Mihai Vinereanu

Mihai Vinereanu

former professor City University of New York

Limba traco-dacă, o limbă barbară?! Deslușiri

De | 2023-03-25T08:08:31+00:00 23 martie 2023|

Adevărata natură a limbii traco-dace, precum și relația sa cu limba română, dar și cu limba latină a fost dintotdeauna greșit înțeleasă. Un număr mare de autori antici greci, dar mai ales romani au discutat noțiunea de limbă barbară, precum și sensurile pe care această sintagmă le acoperă, în contrast cu sintagma de limbă peregrină care defnea o limbă străină, neînrudită cu latina, precum limba greacă. Ovidiu, poetul roman exilat la Tomis, numește limba vorbită de geții și sarmații din Scythia Minor, drept o limbă barbară. La acea vreme această regiune, locutiă de geți și de sarmați, era provincie romană de câteva decenii. Mai mulți autori latini în operele lor nu lasă nicio îndoială că această sintagmă are sensul de „limbă înrudită îndeaproape cu latina, precum și latina arhaică sau un anumit grai rustic, înrudit cu latina”. În consecință, limba traco-dacă, fiind numită limbă barbară, indică foarte clar natura acesteia, adică faptul că ea face parte din aceeași familie de limbi înrudite cu latina și limbile italice. Articolul de față nu-și propune să facă o analiză cvasi-exhaustivă a acestui subiect, fapt care ar necesita o lucrare mult mai amplă, ci doar să aducă în fața cititorului un număr suficient de mare de argumente cât se poate de clare în acest sens. Pe lângă imensul material lingvistic analizat în diverse lucrări anterioare, autorul vine în acest articol cu observațiile foarte pertinente ale autorilor antici care susțin argumentele sale lingvistice, pentru a nu mai lăsa loc niciunui fel de îndoială.

Mai mult

Din nou despre originea limbii și a poporului român

De | 2022-12-16T22:22:27+00:00 16 decembrie 2022|

În acest articol aducem câteva dovezi noi, pe lângă cele deja abordate și în alte studii anterioare, cu privire la originea limbii și poporului român, precum și asupra altor limbi așa-zis romanice, cu precădere asupra limbii sarde. Articolul ia în considerare ipoteza că tribul Sharden aparținând popoarelor mării a dat toponimul Sardinia, iar limba iliro-traco-dacă din secolul 12, î.H. a influențat substanțial limba indo-europeană vorbită pe insulă, cele două limbi fiind oricum înrudite. Din toate datele prezentate în articol reiese că romanizarea nu a avut loc decât parțial în teritoriile cucerite de romani și de aceea denumirea de limbă romanică devine improprie. Având în vedere că limbile romanice se trag în ultimă instanță, din limba pelasgă, credem că acest adevăr trebuie restabilit prin înlocuirea treptată a denumirii de „limbă romanică”, cu „limbă pelasgică”.

Mai mult

Lingvistică și genetică

De | 2022-09-13T21:57:31+00:00 13 septembrie 2022|

Timp de secole, limba română a fost considerată o limbă romanică, mai precis ca provenind din așa-zisa latină vulgară. Cu toate acestea, datele lingvistice, cât și cele genetice contrazic această ipoteză. În acest articol, autorul coroborează date din domenii diferite pentru a demonstra că limba română, cât și limbile vechi italice între care se include și latina, unele limbi romanice, precum și limbile celtice provin dintr-o singură limbă mamă pe care o putem numi (proto-)pelasgă. Această limbă mamă s-a format cu mai multe mii de ani în urmă, fiind urmașă a limbii proto-indo-europene ai căror vorbitori au intrat în Europa acum cca 9000 de ani. Astfel, putem concluziona că limba română, cât și poporul român s-au format cu mult timp înainte de a putea fi vorba de romani sau de traco-dacii din perioada istorică.

