Valorile prepoziției pe în limba română

drd. Corla (Hanț) Cristina Universitatea „Aurel Vlaicu”, Arad

1. Introducere – tradițional vs. modern în receptarea prepoziției

Paradigma interpretativă generativă propune o receptare diferită a prepoziției în comparație cu percepția din gramatica tradițională. Considerată multă vreme instrument sau unealtă gramaticală, asociată cu alte părți de vorbire care au sens relațional (în special, conjuncția subordonatoare), prepoziția este încadrată astăzi între clasele majore de cuvinte alături de substantiv, verb și adjectiv (Mardale 2007, GALR I, II 2008, GBLR 2010, Dragomirescu et alii, 2010, Pană Dindelegan 2013). Schimbarea de perspectivă este una radicală – din element lipsit de sens, cu funcționalitate mai mult sintactică, această clasă de cuvinte a ajuns să joace un rol definitoriu în enunț – poate genera grup sintactic în calitate de centru de grup; de asemenea, i se recunoaște nu doar caracterul polisemantic, ci și capacitatea de a impune rol tematic nominalului regizat.

 

2. Taxonomia prepoziției în viziune modernă

Distincția dintre prepoziții lexicale, semilexicale și funcționale constituie un loc comun în lucrările actuale de gramatică. În general, limba română nu are elemente diferite pentru fiecare dintre aceste tipuri, ci aceiași termeni funcționează fie ca prepoziții lexicale, fie ca prepoziții subcategorizate, respectiv funcționale în contexte gramaticale clar definite. Prepozițiile lexicale prezintă următoarele particularități: pot stabili relații de sinonimie sau de antonimie cu alte prepoziții, au caracter traductibil, în calitate de centru de grup atribuie roluri tematice nominalului dominat, impun restricții gramaticale termenului regizat (mai ales când acesta este de factură nominală), constituie împreună cu acesta un fel de insulă sintactică rezistentă la anumite operații sintactice. Prepozițiile semilexicale sunt mai abstracte, depind de regentul extern al grupului prepozițional, fapt care determină atribuirea rolului tematic nominalului împreună cu acesta. Cel din urmă tip – prepozițiile funcționale – au un statut destul de controversat în sensul că nu reprezintă prepoziții autentice (Mardale 2007) și funcționează fie ca mărci analitice de realizare a cazului (a și de – exprimarea relației de genitiv, la – marcarea analitică a dativului), fie ca marcă a genului personal (pe în realizarea funcției sintactice de obiect direct în acuzativ), fie ca morfeme ale formelor non-finite ale verbului (a – infinitiv, la – supin). Ne interesează în acest studiu prepoziția pe care poate avea în limba română toate cele trei valori. Le vom analiza pe rând.

2.1. Pe – prepoziție lexicală

Ca prepoziție lexicală pe poate avea sensuri diverse, dar este, în general, asociată cu un aspect circumstanţial, semnificând:

  • starea sau mișcarea pe suprafața unui obiect –A așezat cartea pe masă. Se rostogolește pe podea.
  • direcția sau atingerea unei suprafețe – Au zburat o singură dată pe lună.
  • străbaterea unui obiect sau a unui spațiu – Priviți pe fereastră! Am ieșit pe ușă.
  • timpul – A pornit la drum pe furtună.
  • instrumentul –Au fost trași pe roată.
  • schimbul – Mi-a dat pe cal mulți bani.
  • cauza – S-au contrazis pe nimicuri.
  • distribuția – Ziarul apare de două ori pe lună.

