Virginia Linul despre portul străvechi din Năsăud

Lucrarea de doctorat a Virginiei Linul Din istoricul veșmintelor din Țara Năsăudului. Secolul XX elaborată sub coordonarea profesorului Ioan Godea și susținută public în 2014 la Universitatea din Oradea stă la baza volumului Portul popular năsăudean. Origini. Valori. Evoluții. Din istoricul veșmintelor din Țara Năsăudului. Secolul XX[1] care mi-a fost semnalat în toamna apăsătorului globalist 2021.

Lectura – prilej serios de meditație: a fi ori a nu fi –, mă obligă la o mărturisire: folclorul m-a pasionat încă din studenție, studierea lui orientîndu-mă către descoperirea unui adevăr oribil camuflat oficial din interese politice înguste: civilizația și cultura carpato-danubiano-pontică se află la originea civilizației și culturii europene. Doar cei mai inteligenți (obligatoriu și erudiți!) dintre contemporani acceptă faptul cîntărind argumentele – la început cu uimire, ulterior cu entuziasm – și mă bucur că-mi pot începe articolul dedicat acestei meritorii cărți citînd observația semnificativă a lui Philippe Guilet: Aceste talente, prin colecția mea [cuture100%RO:Prejudecăți/Prejugés[2]], vor încerca să vă arate o Românie care refuză prejudecățile ce i se aplică, în mod atît de gratuit [sic] și care cere doar să fie recunoscută pentru munca sa, ce aparține unui patrimoniu cultural excepțional. Acest patrimoniu se regăsește acum exprimat într-o manieră modernă (p. 170).

Autoarea își motivează astfel demersul: Istoria veșmintelor din Țara Năsăudului, în secolul al XX-lea, constituie tema de cercetare prezentată în lucrarea de față, deoarece am considerat util și necesar un astfel de studiu care oferă o perspectivă inedită asupra istoriei Țării Năsăudului. Experiența personală de viață (în Salva, pe Valea Sălăuței) și de lucru în domeniul vestimentar, precum și cercetarea de teren ne-au ajutat să ne formăm o abordare de ansamblu asupra modelor și stilurilor adoptate de năsăudeni, în ultimul secol al mileniului trecut, determinîndu-ne să punem un accent special, în acest studiu, asupra costumului popular tradițional și influențelor sale asupra altor tipuri de haine și uniforme, începînd cu anul 1900 și pînă în zilele noastre. Istoria costumului, ca și istoria artelor, reprezintă o sinteză diacronică și, totodată, sincretică a istoriei umanității și a evoluțiilor politice, economice, sociale și culturale înregistrate de societatea omenească, în general, iar costumul tradițional este o expresie a simțului artistic înnăscut și rezultatul muncii creatoare a multor generații, un ansamblu coerent, născut din legătura armonioasă și indisolubilă ce a existat, dintotdeauna, între țăranul român și mediul natural în care a trăit și și-a desfășurat activitatea (p. 178).

Spre deosebire de alte manifestări artistic-pragmatice din satele tradiționale – arhitectura, sculptura, olăritul, pictura – costumele și obiectele ornamentale nu rezistă, de aici rezultă, pe lîngă studierea conservării lor optime, o anumită preocupare justificată de a consemna cît se poate de exact și de repede metodele de confecționare a acestora. Pentru o atare muncă laborioasă, amatorismul oricît de entuziast e neavenit. Specializările superioare ale Virginiei Linul – istoria, comunicarea și relațiile publice – vin fericit în completarea harului moștenit de creatoare a majorității pieselor constitutive ale portului popular. Dragostea pentru frumos, pentru autenticitate au motivat-o să-și transforme propria locuință din Salva, Bistrița-Năsăud, în muzeu cu incontestabilă valoare cultural-educativă. În plus, cu pasiune a mobilizat prin exemplu personal meșteri locali care perpetuează meseriile dobîndite de la înaintași. Revitalizarea domeniului are și un ecou național: organizarea an de an a Zilei Portului Năsăudean în baza unei decizii a Camerei Deputaților din 2015.