Mai mult

Raporturile dintre limba română și limba burušaski, limbă vorbită în Himalaya

De | 2022-06-22T20:56:06+00:00 22 iunie 2022|

În nordul Pakistanului, pe valea Hunza, trăiește un popor numit burušo, iar limba lor se numește burušaski care diferă de toate celalate limbi din regiune. Mai multă vreme, lingviștii au considerat burušaski ca fiind o limbă singulară, fără vreo afiliație. Legendele poporului burušo susțin că ei sânt descendenți ai unor soldați macedoneni rămași acolo după campania lui Alexandru Macedon. Cercetările din ultimele două decenii au deomostrat că limba burušaski este o limbă Indo-Europeană de tip centum cu foarte multe împrumuturi din limbile învecinate, în special din limbile persană și hindi-urdu. În urma propriilor mele cercetări, am identificat peste 300 de cognați în limba română și alte câteva trăsături lingvistice. Anterior am demonstrat în mod independent că limba traco-dacă era tot o limbă de tip centum, în ciuda unor percepții mai vechi că limba srămoșilor noștri ar fi fost o limbă de tip satem. Prin urmare, este destul de evident că vechea macedoneană era o limbă veche balcanică și, prin urmare, ambele au izvorât din proto-traco-iliră. Limba albaneză a descins și ea din aceeași limbă mamă. Menționăm că toți acești cognați despre care am vorbit sânt considerați fie de origine slavă, fie latină! Pe de altă parte, nu există relație genetică apropiată între limba greacă și limba burušaski. Aceste descoperiri aruncă încă odată o lumină nouă asupra originii limbii române despre care se crede ca descinzând din limba latină. Astfel se adeverește că limbile română și latină se înrudesc la un nivel situat undeva la peste un mileniu înainte de era creștină. În sfârșit, trebuie, de asemenea, menționat că limbile română și albaneză sânt, din punct de vedere genetic, cele mai apropiate de limba burušaski.

Mai mult

Considerații asupra originii genului în limba română

De | 2022-03-21T23:41:12+00:00 21 martie 2022|

Sistemul de 3 genuri a apărut în limba proto-indo-europeană din Europa, după separarea de limbile anatoliene. Fazele anterioare ale limbii proto-indo-europene a avut un sistem bazat pe distincția animat/inanimat. Cercetătorii consideră că mai întâi s-a conturat genul feminin care a apărut inițial din substantivele abstracte și cele colective ale genului inanimat, la care s-au adăugat cele de sex feminin din genul animat pre-existent. Din celalalte substantive ale genului inanimat s-a constituit genul neutru, în timp ce genul masculin a luat ființă din substantivele care defineau entități de gen masculin al vechiului gen animat. Substantivele din care a apărut initial genul feminin aveau terminația *ā, însă cercetătorii nu precizează originea acestei terminații. Ipoteza este mai veche, emisă mai întâi de Brugmann, la sfârșitul secolului XIX. Ulterior, această teorie a putut fi susținută cu argumente noi odată cu descoperirea și descifrarea limbilor anatoliene, în special a limbii hitite la începutul secolului XX, limbi indo-europene au cunoscut doar sistemul de genuri bazat pe distincția animat/inanimat. Autorul articolului indentifică terminația ā a substantivelor feminine din sistemul de 3 genuri ca fiind o particulă deictică postpusă, de aceeași factură cu particula deictică post-pusă -a care se regăsește în pronumele demonstrative din limba română ca în acest-a, care, mai târziu, a putut avea diverse întrebuințări, jucând rolul de desinență de plural a substantivelor neutre din limbile greacă și latină. Sistemul de 3 genuri din limba română este diferit de cel din latină precum și de cel din limbile romanice, având prin urmare o evoluție proprie de-a lungul timpului.

Mai mult

Originile străvechi ale Crăciunului

De | 2021-12-21T17:05:41+00:00 20 decembrie 2021|

Originea cuvântului Crăciun a preocupat, de-a lungul timpului, pe mulți lingviști români sau străini. Din limba română termenul a intrat în mai toate limbile învecinate ceea ce a complicat găsirea unei etimologii corecte pentru acest termen.. În acest articol autorul abordează subiectul din altă perspectivă. După a largă prezentare a datelor și a diverselor opinii anterioare, ajunge la concluzia că termenul are o origine străveche legată direct de ciclul anual al soarelui, fiind sărbătorit din cele mai vechi timpuri, încă din neolitic de societățile agrare, în jurul solstițiului de iarnă atunci când discul începe drumul său ascedent pe bolta cerească.

