeţi drepturile cu forţa şi să nu le cerşiţi (…) faceţi totul prin Sfatul Ţării al vostru. În ceea ce priveşte deschiderea anului şcolar de învăţământ, adresaţi-vă României de acolo, care vă poate ajuta în toate problemele voastre – şi cu cadre didactice, şi cu manuale şcolare etc.”

 

5

 

Pântea va ajunge deputat în Sfatul Ţării, ministru al apărării în Guvernul Basarabiei, deputat în Parlamentul României, de 3 ori primar al Chişinăului, primar al Odessei. El a dat semnalul pentru începerea Congresului Militarilor Moldoveni desfășurat între 20-28 octombrie 1917, congres care a hotărât alcătuirea Sfatului Ţării, a primului parlament basarabean, care avea să decidă autonomia acestei provincii iar apoi Unirea ei cu patria mamă.

100 de ani de când (13 noiembrie 1917) Zemstva Gubernială din Chișinău se adresa zemstvelor guberniale din Podolia și Ekaterinoslav cu rugămintea de a arăta numărul copiilor moldoveni de vârstă școlară din stânga Nistrului.

100 de ani (23 octombrie 1917) de când învățătorul basarabean cu studii la Şcoala Normală la Bairamcea, judeţul Cetatea Albă, Vasile Țanțu a fost ales la Congresul ostaşilor moldoveni ca președinte al biroului pentru constituirea și organizarea Sfatului Ţării.

 

7

 

Studiind statisticile etnografice ale Basarabiei, el stabileşte definitiv proporţia etnică a celor 150 de viitori deputaţi ai Sfatului Ţării şi anume: 70 la sută de moldoveni şi 30 la sută minoritățile. 105 erau moldoveni, 15 ucraineni, 13 evrei, şapte ruşi, trei bulgari, doi nemţi, doi găgăuzi, un polonez, un armean şi un grec. Moldovenii de dincolo de Nistru aveau rezervate 10 locuri. Convoacă Sfatul Ţării pe ziua de 21 noiembrie 1917. Deputaţii s-au împărțit, după concepţiile lor ideologice, în mai multe grupări politice: socialişti democraţi, fracţia ţărănistă, fracţia rusă, bulgară. Preşedinte al Blocului Moldovenesc („orientaţia Prutului”- proromână) este ales Vasile Ţanţu. I se propune să fie ales ca ministru al republicii, dar, modest din fire, a preferat să rămână numai deputat. La câţiva ani după Unire, Vasile Ţanţu este numit prefect de Lăpuşna. El a murit însă tot ca învăţător, ca cel mai sărac învăţător. Fiu de ţăran, din satul Horodişte, Vasile Ţanţu fusese numit învăţător în satul Cârneşti, iar apoi se transferă în satul Gherman, judeţul Bălţi. Pe vremea când limba română era interzisă, înainte de unire, o bucată de vreme este suspendat de către inspectorul învăţământului primar din judeţ. Când la 6 ianuarie 1918, bolşevicii pun stăpânire pe Chişinău şi Sfatul Ţării se vede în faţa unei primejdii de moarte, Blocul Moldovenesc îl deleagă la Iaşi pentru a cere intervenţia armatei române şi pe Vasile Ţanţu. În 2017 se împlinesc 80 de ani de la moartea sa.

 

100 de ani de când la Congresului ostaşilor şi ofiţerilor moldoveni care a avut loc la 20 octombrie 1917 la Chişinău, din partea moldovenilor din Transnistria s-a adresat congresului delegatul Toma Jalbă, cu următoarele cuvinte: „…vă întreb pe domniile voastre, fraţilor, fraţii mei şi neamurile mele – că sântem noi moldoveni dintr-un sânge – cui ne lăsaţi pe noi moldovenii? De ce sântem rupţi din coasta Moldovei şi trăim pe celălalt mal al Nistrului? Noi rămânem ca şoarecii în gura motanului? Fraţii noştri! Nu ne lăsaţi, nu ne lepădaţi şi nu ne uitaţi. Şi dacă ne veţi uita, noi malul Nistrului îl vom săpa şi vom îndrepta apa pe dincolo de pământul nostru.” Toma Jalbă a primit aclamaţiile delegaţilor ridicaţi în picioare, care strigau „Nu vă vom uita!” Ion Buzdugan i-a dat la tribună răspunsul la rugăminte, promiţând „Nu vă lăsăm, fraţilor, veniţi în braţele noastre. Nistrul îl vom săpa împreună şi vom îndrepta apa lui pe dincolo de hotarul sufletului românesc, pentru ca nimic să nu ne mai despartă.”

 

100 de ani de când studentul basarabean Teofil Ioncu în septembrie 1917 reprezentând Partidul Naţional Moldovenesc la Kiev, la Congresul naţionalităţilor din Rusia, spunea: „Salut congresul naţiunilor în numele Românilor din Basarabia! Mulţi aţi auzit de „Moldoveni”, dar puţini cred că ştiţi că naţiunea moldovenească nu există. Există o naţiune română. Numele Moldova, Moldoveni, este numai teritorial, dar nu naţional, iară dacă noi numim „moldoveneşti” comitetele şi organizaţiunile noastre, o facem aceasta numai din punct de vedere tactic, fiindcă cuvântul „Român” sună prea aspru la urechile vrăjmaşilor noştri, de cari avem foarte mulţi, ca şi d-voastră, şi el le serveşte de a ne acuza pe noi de separatism. Dacă în aspiraţiile noastre politice ne vom lovi mereu de deziluzii, atunci, urmând necesităţii, care nu cunoaşte cruţare, din prieteni ai democraţiei ruseşti, ne vom face separatişti”.

