Lucian Muntean

Lucian Muntean

Lucian Muntean este artist vizual, fotojurnalist, stabilit la Bucureşti din 2006. A studiat la Facultatea de Geologie, Universitatea “Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca 2001. Din 1997 este fotoreporter la publicații precum ZIUA, AGERPRES, MEDIAFAX, ADEVĂRUL, Dilema veche, iar în prezent este fotoreporter, membru fondator al revistei de artă contemporană MODERNISM.ro.

Fotografia ca faptă bună

De | 2015-12-19T11:02:55+00:00 18 mai 2015|

În anul 2000 am revenit în acest sat izolat din Munții Apuseni, unde am început o serie de fotoreportaje cu scopul de a arăta cum evoluează viața localnicilor din Rogojel în pragul aderării României la Uniunea Europeană. În acest loc s-au păstrat aproape nealterate atât tradițiile cât și proprietățile, deoarece zona nu a fost afectată de colectivizare în perioada comunistă. Pe parcursul mai multor ani am urmărit și am fotografiat cum se desfășoară munca câmpului, păstoritul, cositul fânului sau munca în pădure după lemne, ori culesul ciupercilor, pălinca și tăiatul porcului, acestea fiind ipostaze din viaţa de zi cu zi a localnicilor din Rogojel.