Astropoezie-Astrocultură-Astroumanism (4) – Despre nunta cosmică din „Miorița”

Am considerat întotdeauna că o mișcare cu niște rezultate internaționale extraordinare,  așa cum este cea de astropoezie / cosmopoezie produsă de Societatea Astronomică Română de Meteori (SARM). la fel ca oricare altă mișcare de creație de altfel, trebuie să-și caute fundamentele istorice.

Prin urmare, după „Luceafarul” eminescian în numărul anterior al publicației de față, voi aminti acum un al alt impuls organic pentru această mișcare.

În numărul din Iulie/August 2001 al jurnalului Science Fiction Poetry Association din SUA, Star*Line (revista supremă a poeziei SF&F pe plan mondial) am publicat un articol ce a fost apoi republicat online pe Cosmopoetry – SARM and Friends în 2007 în „ROMANIAN ASTROHUMANISM (I) – INTRODUCTORY VARIATIONS”.

Îl redau mai jos tradus pentru prima dată în limba română.

 

MITO-BALADA NAȚIONALĂ ROMÂNEASCĂ „MIORIȚA” ȘI VERSURILE SALE COSMICE

De Andrei Dorian Gheorghe

 

„Miorița” este mito-balada națională românească și are sute de variante în toată România.

Există opinii că principala idee a acestei mito-balade este mai veche chiar decât era creștină, când actuala Românie era Regatul Daciei (înainte de a fi cucerit de Imperiul Roman în secolul al doilea după Christos).

Dar cea mai bună variantă a „Mioriței” este relativ recentă, a fost publicată în 1866 și îi aparține marelui poet Vasile Alecsandri (laureat al Premiului Latinității în 1881 în Franța).

În 1997 am cooperat cu mitologul și astronomul britanic Alastair McBeath (vicepreședinte al International Meteor Organization) pentru realizarea unui eseu special, „Mitologia Românească a Meteorului” (publicat în Proceedings of International Meteor Conference 1997, IMO), în care un scurt capitol a fost dedicat „Mioriței” (varianta lui Alecsandri).

Iată acel fragment, adaptat de mine pentru „Star*Line”:

„Mito-balada națională românească <Miorița> derivă din anticul ritual dacic de sacrificare periodică a celui mai bun tânăr spre a fi un vestitor potrivit pentru zeul suprem Zamolxe (sau Zamolxis).

<Miorița> include trei ciobani, câte unul din fiecare din cele trei provincii majore românești care au fost state în Evul Mediu: Transilvania, Valahia și Moldova.

Ciobanii din primele două provincii decid să-l sacrifice pe moldovean pentru că este cel mai bun și mai bogat dintre ei.

Miorița năzdravană a mitului îl previne pe ciobanul moldovean de intenția colegilor lui.

Nobil, acesta își acceptă destinul, iar aceasta are sensul că, fiind participant în ritualul dacic, el devine în mod special favorit, moartea sa onorându-i zeul, dar el îi cere Mioriței să povestească un mesaj anume pentru mama lui și animalele sale, în care moartea este comparată cu o nuntă cosmică.

(Acest mesaj cu rezonanță sacră în sufletul românesc ar putea fi una din explicațiile apariției mișcării astropoetice a Societății Astronomice Române de Meteori-SARM.

El a fost recitat în 1999 la începutul Festivalului nostru de Cosmopoezie de profesorul american de astronomie Donald Collins.)

Iată versurile:

 

Că m-am însurat

Cu-o mândră crăiasă,

A lumii mireasă;

Că la nunta mea

A căzut o stea;

Soarele şi luna

Mi-au ţinut cununa. (…)

Păserele mii,

Şi stele făclii!”

 

POST SCRIPTUM

 

Ca un amănunt pitoresc, echipa proiectului EURONEAR (EUROpean Near Earth Asteroids Research), condusă din Insulele Canare de ilustrul astronom Ovidiu Văduvescu, a descoperit în 2014 un asteroid apropiat de Pământ, iar în Mai 2024 a propus ca acesta să fie numit chiar… Miorița, propunere ce a fost acceptată de Uniunea Astronomică Internațională în August 2024.

Printre linkurile ce au susținut argumentația pentru denumirea asteroidului Miorița s-a numărat și cel către articolul de mai sus.

Totodată, i-am mai dedicat mito-baladei „Miorița” (devenita uneori, din păcate, ținta unor ironii iresponsabile din partea unor așa-ziși literați) următorul astrocatren:

 

Nu râdeți de Miorița

Căci nu-i un mit efemer,

Ci a devenit zeița

Ce ne reprezintă-n cer!

(Andrei Dorian Gheorghe)