În relație cu numele, prepoziția pe se comportă prototipic. Ea impune cazul acuzativ termenului regizat: A pus mâna pe umărul meu/pe mine/pe acesta. Prepoziția se asociază fie cu un substantiv nearticulat, fie cu substantiv articulat nedefinit: Îl scoți afară pe ușă și intră pe geam. L-a pictat pe un zid. Considerăm că apariția articolului definit nu reprezintă o restricție impusă de prepoziție, ci o condiționare ce ține de ocurența determinantului: Pe bancă au fost așezate manualele. Pe banca a doua/aceea/nouă/noastră/elevului au fost așezate manualele. Numele are topică fixă – se așază întotdeauna după prepoziție – și constituie împreună cu prepoziția o insulă sintactică (mutarea/eliminarea este posibilă numai în condițiile dislocării/ eliminării întregului grup prepozițional): Pe zid l-a pictat, nu pe pânză. L-a pictat. *L-a pictat pe. *L-a pictat zid. * L-a pictat zid pe. *Pe l-a pictat zid.

2.2. Pe – prepoziție semilexicală

Ca prepoziție semilexicală, pe participă la subcategorizarea altor clase de cuvinte: verb (A pariat pe tine. A mizat pe roșu. Nu se bazează  pe ei.), adjectiv (Este supărat pe noi. Pare mânios pe aceștia. A devenit geloasă pe vecină.), substantiv preverbal (Miza pe acesta e necesară. Supărarea pe voi ne deranjează.). Spre deosebire de prepozițiile lexicale care manifestă relații de sinonimie (pot fi substituite cu alte prepoziții), cele semilexicale au caracter obligatoriu – sunt cerute de matricea semantico-sintactică a termenului regent. Grupul sintactic generat de prepoziția pe ocupă pozițiile sintactice de complement prepozițional (S-au enervat pe arbitru.) sau de atribut substantival/pronominal prepozițional (Enervarea pe arbitru/pe dumnealui nu e indicată.).

O altă particularitate a construcției o reprezintă faptul că grupul generat de pe semilexical nu poate fi substituit prin adverbe: *A pariat undeva. *A devenit geloasă undeva. Aceasta dovedește că, în raport cu centrul de grup extern, este constituent obligatoriu, în timp ce grupul generat de prepoziția lexicală pe este adjunct. Prepoziția semilexicală se aseamănă cu prepoziția funcțională, atât prin sensul abstractizat, cât și prin obligativitatea prezenței în raport cu un centru extern. Uneori, distincția dintre ele este foarte fină/destul de dificil de făcut – diferența ține în special de trăsătura [+ Tranzitiv] a verbului regent: L-a supărat pe Mihai. (obiect direct constituit prepozițional, dependent de verbul tranzitiv a supăra), S-a supărat pe Mihai. (complement prepozițional, dependent de verbul intranzitivizat în context prin diateza reflexivă).

2.3. Pe – prepoziție funcțională

Ocurența lui pe cu valoare de prepoziție funcțională este legată de funcția sintactică de obiect/complement direct. Această poziție sintactică presupune, prin definiție, răsfrângerea acțiunii exprimate de verb nemijlocit asupra unui obiect sau asupra unei ființe. Inserarea unei prepoziții pare să contravină acestei definiții, din moment ce prepoziția presupune medierea, realizarea unei relații de tip ternar. Tradiția gramaticală a explicat acest paradox prin reconsiderarea statului lui pe. Unii autori l-au considerat marcă analitică de realizare a funcției sintactice de complement direct (GLR II 1954, Mihuț 1995, 1996, Avram 1986), sau mijloc morfologic special, care ține de specificul genului personal; alții îl receptează drept morfem de acuzativ (Bejan 1995, Irimia 1987, 1997, Iordan și Robu 1978) cerut tot de genul personal: „[…] are numai valoare de semn, de marcă a acestor părți de propoziție exprimate prin substantive ce denumesc persoane și prin numerale care se referă atât la persoane, cât și la lucruri.” (Bejan 1995: 315), fie flectiv care satisface valența acuzativală a verbului sau „segmentul de expresie a categoriei gramaticale” (Drașoveanu 1997: 107), fie formant (Pitiriciu 2008).

