Poarta Vieţii – moșirea unui ansamblu artistic
„Poarta Vieţii” este o mărturisire creştină prin intermediul artei contemporane, care doreşte să vorbească mai întâi creştinului, iar apoi omului în general, într-un limbaj artistic creştin puţin mai atipic pentru lumea în care trăim. Nu puţine sunt simbolurile creştine care cad sub incidenţa vizuală sau tactilă a omului contemporan, însă datorită rutinei, a lipsei de timp şi a indiferenţei faţă de tot ceea ce nu îi aparţine, ele nu mai sunt apreciate la justa lor valoare şi, nu de puţine ori, omul trece pe lângă ele fără nici măcar să le observe.