Invitație la spovedanie generală și la responsabilitate
21 de rubini realizat de Ciprian Mega împreună cu echipa sa de profesioniști efectuează cu mijloace artistice specifice o radiografie dureroasă a unei societăți bolnave.
A CĂDEA, CĂDERE, SE CADE, CUMSECADE
Corelat, în general, cu sensuri negative, verbul „a cădea” ajunge, în limba română, să funcționeze în cadrul unui cuvânt compus care se constituie ca etalon al omenescului din noi, și anume, „cumsecade”. De asemenea, forma impersonală „(nu) se cade” funcționează ca un fel de balanță morală, aflată dincolo de orice lege scrisă, însemnând, în același timp, ordine, firesc al existenței, trebuință, echilibru. Rândurile de față sunt însemnări despre limitele și nelimitele unui cuvânt, care rămâne nu numai parte din pământ (sugestie a îndepărtării de ordinea divină inițială), ci și partea noastră de cer (se cade să fim cumsecade).
Un lingvist american despre un lingvist român: Bomhard despre Vinereanu
Dicționarul Etimologic al Limbii Române al lui Vinereanu este o realizare monumentală și poate servi drept model pentru cum ar trebui scris un dicționar etimologic.
Avram Iancu – 200 de ani de la naștere
În acest an, toți cei care simțim românește, îl omagiem la împlinirea a 200 de ani de la naștere, pe Avram Iancu, erou și martir al Revoluției de la 1848-1849, ca pe una dintre cele mai luminoase, verticale și memorabile figuri ale istoriei noastre. În materialul de mai jos, am prezentat sub o formă mai mult sau mai puțin literară, unele date istorice legate în special de nașterea și copilăria eroului, primii săi ani de școală, plecarea sa mai departe de casă, la Zlatna, pentru a-și continua studiile, credința moților și a lui Avram Iancu, cum că ei sunt „nepoții lui Horea” și trebuie să continue lupta pentru drepturi a iobagilor moți, evenimente premergătoare revoluției și pregătirea Adunării de la Blaj și de asemenea, momentul în care Avram Iancu este urmărit de honvezi pentru a fi prins și se ascunde timp de câteva săptămâni într-o grotă aflată la izvoarele Crișului Alb. Sunt doar câteva creionări a unor prime etape din viața eroului Avram Iancu, însă definitorii pentru formarea sa ca mare conducător și strateg al Revoluției din anii 1848-1849.
PODUL LUI CONSTANTIN CEL MARE DE LA SUCIDAVA-CELEI ŞI LEGENDARUL DRUM DE PIATRĂ DIN SECOLUL IV
Podul lui Constantin cel Mare a avut o însemnătate deosebită pentru romanitatea de la Dunărea de Jos.
Patru decenii de moștenire culturală la Muzeul Satului din Baia Mare
La început de toamnă, anotimp rodnic și bogat, ne-am îmbogățit și noi sufletește la aniversarea a patru decenii de moștenire culturală la Muzeul Satului din Baia Mare. Muzeul în aer liber și-a deschis porțile pentru public în anul 1984 din dorința de a conserva, ilustra și valorifica gospodării autentice reprezentative celor patru zone etnografice ale județului Maramureș: Chioar, Codru, Lăpuș și Maramureșul Istoric. Cu această ocazie, într-un cadru desprins din poveștile satului tradițional, a avut loc vernisajul expoziției aniversare. Expoziția a oferit vizitatorilor o călătorie etnografică fascinantă, de la începuturi până în prezent, valorificând o parte din obiectivele de arhitectură tradițională aduse pe Dealul Florilor din satele maramureșene.