Cartea cuprinde cinci capitole: Cadrul teoretic și conceptual, Țara Năsăudului. Repere istorico-geografice, Meșteșuguri și meșteșugari în Țara Năsăudului, Costumul popular tradițional din Țara Năsăudului și Veșminte năsăudene. Trecut, prezent și viitor. Anexele foto reprezintă un argument hotărîtor pentru cititorii de rînd, la care se adaugă bibliografia bogată pentru specialiști, un Cuvînt înainte semnat de dr. Filofteia Pally (Structurarea acestei abordări ilustrează o concepție metodologică bivalentă: de cercetare etnografică și de studiu sociologic riguros, care articulează toate caracteristicile și elementele definitorii ale meșteșugului dedicat confecționării costumului tradițional, corelîndu-le, din ipoteze de lucru, în determinisme socio-economice, cu efecte permanente sau temporare – p. 5) și o Prefață datorată prof. univ. dr. Nicolae Panea (cartea doamnei Linul este traversată de o dublă tensiune: prima, a recuperării, a doua, a completitudinii – p. 9).

Fiindcă în primul capitol se face o definire a terminologiei, sînt tentat să fac unele precizări etimologice. Graiul cotidian al locuitorilor satelor tradiționale nu conținea cuvintele utilizate frecvent astăzi costum, haină, bluză, pantaloni, pălărie. În schimb – fapt semnificativ – erau frecvente genericul strai / straie și specificele brăcinari (brace), brîu, cioareci, catrință, căciulă, căiță, călțun, cămașă, cojoc, cușmă, fotă, ie, suman, traistă, țoală – toate avînd origine traco-dacă[3], în aceeași serie intrînd, probabil, clop, ițari, maramă, opincă, veșmînt și altele. La fel de edificatoare e și originea traco-dacă a trei materii prime esențiale pentru confecționarea portului: cînepă, in, lînă. E timpul să se renunțe, prin urmare, la obișnuința căutării aiurea a originii cuvintelor românești și chiar la ideea copierii / imitării faptelor de cultură și civilizație cînd ne referim la folclor, la tradiții, la modul de viață strămoșesc. Desigur, mentalitatea modernă, s-a deformat, cea mai dură dovadă fiind exodul contemporan de peste opt milioane de români apți de muncă, majoritatea tineri, care și-au abandonat țara și limba dezamăgiți pe drept de conducerile incompetente și trădătoare instalate la putere după 1990. E cert că au făcut gestul și sub mirajul modului de trai occidental îmbrățișîndu-l mimetic spre cît mai rapidă integrare; dar e greșit să-i privim pe înaintași prin ochelarii de cal pe care acești autoexilați și i-au împropriat subiectiv cu entuziasm gîndindu-se doar la viitorul imediat. Nu numai că nu erau inferiori altor popoare, ci se aflau pe o înaltă treaptă preponderent spirituală, așa cum atestă limba multimilenară păstrată cu sfințenie pe teritoriul-matcă, avînd și întîietăți materiale incontestabile, cum probează arheologia: Cucuteni, Hamangia, Vădastra, Vinca, Boian etc.

În privința zonei[4] Năsăudului, influențele culturale au fost mai puternice decît în alte părți ale României, căci începînd din secolul al XII-lea [aici] apar și sașii, o populație germană adusă din Flandra, Valonia, Franconia, Saxonia, Bavaria și Luxemburg, scopul acestei colonizări fiind asigurarea securității frontierelor de est ale Regatului Ungariei (p. 37), iar între 1762-1783 s-au militarizat treptat Valea Rodnei, Valea Șieului, Valea Bârgăului și Valea Someșului, formîndu-se, astfel, Districtul Grăniceresc Năsăudean care purta numele Al doilea Regiment Valah de Infanterie Grănicerească nr. 17, sau Regimentul II de grăniceri valahi, o unitate militară a armetei austriece, constituită aproape integral din români (idem).

Ca elemente ale inconfundabilului port năsăudean din Valea Someșului, Valea Ilvelor, Valea Rebra, Valea Sălăuța, Valea Zagra și Valea Ilișua însumînd un total de douăzeci și nouă de localități rurale (cf. pp. 46-47) autoarea enumeră: clopul cu păun, pieptarul cu ciucuri, cureaua cu mărgele – pentru bărbați –, pieptarul, zadiile cu vrîste în nuanțe de portocaliu și roșu, cămășile cusute cu mărgele și pălăria așezată pe capul cu părul împletit specific – pentru femei.

