Bacalaureatul național este trecut prin filtrul experienței și al conștiinței, iar rezultatele nu pot fi decât adevăruri parțiale. Ele sunt legate de probele scrise la limba și literatura română. Față de anii ’90, azi nimeni nu îndrăznește să ceară un eseu liber deoarece reprezintă un nivel pe care nu îl pot atinge absolvenții de liceu, în marea lor majoritate. Acea epocă a trecut în utopie, din păcate. O schimbare majoră în tiparul subiectelor de bacalaureat s-a produs în anii 2000, în sensul valorificării benefice a competențelor de înțelegere suplă, nuanțată și profundă a textului și de exprimare corectă și expresivă. S-a renunțat la acel model pentru că au ieșit la suprafață eșecurile reale ale învățământului: copiii nu știu ce citesc, nu înțeleg mesajul de profunzime, nu articulează idei logice, nu pot compara ideile altora cu propriul lor mod de a vedea lumea, nu au intuiția și respectul valorilor. În plus, bacalaureatul actual (din 2010 până în prezent) reprezintă în foarte mică măsură exercițiile de cultivare a limbii române. Este regretabilă această schimbare, deoarece un bun nivel al practicării corecte și expresive a limbii este o deprindere esențială care trebuie consolidată în liceu și supusă examinării. Este un semn al respectului pentru limba care ne menține identitatea națională. Senzația pregnantă pe care o lasă trecerea în revistă a subiectelor examenului național este că astăzi totul se înghesuie printr-o grilă prefabricată, în care se ciocnesc toți autorii canonici. În fond, ei sunt reduși la un tipar sec, sunt aproape înregimentați. Li se oferă tuturor o cale mult prea strâmtă, deși literatura este exact opusul, ea înseamnă maxima deschidere, drumul unic al fiecărui creator.