În 2014, a apărut la Editura Printech din București, o nouă lucrare despre plăcuțele de la Sinaia, semnată de d-l Eugen Nicolaescu, lucrare care mi-a parvenit de curând prin amabilitatea autorului. Domnul Nicolaescu este decriptor profesionist și cartea dumnealui este, după părerea noastră, cu mult mai bună decât cele anterioare care s-au ocupat de acest subiect. Cum bine știm plăcuțele de la Sinaia au fost complet ignorate generații la rând, multe dintre ele s-au pierdut dintr-o neglijență criminală și mai mult decât atât, au fost și sânt considerate falsuri, de către ”elita” științifică din România. Nu intrăm în detalii având în vedere că faptele sânt bine cunoscute de cei interesați.

În cele ce urmează, doresc să discut anumite detalii legate de viața și activitatea aceluia care a fost divinitatea supremă a marelui neam al traco-geto-dacilor. Plăcuța numerotată 001 aduce anumite detalii despre începutul activității lui Zamolxiu în Dacia și este de natură diferită, în sensul că găsim pe ea două texte diferite, cu semne grafice diferite. Menționăm că între plăcuțele de la Sinaia un număr considerabil dintre ele sânt scrise în întregime într-un alfabet necunoscut și, prin urmare, nimeni nu a putut să descifreze ceva, rămânând complet obscure. Este probabil vorba de o scriere mult mai veche și prin urmare și de o limbă mai arhaică, cu alte cuvinte limba strămoșilor noștri dintr-o perioadă cu mult anterioară. Se știe că în decurs de 700-800 de ani o limbă se poate schimba substanțial, în funcție și de condițiile istorice și socio-lingvistice. Primul text situat în partea superioară a plăcuței respective folosește semne grafice diferite care au rămas necunoscute cercetătorilor ca și limba în care este scris. Este de presupus că tăblița este un fel de ”Rosetta Stone” în care cel de-al doilea text reprezintă traducerea sau transliterarea primului folosind o grafie mai nouă și chiar o limbă sau formă lingvistică accesibilă contemporanilor celui care a realizat plăcuța respectivă, adică limba dacică de acum cca 2000 de ani. Prin urmare, textul nedescifrat ar putea fi cu mult mai vechi, probabil din vremea lui Zamolxiu însuși, o dovadă în plus că acesta a trăit cu mult timp înainte, în ciuda celor care cred că a fost contemporan cu Pitagora. În interpretarea dată de Eugen Nicolaescu textul sună astfel: Zamolxiu, când a coborît pe pământ, ca să se așeze în lăcaș (divin) dedicat lui Ra, cel care i-a plăcut cel mai mult a fost altarul din dava Genucla, Sfântul templu al zeului Jeu (Șeu). Atragem atenția că vom folosi pe tot parcursul articolului forma Zamolxiu așa cum apare pe plăcuțele de la Sinaia, și nu Zamolxis cum ne-a fost transmis de-a lungul celor peste 2400 de ani de la Herodot încoace. Aici, după cum indică și autorul, Ra nu este altul decât divinitatea egipteană Ra (Amon Ra). Genucla este o cetate dacică bine cunoscută din operele mai multor istorici antici, situată undeva în sudul Dobrogei de astăzi. În ceea ce privește teonimul  Jeu (Șeu) după părerea noastră, derivă din rădăcina PIE *deuio–s (IEW, 185), de unde și provine și rom. zeu (precum și Zeus sau Ju-piter, fiind probabil altă divinitate), radical care este asociat și cu noțiunile de zi și respectiv lumină (vide zeu, în DELR, 917). Radicalul este foarte răspândit în toate limbile indo-europene. Numele acestei divinități apare pe mai multe plăcuțe și pare să denumească divinitatea supremă, ceea ce demonstrează că exista la daci o astfel de divinitate, o divinitate a luminii, o entitate spirituală, sau o divinitate supremă, mai veche, chiar înaintea venirii lui Zamolxiu. Ideea a fost preluată din religiile egipteană și sumero-babiloniană, din moment ce ni se spune că templul din Genucla era deja închinat și lui Ra, divinitate supremă (dar nu entitate abstractă), atât la egipeni, cât și la sumero-babilonieni, după cum vom vedea mai jos. Textul de pe tăbliță ne spune că la vremea aceea, Zamolxiu vine ca preot într-un templu dedicat lui Ra și zeului Jeu (pe tăblița 002, apare sub forma Ziuu). Se vede că zeii, au ales dintre toate neamurile din Europa, pe geto-daci la care să trimită un tânăr din rândurile lor să le fie Învățător. De ce? La această întrebare îi lăsăm să răspundă pe acei ”științifici” cărora le place să creadă că strămoșii noștri daci erau niște barbari de care trebuie să ne fie azi rușine și de aceea ne-am croit o ”origine” latină la care nu vrem să renunțăm în ciuda evidenței.

