Opera maestrului Ion Irimescu are un loc bine definit în arta românească. Artistul s-a format într-o perioadă de declin al neoclasicismului, evoluând între moştenirea umanismului lui Rodin, continuat de Bourdelle şi Maillol, şi eclectismul desprins din stilurile exotice şi primitive.
Lucrările sale sunt realizate într-un stil propriu viziunii şi temperamentului său şi îmbină realismul autohton tradiţional cu direcţiile artistice modern, închegându-se într-o sinteză originală.
Modelate în lut, gips, plastelină, cioplite în lemn ori marmură, acestea închid în ele enigmatic mesaje, metafore şi înţelesuri profunde, relevând emoţii şi trăiri unice invitând la înălţare spirituală, dăruind prin forme armonioase, pline de simbol şi sensibilitate, dedicate în întregime vieţuirii umane în toate aspectele acesteia.
Viziunea artistului este plină de originalitate. Mesajele sale sunt transmise printr-un limbaj artistic autentic, atât de personalizat, încât îl putem numi ,,irimescian’’.
Legat sentimental – ca atâţia alţii – de meleagurile natale fălticenene, adăpându-se sadovenian la ,,nesecatul izvor al apei vii a sufletului românesc’’, Irimescu face din opera sa un imn închinat omului pe care îl surprinde firesc, explorându-i universul interior cu delicateţe, cu înţelegere şi simpatie.
Prezentată din perspectiva iubirii necondiţionate şi profunde pentru semenii săi, fiinţa umană este surprinsă atât în momentele de înălţare prometeică (Luceafărul), cât şi de prăbuşiri (Icarus), dar şi în moment de meditaţie (Nostalgie), de sacrificiu (Sacrificiu), victorie (Victorii), în clipe unice de înălţare spirituală prin artă, prin muzică şi prin credinţă (Muzică, Ritmuri, Concert, Fete cântând, Pieta, Rugăciune), în suferinţa şi lupta existenţială (Povară), în tot ceea ce reprezintă viaţa.
,,Sculptorul Irimescu a traversat veacul cu paşii unui creator dăruit, egal cu sine, iubindu-i pe ceilalţi, şi, prin aceasta, pe Dumnezeu.’’ (Valentin Ciucă)
Demnitatea umană, libertatea sunt reprezentate în orientări ascensionale, dar şi printr-o statornicie a formelor. Lucrările sale surprind omul şi timpul într-un spaţiu social-istoric, spiritualizat. Omul se confrontă cu întreg universal, dar toate aceste confrontări interioare, psihologice nu pot avea loc decât într-o deplină pace.
Într-o lume în care armele nu tac, strigătul lucrării ,,Nu vrem război’’ ne invită la normalitate, împăcare şi toleranţă. Lucrarea reprezintă o mamă devastată de suferinţa incomensurabilă a pierderii pruncului ei din cauza războiului. Aceasta lucrare, ca şi altele, înfăţişează într-o expresivitate psihologică şi fizică de mare sugestivitate, invitată la o lume a păcii, în care apar ca simboluri porumbelul alb şi ramura de măslin.
Subiectele biblice aduc şi ele în atenţie ideea vieţuirii în respectul legilor divine, pledând pentru o pace creştină, spirituală. Moise este înfăţişat cu tablele legilor în mâini, furios pe o lume în care se practicau idolatria şi imoralitatea, Sfântul Gheorghe se luptă cu balaurul, binele trebuie sa triumfe ca în basmele româneşti. Naţionalul este integrat într-o lume a valorilor universale.
Creația sculptorului gravitează în jurul unor teme care revin obsedant, de-a lungul celor opt decenii creatoare (muzica, dragostea maternală, mitologia, istoria, religia, filozofia). Prin sculptură sau grafică artistul se relevă ca un neobosit căutător de nestemate, iar inepuizabilul său spirit creator reuşeşte să ne surprindă mereu prin redarea unică a strălucirii ascunse pe care o descifrăm în forme plastice pline de echilibru şi armonie.
,,Aventurându-mă pe drumul unor noi căutări – subliniază artistul în confesiunile sale – întâmpin la tot pasul multe dificultăţi de nebănuit, care mă chinuie adesea ca o dragoste ce se lasă greu cucerită.’’ Graţia, puritatea, feminitatea sunt redate de artist într-o inepuizabilă diversitate a elogierii frumosului. Doar că frumosul căutat de creatorii dintotdeauna apare în creaţia irimesciană într-o dezvăluire surprinzătoare. Materia se supune mâinilor artistului într-un ritual de înnobilare, capătă mişcare şi forţă expresivă, iar talentul cu care divinitatea l-a dăruit dă suflu de viaţă trupurilor feciorelnice pe care le-a zămislit. Nudurile ne duc cu gândul la frumuseţea sculpturilor Greciei antice (Tors antic). Trupurile femeilor sunt uşor alungite în ritmuri anatomice spiritualizate prin atitudini interpretative (Fata cu vioară, Ritmuri), sau ascund în ele miracolul maternităţii (Maternitate II).
Alteori se înalţă cu incredibilă graţie spre victorii orientate ascensional. Personalitatea feminină este exprimată şi prin portrete în care apar redate nu doar fizionomii, ci şi caractere, în linii gingaşe, pline de candoare (Nesie, Daniela, Irene, Maria, Portret florentin) – ,,un amestec de libertate şi inocenţă’’ – cum sublinia Eugen Schileriu la apariţia lucrării ,,Fata cu struguri’’ expusă la Bienala de la Veneţia, în 1957.
