Atelierul de Adevăruri

Frumuseţea unicităţii graiurilor de pe Valea Mijlocie a Siretului

 

prof. dr. Adriana-Nicoleta Crăciun

 

În contextul în care “fiecare loc de pe pământ are o poveste a lui […], dar îţi trebuie un dram de iubire ca s-o înţelegi“ (N. Iorga), s-a născut acea dorinţă personală, de a eterniza fapte lingvistice, atât de familiare, vii în toată fiinţa mea, întrucât rădăcinile maternale sunt bine fixate în acest areal lingvistic, ce se numeşte Valea Mijlocie a Siretului. Mărturisesc că şcoala doctorală mi-a oferit revelaţia conştientizării, că vorba pe care ţi-o însuşeşti în sânul comunităţii în care Dumnezeu te-a ivit este parte din sufletul tău, că, oricât de şcolit vei deveni, nu vei putea niciodată să te desparţi de graiul pe care l-ai vorbit din copilărie şi că, în mediul familial, această manifestare lingvistică oferă căldură, naturaleţe şi apropiere.

Această constatare este valabilă şi la intelectuali născuţi în lumea satului, intelectuali care, în ciuda faptului că aveau zeci de ani de când locuiau în mediul urban, în cercuri restrânse, utilizau variante ale graiului deprins în copilărie. Îmi place să cred că vorba pe care ţi-a dăruit–o comunitatea în care te-ai născut este asemenea unei “bijuterii“ vechi, de suflet, la care nu vei putea renunţa niciodată, având grijă să o transmiţi generaţiilor viitoare, cu aceeaşi însufleţire. De altfel, consider că această frumuseţe a graiurilor nu poate fi percepută decât de cel în sufletul căruia s-a plăsmuit cuvântul îmbrăcat în forma populară. Faptul că aceste graiuri sunt unice, este deja un lucru ştiut de cercetătorii lingvişti; frumuseţea lor trebuie conştientizată, iar acest raţionament se realizează abia atunci când îţi dai seama că graiul vorbit de comunitatea din care faci parte îţi curge prin vene, este parte din fiinţa ta.

Valea Mijlocie a Siretului se constituie din 32 de localităţi, situate pe malul drept şi stâng al râului Siret, de la intrarea acestuia în ţară, zonă cunoscută ca fiind fărâmiţată din punct de vedere lingvistic, din cauza migraţiilor produse de-a lungul secolelor. Astfel, am concluzionat că graiurile din acest areal se încadrează în grupa dialectelor de tip mixt, existând trei mari comunităţi lingvistice: ucraineni, români şi populaţie mixtă (localităţi unde convieţuiesc ucraineni, ruteni, germani, poloni, români).

Încă din copilărie am înclinat urechea, cu plăcere şi amuzament, la graiul ucrainenilor din această zonă, bunicii din partea mamei fiind din arealul lingvistic ales ca studiu în monografia dialectală Graiurile de pe Valea Mijlocie a Siretului (acesta a fost şi principalul motiv pentru care am ales această zonă). Vorbitori de limbă ucraineană (de fapt a unui dialect ucrainean), bunicii s-au declarat totdeauna români, chiar dacă limba română literară n-a fost tocmai “prietena“ lor. Mama, după căsătoria cu tata, care este român, s-a mutat într-o zonă mai îndepărtată, iar vizitele la bunici erau de un adevărat deliciu pentru mine. Mereu m-a surprins faptul că mama n-a uitat niciodată să vorbească ucraineşte, chiar dacă în zona în care se mutase erau numai vorbitori de limbă română. Întâlnirile cu bunicii se iniţiau în limba română, apoi uşor ajungeau la un amestec de română şi ucraineană, iar când se încingeau spiritele vorbeau numai ucraineană; astfel am dedus apropierea şi naturaleţea comunicării dintre ei în limba pe care au deprins–o iniţial.