Plăcuța 002 este, de asemenea, dedicată lui Zamolxiu. Aici este menționat și numele de Pitagora, dar, după părerea noastră, interpretarea textului nu corespunde datelor istorice, cum vom vedea mai jos, dacă acel Pitagora este cel bine cunoscut din istorie. Este totuși posibil ca textul să relateze de fapt altceva în legătură cu Pitagora, decât au reușit cercetătorii să înțeleagă, mai ales că au putut fi influențați de interpretarea greșită dată afirmațiilor lui Herodot, după cum vom arăta mai jos. Nu este exclus ca autorii de acum cca 2000 de ani să fi fost și ei la rândul lor influențați de ideea cum că Zamolxiu ar fi fot elevul lui Pitagora, dar această ipoteză este mai puțin probabilă. Menționăm că alți autori au dat alte interpretări acestui text (precum și altor texte), dar nu intrăm în detalii. Textul în interpretarea lui Eugen Nicolaescu sună astfel: Zamolxiu, după ce s-a născut în templu, ca fiu al lui Isis și al lui Ra, a fost numit cu două nume pentru că aparținea la două lumi diferite: Pe tărâm divin, ca fiu al lui Ra, putea sta (în ceruri) printre fiii divini ai lui Ra. Însă ca descendent al egiptencei Isis, putea să meargă la (cu) acel Zeibun, jos pentru a fi discipol al lui Pitagora. Zamolxiu a ales să fie apropiat de templu, unde să implinească  cele șase porunci divine, iar după ce se va fi bucurat de prețuire ca instruit de către Pitagora, putea să revină printre cei mari din ceruri, printre marile divinități olimpiene din înălțimi, dar a ales să devină preot într-un altar dedicat (ca fiu al) lui Ra, unde au fost așezate regatele noastre, să facă rugi de luare aminte ca cele șase regate să fie reunite sub al lor (dublu ?) rege Zeul Ziuu.

Deși numele lui Zamolxiu este menționat și pe alte tăblițe, nu le mai luăm în discuție din moment ce scopul acestui articol este acela de a dezvălui, pe cât se poate, identitatea divinității dacice. În principiu, textele tăblițelor ne spun că Zamolxiu era fiul lui Ra și al egiptencei Isis. În cele ce urmează vom încerca să stabilim pe cât se poate identitatea părinților biologici ai lui Zamolxiu, apelând la textele sumero-babiloniene așa cum au fost ele descifrate, de-a lungul timpului, de către cei mai mari cercetători în domeniu, cu referire specială la Zecharia Sitchin care a scris mai multe cărți pe această temă. În ultimii 40-50 de ani, lucrările lui Sitchin au fost traduse în peste 20 de limbi, dar, din câte știu, este practic necunoscut în România. De aceea unui cititor din România care nu l-a citit pe Sitchin ar putea să-i pară bizare unele afirmații din acest articol, deși pentru cineva familiar cu opera acestui autor american, cele relatate aici nu sânt decât câteva date sumare, întrucât, nu ne-am propus mai mult, din motive ușor de înțeles. Textele sumero-babiloniene în interpretarea lui Sitchin și a altor cercetărori de renume, arată că Ra, divinitatea supremă egipteană, era unul și același cu Marduk, divinitatea supremă sumero-babiloniană acesta fiind numele său adevărat, iar Ra fiind un supranume. În acest context trebuie să arătăm cine a fost, de fapt, Marduk. Sitchin spune că planeta Pământ a început să fie vizitată de către ființe extraterestre venite de pe o altă planetă a sistemului solar, îndepărtata Nibiru, acum 445000 de ani, numiți în textele amintite Anunnaki, iar în Biblie Nefilim (în traducere ”cei veniți din cer)”, denumire tradusă în limbile moderne prin termenul de ”uriași”. Astfel de uriași se regăsesc, nu numai în folclorul românesc sub numele de ”jidovi”, dar schelete ale unei rase de uriași au fost descoperite în mai multe locuri din România și din alte părți ale globului, dar nu au fost date circuitului public. Primul grup care a ajuns pe Terra, a fost condus de Enki, fiul cel mai mare al lui Anu, monarhul numitei planete și divinitate sumeriană. Enki fondează Eridu, ca o primă Stație pe Terra (undeva în Mesopotamia de mai târziu).  Ulterior, acum cca 300 000 de ani, Anunnaki, în principiu Enki și sora sa vitregă Ninhursag creează primii oameni prin modificarea genetică a câtorva tipuri de antropoizi de pe Terra cu gene Anunnaki, fapt confirmat de genetica modernă, dar ținut ascuns de establishment-ul științific actual. Mai târziu, acum cca 49 000 de ani urmași direcți ai unor Anunnaki sânt numiți regi în diverse cetăți din regiunea Sumer și de aici ideea care a dăinuit până în Evul Mediu că monarhii sânt reprezentanții divinității pe pământ. În fine, în urmă cu cca 13 000 de ani are loc marele Potop, după care zeii Anunnaki hotărăsc să învețe pe pământeni agricultura și alte elemente de civilizație, așa cum reiese și din dovezile arheologice, nu numai din textele sumeriene.