Vasile Pauleti – om luminat al vremii sale
Preot al Roșiei de Secaș și protopop al Armenilor s-a implicat profund în lupta pentru drepturile românilor și apărarea credinței strămoșești, Și-a pierdut fiul în evenimentele de la 1848, iar pe nepotul Nicolae l-a trimis la școlile Blajului
Gheorghe Ilie Berindei – un pictor comunicînd cu Dumnezeu
Elisabeta Pătuleanu își evocă tatăl în volumele Pictorul Gheorghe Berindei și Corespondența pictorului Gheorghe Berindei cu prietenii săi, prilej pentru cititori de a reflecta asupra unei biografii exemplare. Berindei își făurește rugăciuni-icoane prin care accede la o stare de beatitudine. [...] Credința sa inerentă în capacitatea artei nu doar de a semnifica religiosul, ci și de a intermedia o experiență spirituală [îl conduce la o] estetică teologică. (Cristian Vechiu).
Ion Ghelu Destelnica – Fundația (III)
Cenzurat de comuniști, Ion Ghelu Destelnica a sperat ca piesele sale să-i fie jucate după 1989. Dar după revoluție teatrele fiind interesate mai degrabă de piese din vest decât de piese originale românești inspirate din folclor, fiul maestrului a înființat o fundație și în cadrul fundației un teatru itinerant privat, „Trupa în căruță” prin care a jucat ani la rând piesele lui Ion Ghelu Destelnica. Maestrul a trecut în eternitate dar fundația a rămas să-i promoveze opera și să-i continue misiunea.
Satanism olimpic 2024
În condițiile blasfemiatoarei deschideri a olimpiadei 2024 de la Paris, singurul răspuns creștinesc ar fi fost retragerea de la aceste jocuri a tuturor sponsorilor, sportivilor și (tele)spectatorilor sfidați obraznic după obiceiul diavolilor ce se cred atotputernici din vina credulilor și a celor tăcuți și umili. Rugăciune de zădărnicire a lucrărilor diavolești
Întregire
Nu este relevant câte premii primești, nici cine sunt cei care ți le oferă, căci agoniseala de premii și distincții te face competitiv cu agoniseala de premii și distincții a celorlalți, necum un pictor care își înmulțește talanții, după voia Domnului.
Elena Murariu: de la Sfinții Martiri Brâncoveni la mărturisitorii din temnițele comuniste
Între 14 mărțișor – 15 florar 2024 sub auspiciile Academiei Civice a avut loc expoziția Elenei Murariu Libertate, te iubim! Tablourile-icoane înfățișează ororile din închisorile comuniste, invitînd la neuitare prin trimitere la memorialistica datorată unora dintre victimele sistemului totalitar: Elisabeta Rizea, Ion Ioanid, Valeriu Anania, Florin-Constantin Pavlovici.
Avram Iancu (1824-1872)
„Erou al naţiunii române”
Se împlinesc anul acesta două sute de ani de la nașterea lui Avram Iancu. Legea Nr. 230 din 17 noiembrie 2016 prevede: „Pentru cinstirea memoriei lui Avram Iancu (1824-1872), considerat cel mai mare erou naţional al românilor din Transilvania, cu merite excepţionale în afirmarea identităţii şi a drepturilor naţionale pe teritoriul strămoşesc, fostul conducător al revoluţiei române din 1848-1849 din Transilvania este declarat «Erou al Naţiunii Române»”. Avram Iancu împreună cu Vasile Nicula Urs, zis Horea (1731-1785), alături de Tudor Vladimirescu în Muntenia au pus bazele statului român modern.
De ce SÂNT și nu SUNT
În acest articol, autorul prezintă cazul aparte a formei de persoana III, plural (folosită și pentru persoana I, singular), mai precis a originii formei sânt și ortografierea corectă a acesteia. La începutul anilor ’90 ai secolului trecut, Academia Română a emis decizia absurdă ca forma sînt așa cum era ortografiată la acea vreme, formă folosită de sute de ani, să fie înlocuită cu forma sunt, de sorginte latină, ceea ce în opinia autorului este o adevărată crimă. Decizia a fost publicată și în Monitorul Oficial. Autorul face analiza etimologică a acestei forme verbale, pornind de la proto-indo-europeană și exemplificând amplu din diverse din indo-europene, ajungând că forma firească este sânt, ortografiat cu â (din a). Astfel, cere să se renunțe la forma impusă sunt care a fost introdusă forțat, tocmai pentru a „demonstra” originea latină a limbii române.