 

100 de ani de la apariția la Odessa a unei broşuri a Comitetului moldovenesc din Odesa, alcătuită de studentul in medicină Vladimir Bogos, preşedintele cercului studenţesc din Kiev, care, în cuvântul introductiv precizează: „Ţineţi frate cu frate, daţi mână cu mână, uniţi-vă, că numa în unire e puterea cea mare. Afară de pământ şi alte drepturi materiale, noi avem prilejul a învia la o viaţă naţională şi trebuie să ne păstrăm neamul moldovenesc, care este nu numai în Basarabia, dar şi în Bucovina, Transilvania, România, într-o parte a Sârbiei, Bulgariei, chiar şi în Macedonia. Acum a venit vremea, când putem să facem ce ne este scris şi de la Dumnezeu, care ne binecuvântează la luptă pentru binele nostru naţional”.

 

ALTE ANIVERSĂRI DIN BASARABIA ȘI TRANSNISTRIA

 

335 de ani de când Dosoftei, mitropolitul Moldovei, scrie în 1682 „Viața și petriaceria svinților acmu tipărite. Întru bl[ago]s[lo]vite dzâlele Prealuminatului întru I[isu]s H[risto]s Ioan Duca Voevoda. Cu mila lui Dumnidzău Țărâi Moldovei și Ucrainei cu porunca Mării Sale și cu poslușenia a smereniei noastre. A lui Dosoftei Mitropolitul Suciavei. În tiparnița Svintei Mitropolii în Iași, la care tiparnițâ ne-au ațiutorit de la Mosc Svinția Sa Părintele nostru, Patriarhul Ioachim. De la nașterea Domnului și Mântuitoriului nostru I(isus) H(risto)s leat 1682. A sinaxarului dumnedzăiascâ și svântâ carte scoasă de pre greciaște și ellineaște din 12 Mineae a Svintei Besearici, și din cărțâle vistiariului Besiaricii pre limbâ rumâniascâ cu lungâ nevoințâ, și cu Lexicone de-agiunsu tălmăcitâ, cu pohta blagocestivilor și lui Dumnădzău iubiți Domnii Țărâi Moldovei Ioan Gheorghi Ghica Voevoda, și Ștefanu Vasilie Voevoda, și Evstratie Dabija Voevoda, și Ioan Duca Voevoda și Iliași Alexandru Voevoda, și Ioan Stefanu Petre Voevoda, și Ioan Dimitrie Cantacuzino Voevoda, și Măria Sa Ioan Antonie Ruset Voevoda, și cu pofta Dumilor sale cinstiților Boiarii țărâii, într-atâta lungâ vriame scriind și tălmăcind câte am putut birui în acești viaci grei a Țărâi, abia cu mult greu am scris și aciastâ Svântă carte, de o am tălmăcit rumăniaște pre limbâ proastâ, cariia iubiții lui Dumnedzău și cinstiți cetitori, cu drag să o primiți și să o cetiți fără urât, că nu spune într-ânsâ de petrecăniile și puterile împăraților și a chesarilor, ș-a crailor, ș-a domnilor, nice de vitejiile și izbândile hatmanilor, nice de nevoințele vitiajilor și ghârăților lumești, ce de nevoințele și biruințele și izbândile a vitiajilor Împăratului și Domnului ceresc, de-acărora nevoințe îngerii se minuneadză, cum ei puturâ de să nevoirâ și biruirâ a bate război așia de minunat preste toatâ minunia și cinstit preste toatâ cinstia. Carile Dumneavoastrâ cetindu-le în toate dzâle veți îndulci sufletiaște ca în Raiul adevărat a Svinții Sale, și întâi să pomeniți și să mulțămiți blagocestivilor Domni, și pre noi încâ nu uitați de la Svântâ ruga Dumilor voastre.” Prin Viața și petrecerea sfinților, 4 vol. 1682-1686), Dosoftei este socotit primul mare prozator român. Prin „Psaltirea în versuri”, cu peste 500 pagini şi 8634 de versuri, tipărită în 1673 la Uniev, Podolia (azi Унів, Ucraina), Dosoftei este considerat primul mare poet român. Își numește marea operă ”Psăltire a Sântului Proroc David pre limbâ rumâneascâ cu zâsa și cu toatâ cheltuiala Prealuminatului întru Iisus Hristos Stefan Petră Voevoda Domnul Țărăi Moldovei. Din Sântele Scripturi a Sânților Părinți dascălilor Sântei Besiarici, cu lungâ ostenealâ în mulți ani socotitâ și cercatâ prin Sântele Cărți, și diacia pre verșuri tocmitâ în cinci ani foarte cu osărdie mare, de Smeritul Dosoftei Mitropolitul de Țara Moldovei.”

În această Psaltire introduce și versurile boierului-istoric moldovean Miron Costin (n.30 martie 1633– octombrie/decembrie d.1691):

 

”Neamul Țărâi Moldovei de unde dărazâ?

Din Țara Italiei tot omul să creazâ.

Fliah întăi apoi Traian au adus pre-acice

Pre strămoșii cestor țări de neamu cu ferice.

Răsădit-au țărâlor ghotarele toate,

Pre siamne ce stau în viaci a să vedia poate.

El cu vița cestui neam țara rumăneascâ

Împlut-au Ardealul tot și Moldoveneascâ.

Siamnele stau de să vâd de dânsul făcute,

Turnul Severinului să custe-n vremii multe.

Stremoșii Moldoveei adus-au în țarâ,

Pre Ghețâi cu sabiia scoțând din hotarâ.