După această foarte scurtă prezentare a unor date istorice cheie să revenim la Ra/Marduk. Marduk a fost fiul cel mai mare al lui Enki, fiind deci de viță regală între Anunnaki, născut pe planeta-mamă Nibiru, venit pe Terra cândva înainte de Potop. După Potop, devine divinitate supremă a Egiptului. La sfârșitul mileniului III, î. H., Marduk ocupă Babilonul și se întronează aici, sub numele său real de Marduk, fapt care înfurie ramura Enlil al clanului regal, mai ales că oamenii lui Marduk, încearcă să ocupe și singura Stația Spațială care menținea legătura cu planeta Nibiru, Enlil fiind fratele lui Enki și la acel moment conducătorul suprem al Terrei. Acest lucru împinge grupul Enlil, condus de Ninurta, fiul cel mai mare al acestuia, să atace cu arme nucleare (sau de altă natură radioactivă) stația respectivă distrugând-o. Norul nuclear (radioactiv) se răspândește spre răsărit distrugând mai multe orașe, soldându-se cu mii de morți și aneantizând practic poporul sumerian, care a fost înlocuit treptat de către akkadieni, popor semit care a preluat cultura sumeriană, dar păstrându-și limba. Faptul este menționat și în Vechiul Testament în episodul Sodoma și Gomora, dar mult mai sumar, dându-i-se totodată și o altă semnificație. Menționăm că Sitchin și alți cercetărori arată că întregul Vechi Testament este un scurt rezumat a câtorva evenimente mai importante relatate mult mai pe larg în textele sumero-babiloniene.  Cu toate acestea zeii ajung la o înțelegere și Marduk rămâne în Babilon, iar la scurt timp, devine conducătorul suprem asupra tuturor Anunnakilor și pământenilor, înlocuindu-l în această funcție pe unchiul său Enlil, odată cu începutul erei Berbecului, după ce Enlil fusese conducător suprem (dar nu absolut) mai multe mii de ani. Astfel de decizii importante erau luate la începutul unei astfel de zodii care marca în mod implacabil începutul unor noi ere istorice, fapt din care putem deduce că Anunnaki țineau cont de datele cosmice și astrologice, inițiind și pe preoții templelor închinate lor în misterele acestor științe și de aceea putem considera că preoții zamolxieni, stăpâneau și ei aceste științe.  Marduk rămâne în această poziție până la moartea sa survenită cândva în secolul VII, î. H., fiind înmormântat în Babilon, după cum menționează chiar și unii autori antici, între care și Arrian care a scris pe larg despre campania lui Alexandru Macedon în răsărit. Tot în aceeași perioadă, zeii Anunnaki hotărăsc să părăseacă Terra, ceea ce și fac în decursul mai multor decenii, în secolele VII-VI, î. H.