Portretele surprind frământările sufleteşti ale personajelor şi nu reprezintă simple măşti, copii ale modelelor sale, care – de cele mai multe ori – sunt personaje reale din anturajul artistului (soţia sa – Jeniţa) sau redă portrete ale unor personalităţi din cultura românească (Tudor Arghezi, Corneliu Baba, Ion Jalea, Ion Agârbiceanu, Constantin Brâncuşi, George Oprescu, Antonin Ciolan, George Enescu).
Legendele mitologiei antice şi greceşti l-au inspirat pe artist care a creat personaje ca: Icar, Leda, Orfeu, Centaurese cântând la nai sau harpă).Compoziţiile sale reuşesc să aibă fluiditate, alternanţe de plinuri şi goluri care ne înfăţişează ochilor într-o vibraţie unică, planurile şi volumele demonstrând pregnant viziunea decorativă. Subiectele au semnificaţii vădind influienţe din creaţia lui Rodin şi Bourdelle. Artistul valorifică într-o manieră originală cunoştinţele dobândite prin frecventarea ,,Academiei de la Grand Chaumière’’ din Paris, dar şi cele pe care le-a dobândit de la maestrul său – marele sculptor Dimitrie Paciurea.
Maestrul transpune în monumental personaje, evenimente istorice. Lucrările sale sunt elaborate cu măiestrie, bine încadrate arhitectural (Dimitrie Cantemir, Nicolae Iorga, Constantin Brâncuşi, Nicolae Titulescu – în Bucureşti, Octav Băncilă, Veronica Micle, George Enescu, Mihail Sadoveanu – Iaşi, Mircea cel Bătrân – Rm.Vâlcea, I.L. Caragiale, Antonin Ciolan – Cluj, Mihail Sadoveanu, Nicu Gane, Mihai Eminescu – Fălticeni) ş cu monumente ca 1907 – Craiova, Lupeni -29, Spre Soare – Mangalia, Dimitrie Cantemir – Monument Milano – Italia).
,,Ca într-un adevărat sanctuar, Irimescu şi-a strâns lucrările în Muzeul său de la Fălticeni, care a împlinit 40 de ani de la deschidere şi care a reuşit să transforme oraşul într-o adevărată metropolă a artei. În acest muzeu se află sufletul şi operele sculptorului Ion Irimescu (incluzând şi spaţiul memorial Irimescu).
În evoluţia sa, Muzeul Irimescu ar trebui să devină un Institut de cercetare, depistare de noi documente şi opere, de apărare a unicităţii şi a originalităţii sculptorului Ion Irimescu înmpotriva impostorilor şi a falsificatorilor operelor artistului şi mai ales prin evidenţierea elevilor săi cu care împreună au dat măsură secolului XX.
Ca şi alţi autori de muzee memorialistice , Rodin, Bourdelle, Brâncuşi, Medrea sau Jalea şi Irimescu a înţeles că sculpturile, desenele, cărţile şi documentele strânse cu avariţie şi donate generos Muzeului de Artă de la Fălticeni vor reuşi să arate nu numai gustul şi preocupările lui artistice, dar vor permite cunoaşterea şi înţelegerea diferitelor etape ale creaţiei sale ca într-un grandios album, cuprinzător pe mai multe volume, ca o realizare fără precedent în istoria sculpturii sec.XX din România.’’(Mircea Deac)
Inaugurat la 10 februarie 1975, Muzeul de Artă ,,Ion Irimescu’’ conferă operei sculptorului caracterul unei construcţii unitare prin cele 314 sculpturi şi peste 1000 de desene.
Sculpturile expuse reprezintă: portrete, compoziţii, proiecte de monument realizate ronde-bosse sau altorelief.
În afara lucrărilor donate de artist meleagurilor natale, multe lucrări se găsesc în alte muzee de artă din ţară (Muzeul Naţional de Artă a României, Muzeul municipiului Bucureşti, Complexul Naţional Moldova Iaşi, Muzeul de Artă din Constanţa, Muzeul de Artă Vizuală din Galaţi, Muzeul de Artă din Cluj, în colecţii particulare şi în străinătate.
,,Prin opera sa şi prin ctitoria de la Fălticeni, opera lui Ion Irimescu se înscrie în marea operă europeană a secolului XX, integrând meleagurile natale în circuitul de valori culturale universal, dând localităţii o aură de nobleţe spiritual, act comparabil cu cel al lui Dante şi Michelangelo pentru nemuritoarea lor Florenţă.’’ (Gheorghe Dăscălescu).
Oraşul – muzeu invită la o plimbare în care se vor parcurge spaţii cu o enormă încărcătură de spiritualitate (Muzeul Sadoveanu, Muzeul apelor fondat de savantul Mihai Băcescu, Galeria oamenilor de seamă, Muzeul de Artă ,,Ion Irimescu’’).
Cea mai bogată colecţie de autor din România este adăpostită într-o clădire construită într-un stil sobru, eclectic. Construcţia începe în 1846 proprietarul ei fiind Alecu Botez Forăscu. Ulterior i se mai adaugă un cat, devine sediul Palatului administrativ al judeţului Suceava apoi sediul prefecturii judeţului Baia. Un şir de întâmplări, voinţa oamenilor, dar mai ales cursul destinului,au dus în cele din urmă la o alegere. Maestru Ion Irimescu devine Patriarhul de drept al locului care urmează să se transforme în ,,Ermitaj’’-ul fălticinean începând cu 1975.
Conservator
Gabriela Iuliana Curtui
Muzeul de Artă ,,Ion Irimescu’’ – Fălticeni