În gramatica actuală, acest element este interpretat ca prepoziție funcțională, golită de sens. Se asociază, prin urmare, fie cu nume proprii (Pe Maria o cunosc.), fie cu substantive care au trăsătura [+ Uman]: Pe mama am așteptat-o. Nu l-am văzut pe colegul tău. Dacă termenul regizat este un pronume/pronume sau un numeral, prezența lui pe este obligatorie: I-am invitat pe doi dintre ei. Pe amândoi îi știe. Pe nimeni nu cunoaște. Pe toți îi agreează. Pe acesta îl completez. Pe el îl văd. Ocurența prepoziției nu mai depinde de asocierea cu genul personal: Cartea pe care am citit-o este interesantă. Pe celălalt l-am sădit. În schimb, dacă structura este alcătuită din adjectiv pronominal + substantiv cu trăsătura [ – Uman], prepoziția nu mai este obligatorie, forma de exprimare analitică poate alterna cu aceea sintetică: Am completat acest formular. – L-am completat pe acest formular. Am sădit celălalt copac. – L-am sădit pe celălalt copac. Este ușor de observat că apariția prepoziției funcționale este, în situațiile precedente, dependentă de anticiparea prin clitic pronominal cu funcție sintactică de obiect direct. În schimb, atunci când obiectul direct este exprimat prin pronumele/adjectivul pronominal relativ care, normele limbii prevăd obligativitatea utilizării lui pe: Știu pe care l-ai vizitat. Știu pe care oraș l-ai vizitat. Construcțiile de genul *Știu care l-ai vizitat. – *Știu care oraș l-ai vizitat. sunt considerate incorecte.

Există o serie de construcții obținute prin restructurarea enunțului în care se utilizează prepoziția funcțională pe fără ca aceasta să introducă un obiect direct, poziția sintactică ocupată fiind de atribut: Ura pe Ion era nejustificată. Recunoaștem însă cu ușurință structura de adâncime: Îl ura pe Ion.

În ceea ce privește atribuirea de rol tematic, trebuie remarcat faptul că prepoziția pe nu are, în situația analizată, capacitatea de a atribui rol tematic – rolul de Pacient este, de fapt, atribuit de verb, dovadă că același rol este atribuit nominalului în absența prepoziției: Ura matematica. Știe cartea.

2.4. Pseudoprepoziția pe

Valoarea de adverb de mod fără funcție sintactică se regăsește în situațiile în care arată aproximarea: Vine pe la ora două. Se abate pe la magazin. Dumitru Irimia observă că prepoziția se recategorizează în acest context: „Printr-o schimbare de plan sintactic, prepoziția pe rămâne în sistemul sintactic al limbii nu ca element de relație, ci dezvoltând (în structura prepoziției compuse pe la) o funcție semantic-sintactică, de relativizare (a coordonatelor temporale și spațiale).” (Irimia, 1997:314).

 

3. Câteva concluzii

Distincția modernă dintre prepozițiile lexicale, semilexicale și funcționale permite relevarea comportamentului aceleiași prepoziții (în cazul studiului nostru, prepoziția pe) în contexte gramaticale diferite. Ca prepoziție lexicală, are un comportament prototipic: se asociază cu nominale și le impune acestora restricții de topică, caz (acuzativ) și articulare. În calitate de prepoziție semilexicală, stabilește o relație strânsă cu centrul extern al grupului prepozițional (verb, adjectiv, adverb) și atribuie rol tematic împreună cu acesta. Calitatea funcțională a prepoziției pe se relevă în contextele de ocurență a obiectului direct, context în care marchează genul personal sau trăsătura [+ Uman].

