Ultimii artizani ai trenurilor comuniste

                                                                                                                        Jonas Mercier

 

Este greu pentru un străin să vorbească despre trecutul dictatorial al României. Dar îndrăznesc. Pentru că deși majoritatea românilor au suferit atât de mult în perioada comunistă și nu mai vor să audă de Nicolae Ceaușescu, comunismul face parte din istoria țării și și-a lăsat niște urme imense.

Sunt ziarist corespondent în Romania din 2006. În 2010, L’Humanité, ziarul comuniștilor francezi, mi-a comandat un articol despre concedierile masive care urmau să aibă loc la CFR Marfă în vederea privatizarii companiei de stat. Am contactat un sindicalist și m-am dus cu el la un depou de reparat locomotive de lângă București.

 

image00

 

Mi-au plăcut atât de mult oamenii și ambianța industrială din acest loc încât i-am cerut directorului autorizația să mai vin cu aparatul meu foto. Timp de un an, am mai venit de aproape zece ori în acest depou și am putut discuta și poza acești oameni. Acolo, locomotivele obosite, cu milioane de kilometri la bord, erau dezmembrate total, reparate, spălate și trimise înapoi pe șine.

 

image02

 

Muncitorii nu purtau uniforme sau căști de protecție. Unii aveau mănuși, unii nici atât. Se pare că nimănui nu-i păsa de ei.

 

image01

 

Manevrau niste roți de câteva tone bune, ridicau pistoane cât un buștean, foloseau motorina pentru a nu rămâne nici un fir de praf sau de grăsime în motoarele proaspat reparate. Când era gata o locomotivă diesel, se pornea motorul în interiorul depoului pentru un test.

 

image04

 

În timpul iernii, când am fost pe acolo, ușile erau închise și nu era nici un pic de curent. Fumul gri și dens al motorului rece se ducea pe tavan și rămânea acolo. Era ca un nor de bumbac, lat și pufos, care ascundea grinzile de metal și tabla ruginită de pe acoperiș. Mi s-a părut frumos, ca și mândria acestor oameni uitați de toți. Și așa mi-am dat seama: comunismul a lăsat în spatele lui nu numai un patrimoniu industrial impresionant, ci și un vast patrimoniu uman.

Acest patrimoniu uman sunt acești muncitori care nu au prins trenul capitalismului. Poate ar fi vrut, dar nu au reușit. Și astăzi ei sunt intim legați de perioada comunistă și nu au ce face cu societatea occidentală. Ei sunt complet uitați de cei care au reușit să se adapteze capitalismului sălbatic cu care a fost lovită Romania în anii 1990. Aceștia vor să meargă mai departe, mai repede și nu au timp pentru altceva.

Cei ce s-au adaptat vor, de asemenea, să pice cât mai rapid patrimoniul industrial comunist, să fie șters total din peisaj, pentru a construi mall-uri sau blocuri de locuințe moderne. Nimic nu e bun în ceea ce a fost.

 

image03

 

Încetul cu încetul, toate aceste uzine, combinate sau depouri se dărâmă. Dar puțini știu că în ele mai sunt oameni care sunt patrimoniul uman al comunismului și care vor cădea și ei o dată cu clădirea în care lucrează.