Stau siamnele podului cu praguri căzute,

Și Turnul Severinului de Seviru făcute,

Podul prestă Dunăre-n Țara Rumâneascâ,

De-au trecutu-și oștile-n Țara Ungureascâ.

Pre-acela pod au trecut Moldoavei stremoșii,

Bătând război cu Dachii a Sasilor moșii.”

Dosoftei este primul versificator al Psaltirii în tot Răsăritul ortodox, primul traducător din literatura dramatică universală şi din cea istorică în româneşte, primul traducător al cărţilor de slujbă în româneşte în Moldova, primul cărturar român care a copiat documente şi inscripţii, unul dintre primii cunoscători şi traducători din literatura patristică şi post patristică la noi şi care a contribuit la formarea limbii literare româneşti.

https://tiparituriromanesti.wordpress.com/2012/03/08/dosoftei-viata-si-petrecerea-sfintilor-iasi-1682/

https://tiparituriromanesti.wordpress.com/2011/12/02/dosoftei-psaltirea-in-versuri-uniev-podolia-1673/

 

300 de ani de când Dimitrie Cantemir, ”Voievodul și de moșie Domn a Moldovii” (martie – aprilie 1693 și 1710 -1711) și ”a Svintei Rossieștii Înpărății Cniadz”, mare cărturar enciclopedist, etnograf, geograf, filozof, istoric, lingvist, muzicolog, compozitor, membru al Academiei de Științe din Berlin), publică în 1717, la Sankt Petersburg, înlimba româniască“, “Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor întăi pre limba lătiniască izvodit, iară acmu pre limba romîniască scos.” În volum scrie: „Înainte de toate, chiar dacă acest (neam) a fost împărțit în trei ținuturi de căpetenie, totuși toți se cheamă cu același nume de români, disprețuind, adică dând de-o parte numele de valahi, care le-a fost dat de către popoarele barbare. Căci românii care trăiesc și astăzi în Transilvania, deasupra fluviului Olt, în ținutul numit Maramureș, nu-și dau numele de valah, ci de români (martori îmi sunt toți locuitorii tuturor națiilor din Transilvania). Cei din Valahia (pe care grecii din vremuri apropiate îi numesc ungrovlahi, iar noi, moldovenii, îi numim munteni – căci au luat în stăpânire mai multe locuri muntoase) își dau și ei la fel numele de români, iar țării lor de Țara Româneasca, adică în latinește: Terra Romana. Noi, moldovenii, la fel ne spunem români, iar limbii noastre nu dacică, nici moldovenească, ci românească, astfel că, dacă vrem să-l întrebăm pe un străin de știe limba noastră, nu-l întrebăm: «Scis moldavice?», ci «Știi românește?», adică (în latinește): «Scis Romanice»? Iar dacă aceste neamuri n-ar fi la obârșia lor romani, cum, mă rog, ar fi putut să-și ia, prin minciună, și numele, și limba romanilor? Arată-să pre scurt neamul Moldoveanilor, Munteanilor, Ardeleanilor(carii cu toții cu un nume de obște Români să cheamă) să fie din rodul său hireși Romani, și precum Dachia au fost descălecată de Traian împărat cu cetățeani și slujitori Romani”.

Dimitrie Cantemir are în Descriptio Moldaviae (Descrierea Moldovei), scrisă în latină (1714-1716), când trăia în Rusia, la cererea Academiei din Berlin, și un capitol ”Despre literele moldovenilor”, în care spune: ”Înainte de soborul bisericesc de la Florenţa (1437), moldovenii foloseau litere latineşti, după pilda tuturor celorlalte neamuri al căror grai se trage din cel roman. Dar când mitropolitul moldovean a trecut, la acest sinod – după cum am arătat mai sus – de partea papistaşilor, atunci urmaşul său, cu numele Theoctist – diacon al lui Marcu din Efes, bulgar de neam, ca să stârpească aluatul papistaşilor din biserica moldovenească şi să taie celor tineri prilejul de a citi vicleşugurile papistaşilor – l-a sfătuit pe Alexandru cel Bun să izgonească din ţară nu numai pe oamenii de altă lege, ci şi literele latineşti şi să pună în locul lor pe cele slavoneşti. Cu această râvnă prea mare şi nepotrivită, el a ajuns ctitorul cel dintâi al barbariei în care este împotmolită astăzi Moldova. Dar fiindcă literele slavoneşti nu ajungeau pentru scrierea tuturor vorbelor pe care graiul moldovenesc le-a luat parte din graiul latinesc şi parte din graiurile neamurilor învecinate, atunci a trebuit să fie născocite câteva litere noi: de aceea graiul moldovenesc a avut apoi un număr atât de mare de litere cum nu are nici un alt grai europenesc.”

https://tiparituriromanesti.wordpress.com/2014/05/26/dimitrie-cantemir-hronicul-vechimei-a-romano-moldo-vlahilor-sankt-petersburg-1717/

https://tiparituriromanesti.wordpress.com/2011/11/03/dimitrie-cantemir-hronicul-romano-moldo-vlahilor-tomul-i-iasi-1835/

 

225 de ani de la apariția în Transnistria (la Dubăsari sau Movilău) a primei cărți de poezie din întreaga literatură română, „Poezii noo” (1792-1796), poeziile prințului Ioan Cantacuzino (1757—1828), înnobilat de Ecaterina a II-a, volum în a cărei ”Predislovie” se scrie: „Unele dăntr-aceste stihuri sânt tălmăcite după limbi străine, iar altele alcătuite dăn nou pă limba rumânească”.

