Sistemul de 3 genuri este o dezvoltare târzie în proto-indo-europeană, acesta fiind precedat de cel bazat pe distincția animat/inanimat. Cercetătorii consideră că, ulterior, din genul animat a apărut genul feminin care, împreună cu substantivele abstracte/colective ale genului inanimat, avea să se constituie într-un gen nou. Aceste substanive aveau terminația *ā (*eh2), însă cercetătorii nu precizează originea acestei terminații. Ipoteza este mai veche, emisă mai întâi de Brugmann, la sfârșitul secolului XIX. Ulterior, această teorie a putut fi susținută cu argumente în plus odată cu descoperirea și descifrarea limbilor anatoliene, la începutul secolului XX, limbi indo-europene care nu au cunoscut sistemul de 3 genuri, ci doar pe cel bazat pe distincția animat/inanimat. Autorul indentifică terminația ā a substantivelor feminine din sistemul de 3 genuri ca fiind o particulă deictică postpusă, de aceeași factură cu particula deictică post-pusă -a care se regăsește în pronumele demonstrative din limba română ca în acest-a, care, mai târziu, a putut avea diverse întrebuințări, cum ar fi aceea de desinență de plural a substantivelor neutre din limbile greacă și latină, care este tot a.