În ceea ce privește, pe mama lui Zamolxiu, Isis, d-l Nicolaescu este îndretățit să considere că această Isis, este vestita Isis, soția lui Oriris, ucis de Seth, deși noi credem că ar putea fi vorba de o altă entitate care a purtat același nume. Atât Osiris, cât și soția sa Isis erau Anunnaki, ca și Marduk și celelalte divinități, despre a căror biografie (parțială) nu ne putem ocupa aici. Accentuăm totuși că Isis care ne interesează pe noi, adică mama lui Zamolxiu, trebuie să fi fost tot o Anunnaki, ca și Isis, soția lui Osiris. Prin urmare, considerăm că mama lui Zamolxiu era o cu totul altă Isis, foarte probabil preoteasă într-unul din templele din Egipt, unde a  dat naștere fiului său, după cum relatează textul tăbliței 002, probabil în perioada în care Marduk, sub numele de Ra, era zeul suprem al Egiptului, asta cu cel puțin 2000 î. H., ori mai mult. În schimb, nu știm când Zamolxiu a venit să propovăduiască la daci. Prin urmare, această Isis nu era pământeancă (sau corcitură), întrucât în acest caz, Zamolxiu nu ar fi putut trăi în ceruri ”printre fiii divini ai lui Ra”(/Marduk), așa cum se exprimă autorul textului dacic. Trebuie să arătăm că legile Anunnaki interziceau cu desăvârșire ca vreun pământean (sau chiar semi-zeu) să viziteze planeta lor, nicidecum să  trăiască acolo. De aceea, sântem forțați să credem că mama sa Isis era o zeiță Anunnaki, dar nu cea cunoscută ca soția lui Osiris și mama lui Horus, așa cum am arătat deja. În treacăt fie spus, chiar lui Marduk i se interzisese, deși era de viță regală, să se reîntoarcă pe Nibiru, întrucât se căsătorise cu o pământeancă și de aceea a murit și a fost înmormântat în Babilon.Ținând cont de informațiile de pe tăblița 002, în care se vorbește de ”fiii divini ai lui Ra”, putem deduce că Marduk lăsase în urmă o familie pe planeta-mamă. Din textele tăblițelor reiese, de asemenea, că pe vremea când Zamolxiu a venit la daci, stabilindu-se în Genucla, Ra era deja divinizat de către geto-daci. În plus, după cum am arătat mai sus, acesta era divinitate supremă la egipteni și babilonieni. Prin urmare, venirea lui Zamolxiu trebuie să se fi întâmplat, după ce consiliul Anunnaki l-a investit pe Marduk cu funcția supremă, în jurul anului 2000, î. H. Domnul Nicolaescu menționează că dacii numărau  anii de la venirea lui Zamolxiu, dar, din câte știu, cercetătorii nu au reușit să determine când a avut loc acest eveniment crucial pentru istoria dacilor și a Europei în general. Nu se știe ce s-a întâmplat cu Zamoloxiu, după misiunea sa spirituală la daci, dar este de presupus că Zamolxiu a putut părăsi și el Terra, în aceeași perioadă cu ceilalți Anunnaki, dacă era un Anunnaki veritabil așa cum am presupus. Din tăblițele sumeriene reiese că Anunnaki trăiau zeci sau chiar sute de mii de ani, de unde pământenii au tras concluzia că sânt nemuritori. În acest context se înscrie și drama lui Gilgamesh care era fiul unei zeițe Anunnaki (fapt care îi dădea dreptul să fie rege). Gilgamesh a încercat să găsească nemurirea de care se bucurau zeii, între care și mama sa, dar nu reușește. Tăblițele sumeriene consemnează drama lui Gilgamesh de mai multe ori, dar unele din aceste relatări diferă substanțial de interpretările cunoscute, dar nu intrăm în detalii.

Herodot (IV, 93-96), relatând despre Zamolxiu, ne spune că unii greci susțin că a fost discipolul (sclavul) lui Pitagora, dar în același timp afirmă că el (Herodot) nu crede acest lucru, deși nu poate spune dacă acesta a fost om sau zeu, exprimându-și convingerea că divinitatea dacă a trăit cu mult timp înaintea lui Pitagora. În acest context, trebuie să accentuăm că pe vremea lui Herodot (și chiar mai târziu) se făcea distincția între oameni și zei, cum o fac foarte explicit și textele sumero-babiloniene, precum și mitologiile antice, zeii fiind ființe reale ca și oamenii, dar care se bucurau de viață veșnică și de anumite abilități supra-naturale.  Dacă Zamolxiu a fost zeu (și a fost ca fiu al lui Marduk) este exclus ca el să fost sclavul unui om, fie el chiar o personalitate ilustră precum Pitagora. Menționăm că Pitagora a trăit între (c. 570- c. 495), iar Herodot între (c. 485 – 425). Prin urmare, Herodot s-a născut la vreo 10 ani după moartea lui Pitagora. În caz că povestea inventată de greci ar avea vreun sâmbure de adevăr, ar fi însemnat că Zamolxiu s-ar fi născut cândva după Pitagora, dar înaintea lui Herodot, fapt care duce la concluzia că Zamolxiu a fost contemporan și cu Herodot, nu numai cu Pitagora, fiind mai în vârstă decât primul și mai tânăr decât al doilea, ceea ce este un non-sens, din moment ce religia zamolxiană era deja veche, bine închegată pe vremea lui Herodot. În plus, tot el afirmă, în cunoștință de cauză, că el crede că Zamolxiu a trăit cu mult timp înaintea lui Pitagora. O simplă problemă de aritmetică, ignorată atâta vreme! Pe vremea când s-a născut Pitagora, zeii Anunnaki părăsiseră Terra, în mare parte, și cred că între ei se numără și Zamolxiu, ceea ce aruncă în derizoriu povestea absurdă vehiculată de grecii acelor vremuri care credeau că valorile de orice natură nu pot proveni decât de la greci. Am, de asemenea, convingerea că Pitagora a călătorit în Egipt și Babilon cu scopul de a cunoaște nemijlocit de la preoții de aici înalta știință Anunnaki și a încercat să o implementeze în lumea grecească, la Crotona în Sicilia, dar cum bine știm nu a reușit din cauza obtuzității concetățenilor săi. Desigur că Pitagora a fost familiar și cu religia zamolxiană și este posibil ca acesta numai după ce va fi aflat despre originea divină a religiei dacice să se fi hotărît să-i viziteze și pe preoții egipteni și babilonieni, după cum știm. Se spune că nu se cunoaște religia zamolxiană decât în mică măsură în mod direct, ceea ce este adevărat, dar ea poate fi reconstituită studiind filosofia lui Pitagora, precum și religiile egipteană și babiloniană și într-o oarecare măsură și cea hindusă, întrucât toate acestea au o sursă comună: științele pozitive și oculte aduse de zeii Anunnaki pe Terra.