Mai mult

Cultura greacă și furtul de identitate

De | 2021-12-20T16:57:22+00:00 20 decembrie 2021|

Cultura greacă datotează extrem de mult vechi culturi pelasgice sau proto-traco-iliro-dace, fapt neevidențiat aproape deloc. Acest articol pune în evidență câteva dintre cele mai evidente preluări ale istoriei și culturii grecești din cultura proto-traco-iliră. Este vorba de unul dintre cele mai celebre nume proprii grecești, acela de Alexandru, atestat la troieni înainte de Războiul Troian, sub forma Alaxandu, fiind numele uni rege troian care a semnat un tratat de pace cu un rege hitit. Un alt importan detaliu este acela că vechii macedoneni nu au fost greci, ci traci, un alt furt flagrant de indentitate efectua de greci. poporul Hunza sau Burushaski care trăiește astăzi în nordul Pakistanului provine din soldați macedoneni care nu au mai ajuns acasă. Limba burushaski este o limbă indo-europeană de tip centum care are vreo 500 de cognați în limba română. O bună parte din acești cognați sânt identici sau aproape identici cu cuvinte din limba română actuală, fapt care exclude ipoteza că vechea macedoneană ar fi fost un dialect grecesc. Acest fapt demonstrează, pe de o parte, că limba macedoneană veche era un dialect tracic, iar pe de altă parte, arată că oimba română nu este o limbă neo-latină, ci este urmașa limbii traco-dace.

Mai mult

A cui e, de fapt, palinca

De | 2021-09-22T17:50:24+00:00 22 septembrie 2021|

Se consideră că subst. palincă prezent în limba română și maghiară ar fi de origine maghiară. La o privire sumară asupra acestui termen se pot observa câteva detalii esențiale care exclud o origine maghiară a acestuia. În primul rând, subst. palincă are sensuri multiple în limba română, în conformitate cu sensul rădăcinii proto-indo-europene din care provine, ceea ce nu este cazul cu maghiara. În al doilea rând, are un sufix românesc care se regăsește și în limbile slave sau chiar în cele romanice, suf. -că. În al treilea rând, derivă dintr-un radical proto-indo-european, româna fiind o limbă indo-europeană, în timp ce maghiara este o limbă fino-ugrică. Toate aceste detalii echivalează cu un furt identitar, fenomen care durează de secole. În acest articol, autorul analizează toate aceste aspecte și demonstrază că termenul palincă are origini românești.

Mai mult

Toponimul Ardeal nu este de origine maghiară, ci de origine indo-europeană

De | 2021-06-25T10:50:22+00:00 25 iunie 2021|

Multă vreme s-a crezut că toponimul Ardeal este de origine maghiară. În acest articol autorul face uz de principiile lingvisticii comparativ-istorice indo-europene moderne pe care le coroborează cu date istorice și demonstrează că toponimul Ardeal este cu mult mai vechi decât venirea maghiarilor în Panonia. Astfel maghiarul Erdely a apărut cu secole după venirea lor în regiune, fiind o creație prin etimologie populară care pe scurt înseamnă adaptarea formei Ardil „loc, ținut ridicat” atestată la jumătatea sec. X și adaptată la limba maghiară în care a devenit Erdely „dincolo de pădure”. Forma Ardil (Ardel) a pre-existat cu secole, poate milenii înainte de venirea ungurilor în regiune și stă la baza a ceea ce românii numesc azi Ardeal, iar ungurii Erdely.

Mai mult

EVOLUȚIA SUNETULUI PROTO-INDO-EUROPEAN *BH ÎN LIMBA ROMÂNĂ URMAT DE VOCALA *E

De | 2018-06-29T17:12:46+00:00 27 iunie 2018|

În acest scurt articol, autorul, folosindu-se de principiile evoluției fonologice a sunetelor de la proto-indo-europeană la română, demonstrează că o serie de cuvinte românești care au părut mai multor generații de lingviști că sânt de origine latină, nu sânt, de fapt, de origine latină, ci provin direct din proto-indo-europeană, prin tracodacă. În paralel se fac trimiteri și la limba greacă veche, care la rândul său, a împrumutat mii de cuvinte din pelasgă, limba-mamă a limbilor iliro-traco-dacă, precum și a limbilor italice și celtice, fiind totodată limba de substrat a limbii grecești. În acest articol este discutată doar evoluția sunetului proto-indo-european *bh, urmat de vocala *e. Spre deosebire de română (traco-dacă), în greacă și latină sunetul PIE *bh a devenit f, indiferent de sunetul următor. Procedee similare pot fi folosite privind evoluția oricărui sunet de la proto-indo-europeană la română.