 

Este primul autor român cu un volum tipărit. Face și primele traduceri din autori francezi, englezi din La Fontaine, Metastasio, Thomas Gray, Marmontel, J.J.Rousseau, Alexander Pope. Înființează aici târgul Kantakuzinka sau Kantakuzovka, azi Pribujeni in Ucraina. Se născuse la Constantinopol în familia unui clucer şi a unei fiice de domn moldovean. Omul de litere Mihail Strelbiţchi îşi mutase tipografia în 1792 de la Iaşi la Dubăsari, în Transnistria. Aici tipăreşte cărţi în româneşte, ruseşte şi greceşte. Prima carte românească de poezii e tipărită aici, „Poezii noo” de Ioan Cantacuzino. În 1796 mută tipografia la Movilău, tot în Transnistria. Aici publică multe cărţi populare destinate întreg spaţiului românesc precum „Alixăndria”, istorie fantezistă a vieţii lui Alexandru Macedon.

https://tiparituriromanesti.wordpress.com/2012/11/27/ioan-cantacuzino-poezii-noo-1792-1796-dubasari-ori-movilau/

 

200 de ani de la recensământul din Basarabia al autorităţilor ţariste (1816-1817), recensământ la care apar românii (86%), rutenii (6,5%), evreii (4,2%), lipovenii (1,5%), grecii (0,7%), armenii (0,6%), bulgarii (0,2%) şi găgăuzii (0,2%).

 

195 de ani de când (1822) la Chişinău, Iacob Hâncu (Ghinkulov), originar din Ovidiopolul de peste Nistru deschide o școală gratuită după sistemul de Lancaster. În 1840 va scoate la Sankt Petersburg ”Gramatica valaho-moldovenească”, în prefața căreia scrie: ”Acesta e limba Română. Și denumirea de Român nu e întâmplătoare. Deci, într-o descriere generală a urmașilor apropiați ai unuia și aceluiași trib, suntem în drept să ne ținem de comuna lor denumire; deci limba Română poate servi drept noțiune comună pentru graiul Valah și pentru cel Moldovenesc.” Avea să ajungă profesor la Seminarul duhovnicesc din Chişinău, apoi la catedra de limbă română înfiinţată la Universitatea din Petersburg, unde a fiinţat între 1848 şi 1858.

https://tiparituriromanesti.wordpress.com/2012/11/23/iacob-hancu-ghinkulov-gramatica-valaho-moldoveneasca-sankt-petersburg-1840/

 

190 de ani de când (1827), pedagogul basarabean Ștefan Margela scotea de sub tipar în Sankt Petersburg, la ”Dipartamentul Obşteştiei Învăţări”, o ”Gramatică russască și rumâniască” (россиско – румынская грамматика) în 3 volume. În prefaţa scrisă în limba rusă explică: ”Mă simt obligat a spune câteva cuvinte despre această gramatică româno-rusă, care nu numai că poate fi de folos, dar este necesară, fiindcă ea dă mijloace a căpăta cunoștință în limba rusească la opt sute de mii de Români, care locuiesc în Basarabia aflătoare sub stăpânirea Rusiei, în curgerea de două zeci ani, neavând nici un manual pentru acest scop. În afară de aceasta, ea poate să aducă foloase și Rușilor care doresc a învăța limba românească. Acum cu mărinimoasa aprobare și ajutorul stimatului șef al meu, Excelenței Sale domnului ministru al instrucțiunii publice, care a ordonat să se tipărească această carte în rând cu alte opere folositoare, am pus la alcătuirea ei toată stăruința mea, și dacă munca mea va fi de folos, acei care se vor folosi de ea, vor face această mulțumită patronării Excelenței Sale a domnului ministru, care fără oboseală se îngrijește pentru răspândirea învățăturii în țările, care se află sub sceptrul rusesc.”

https://tiparituriromanesti.wordpress.com/2012/01/04/gramatica-russasca-si-rumaniasca-inchipuita-de-stefan-margela-sankt-petersburg-1827/

 

180 de ani de când au fost desprinse de arhidieceza basarabeană ţinuturile româneşti de peste Nistru. Din 1540 și până în 1837 regiunea dintre Nistru și Bug – care pe atunci se numea „Ucraina Hanului” (cu sediul hatmanului la Dubăsari) sau Edisan sau, mai târziu, ținutul Oceakovului – aparținuse bisericește de Mitropolia Proilaviei(Brăilei). Ierarhii Proilaviei se intitulau Mitropoliți ai Proilaviei, Tomarovei (Renilor), Hotinului, al întregului țărm al Dunării, al Nistrului și al întregii Ucraine a Hanului. O scurtă perioadă, ortodocșii din Transnistria au fost și sub jurisdicția episcopiei Hușilor. În 1792 fuseseră în ”Ucraina Hanului” 316 parohii moldovenești.

 

175 de ani de când(21 martie 1842) Consiliul suprem al provinciei basarabene îi răspunde cererii mareşalului Ion (Iancu) Sturdza către guvernatorul Feodorov că se cuvenea „a se permite învăţământul în limba română în şcolile regionale, în limba română care va fi mai necesară decât celelalte pentru tineretul moldovenesc de aici.” În calitate de mareşal al nobilimii din Basarabia, Ion (Iancu) Sturdza le-a solicitat autorităţilor ruse permisiunea de a edita manuale pentru copiii populaţiei majoritare din ţinut și „să se comande din Moldova şi Valahia cantitatea necesară de cărţi şcolare”. Același lucru îl ceruse în 1839 și precedentul mareşal al nobilimii basarabene, Dimitriu.

