Argumentul cercetează originea limbii române dintr-o perspectivă nouă. Dat fiind faptul că cea mai mare parte (86%) a lexicului românesc nu poate fi explicat prin latină și nu are cognați în alte limbi romanice, a fost concepută o nouă metodă de cercetare a originii elementelor lexicale românești. Din celelalte 14%, 2/3 provin din fondul comun indo-european. Astfel se demontrează că cea mai mare parte a lexicului românesc este de origine traco-dacă. Lexicul românesc este comparat cu cel al altor limbi indo-europene și este prezentată în detaliu evoluția sunetelor de la proto-indo-europeană la română. Metoda funcționează foarte bine rezolvând etimologia a mii de cuvinte românești rămase cu origine necunoscută, incertă sau greșit atribuită, discutată în detaliu în Dicționarul Etimologic al Limbii Române. Prin urmare, se poate spune că româna nu este o limbă romanică, ci este fiica limbii traco-dace cu împrumuturi din latină, slavă sau alte limbi învecinate. Lucrarea demonstrează, de asemenea, că traco-daca (și ilira) erau înrudite cu limbile celtice și cele italice. În plus, lucrarea arată că limba traco-dacă era o limbă centum, ci nu satem cum s-a crezut până acum. Un început de romanizare a putut avea loc în Dacia, dar nu o romanizare, în adevăraul sens al cuvântului. Această ipoteză este susținută de o multitudine de date lingvistice și arheologice examinate în această lucrare.