Mai mult

DESPRE SUBSTRATUL LIMBII GRECEȘTI

De | 2018-03-26T19:54:28+00:00 24 martie 2018|

Limba greacă are un mare număr de cuvinte din substratul pre-grecesc, limbă pe care grecii antici o numeau pelasgă. Multă vreme această limbă a fost considerată a fi o limbă indo-europeană, dar autorul ultimului dicționar etimologic al limbii grecești (Etimological Dictionary of Greek, 2010) consideră că această limbă de substrat era ne-indo-europeană, deși nu aduce argumente valide în acest sens. Dovezi lingivstice, istorice, arheologice și genetice infirmă această ipoteză. În româna de azi sânt probabil câteva sute cuvinte înrudite cu aceste elemente de substrat din limba greacă. Analizând mai multe cuvinte de acest gen, autorul articolului demonstrează veridicitatea acestei ipoteze. În plus, autorul demonstrează că pelasga era o limbă centum ca și traco-daco-ilira, limbile italice, celtice și germanice. Prin urmare, pelasga este, de fapt, limba proto-traco-iliră, așa cum reiese din elementele lexicale discutate în acest articol.

Mai mult

EVOLUȚIA SUNETULUI PROTO-INDO-EUROPEAN *BH ÎN LATINĂ ȘI ROMÂNĂ SAU DE CE ROMÂNA NU PROVINE DIN LATINĂ

De | 2017-12-24T14:04:10+00:00 24 decembrie 2017|

Teoria originii limbii române din limba latină este una falsă, fapt demonstrat și de un studiu atent al evoluției sunetelor de la proto-indo-europeană la latină, pe de o parte și la română (traco-iliră), pe de altă parte. Poziția limbii grecești și raporturile ei cu româna (traco-ilira) și latina sânt relevante și extrem de interesante De cele mai multe ori acest studiu indică o ruptură între română și latină, atât la nivel fonetic, dar și semantic. Cognații celor două limbi nu sânt, de cele mai multe ori, foarte apropiați din punct de vedere semantic, ceea ce dovedește și pe această cale că separarea celor două limbi a avut loc mult timp în urmă. În acest articol, autorul urmărește evoluția sunetului proto-indo-european *bh (b aspirat) atât în cazul latinei, cât și în cazul românei. În latină acest sunet a dat fără excepție f, iar în română avem b (simplu), excepție făcând atunci când bilabiala b a fost urmată de o lichidă (l, r) sau de o vocală anterioară (i sau e), de cele mai multe ori e, care ulterior a iotacizat. În ambele situații bilabiala a trecut la f. În toate aceste cazuri comparația cu greaca este, de asemenea, relevantă. În final, este urmărită și evoluția sunetului proto-indo-european *b (simplu) care a rămas neschimbat, atât în latină, cât și în română (traco-iliră).

Mai mult

On the Centum Features of Thraco-Dacian Language

De | 2017-09-25T22:11:22+00:00 25 septembrie 2017|

The centum/satem distinction refers to the nature of the first two dialects that appeared in Proto-Indo-European, namely the different evolution of Proto-Indo-European palatal velars *k , *g and *g'h. The western dialect was named centum and the Eastern one satem. Following this distinction, we can demonstrate that the Traco-Dacian language is a centum, not a satem language as it was believed since 19th century to the present. The Romanian lexical elements of Thraco-Dacian origin, discussed in this article have centum, not satem features which proves that this language was a centum language and even related to Latin and other Italic languages. Furthermore, we may easily distinguish the genuine Slavic lonawords into Romanian and vice-versa. Until now the Romanian linguists were completely unaware of these details.

Mai mult

Latinomani și dacomani

De | 2019-10-01T00:13:56+00:00 25 septembrie 2017|

Lingvistica istorică românească și implicit cultura română se află în impas de mai mult timp, din moment ce pornesc de la o premiză greșită, anume originea latină a limbii române. În DELR am arătat că cel mult 14% din cuvintele-titlu ale limbii române pot fi asociate cu latina sau alte limbi romanice, în timp ce restului de 86% a trebuit să i se găsească alte origini, de cele mai multe ori eronate. În principiu se poate dovedi că cea mai mare parte a lexicului românesc provine direct din proto-indo-europeană, cu excepția împrumuturilor. Am dovedit că traco-daca a împrumutat un număr relativ mic de cuvinte din latină, din care s-au menținut până azi doar cca 170-180 din ele. Dată fiind această stare gravă propunem un dialog activ, constructiv cu mediul academic românesc și ne arătăm doritori de a ieși cât mai grabnic din această situație nefavorabilă limbii, culturii, istoriei, și viitorului neamului românesc.

