Printre cei mai venerați sfinți ai românilor se numără Sfântul Gheorghe și Sfântul Dumitru, învestiți de popor cu puteri de înnoire a timpului, de schimbare a anotimpurilor. Aceasta se datorează mai ales faptului că în perioada 21 aprilie – 1 mai începe noul an pastoral iar în jurul datei de 26 octombrie, la sărbătoarea Sfântului Dumitru se încheie anul pastoral. După credința generală a tuturor românilor, Sân-Giorgiul e capul primăverii și are menirea de a înverzi întreaga natură și de a face să germineze (răsară) semințele, iar Sâ-Medru e sfârșitul toamnei când se adună recoltele. Ritualurile și obiceiurile specifice Noului An oficial sunt practicate și în această perioadă de înnoire a timpului. Acum întâlnim în mod special acele acte de divinație performate prin diverse practici magico-religioase (vrăji, descântece, aflarea ursitului), de profilaxie și purificare, aprinderea focurilor cu rol purificator, etc. Perioada cuprinsă între Sf. Gheorghe (23 aprilie) și Arminden (1 mai) era perioada cea mai propice pentru atacul moroilor, strigoilor, vrăjitoarelor și a altor forțe malefice asupra animalelor din gospodărie. De aceea, în această perioadă de timp existau o serie întreagă de obiceiuri și ritualuri în popor, menite să contracareze atacul și puterea acestor forțe potrivnice.