 

170 de ani de la nașterea pedagogului, compozitorului, dirijorului și muzicianului Gavriil Musicescu (n. 20 martie 1847, Ismail, sudul Basarabiei, acum în Ucraina – d. 21 decembrie 1903, Iaşi). A fost director al Conservatorului din Iași și a condus corul Mitropolitan din Iaşi. În 1883, cu prilejul inaugurării statuii lui Ștefan cel Mare, Gavriil Musicescu scrie celebrul ”Cântecul lui Ștefan cel Mare”.

 

170 de ani de la nașterea lui Matei Donici (n.1847 Brănești, Bălți – d. 26 septembrie 1921, Tighina), poet și general român basarabean, primul președinte al Partidului Național Moldovenesc care scria sub ruși: „Căci poporul creştinesc/ Poartă nume românesc/ Şi-i în ţara Bessarabă/ Ce de ruşi făcută roabă…”

 

170 de ani de când proprietarul Tipografiei din Chişinău, Achim Popov, în cererea depusă la 1 octombrie 1847 roagă să i se aprobe editarea la Chişinău a unei gazete cu titlul ”Românul”. Era la acea vreme unica tipografie din Chişinău care avea şi caractere pentru tiparul românesc. De aceea şi găsim firesc faptul că nobilii basarabeni încearcă să obţină autorizaţia cenzurii în editarea ziarului Românul prin intermediul tipografului Akim Popov. Guvernul însă a refuzat să dea autorizaţia necesară, autorizație pe care nobilul basarabean Alexandru Mișcenco și proprietarul tipografiei și litografiei din Chișinău, Achim Popov, o ceruseră și în 19 august 1846.

 

165 de ani (1852) de la apariția la Chișinău a volumului ”Alcătuirile.Poezii” al fabulistului basarabean Ion Sârbu, volum de 98 pagini în prefața căruia scria: „Cred că, de vei avea cea mai mică picătură de sânge român, ai sălta văzând în mânile tale această cărticică.” Cenzura nu aprobă răspândirea volumului în școli.

 

155 de ani de când (1862), basarabeanul Ștefan Gonata întocmește „Abecedarul Român”. Gonata era, conform rapoartelor guvernatorului Basarabiei, ”unul dintre tinerii românofili, care discutau despre posibilitatea Unirii tuturor ramurilor poporului roman într-un singur stat românesc independent”. Va deveni în 1866 membru al Academiei Române.

 

150 de ani de când profesorul basarabean Alexandru Tadeu Hajdeu, părintele lui Bogdan Petriceicu Hașdeu, scria, la 3 iulie 1867, despre România, ”Binecuvântează, Doamne, ţara noastră a făgăduinţei!”, ”țara străbunilor mei, precum şi pentru patria urmaşilor mei”, ”Trăiască România, Trăiască Carol I!”

 

140 de ani de când (1877) pedagogul basarabean Ioan Doncev publicase la Chișinău „Convorbiri ruso-române”, menite pentru întrebuinţarea ruşilor din Basarabia. În 1865, Ioan Doncev publicase la Chișinău, cu slove latine, manualele „Cursulu primitivu de limba rumână, compusu pentru sholile elementare și IV clase gimnaziale”, și „Abeceda Rumână”.

 

8

 

În prefața ambelor a utilizat doar glotonimul limba română și etnonimul român și explică: „Rumănii, vorbind între sine, nu zic nici-odată: știi limba vlahică? ci: știi limba rumănă? Și vorbind în general despre toată națiea sa, se numesc Rumăni, iar, de vorbesc despre un cetățean rumăn, în deosebi, atunce zic: Moldovan, Muntean, Bănățan etc.” Aici se putea găsi istorie românească, literatură românească curentă şi orientări româneşti generale. Erau şi bucăţi patriotice româneşti ca: Imn închinat domnului Moldovei Grigore Ghica; Adio Moldovei de Alecsandri; Cea din urmă noapte a lui Mihai Viteazul de Bolintineanu şi chiar Imnul român în cinstea lui Alexandru Ioan Cuza de G. Tăutu.

https://tiparituriromanesti.wordpress.com/2011/11/03/cursul-primitiv-de-limba-rumana-al-lui-ioan-doncev-chisinau-1865/

 

115 ani de când (1902), preoțimea basarabeană s-a reunit în așa-numita “Frăție a Nașterii lui Hristos”, având ca scop tipărirea de literatură ortodoxă în limba română, care să fie difuzată gratuit în toate parohiile. Preotul basarabean Petre Gheorghian (1886-1947) scria în 1905 versurile profetice: “Suna-va ceasul dezrobirii mâine / Și lanțul va cădea în praf însângerat / Și vei cunoaște-atunci, tu, bietule române, / C-atât amar de vreme ai stat îngenuncheat!”

 

110 ani de la moartea profesorului basarabean Alexandru Tadeu Hajdeu (1836‑1907), care, în calitate de efor al şcoalei judeţene din Hotin, adresându‑se absolvenţilor de origine moldovenească, le ţine în 1840 (bineînţeles în ruseşte) discursul „Suvenire de cele trecute, idee de cele de faţă şi arătare de cele viitoare ale Moldovei”, în care, între altele, le spune: „O naţie românească, naţie de pe acum slăvită între toate popoarele cele mai faimoase prin suvenirile istorice ale vremii trecute şi prin constituţia politică de astăzi, adu‑ţi aminte că soarta ta este, ca să le întreci pe toate, odată, prin civilizaţie şi printr‑o slavă care naşte din cultura ştiinţelor şi artelor!”