Volumul cuprinde și importante referiri la țesut, tors, croit, cusut, brodat, prelucrarea pieilor și blănurilor animalelor (i.e. curelari, cojocari, opincari, cizmari). De asemenea, se poate citi despre confecționarea penelor de păun – element decorativ spectaculos apărut cu circa un secol în urmă (cf. p. 104). Valul tehnologiei tinzînd nu numai la anihilarea tihnei, ci și a specificului regional, a originalității și mai ales a invaziei kitschului amenință cu dispariția și domeniul meșteșugurilor rurale. Chiar dacă în acest început de mileniu, potrivit Virginiei Linul, s-a observat o oarecare revigorare a tradițiilor strămoșești și a meșteșugurilor populare, mai cu seamă costumul popular revenind în actualitate și fiind purtat la marile sărbători creștine sau la unele evenimente locale, dar și la cele personale, de familie (p.107), nu aș rămîne indiferent la amenințările ideologice neomarxiste forțînd omenirea la globalizare, sau (cu un oribil cuvînt!) la „resetare“. Notez cîteva cuvinte în spatele cărora mă rog Proniei să mai rămînă multe zeci de ani corespunzătoarele obiecte fizice: pănură, suman, reclău, căput, zeche, obiele, frînghii, poale, pînzături, brăcinar, cioareci, pieptar (înfundat), cojoc, brîu de picior, clop (cu păuniță), sfeter. Convin că păstrarea unor elemente tradiționale pînă în zilele noastre este rezultatul forței creatoare a generațiilor de meșteri populari (Petrescu, Stoica[5] citați în nota 388 de la p. 146) și mai ales la afirmația conservarea și transmiterea lor către generațiile următoare este o datorie de onoare pentru cei care cunosc și practică în continuare meșteșugurile tradiționale, în general, și în particular pe cele legate de confecționarea costumului popular tradițional (p. 146).

Trag concluzia că toate informațiile etnologice adunate de autoare sînt prețioase, fiindcă în puțini ani meșterii pricepuți vor dispărea, iar modelele ilustrînd portul popular, casele vechi, obiectele folosite de civilizația rurală vor trece în amintire, rămînînd obiect de studiu al specialiștilor – muzeografi, etnologi, folcloriști, sociologi etc.

E de admirat dintr-un anumit punct de vedere adaptarea Virginiei Linul la vremurile noastre – scăldate în felurite reclame, interviuri, spectacole promoționale și organizări grandioase, chiar cu demersul reușit de a intra în cartea recordurilor –, dar esențial e ca obiceiurile zonei să fie menținute și revigorate, căci portul, în general, nu se poate perpetua decît funcțional, în cadrul acestora. Ispasul (la Înălțarea Domnului Iisus Hristos), malaiul elevilor (în florar), Hora Someșană (la Bobotează și la Rusalii), Bursa meșteșugurilor (în cireșar), Cununa grîului (la Sfînta Maria Mare), Călușarul, Viflaimul, Irozii, Turca (în preajma Crăciunului), clăcile și șezătorile (adunări periodice de rude și prieteni în casele gospodarilor) etc. constituie solul fertil iar iile, clopul și celelalte componente ale portului popular – lujerele înălțate măiestru întru înflorire, armonie și minunare.

Sînt salutare inițiativele și proiectele care valorifică folclorul în genere și portul tradițional în special precum deja menționatul Couture100%.Ro.Prejudecăți (10 brumar 2011), ori Sărbătoarea iei românești, devenită Ziua Universală a iei (inaugurată la 24 cireșar 2013, de Nașterea Sfîntului Ioan Botezătorul, sărbătoare denumită și Drăgaica ori Sînziene), sau Ziua Națională a Costumului Tradițional din România (lege adoptată parlamentar pentru 16 florar), cu o anume Zi a portului năsăudean (celebrată periodic). Contribuția personală a Virginiei Linul în această direcție este, pe lîngă promovarea iei, ingenios-denumita LinIA tradițională (inițiată de www.costumepopulare.ro ). Îndrăzneala, inteligența și tehnologia au generat asemenea acțiuni. Într-un interviu Virginia Linul mai în glumă, mai în serios afirma: nişte fete deştepte au avut la îndemînă pîrghiile, au avut Internetul, Facebook-ul şi posturile de televiziune, şi aşa s-a născut proiectul cu Ziua Iei şi toată lumea văd că îl îmbrăţişează, ceea ce e foarte bine. [6]

