MASS-MEDIA din Teleorman în tranziţie

De | 2016-03-23T12:00:45+00:00 15 decembrie 2015|

O radiografie a presei din judeţul Teleorman implică o analiză complexă, demers pe care nu îl urmăresc prin acest articol, menit mai degrabă să contureze câteva repere ale unui bilanţ post-decembrist. Şi în această parte de sud a ţării, după 1989, tabloul mass-mediei s-a diversificat cu o viteză extraordinară. Scăpată de cenzura comunistă, pe fondul câştigării libertăţii de exprimare, presa locală a crescut numeric.