Căsuța albastră

Casa Moșescu sau Căsuța albastră (cum i se mai spune în ultimul timp), este cea mai veche construcție civilă din orașul Râmnicu Sărat, datând din anul 1794. Este construită în stil rustic, elementul diferențial față de casele construite în aceiași perioadă, fiind geamlâcul (o verandă închisă cu ochiuri de geam pe structură de lemn), construcție de influență otomană specifică vechiului București. Casa a aparținut de la început familiei Moșescu, Octavian Moșescu, om de cultură râmnicean (1894-1982), preluând-o de la tatăl său, Dumitru, în anul 1921. Dacă Octavian Moșescu s-a născut la 100 de ani după construcția casei, rezultă că în acest spațiu au trăit până în zilele noastre aprox. opt-zece generații, destinele fiecăreia regăsindu-se într-o poveste pe care Octavian Moșescu a consolidat-o și care astăzi este dusă mai departe de generațiile actuale. Pragul casei a fost trecut în sec. al XIX-lea, în jurul anului 1870, de pictorul Gheorghe Tătărăscu, cel care în acea perioadă picta bolțile Bisericii Bagdat din localitate și care i-a făcut, cu acest prilej, portretul lui Tache Moșu, străbunicul lui Octavian Moșescu. Portretul tronează și astăzi pe unul din pereții antreului casei, parcă dorind să sugereze oaspeţilor un călduros bun venit.

Aflată pe lista monumentelor istorice, Casa Moșescu a fost, în decursul timpului, gazda unor întâlniri importante cu numeroase personalități ale lumii literare și artistice  în perioada interbelică, printre care Nicolae Iorga – împreună cu care Moșescu intenționa să pună bazele unei Universități de vară la Poiana Mărului, una similară celei de Balcic(unde Octavian Moșescu a condus în perioada interbelică,  Universitatea liberă Coasta de argint). Adrian Maniu, Emanoil Bucuța, Gala Galaction, Oscar W.Cisek, George Bacovia, Camil Petrescu, Gheorghe D. Mugur, Lucian Grigorescu, Pallady, Dărăscu, Steriadi, Dumitru Ghiață, Ștefan Popescu, Iorgulescu-Yor, Oscar Han, Oscar Sphäte, iar după 1960, Stelian Cucu, Ion M. Gane,  Zoe Dumitrescu-Bușulenga, George Banu etc. au trecut pragul acestei case. Tot aici s-a aflat sediul publicațiilor înființate și conduse de el în primele decenii ale sec. al XX-lea  (Vestala, Machina, Jurnalul nostru etc.), aici aveau loc întâlnirile de redacție ale acestora sau ale cenaclurilor literare (ex.: Alexandru Sihleanu, Octavian Moșescu). Astăzi, sediul asociației care poartă numele omului de cultură se află tot aici.

Corneliu Ștefan, redactor șef al revistei Viața Buzăului în anii ’70 ai secolului trecut, scria despre casa din strada Amurgului nr. 1 A din Râmnicu Sărat, pe care o percepea ca pe o „catedrală” a neamului românesc,  în care „patriarhul” Octavian Moșescu şi-a trăit ultimii ani și pe care a descris-o cu drag în scrierile sale, că aceasta „va rămâne ca un muzeu de artă prin valorile intrate deja în patrimoniul naţional” – o prezicere care  a devenit realitate prin grija nepotului și a familiei acestuia care duc mai departe numele omului de cultură râmnicean.

De câțiva ani, în urma interesului manifestat de pictori pentru grădina și casa Moșescu, în grădina casei se organizează în fiecare vară o expoziție cu acest subiect, prin care Casa Moșescu oferă publicului interesat un eveniment de răsunet în lumea artistică actuală. Din nefericire, timpul necruțător a cerut un tribut extrem de valoros, iar Alexandru Măciucă (nepotul lui Octavian Moșescu), cel care efectiv a pus pe harta culturală orașul Râmnicu Sărat în ultimul deceniu, a fost chemat alături de bunic pentru a organiza și în ceruri astfel de evenimente de răsunet.

Cum este dusă mai departe povestea seculară a casei și grădinii legendare despre care pictorul Petre Chirea spunea că este „norocos cel ce a văzut o singură dată această grădină /Căci va purta în suflet pacea și lumina divină” vom vedea în numerele următoare.