O radiografie a presei din judeţul Teleorman implică o analiză complexă, demers pe care nu îl urmăresc prin acest articol, menit mai degrabă să contureze câteva repere ale unui bilanţ post-decembrist. Şi în această parte de sud a ţării, după 1989, tabloul mass-mediei s-a diversificat cu o viteză extraordinară. Scăpată de cenzura comunistă, pe fondul câştigării libertăţii de exprimare, presa locală a crescut numeric, ceea ce a permis venirea în redacţii a multor ziarişti noi, unii cu chemare pentru această meserie fascinantă, alţii lipsiţi vizibil de cultură generală, de profesionalism.

În prima parte a anului 1990 au fost publicaţii, gen săptămânalul „Gazeta de duminică” sau cotidianul „Teleormanul liber”, care au ajuns la tiraje de zeci de mii de exemplare. Fostul ziar al Comitetului judeţean de partid şi al Consiliului popular judeţean Teleorman a devenit în noaptea de 22 spre 23 decembrie 1989 „Teleormanul liber”, echipa de vechi ziarişti fiind păstrată, cu excepţia redactorului şef, care făcea naveta de mulţi ani la Bucureşti. Ulterior, cotidianul a devenit “privat” după ce au existat atacuri destul de timide, totuşi, privind legalitatea juridică şi economică a unui astfel de demers. Cert este că ziarul a devenit în anii care au trecut de la Revoluţia din Decembrie 1989 un lider al presei teleormănene. Atenţi la transformările generate de procesul democratic, dar şi la nu puţinele probleme sociale, economice şi culturale din judeţ, ziariştii de aici şi-au menţinut un număr important de cititori. Poate şi pentru faptul că la vremea respectivă contactul direct cu realitatea din urban şi rural, cu oamenii de vârste şi profesii diferite, a fost aşezat la temelia edificiului adevăratei libertăţi a presei. Situaţia din agricultură, principalul domeniu de activitate al judeţului, privatizările frauduloase, tăierile abuzive din fondul forestier, aplicarea legislaţiei fondului funciar, concedierile masive din foste mari întreprinderi socialiste, distrugerea sistemelor de irigaţii: toate s-au aflat în “pixurile“jurnaliştilor cotidianului.

Publicaţii au apărut multe în Teleorman, mai ales după anul 1995, dar tot atât de adevărat este că nu puţine au dispărut apoi din peisajul mediatic. “Curierul de Teleorman”, “Mesagerul de Teleorman”, “Univers teleormănean”, “Jurnalul de Teleorman”, “Sudul extrem”, “Observatorul de Teleorman”, “Realitatea teleormăneană”, “Exclusiv”, “Total”, “Contrapunct”, “Contrasens”, “Teleorman News”, “Informaţia Teleormanului” şi altele sunt astăzi istorie. Motivele excluderii din cotidian implică dezbateri complexe, subfinanţarea având, desigur, un rol major. Dincolo de susţinerea mai puţin profesionistă a „bombardamentului informaţional”, implicarea partizană în campaniile electorale a dus, probabil, la îndepărtarea cititorilor avizaţi. Într-un judeţ cu mari probleme în agricultură, cu excepţia cotidienelor „Teleormanul” şi „Gazeta de Teleorman” (mai târziu), dar şi a săptămânalului „Jurnal agricol teleormănean”, care, totuşi, nu a rezistat foarte mult, publicaţiile au neglijat în general acest important sector al economiei teleormănene.

Pozitiv este faptul că majoritatea publicaţiilor au promovat manifestările culturale deosebite, cum ar fi festivalurile şi concursurile de literatură, de muzică uşoară, populară şi religioasă, în condiţiile în care, de pildă, în reşedinţa judeţului Teleorman, la Alexandria, s-a creat un front comun al gazetarilor pentru susţinerea educaţiei prin teatru, cinematograf, galerie de artă etc. Reviste culturale ca „Meandre” şi „Caligraf” s-au impus de-a lungul anilor prin stimularea creatorilor locali, lansări de cărţi, acordarea de premii de excelenţă cu sprijinul Consiliului Judeţean Teleorman.

Teleormanul are şi două televiziuni locale şi posturi de radio la Alexandria, Roşiorii de Vede, Turnu Măgurele şi Zimnicea, emisiunile fiind în general informative, presărate cu multă muzică…

În prezent sunt patru cotidiene, „Teleormanul”, „Gazeta de Teleorman”, „Informaţia de Sud” şi „Mara”, ultima publicaţie intrată în peisajul mediatic fiind hebdomadarul oarecum atipic „Liber în Teleorman”. În afara reşedinţei judeţului, doar la Roşiorii de Vede apare de mulţi ani „Drum”, graţie suportului financiar al administraţiei publice locale. De asemenea, presa online are un reprezentant mai activ prin „Teleormanul 24”.

Dacă facem o comparaţie cu perioada imediată anului 1989, se poate aprecia că presa din Teleorman şi-a menţinut libertatea, dar pare mai puţin independentă. Este evidentă o „cădere”, exprimată şi prin numărul mic de ziare vândute şi de abonamente, internetul fiind o justificare a acestei situaţii. Influenţează şi faptul că autorităţile şi politicienii folosesc tot mai des ziariştii ca transmiţători de comunicate aride şi declaraţii, unele agramate, incoerente, lipsite de conţinut. Gazetarii nu prea mai au timp să iasă din birouri, să folosească genuri atractive, precum ancheta, reportajul, interviul, articolul de analiză. Într-un volum pe care l-am lansat în acest an, „Jurnalist în meandrele actualităţii”, am exprimat opinia că la scăderea calităţii demersului jurnalistic contribuie aducerea în pagini a unor ştiri, bazate pe zvonuri, în care autorul evită să dea informaţii precise: nume de persoane, locul de desfăşurare a evenimentului şi alte elemente de identificare, fiind oferite în schimb repere aluzive. Apoi, sunt multe alte lucruri legate de publicitatea mascată, de limbajul folosit sau de titlurile care uneori nu corespund conţinutului real al ştirii de presă. Sigur, sunt situaţii care evidenţiază şi faptul că jurnaliştii obiectivi, combativi, sunt o povară pentru cei ce nu suportă critica. De aici până la compromisurile pentru supravieţuirea financiară pare a fi un singur pas…

Cum poate ieşi presa teleormăneană din acest impas? Probabil printr-o altă atitudine a patronilor de mass-media, dar şi prin generalizarea excepţiilor din care răzbate doza de profesionalism a unor jurnalişti locali.