Mai mult

Căsătoria în limba română

De | 2019-10-06T14:06:27+00:00 15 iunie 2017|

Limba română arată că instituția căsătoriei este extrem de veche și foarte bine definită la români și la stră-moșii lor. De aceea, deloc întâmplător, peste trei milioane de români au semnat o petiție prin care se cere schimbarea Constituției Țării, stipulându-se fără echivoc că familia, căsătoria trebuie să aibă loc doar între un bărbat și o femeie, cum a fost de când există speța umană. Verbul a se însura provine de la o formă care a însemnat 'soție', iar a se mărita provine de la mire < PIE *merio. Mire și mireasă sânt noțiuni moștenite din proto-indo-europeană, păstrând intact sensul din această limbă mamă. Lingviștii care s-au ocupat de etimologia lexicului limbii latine arată că lat. maritare < lat. maritus 'soț, bărbat căsătorit', a rândul său din PIE *meri- 'mireasă, tânără soție', prin urmare folosind același procedeu ca și în cazul celor două verbe românești. Verbul a se logodi a fost asociat în mod total neconvingător de anumite forme slave, dar el provine de fapt din PIE *leugh-, *lugh- 'jurământ, promisiune', cu cognați în limbile celtice și germanice, iar nuntă trebuie asociat cu nymfai 'femei căsătorite', termen hyperborean atestat la Diodorus Siculus, formă care a intrat și în limba greacă. Numai forma nevastă este împrumut din limba slavă, intată în limba română ca formă alternativă, colocvială la forma soție atestată pe plăcuța 20 dintre plăcuțele de la Sinaia.

Mai mult

De ce latina poate proveni din proto-traco-dacă sau despre natura centum a limbii traco-dace

De | 2019-10-06T14:06:39+00:00 15 iunie 2017|

Dincolo de contemplarea îndurerată a „veacului deşertăciunilor”, în care doctrina pseudo-ştiinţifică a lui Darwin se legitimase şi fusese acceptată drept adevăr, în care ştiinţa dorea să înghită, sub acuze penibile, orice manifestare teologică, militând simultan pentru adevăr complet şi libertarea exprimării ideilor; dincolo de observarea paradoxului ridicol şi punibil în care se înscrie societatea decăzută moral şi etic, dar cu pretenţia de a fi „mai bună ca oricând” şi dincolo de evidentele, radicalele mustrări pe care le aduce întregului edificiu social secularizat (impregnat de rebuturile politicii extremiste, reminescenţele de arivism şi de laşitatea silenţioasă generată de sistemele totalitare), părintele Nil Dorobanţu intuieşte un pericol mult mai sensibil, mai adânc, dar care, în esenţă reprezintă epicentrul amplului seism socio-moral: alterarea gândirii teologice, modificarea termenilor primordiali ai relaţiei cu Dumnezeu şi, mai grav, distribuirea acestora sub forma parametrilor reali, raţionali şi competenţi ai „noii teologii”. În cartea „Dumnezeu în natură”, părintele Nil reuşeşte să demonteze şi să divulge erorile de facto ale umanităţii secolului al XX-lea şi, mai pregnant, al celui care îi urmează.

Mai mult

Despre genul feminin în limba română

De | 2019-10-06T10:39:44+00:00 18 martie 2017|

Sistemul de 3 genuri este o dezvoltare târzie în proto-indo-europeană, acesta fiind precedat de cel bazat pe distincția animat/inanimat. Cercetătorii consideră că, ulterior, din genul animat a apărut genul feminin care, împreună cu substantivele abstracte/colective ale genului inanimat, avea să se constituie într-un gen nou. Aceste substanive aveau terminația *ā (*eh2), însă cercetătorii nu precizează originea acestei terminații. Ipoteza este mai veche, emisă mai întâi de Brugmann, la sfârșitul secolului XIX. Ulterior, această teorie a putut fi susținută cu argumente în plus odată cu descoperirea și descifrarea limbilor anatoliene, la începutul secolului XX, limbi indo-europene care nu au cunoscut sistemul de 3 genuri, ci doar pe cel bazat pe distincția animat/inanimat. Autorul indentifică terminația ā a substantivelor feminine din sistemul de 3 genuri ca fiind o particulă deictică postpusă, de aceeași factură cu particula deictică post-pusă -a care se regăsește în pronumele demonstrative din limba română ca în acest-a, care, mai târziu, a putut avea diverse întrebuințări, cum ar fi aceea de desinență de plural a substantivelor neutre din limbile greacă și latină, care este tot a.