           

Bibliografie:

GALR I 2008 = Pană Dindelegan, Gabriela (coord.), Gramatica limbii române, vol. I, Editura Academiei Române, Bucureşti;

GALR II 2008 = Pană Dindelegan, Gabriela (coord.), Gramatica limbii române, vol. II, Editura Academiei Române, Bucureşti;

GBLR 2010 = Pană Dindelegan, Gabriela (2010) (coord.), Gramatica de bază a limbii române, Editura Univers enciclopedic gold, Bucureşti;

GLR II 1954 = Gramatica limbii române, vol. II, Editura Academiei Republicii Socialiste România, Ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Bucureşti;

Avram, Mioara (1986), Gramatica pentru toţi, Editura Academiei Republicii Socialiste România, Bucureşti;

Bejan, Dumitru (1995), Gramatica limbii române. Compendiu, Editura Echinox, Cluj-Napoca;

Dragomirescu, Adina, Nedelcu, Isabela, Pană Dindelegan, Gabriela (2010), Morfosintaxa limbii române. Sinteze teoretice şi exerciţii, Editura Universităţii din Bucureşti;

Draşoveanu, D. D. (1997), Teze şi antiteze în sintaxa limbii române, Editura Clusium, Cluj-Napoca;

Iordan, Iorgu, Robu, Vladimir (1978), Limba română contemporană, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti;

Irimia, Dumitru (1987), Structura gramaticală a limbii române. Numele şi pronumele. Adverbul, Editura Junimea, Iaşi;

Irimia, Dumitru (1997), Gramatica limbii române, Editura Polirom, Iaşi;

Mardale, Alexandru (2007), Les prépositions fonctionnelles du roumain: étude comparative, Thèse de doctorat, Université Paris 7 & Bucarest;

Mihuţ, Lizica (1995), Limba Română Contemporană. Morfologia. Sinteze Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, Facultatea de Teologie, Seria Cursuri Universitare;

Mihuţ, Lizica (1996), Gramatica limbii române. Sinteze. Exerciţii, Editura Multimedia, Arad;

Pană Dindelegan, Gabriela (2013), The Grammar of Romanian, Oxford University Press;

Pitiriciu, Silvia (2008), „Prepoziţia – aspecte de morfologie funcţională”, în Analele Universităţii din Timişoara, XLVI, p. 196-201;

 

Valorile prepoziției pe în limba română

 

drd. Corla (Hanț) Cristina

Universitatea „Aurel Vlaicu”, Arad

 

  1. Introducere – tradițional vs. modern în receptarea prepoziției

Paradigma interpretativă generativă propune o receptare diferită a prepoziției în comparație cu percepția din gramatica tradițională. Considerată multă vreme instrument sau unealtă gramaticală, asociată cu alte părți de vorbire care au sens relațional (în special, conjuncția subordonatoare), prepoziția este încadrată astăzi între clasele majore de cuvinte alături de substantiv, verb și adjectiv (Mardale 2007, GALR I, II 2008, GBLR 2010, Dragomirescu et alii, 2010, Pană Dindelegan 2013). Schimbarea de perspectivă este una radicală – din element lipsit de sens, cu funcționalitate mai mult sintactică, această clasă de cuvinte a ajuns să joace un rol definitoriu în enunț – poate genera grup sintactic în calitate de centru de grup; de asemenea, i se recunoaște nu doar caracterul polisemantic, ci și capacitatea de a impune rol tematic nominalului regizat.

 

  1. Taxonomia prepoziției în viziune modernă

Distincția dintre prepoziții lexicale, semilexicale și funcționale constituie un loc comun în lucrările actuale de gramatică. În general, limba română nu are elemente diferite pentru fiecare dintre aceste tipuri, ci aceiași termeni funcționează fie ca prepoziții lexicale, fie ca prepoziții subcategorizate, respectiv funcționale în contexte gramaticale clar definite. Prepozițiile lexicale prezintă următoarele particularități: pot stabili relații de sinonimie sau de antonimie cu alte prepoziții, au caracter traductibil, în calitate de centru de grup atribuie roluri tematice nominalului dominat, impun restricții gramaticale termenului regizat (mai ales când acesta este de factură nominală), constituie împreună cu acesta un fel de insulă sintactică rezistentă la anumite operații sintactice. Prepozițiile semilexicale sunt mai abstracte, depind de regentul extern al grupului prepozițional, fapt care determină atribuirea rolului tematic nominalului împreună cu acesta. Cel din urmă tip – prepozițiile funcționale – au un statut destul de controversat în sensul că nu reprezintă prepoziții autentice (Mardale 2007) și funcționează fie ca mărci analitice de realizare a cazului (a și de – exprimarea relației de genitiv, la – marcarea analitică a dativului), fie ca marcă a genului personal (pe în realizarea funcției sintactice de obiect direct în acuzativ), fie ca morfeme ale formelor non-finite ale verbului (a – infinitiv, la – supin). Ne interesează în acest studiu prepoziția pe care poate avea în limba română toate cele trei valori. Le vom analiza pe rând.