 

110 ani de la nașterea lui Chioru Pavel (Ianachi) (02.04.1902, Cartal, judeţul Ismail, Basarabia, azi satul Orlovka, raionul Reni, regiunea Odessa, Ucraina − 11.10.1943, Siberia). Folclorist, istoric. Liceul din oraşul Bolgrad; Universitatea „I. M. Sverdlov” din Moscova. A activat în Transnistria, deţine mai multe funcţii: prim-secretar al comitetului regional din Moldova al comsomolului din Ucraina, redactor-şef al ziarului „Plugarul roşu”. Va iniţia rubrica „ungheraşul poeziei norodnice moldoveneşti” la acest ziar, care se va transforma în suplimentul „Pagina literară”, iar mai apoi „Moldova literară”. În anii 1928-1930 îşi exercită funcţia de comisar al poporului pentru învăţământ. Este unul dintre fondatorii şi promotorii Uniunii Scriitorilor din RASSM (1928).

 

9

 

În 1932 susţine trecerea la grafia latină în stânga Nistrului, aducând o contribuţie considerabilă la menţinerea limbii moldoveneşti în Transnistria, lucru pentru care a avut de pătimit: este arestat pentru propagandă. Este deportat în Siberia, unde se va stinge din viaţă în 1943. Prin activitatea de folclorist, istoric şi propagator al valorilor naţionale în stânga Nistrului, prin atitudinea civică în ceea ce priveşte adoptarea alfabetului latin, Pavel Chioru rămâne un pionier îndrăzneţ al culturii naţionale din stânga Nistrului. Opere: „Zicători moldoveneşti” − Tiraspol, 1927; „Cântece moldoveneşti norodnice” − Tiraspol, 1928; „Despre ortografia limbii moldoveneşti” − Tiraspol, 1929; „Cuvântelnic ruso-moldovenesc „(19 000 de cuvinte)− Tiraspol, 1930.

 

105 ani de când Ioan Pelivan, judecător de Bălți, obligat să participe în 1912 la ceremoniile solemne cu ocazia centenarului încorporării Basarabiei la Rusia, nu numai că nu s‑a prezentat la manifestări, dar a purtat, în mod demonstrativ, o cocardă tricoloră cernită. Gestul său a indignat puternic toate cercurile ruseşti, luptătorul naţional fiind etichetat drept „trădător”, „separatist”, „spion român“ etc. Ion Pelivan suferise şi arestări (24 februarie 1902, împreună cu tot Comitetul Pământeniei Basarabene), închisoare la Dorpat, Wenden, Butîrki, Iaroslavl, Vologda, etc. – continuând apoi cu deportările din regiunea Arhanghelsk și condamnarea la moarte, de către un Tribunal extraordinar revoluţionar instituit de Rumcerod în ianuarie 1918, la Chişinău, de la care numai printr-un noroc a scăpat şi a prins actul final de la 27 martie 1918 – Actul Unirii Basarabiei cu România. În 1907, Ion Pelivan face o vizită în România, unde ia contact și cu învățătorii Apostol Culea și Dumitru Vasile Ţoni care erau conducătorii Asociației Generale a Învățătorilor din România. Ion Pelivan întocmește atunci un Abecedar românesc, cu litere latino‑ruse (Rumâno‑russkaia azbuka), când era judecător la Bălţi, abecedar care va fi multiplicat la şapirograf, în cancelaria Judecătoriei Urbane din Bălţi, de către Hristofor Clipa, funcţionar la judecătorie şi apoi dat pentru folosire doritorilor. Acest Abecedar, mai târziu, în 1917, a fost publicat la Odesa de către căpitanul Emanoil Catelly, şi dat spre folosire soldaţilor moldoveni din armata rusă, la cursurile de adulţi. Ion Pelivan scrie ”Chestia limbii în şcolile primare din Basarabia”, articol apărut în „Bessarabskaia jizni”, nr. 255/310 din 5 octombrie 1905. Încă în 1911, Ion Pelivan declara: „Românism înseamnă luptă. Nu văd altă cale care să ducă la biruinţă, decât numai prin luptă dârză de redeşteptare a conştiinţelor şi cultivarea forţelor”.

 

90 de ani de la moartea lui Paul (Pavel) Gore (n.27 iulie 1875, Chișinău- d.8 decembrie 1927), istoric român basarabean, judecător, membru de onoare al Academiei Române, președinte al Partidului Național Moldovenesc înființat în 3 aprilie 1017, preşedinte al comisiei şcolare. A fost cel dintâi locuitor din Chișinău care a arborat drapelul României la reședința sa(martie 1917). Gore este cel care a pus în discuție problema educației în limba națională în cadrul zemstvei guberniale, acesta reușind să convoace un congres al învățătorilor din toată Basarabia în 10 aprilie 1917. Cu ocazia Congresului învăţătorilor moldoveni din Basarabia de la Chișinău din mai 1917 şi-a început discursul cu adresarea: „Fraţi români!”. Absolvise liceul în Nikolaev (Herson) și Facultatea de Drept din Petersburg. Sever Zotta îl considera un „nobil fără trufie, boier mândru dar drept, cărturar înțelept și modest, om bun și milostiv, prieten sincer și credincios, creștin evlavios și monarhist mistic, o rară manifestare a geniului rasei noastre și ultimul cavaler al Basarabiei”.

 

90 de ani de la moartea profesorului basarabean Iustin Ștefan Frăţiman (n. 1 iunie 1870 – d. 23 septembrie 1927), primul politician basarabean care a pus în centrul atenţiei problemele românilor din Transnistria, Caucaz, Siberia. Soluţiile propuse de el erau radicale şi aveau argumentarea istorică necesară. Vorbind la Congresul Învăţătorilor Moldoveni din Basarabia care şi-a ţinut lucrările la Chişinău de la 25 la 28 mai 1917, printre alte idei strategice, a propus „să se ceară stăpânirii ruseşti ca să alipească la Basarabia părţile locuite de români din Cherson, Ovidiopol şi Odesa, întrucât aceşti români, pe vremea mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni, au fost ocârmuiţi, din punct de vedere religios, de către Mitropolia din Basarabia”. N-a uitat nici despre moldovenii din Caucaz şi a propus ca autorităţile să se intereseze de cultura lor. În 1916, pe când era profesor în Soroca, fusese exilat în Siberia pentru că lupta la deşteptarea conştiinţei naţionale a elevilor din această şcoală. A fost și un istoric important, membru corespondent al Academiei Române.