Teodor Burzo – rapsodul popular de la poalele Țibleșului
Lucrarea de față își propune să scoată la lumină oameni simpli și autentici din lumea satului, adevărați păstrători ai moștenirii culturale. Teodor Burzo, rapsodul popular din Suciu de Sus, județul Maramureș, este unul dintre aceștia, iar povestea sa este o mărturie a menirii pe care o avem fiecare dintre noi atunci când venim pe lume. Deși, pe parcursul vieții a avut de câteva ori șansa de a păși în lumea muzicii și de a-și construi o carieră artistică, se pare că Dumnezeu îi rezervase o menire mult mai specială, aceea de a scoate la lumină, de a păstra și de a transmite mai departe hori străvechi din Țara Lăpușului, pe care le interpretează cu virtuozitate la fluier.
SEMNE PLASTICE TRADIȚIONALE PREZENTE PE CĂMĂȘILE DIN ZONA ETNOGRAFICĂ ROMANAȚI
Cămașa de femeie din Romanați și în general din întreg spațiul românesc este unul din elementele vestimentare cu conotații deosebite. Fiind purtată direct pe corp și confecționată numai de către femei în gospodăria proprie, se poate vorbi de o legătură spirituală între feminitate și această piesă, conferindu-i purtătoarei o eleganță aparte și o identitate proprie. Lucrarea va realiza o descriere succintă a cămășilor femeiești din acest spațiu etnografic, din punct de vedere al liniei, ornamentului și al cromaticii, insistând asupra ornamentului celor mai reprezentative cămăși și ii (ciupage) din bogata colecție a Muzeului de Arheologie și Etnografie Corabia.așezați în mijlocul careului, sau altfel spus, al Scaunului, Ridică Crai, adică, aruncă de trei ori în sus un băiețel de 3-5 ani, strigând „Trăiască!”. Părinții copilului ridicat Crai, dau feciorilor o ladă de vin. Obiceiul respectiv este unic în localitățile din împrejurimi, chiar din județ. Un obicei asemănător este consemnat de Coșbuc, în anul 1903, ca fiind practicat la acea dată cu denumirea de Alegerea Craiului Nou în Maramureș, Bistrița Năsăud, Ardealul de nord, iar în sud, în Țara Oltului. Obiceiul consta într-o formă de cinstire a celui mai harnic plugar, continuată cu pedepsirea feciorilor și mai rar a bărbaților de curând căsătoriți, care se făceau vinovați de încălcarea normelor instituite de tradiție. Regăsim în Scaunul de la Curechiu un vestigiu al băncilor vechi așezate sub formă de careu în curtea bisericilor, unde se adunau pe vremuri la sfat sau judecată bătrânii înțelepți ai satelor românești, cei care luau decizii în toate problemele comunității. Acest mod de organizare și conducere, acest sistem normativ al satului românesc a fost recunoscut în trecut ca drept al românilor, cu denumirea de jus valachorum.