2.1. Pe – prepoziție lexicală

Ca prepoziție lexicală pe poate avea sensuri diverse, dar este, în general, asociată cu un aspect circumstanţial, semnificând:

  • starea sau mișcarea pe suprafața unui obiect –A așezat cartea pe masă. Se rostogolește pe podea.
  • direcția sau atingerea unei suprafețe – Au zburat o singură dată pe lună.
  • străbaterea unui obiect sau a unui spațiu – Priviți pe fereastră! Am ieșit pe ușă.
  • timpul – A pornit la drum pe furtună.
  • instrumentul –Au fost trași pe roată.
  • schimbul – Mi-a dat pe cal mulți bani.
  • cauza – S-au contrazis pe nimicuri.
  • distribuția – Ziarul apare de două ori pe lună.

În relație cu numele, prepoziția pe se comportă prototipic. Ea impune cazul acuzativ termenului regizat: A pus mâna pe umărul meu/pe mine/pe acesta. Prepoziția se asociază fie cu un substantiv nearticulat, fie cu substantiv articulat nedefinit: Îl scoți afară pe ușă și intră pe geam. L-a pictat pe un zid. Considerăm că apariția articolului definit nu reprezintă o restricție impusă de prepoziție, ci o condiționare ce ține de ocurența determinantului: Pe bancă au fost așezate manualele. Pe banca a doua/aceea/nouă/noastră/elevului au fost așezate manualele. Numele are topică fixă – se așază întotdeauna după prepoziție – și constituie împreună cu prepoziția o insulă sintactică (mutarea/eliminarea este posibilă numai în condițiile dislocării/ eliminării întregului grup prepozițional): Pe zid l-a pictat, nu pe pânză. L-a pictat. *L-a pictat pe. *L-a pictat zid. * L-a pictat zid pe. *Pe l-a pictat zid.

2.2. Pe – prepoziție semilexicală

Ca prepoziție semilexicală, pe participă la subcategorizarea altor clase de cuvinte: verb (A pariat pe tine. A mizat pe roșu. Nu se bazează  pe ei.), adjectiv (Este supărat pe noi. Pare mânios pe aceștia. A devenit geloasă pe vecină.), substantiv preverbal (Miza pe acesta e necesară. Supărarea pe voi ne deranjează.). Spre deosebire de prepozițiile lexicale care manifestă relații de sinonimie (pot fi substituite cu alte prepoziții), cele semilexicale au caracter obligatoriu – sunt cerute de matricea semantico-sintactică a termenului regent. Grupul sintactic generat de prepoziția pe ocupă pozițiile sintactice de complement prepozițional (S-au enervat pe arbitru.) sau de atribut substantival/pronominal prepozițional (Enervarea pe arbitru/pe dumnealui nu e indicată.).