 

85 de ani de la hotărârea din 2 februarie 1932 de trecere la alfabetul latin a conducerii Republicii Autonome Sovietice Socialiste Moldoveneşti (Transnistria), aflată în componenţa Ucrainei sovietice. RASSM luase ființă la est de Nistru în 12 octombrie 1924 cu capitala la Balta, acolo unde în 1910 părintele Inochentie condusese mișcarea pentru limbă națională în biserică, apoi, din 1929, la Tiraspol. În luna aprilie 1932 au fost organizate cursuri și seminare în cadrul carora 2720 învățători și-au însușit alfabetul latin. În lunile iunie și august au fost organizate cursuri cu durata de o lună pentru însușirea alfabetului latin pentru învățătorii tuturor școlilor moldovenești din RASSM. Până la 3 octombrie 1932 au fost editate 30 de titluri de carte cu un tiraj de 175 mii exemplare, inclusiv 160 mii exemplare de literatură didactică. Au fost editate cu grafie latină și manualele de geografie, chimie și aritmetică. Conform datelor de arhivă în anul 1932, în RASSM erau 111.280 români/moldoveni în vârstă de la 16 la 50 ani care urmau să fie latinizați. Dintre aceștia, în anii 1933-1936 și-au însușit alfabetul latin 84.360 persoane (în 1933 – 7000 persoane, în 1934 – 38.545 persoane, și în 1935 și 1936 – respectiv 28.314 și 10.500 persoane). În februarie 1937 rămâneau necuprinse în procesul de învățământ 26.920 persoane (11.660 – analfabete complet, 9140 – puțin știutoare de carte, 6120 – cunoscătoare ale alfabetului rus).

 

10

 

În 26 iunie 1924 s-a înființat la Odesa pe lângă departamentul gubernial al învățământului obștesc o secțiune moldovenească, cu scopul de a organiza și conduce învățământul moldovenesc, case de citire, cluburi, biblioteci și teatre ambulante. La 1 iulie 1924 apăru primul număr din Plugarul Roșu, gazeta săptămânală a sectiunii moldovenești a învățământului obștesc din Odesa. Din cuprinsul Plugarului Roșu de dinaintea înființării RASSM cităm mai jos lucruri care par îmbucurătoare pentru românii transnistrieni:

  • Pentru desfășurarea unei propagande eficace printre sătenii moldoveni s-au trimis studenți în regiunile locuite de români anume câte cinci în părțile Podoliei, Odesei și în regiunile de la Balta, fiindcă aici elementul românesc era mai numeros și așezat în masă compactă. În ținuturile: Întâi Mai și Zonoviev s-au trimis doi, respectiv 1 student; iar câte un student a fost delegat pe lângă diversele cooperative, asociații și organizații comuniste. Până la data de 25 septembrie 1924, studenții delegați urmau să depună rapoartele lor la secția moldovenească a învățământului obștesc din Odesa în vederea înființării Republicii Moldovenești între Bug și Nistru..
  • În numărul 7 al Plugarului Roșu din 21 august 1924 apăru următoarea înștiințare: Toți cetățenii, care știu să scrie, să citească și să vorbească moldovenește, care vor să lucreze pe linia sovietică pentru moldoveni, sînt rugați să se înregistreze la Secția Moldovenească de pe lîngă secția gubernială a învățământului obștesc, Odesa, strada Baranova No. 10. În același număr al Plugarului Roșu aflăm următoarele știri interesante: pentru moldovenizarea cît mai grabnică a tuturor instituțiilor și așezămintelor din centrele moldovenești, au fost trimiși în guberniile Odesa și Nicolaev studenți din sectorul român de pe lângă Universitatea din Moscova pentru a studia, din punct de vedere cultural și politic starea populației moldovenești.
  • Cu privire la limba moldovenească și la alfabetul întrebuințat în cărțile didactice găsim în Plugarul Roșu, următoarele aprecieri extrem de interesante: Pentru că dialectul moldovenesc este prea sărac în cuvinte, din care pricină se îngreunează mult munca culturală, și de luminare a norodului moldovenesc, s-a hotărât ca în școale, case și așezăminte de cultură moldovenească; să se întrebuințeze limba românească care este mai bogată în cuvinte. Până acum în limba moldovenească se întrebuințează o mulțime de cuvinte rusești, neînțelese de cea mai mare parte a sătenilor moldoveni. Firește că întrebuințarea limbii românești va fi făcută cu măsură, spre a nu cădea în alt păcat de a nu fi iar nepricepută de către țăranii moldoveni și firește că multe cuvinte rusești făcute de revoluție vor rămâne și mai departe, fiind alipite de veci de graiul moldovenesc (bolșevic, soviet, ispol com., comisariat ș.a. Tot din aceleași pricini s-a hotărât să se învețe în școalele moldovenești buchiile latine (române), întrebuințate în cea mai mare parte a lumii creștine, pentru începători abecedarele (bucoavele) vor fi tipărite cu litere (bucve) latine. Cărțile și gazetele pentru cei care știu de acum să citească vor fi tipărite ca și până azi, cu buchiile chirilice (rusești).
  • Dar pentru ca instrucția în limba moldovenească să fie completă, s-a înființat pe lângă Sectorul Român al Universității Noroadelor Apusene din Moscova un curs pregătitor cu 10 locuri pentru tărani și muncitori moldoveni. De asemenea s-a deschis în toamna anului 1924 și o secție moldovenească pe lângă Școala Gubernială Sovietică și de Partid cu 36 de locuri. Locurile acestea au fost repartizate asupra diferitelor județe în următorul mod: ținutul Odesei 15 locuri, ținutul Hersonului 1 loc, ținutul Nicolaevului 1 loc, ținutul Bălții 12 locuri, ținutul Zinovievului 3 locuri, ținutul Întâi Mai 4 locuri.
  • S-a mai hotărât să se alcătuiască pentru iarnă o trupă mișcătoare de teatru moldovenesc pentru slujirea satelor moldovenești. Pentru a obține învățători și propagandiști pentru școlile moldovenești, tovarășul Florian lansă în Plugarul Roșu din 21 august 1924 următorul apel: „Către învățătorii moldoveni din Uniunea republicilor sovietice”.
  • În 21 de sate din gubernia Odesa a și început să se grăiască numai moldovenește și că toți judecătorii, învățătorii, preoții, primarii de sate fură obligați să învețe să vorbească limba moldovenească. În 21 august Plugarul Roșu se grăbi să comunice cititorilor săi, că din mai multe sate moldovenești s-au primit astăzi rezultatele adunărilor cu cereri să se ridice chestiunea organizării Republicei Moldovenești pe teritoriul ținuturilor Odesa și Balta. După rezultatele raionării în regiunile locuite de Moldoveni, noua Republică Moldovenească urma să cuprindă următoarele districte: Râbnița, cu 48.784 locuitori, dintre care 25.387 moldoveni; Dubăsari cu 57.371 locuitori, dintre care 33.690 moldoveni; Tiraspol, în întregime moldovenesc și Ananiev, cu 43.545 locuitori, dintre care 24.249 moldoveni. Comisia administrativ- teritorială a Guberniei Odesa a hotărât să unească și să moldovenizeze următoarele raioane: Sloboda-Tiraspol, Grigoriopol-Dubăsari, Ananiev-Rîbnița-Crut, unde cea mai mare parte a locuitorilor sînt moldoveni. Plugarul Roșu socotește că vor fi unite și moldovenizate și raioanele Camenca și Velico-Coșnița din ținutul Tulcin, gubernia Podoliei.