Faţă de vorbitorii români din acest areal, care folosesc un grai de tip moldovenesc, ucrainenii învaţă limba română din şcoală, aşa că graiul lor se apropie mai mult de variantele literare, ori deţin structuri lingvistice particulare. De un farmec aparte sunt exprimările în care perfectul compus este substituit, aproape cu regularitate de toţi ucrainenii, cu participiul. Era imposibil să nu mă amuz, când îi auzeam pe bunici spunând “tu nu vinit la mine“, în loc de “nu ai venit la mine“. Ceea ce mă fermeca era tocmai exprimarea lor firească, felul unic în care gândurile şi trăirile personale se configurau în planul expresiei. Vorba lor românească părea mai moale şi mai aproape de sufletul meu, o ipostază vie şi autentică a graiului pe care ei l-au adoptat datorită condiţiilor sociale. Astfel, locuitorii din Ucraina îi acuză că vorbesc o limbă ştiută numai de ei, născută în comunităţile de ucraineni românizaţi.

Pe de altă parte, consider că faptele lingvistice consemnate într-o monografie dialectală pot reflecta realitatea doar în cazul în care acestea sunt culese de un membru al comunităţii anchetate, ori cunoscut de comunitate. Altfel, am observat modificări lingvistice, exprimări forţate, lipsite de naturaleţe, aspecte justificate de influenţe emoţionale. Cele mai multe consemnări lingvistice în teza de doctorat au fost realizate în urma conversaţiilor spontane, sau dirijate, cu prietenii, cunoscuţii sau membrii ai familiei, ca urmare a unor întâlniri la evenimente sociale/familiale. Ca o mărturie că o comunitate lingvistică trăieşte după propriile-i reguli, este şi aspectul referitor pronunţarea  anumitor toponime din acest areal, unde, în ciuda faptului că evenimentele sociale au schimbat vechea denumire a localităţii Taco în Botoşaniţa Mică, oamenii folosesc varianta iniţială, ignorând total pe cea recentă.

Încă din timpul lui Dimitrie Cantemir, cronicarii au consemnat un comportament lingvistic diferit la femeile din zona Moldovei faţă de bărbaţi; acestea, fiind mai locvace, au configurat graiul din această comunitate, influenţându-l la nivel fonetic şi morfo-sintactic. Apoi, treptat, aceste variante au fost asimilate şi de partea masculină, ca dovadă a influenţei puternice feminine în mai toate domeniile. Fiind direct interesată de această observaţie, am concluzionat că majoritatea femeilor nu erau susţinute de familie pentru a face şcoală, de aceea ele cunoşteau doar felul de a vorbi specific zonei.

Prin urmare, graiurile din valea mijlocie a Siretului definesc comunităţile lingvistice care vieţuiesc de veacuri în armonie şi bună înţelegere, reflectând trecutul istoric zbuciumat pe care aceşti oameni minunaţi au fost siliţi să-l traverseze. Naturaleţea şi originalitatea exprimării acestor graiuri nu sunt nimic altceva decât mărturia că aceste comunităţi sunt vii, iar în aceste vremuri, în care se încearcă ruşinos ştergerea identităţii naţionale, ei luptă pentru ce au mai drag şi mai scump: graiul, portul şi obiceiurile strămoşeşti.

 

Bibliografie selectivă:

Bîrleanu, Comportamentul lingvistic = Bîrleanu, Ion-Horia, Comportamentul lingvistic al unor ardeleni în mediul socio-cultural moldovenesc, în „Lucrările celui de al V-lea Simpozion Naţional de Dialectologie (Craiova, 27-28 mai 1988)”, Partea I, Craiova, 1990.

Cantemir, Descrierea = Cantemir, Dimitrie, Descrierea Moldovei, Bucureşti, 1973.

Caragiu-Marioţeanu,   Compendiu  =  Caragiu-Marioţeanu, Matilda, Compendiu de dialectologie română (nord- şi sud-dunăreană), Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1975.

Cazacu, Limbă vorbită = Cazacu, B., Limbă vorbită, limbă scrisă, stil oral, în Studii de poetică şi stilistică, Bucureşti, 1966, p. 29-37.

Coşeriu, Teoria limbajului  =  Coşeriu, Eugen, Teoria limbajului şi lingvistica generală, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2004.

Ivănescu,  Istoria limbii române  =  Ivănescu, G., Istoria limbii române, Editura Junimea, Iaşi, 1980.

Macrea, D. (1965), Studii de istorie a limbii şi a lingvisticii româneşti, Bucureşti.