O altă particularitate a construcției o reprezintă faptul că grupul generat de pe semilexical nu poate fi substituit prin adverbe: *A pariat undeva. *A devenit geloasă undeva. Aceasta dovedește că, în raport cu centrul de grup extern, este constituent obligatoriu, în timp ce grupul generat de prepoziția lexicală pe este adjunct. Prepoziția semilexicală se aseamănă cu prepoziția funcțională, atât prin sensul abstractizat, cât și prin obligativitatea prezenței în raport cu un centru extern. Uneori, distincția dintre ele este foarte fină/destul de dificil de făcut – diferența ține în special de trăsătura [+ Tranzitiv] a verbului regent: L-a supărat pe Mihai. (obiect direct constituit prepozițional, dependent de verbul tranzitiv a supăra), S-a supărat pe Mihai. (complement prepozițional, dependent de verbul intranzitivizat în context prin diateza reflexivă).

 

2.3. Pe – prepoziție funcțională

Ocurența lui pe cu valoare de prepoziție funcțională este legată de funcția sintactică de obiect/complement direct. Această poziție sintactică presupune, prin definiție, răsfrângerea acțiunii exprimate de verb nemijlocit asupra unui obiect sau asupra unei ființe. Inserarea unei prepoziții pare să contravină acestei definiții, din moment ce prepoziția presupune medierea, realizarea unei relații de tip ternar. Tradiția gramaticală a explicat acest paradox prin reconsiderarea statului lui pe. Unii autori l-au considerat marcă analitică de realizare a funcției sintactice de complement direct (GLR II 1954, Mihuț 1995, 1996, Avram 1986), sau mijloc morfologic special, care ține de specificul genului personal; alții îl receptează drept morfem de acuzativ (Bejan 1995, Irimia 1987, 1997, Iordan și Robu 1978) cerut tot de genul personal: „[…] are numai valoare de semn, de marcă a acestor părți de propoziție exprimate prin substantive ce denumesc persoane și prin numerale care se referă atât la persoane, cât și la lucruri.” (Bejan 1995: 315), fie flectiv care satisface valența acuzativală a verbului sau „segmentul de expresie a categoriei gramaticale” (Drașoveanu 1997: 107), fie formant (Pitiriciu 2008).

În gramatica actuală, acest element este interpretat ca prepoziție funcțională, golită de sens. Se asociază, prin urmare, fie cu nume proprii (Pe Maria o cunosc.), fie cu substantive care au trăsătura [+ Uman]: Pe mama am așteptat-o. Nu l-am văzut pe colegul tău. Dacă termenul regizat este un pronume/pronume sau un numeral, prezența lui pe este obligatorie: I-am invitat pe doi dintre ei. Pe amândoi îi știe. Pe nimeni nu cunoaște. Pe toți îi agreează. Pe acesta îl completez. Pe el îl văd. Ocurența prepoziției nu mai depinde de asocierea cu genul personal: Cartea pe care am citit-o este interesantă. Pe celălalt l-am sădit. În schimb, dacă structura este alcătuită din adjectiv pronominal + substantiv cu trăsătura [ – Uman], prepoziția nu mai este obligatorie, forma de exprimare analitică poate alterna cu aceea sintetică: Am completat acest formular. – L-am completat pe acest formular. Am sădit celălalt copac. – L-am sădit pe celălalt copac. Este ușor de observat că apariția prepoziției funcționale este, în situațiile precedente, dependentă de anticiparea prin clitic pronominal cu funcție sintactică de obiect direct. În schimb, atunci când obiectul direct este exprimat prin pronumele/adjectivul pronominal relativ care, normele limbii prevăd obligativitatea utilizării lui pe: Știu pe care l-ai vizitat. Știu pe care oraș l-ai vizitat. Construcțiile de genul *Știu care l-ai vizitat. – *Știu care oraș l-ai vizitat. sunt considerate incorecte.

Există o serie de construcții obținute prin restructurarea enunțului în care se utilizează prepoziția funcțională pe fără ca aceasta să introducă un obiect direct, poziția sintactică ocupată fiind de atribut: Ura pe Ion era nejustificată. Recunoaștem însă cu ușurință structura de adâncime: Îl ura pe Ion.