După ce RASSM luă ființă oficial la est de Nistru (în 12 octombrie 1924) s-a introdus totuși alfabet chirilic, alfabetul latin s-a introdus abia din 1932, pentru ca din 1937 să se revină iar la cel chirilic. Iată câțiva dintre autorii de manuale moldovenești transnistrene: L.A. Madan, G. Buciușcanu, P.I. Crăciun şi D.E. Grigorieva, G. C. Gordinschi, R. V. Corneliu, A.P. Dîmbul, N. Ploeşteanu.

 

11

 

80 de ani de când, în scrisoarea informativă din 7 august 1937 ”cu privire la demascarea dușmanilor poporului în organizația de partid a Republicii Autonome Sovietice Socialiste Moldoveneşti” (Transnistria), expediată CC al PC (b) din toată Uniunea Sovietică se constata că grafia latină educă tineretul moldovenesc ”în spiritul naționalismului român”. La 27 februarie 1938 Biroul CRM al PC (b) se hotărăște renunțarea la alfabetul latin. Acuzați fiind că ”au înlocuit limba moldovenească cu cea română, încercând, astfel, să slăbească influența partidului nostru asupra maselor de oameni ai muncii din Moldova, pentru a despărți Moldova Sovietică de URSS”, intelectualitatea din RASSM, fostul guvern al republicii, Dumitru Prestescu, director al Institutului Pedagogic din Tiraspol şi numeroşi scriitori transnistreni au fost condamnați la moarte (între ei Nicolae Smochină, Toader Mălai, Nicolae Ţurcanu, Simion Dumitrescu, Petre Chioru, Mihai Andreescu, Mitrea Marcu, Alexandru Caftanachi, Iacob Doibani, Ion Corcin, Dumitru Bătrîncea, Nistor Cabac). În anii 1937-1938, anii marii terori, cei care au fost prinşi la trecerea Nistrului au fost uciși sau trimişi în Gulag, printre aceştia fiind şi Isidor Sârbu din Corjova, raionul Dubăsari, bunicul după mamă al preşedintelui Republicii Moldova Vladimir Voronin (2001-2009). Isidor Sârbu fost condamnat la 25 ani de surghiun și Sârbu a revenit ulterior în Corjova, fiind primar în anii 1942-1944 sub administrația românească. După reocuparea Basarabiei de Armata Roşie, s-a refugiat în România, participând la lupta armată din munți împotriva regimului comunist. Conform operațiunii declanșate oficial prin ordinul 00447 al Comisariatului Poporului pentru Afacerile Interne al URSS din 30 iulie 1937, în RASSM au fost condamnate, în anii 1937-1938, nu mai puțin de 7157 de persoane, dintre care 4339 (60,6 %) – executate, iar 2818 (39,4%)– condamnate la diferite termene de detenție, de regulă de 8-10 ani. Dintre acestea, 2100 au fost executate în 1937 (categoria 1), iar condamnate la lagăr sau închisoare – 1408 persoane (categoria 2). În 1938, la rândul lor, au fost împușcate 2239 de persoane (categoria 1) și trimise în detenție –1410 persoane (categoria 2).