Scopul acestui articol este acela de a indica anumite coincidențe între informațiile de pe plăcuțele de la Sinaia și cele din cultura sumero-babiloniană care se numără cu zecile de mii și aduc o informație extrem de bogată legată de istoria acestei planete cu zeci sau chiar cu sute de mii de ani în urmă. Din câte mi-am putut dea seama, d-l Nicolaescu nu are cunoștință de informațiile de pe tăblițele sumero-babiloniene, dar cu toate acestea, interpretările domniei sale dezvăluie anumite coincidențe imposibil de ignorat, între informațiile transmise de textele plăcuțelor de la Sinaia și cele sumero-babiloniene, ceea ce nu numai că nu ne putea lăsa inerți, dar ne-a obligat să căutăm soluții ceea ce am făcut în acest scurt prezentare a datelor. Desigur ipotezele formulate aici va trebui să fie ajustate dacă vor apărea date noi în acest sens.

Prin urmare, din cele prezentate aici reiese că Zamolxiu era fiul lui Ra/Marduk. Concluzia firească este că Zamolxiu era la rândul său un Anunnaki care va fi învățat pe daci mai multe sute de ani, până la plecarea sa de pe Terra, cândva în secolele VII-VI î.H, înainte sau cel mult în perioada în care Pitagora nu se născuse încă sau abia se năștea. După plecarea sa, cum era și firesc dacii l-au divinizat. Sperăm ca într-un viitor apropiat plăcuțele de la Sinaia să ne releve noi informații care să ne permită să tragem concluzii mai ferme cu privire la istoria dacilor, având în vedere că o parte dintre acestea sânt încă nedescifrate, acelea cu scriere nedescifrată încă. În treacăt fie spus, s-a vorbit și se vorbește mult despre tăblițele de la Tărtăria că sânt mai vechi decât cele sumeriene, dar nu trebuie să uităm că pe când noi avem doar câteva tăblițe (nedescifrate), foarte vechi e drept, Sumerul a lăsat mai multe zeci de mii de astfel tăblițe care aduc informații extrem de prețioase. De aceea trebuie să păstrăm dreapta măsură, dar asta nu înseamnă că n-ar putea exista și la noi, încă nedescoperite, tăblițe care să lămurească istoria străveche a acestor meleaguri chiar în maniera în care o fac tăblițele sumeriene. Ar fi superb, fără îndoială! De aceea, am speranța că arheologii vor dezvălui și alte scrieri dacice sau stră-dacice despre care să nu se mai poată spune vreodată că sânt falsuri.

Bibilografie selectivă

1. Arrian – Alexander the Great: Anabasis and Indica, 2013, Oxford University Press, Oxford.
2. Herodotus – Histories, 1964, London, New York.
3. Nicolaescu, E. – Vorbele din plumb, 2014, Printech, București.
4. Romalo, D. – Cronică apocrifă pe plăci de plumb ?, 2003, ARVIN Press, București.
5. Sitchin, Z. – The 12th Planet, 1976, Harper, New York.
6. Sitchin, Z. – The Wars of Gods and Men, 1985, Harper, New York.
7. Sitchin, Z. – The End of Days, 2008, Harper, New York.
8. Vinereanu, M. – Dicționarul etimologic al limbii române, 2008, Alcor Edimpex, București.
9. Walde-Pokorny – Indogermanisches etymologisches Wörterbuch, 1959, Bern, München.