În ceea ce privește atribuirea de rol tematic, trebuie remarcat faptul că prepoziția pe nu are, în situația analizată, capacitatea de a atribui rol tematic – rolul de Pacient este, de fapt, atribuit de verb, dovadă că același rol este atribuit nominalului în absența prepoziției: Ura matematica. Știe cartea.

 

2.4. Pseudoprepoziția pe

Valoarea de adverb de mod fără funcție sintactică se regăsește în situațiile în care arată aproximarea: Vine pe la ora două. Se abate pe la magazin. Dumitru Irimia observă că prepoziția se recategorizează în acest context: „Printr-o schimbare de plan sintactic, prepoziția pe rămâne în sistemul sintactic al limbii nu ca element de relație, ci dezvoltând (în structura prepoziției compuse pe la) o funcție semantic-sintactică, de relativizare (a coordonatelor temporale și spațiale).” (Irimia, 1997:314).

 

  1. Câteva concluzii

Distincția modernă dintre prepozițiile lexicale, semilexicale și funcționale permite relevarea comportamentului aceleiași prepoziții (în cazul studiului nostru, prepoziția pe) în contexte gramaticale diferite. Ca prepoziție lexicală, are un comportament prototipic: se asociază cu nominale și le impune acestora restricții de topică, caz (acuzativ) și articulare. În calitate de prepoziție semilexicală, stabilește o relație strânsă cu centrul extern al grupului prepozițional (verb, adjectiv, adverb) și atribuie rol tematic împreună cu acesta. Calitatea funcțională a prepoziției pe se relevă în contextele de ocurență a obiectului direct, context în care marchează genul personal sau trăsătura [+ Uman].

           

 

Bibliografie:

GALR I 2008 = Pană Dindelegan, Gabriela (coord.), Gramatica limbii române, vol. I, Editura Academiei Române, Bucureşti;

GALR II 2008 = Pană Dindelegan, Gabriela (coord.), Gramatica limbii române, vol. II, Editura Academiei Române, Bucureşti;

GBLR 2010 = Pană Dindelegan, Gabriela (2010) (coord.), Gramatica de bază a limbii române, Editura Univers enciclopedic gold, Bucureşti;

GLR II 1954 = Gramatica limbii române, vol. II, Editura Academiei Republicii Socialiste România, Ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Bucureşti;

Avram, Mioara (1986), Gramatica pentru toţi, Editura Academiei Republicii Socialiste România, Bucureşti;

Bejan, Dumitru (1995), Gramatica limbii române. Compendiu, Editura Echinox, Cluj-Napoca;

Dragomirescu, Adina, Nedelcu, Isabela, Pană Dindelegan, Gabriela (2010), Morfosintaxa limbii române. Sinteze teoretice şi exerciţii, Editura Universităţii din Bucureşti;

Draşoveanu, D. D. (1997), Teze şi antiteze în sintaxa limbii române, Editura Clusium, Cluj-Napoca;

Iordan, Iorgu, Robu, Vladimir (1978), Limba română contemporană, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti;

Irimia, Dumitru (1987), Structura gramaticală a limbii române. Numele şi pronumele. Adverbul, Editura Junimea, Iaşi;

Irimia, Dumitru (1997), Gramatica limbii române, Editura Polirom, Iaşi;

Mardale, Alexandru (2007), Les prépositions fonctionnelles du roumain: étude comparative, Thèse de doctorat, Université Paris 7 & Bucarest;

Mihuţ, Lizica (1995), Limba Română Contemporană. Morfologia. Sinteze Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, Facultatea de Teologie, Seria Cursuri Universitare;

Mihuţ, Lizica (1996), Gramatica limbii române. Sinteze. Exerciţii, Editura Multimedia, Arad;

Pană Dindelegan, Gabriela (2013), The Grammar of Romanian, Oxford University Press;

Pitiriciu, Silvia (2008), „Prepoziţia – aspecte de morfologie funcţională”, în Analele Universităţii din Timişoara, XLVI, p. 196-201;