Cea mai substanțială contribuție culturală a Virginiei Linul  – în afara volumului întîmpinat la superlativ în rîndurile de față[7] – o consider a fi adunarea tuturor costumelor confecționate în satul său natal, Salva, din 2000 încoace, alăturîndu-i o colecție impresionantă de costume populare sau piese separate vechi de zeci sau de sute de ani în Casa Costumului Popular „Virginia Linul“[8]. În același interviu, ea declară referitor la păstrarea valorilor tradiționale năsăudene:

Eu sînt fericită că sînt oameni şi tineri care le îmbrăţişează, mai ales acum, că s-a dat tonul peste tot. Începem să ne dăm seama că avem valori. La început a fost mai greu. Eu tot spuneam despre costumul popular şi îmi era greu să vorbesc singură, dar acum ne-am adunat, sîntem mai mulţi. Şi eu spun că datoria o au mai ales bunicile şi mamele. Ele sînt stîlpul de bază al unei familii, ele sînt obligate să înveţe copiii să poarte un costum popular cu mîndrie. Ele sînt obligate să le facă aceste costume copiilor, pentru că toate ştiu lucra, şi să le arate copiilor cum se lucrează costumul popular, cum se face o cruciuliţă, cum se coase la el. Altfel, nu ştiu valoarea costumului popular. Cînd le spun că este 200 lei o cămaşă, spun că e aşa de scumpă. Nu ştiu să facă diferenţa între un lucru manual, un lucru valoros, care rezistă în timp, şi un lucru care trece rapid, făcut în China şi care este de sezon. Acestea sînt lucruri pe care le poţi transmite din generaţie în generaţie. Avem obligaţia şi eu chiar aş ruga pe fiecare mamă şi pe fiecare bunică, care mai ştie lucra, să coasă măcar o ie pentru nepoată, pentru nepoţel. E o obligaţie morală.[9] Ce bine ar fi dacă ar exista asemenea oameni inimoși, harnici și iubitori de frumuseți tradiționale și-n alte zone ale țării!

De aceea acest mesaj spritual vizînd prezentul și viitorul Năsăudului s-ar cuveni să miște inimile politicienilor și întreprinzătorilor din toată România; i-aș adăuga educația familială creștinească neapărat facută în preajma Bisericii, pentru că doar orientată spre Cer o națiune mai poate dăinui.

În final, ca omagiu adus doamnei Năsăudului folcloric, am alcătuit o galerie foto pe care o ofer cu bucurie cititorilor.

București 30 florar 2022

[1] Cluj-Napoca, Editura Școala Ardeleană, 2018, 266 p.

[2] http://www.rfi.ro/tag/philippe-guilet (accesat la 20 florar 2022).

[3] Cf. Mihai Vinereanu, Dicționar etimologic al limbii române, București, Editura ALCOR EDIMPEX, 2008.

[4] Prefer denumirea aceasta, sau ținutul Năsăudului căci noțiunea „țară“, cum scrie autoarea, e exagerată, chiar dacă sintagma obținută e populară; în plus, în opinia mea ea conține o nuanță separatistă nejustificată cultural-administrativ.

[5] Paul Petrescu, Georgeta Stoica, Arta populară românească, București, Editura Meridiane, 1981.

[6] https://www.agerpres.ro/cultura/2014/06/12/interviu-virginia-linul-avem-comorile-adevarate-in-lazile-de-zestre-13-01-50

[7] Ceea ce nu omit a menționa sub această formă este grija pentru exprimarea corectă, erorile de limbă nedepășind numeric cifra 20, în timp ce scăpările tehnoredacționale sînt abia 5.

[8] https://www.bistriteanul.ro/foto-casa-costumului-popular-virginia-linul-e-gata-si-va-asteapta-sa-i-treceti-pragul/

[9] V. nota 6.