SCAUNUL SAU RIDICAREA DE CRAI ÎN ZIUA DE PAȘTI, LA CURECHIU
În localitatea Curechiu, din comuna Bucureșci, se păstrează un obicei de Paști cu denumirea: Ridicarea de Crai în Scaun. Construcția care poartă denumirea de Scaun este un careu rezultat din așezarea prin îmbinarea la capete a unor trunchiuri groase de fag. Latura din partea opusă bisericii este formată din două trunchiuri puse unul peste celălalt. La Crăciun, feciorii care merg cu colinda înlocuiesc în fiecare an unul dintre buștenii Scaunului, pe cel de al doilea al laturii dinspre vale a careului, cu un trunchi nou. În noaptea de Înviere, așa cum este obiceiul și în satele din jur, la Curechiu, feciorii fac un foc mare în cimitir și pușcă cu țevile cu carbid, pe care le așează în careul cu denumirea de Scaun. A doua zi, după ce preotul termină cu parastasele de pomenire a morților (obicei specific doar satelor din jurul Bradului, de a ridica parastase în ziua de Paști), vine în Scaun și face o slujbă de sfințire a acestuia. După sfințire, feciorii care au colindat satul la Crăciun, așezați în mijlocul careului, sau altfel spus, al Scaunului, Ridică Crai, adică, aruncă de trei ori în sus un băiețel de 3-5 ani, strigând „Trăiască!”. Părinții copilului ridicat Crai, dau feciorilor o ladă de vin. Obiceiul respectiv este unic în localitățile din împrejurimi, chiar din județ. Un obicei asemănător este consemnat de Coșbuc, în anul 1903, ca fiind practicat la acea dată cu denumirea de Alegerea Craiului Nou în Maramureș, Bistrița Năsăud, Ardealul de nord, iar în sud, în Țara Oltului. Obiceiul consta într-o formă de cinstire a celui mai harnic plugar, continuată cu pedepsirea feciorilor și mai rar a bărbaților de curând căsătoriți, care se făceau vinovați de încălcarea normelor instituite de tradiție. Regăsim în Scaunul de la Curechiu un vestigiu al băncilor vechi așezate sub formă de careu în curtea bisericilor, unde se adunau pe vremuri la sfat sau judecată bătrânii înțelepți ai satelor românești, cei care luau decizii în toate problemele comunității. Acest mod de organizare și conducere, acest sistem normativ al satului românesc a fost recunoscut în trecut ca drept al românilor, cu denumirea de jus valachorum.
Biserici de lemn din Țara Secașelor
Cum Sinodul de la Buda (1278) a interzis construcția bisericilor de piatră de către „preoții schismatici”, neaderând la catolicism, biserica de lemn rămăsese locul de mărturisire a credinței și apartenenței de neam. Așa stau mărturie bisericile de mai peste tot din Țara Secașelor începând cu cea mai veche din Ghirbom (1688) și continuând cu cele de la Tău, Ohaba, Roșia de Secaș ș.a. E de adăugat rolul iconarilor din Ludoș și al muzeului bisericesc de la Ohaba
Despre Liviu Mocan, cu bucurie în Hristos!
Sculptorul Liviu Mocan se alătură artiștilor români contemporani creștini, creația sa fiind purtînd însemnele rugăciunii. Formele sînt dispuse adesea pe verticală, crezul său fiind: „caut să lustruiesc oglinzi spre cer “.
Drumul morilor prin Bucovina și Schwaben. De la meșteșug la patrimoniu
Expoziția cu titlul „Drumul morilor prin Bucovina și Schwaben. De la meșteșug la patrimoniu” a reprezentat materializarea unui proiect de colaborare între Muzeul National al Bucovinei, Serviciul Județean Suceava al Arhivelor Naționale ale României și Bezirk Schwaben – Germania. Povestea morilor și a morăritului a fost redată cu ajutorul exponatelor muzeale, a machetelor și a reproducerilor după documente de arhivă relevante din acest punct de vedere. Vizitatorii Muzeului Satului Bucovinean au descoperit în una dintre case o expoziție inedită ce a surprins fărâme de istorie din domeniul instalațiilor tehnice cu acționare hidraulică din Bucovina și Schwaben, morile fiind cele mai răspândite și mai cunoscute instalații cu roată hidraulică.
EcclesiART – SFÂNTA CUVIOASĂ PARASCHEVA, UN PROIECT UNIC
Un proiect unic în România: prin lucrarea lui Dumnezeu, el are menirea de a pune în evidență una dintre direcțiile artei românești contemporane - direcția creștină, mărturisitoare, a unor artiști laici sau a unor artiști care se exprimă și prin arta sacră și prin cea laică, aceasta din urmă devenind tot o expresie a credinței lor creștine.