Casa Moșescu din Râmnicu Sărat
(continuare)

Cu ceva timp în urmă scriam despre privilegiul pe care îl am, acela de a locui într-un muzeu, despre simțămintele pe care le trăiesc înconjurată fiind de obiecte care integrează în ele parte din existența atâtor oameni care au trăit aici în decursul celor peste 230 de ani de când datează casa în care s-au perindat 8, poate chiar 10 generații Moșescu – dacă ar fi să îl socotim și pe tânărul vlăstar al familiei, acum în vârstă de 3 ani și patru luni. Așa cum spuneam, încă mai există mărturii în casă despre generația care trăia aici în jurul anului 1870.

Sigur că după atâția ani de viețuire în acest spațiu, se poate vorbi atât despre valoarea spirituală a casei – lucru pe care l-am făcut succint în numărul anterior, cât, sau poate, mai ales, despre valoarea ei patrimonială, ca element de arhitectură unic care se mai păstrează în orășelul de provincie ce pare că încă nu a ieșit din îndoctrinarea de tip comunist care se mai manifestă în unele zone ale țării. Dar dincolo de aceasta, obiectele existente aici, adunate sub forma unei colecții de artă comparată, îi conferă o incontestabilă valoare muzeală, chiar dacă nu este încă un muzeu declarat. Colecția conține mai multe categorii de obiecte: pictură și sculptură, obiecte vechi tradiționale și orientale, icoane, mobilier. Anvergura manifestată de colecția lui Octavian Moșescu a determinat ca aceasta să capete notorietate încă din timpul vieții sale, el întrunind condițiile pentru a fi considerat un adevărat colecționar de artă al perioadei interbelice. Între timp, o mare parte a obiectelor care au făcut parte din colecția sa, în special, pictură și sculptură – aparținând unor nume sonore ale artei românești interbelice  (Pătrașcu, Tonitza, Iser, Dărăscu, Mutzner, Pallady, Lucian Grigorescu, Iorgulescu-Yor, Brâncuși, Paciurea, Medrea, Oscar Han etc.) – se află deja în muzee reprezentative din țară precum, Muzeul de Artă din Constanța, Muzeul de Artă din Craiova, Muzeul Municipiului București, Muzeul Municipal din Râmnicu Sărat care astăzi îi poartă numele, Muzeul de Artă din Brăila, Muzeul de Artă din Târgu Mureș, dar și în Muzeul de Artă din Balcic – Bulgaria, la constituirea căruia a contribuit prin donarea câtorva lucrări de pictură, în anul 1960. Este recunoscută dragostea lui Octavian Moșescu pentru zona de la malul mării care a aparținut României în perioada 1913-1940, perioadă în care Moșescu a fost aici, de două ori, primar și unde a avut un aport important la consolidarea mișcării culturale care a luat o mare amploare în rândul intelectualității românești culminând cu Școala de pictură de la Balcic. Se știe, de asemenea, că Muzeul Municipal Râmnicu Sărat a fost înființat la inițiativa și prin strădania sa, tot în anul 1960, o parte importantă a lucrărilor colecției Octavian Moșescu fiind transferată în patrimoniul acestuia în urma unor donații succesive pe care le-a făcut începând cu acel an. Strădaniile sale au fost recunoscute mult mai târziu, din luna mai a anului 2020, prin hotărîre de guvern, numele lui Octavian Moșescu fiind inclus în titulatura muzeului.

Dar, cum pasiunea de a colecționa a lui Octavian Moșescu a fost moștenită de generațiile care i-au urmat, astăzi Casa Moșescu conține o veritabilă colecție, în special pictură aparținând unor importanți pictori contemporani. Aceasta se alătură colecției de obiecte tradiționale specifice unor importante centre de ceramică din țară, icoane, mobilier vechi țărănesc dar și obiecte de artă decorativă europeană și orientală. Ea a fost exinsă de Alexandru Măciucă și de familia sa într-un timp foarte scurt, perioada în care el a trăit efectiv la Râmnicu Sărat fiind relativ scurtă (2018-2023). Dar dragostea lui pentru casa seculară în care a copilărit sub îngrijirea bunicilor Octavian și Penca Moșescu, alături de care descoperit înalte valori morale și spirituale care i-au definit și caracterizat întreaga viață, a făcut posibilă exploatarea maximă a acestui timp în sensul unei acumulării culturale consistente. În acest scurt timp în care a condus destinele muzeului înființat de bunicul său, prin  implicarea sa necondiționată,  Alexandru Măciucă a avut o mare contribuție la poziționarea valorică a orașului Râmnicu Sărat pe harta culturală a țării. Iar Casa Moșescu a renăscut, devenind vizibilă în plan național atât prin ceea ce reprezintă ea din punct de vedere istoric și arhitectural, cât și prin evenimentele culturale care se desfășoară aici. (va urma)