Mai mult

DINTRE “CAPCANELE” LIMBII ROMÂNE (II)

De | 2019-10-06T10:41:24+00:00 18 martie 2017|

În acest articol, analizăm etimologia a două cuvinte românești, anume bursuc și țăruză, considerate de lingvistica tradițională românească a fi de origine turcă și respectiv maghiară. În ambele cazuri etimologiile date de-a lungul timpului se dovedesc a fi greșite, dovedind, pe de o parte lipsa de metodă a cercetătorilor care s-au ocupat de istoria limbii române, precum și lipsa de seriozitate a acestora prin acceptarea unor etimologii profund eronate, fără ca nimeni să verifice aberațiile lui Cihac sau ale altora. În ambele cazuri demonstrăm că sânt cuvinte de origine indo-europeană, păstrate în limba română de azi, în condițiile în care nici turca, nici maghiara nu sânt limbi indo-europene. Prin urmare ele sânt de origine traco-dacă.

Mai mult

STUDIUL ETIMOLOGIC AL DENUMIRII MARILOR CURSURI DE APĂ DIN SPAȚIUL TRACO-DAC

De | 2019-10-01T22:22:03+00:00 26 decembrie 2016|

Este cunoscut faptul că macrohidronimia nu se schimbă de-alungul mileniilor, chiar și atunci când populației se schimbă, așa cum s-a întâmplat și în spațiul carpato-danubiano-pontic, cum se va vedea mai jos. Toată macrohidronimia din zonă este deorigine indo-europeană, de unde rezultă că la venirea indo-europenilor populația mezolitică din zonă era foarte rară și nu a infunețat lingvistic pe indo-europeni, ceea ce contravine teoriei Marijei Gimbutas cum că populația din vechea Europă era ne-indo-europeană. Deși teoria sa cu venirea indo-europenilor din nordul Mării Negre are tot mai puțini aderenți, argumentul hidronmic discutat aici este o probă în plus împotriva acestei teorii. În plus, acelaș argument este unul puternic și de necombătut împotriva teoriei lui Roesler și a urmașilor săi cum că Dacia a rămas pustie după retragerea lui Aurelian. Aproape toate hidronimele aduse în discuție (cu excepția hidornimului Vedea) sânt atestate la autori anitici și bizanitni de la Herodiot la Porfirogenetul. Pe lângă hidronime există și foarte multe argumente de natură arheologică care întăresc argumentul hidronimic.

Mai mult

DESPRE ETIMOLOGIA ‘ETNONIMULUI’ GEBALIEH DAT TRACO-ILIRILOR DE LA SFÂNTA ECATERINA

De | 2019-10-01T21:58:33+00:00 6 octombrie 2016|

Noi românii știm foarte puțin despre istoria noastră adevărată. Acest articol aduce în prim plan un fragment de istorie românească din secolul VI AD. Originea tracică a lui a împăraților Iustin I și a lui Iustinian este puțin cunoscută, dar și mai puțin discutată de isotriografia românească. Cu toate acestea există un interes crescând legat de beduinii de la Sfânta Ecaterina numiți Gebalieh, dar situația trebuie prezentată în toată complexitatea ei. În acest articol am încerat să elucidăm, între altele, și etimologia denumirii de Gebalieh. Este un cuvânt de origine arabă care derivă de la gebel ‘munte’.

Mai mult

OBSERVAȚII ASUPRA ORIGINII ARTICOLULUI HOTĂRÂT ÎN LIMBA ROMÂNĂ ȘI ÎN LIMBILE ROMANICE

De | 2019-10-01T22:00:20+00:00 6 octombrie 2016|

Articolul hotărât (și nehotărăt) nu are o largă răspândire în limbile lumii. În cele ce urmează autorul face o scurtă prezentare a situației articolului hotărât în diferite limbi, acolo unde el există, ca apoi să prezinte formele articolului hotărât din limba traco-dacă așa cum apare în diverse situații pe plăcuțele de la Sinaia, fiind aproape identic cu cel din româna de azi. Faptul dovește că articolul din limba română provine din traco-dacă și el nu a apărut din lat. illo, illa așa cum s-a crezut până acum, mai ales că latina nu avea nicun fel de articol ca marea majoritate a limbilor globului.

Mai mult
© Revista de Lingvistică și Cultură Românească 2014-2023