De cele mai multe ori se spune că în spatele unui bărbat de succes stă o femeie puternică. Firesc ar fi să ne întrebăm cine stă în spatele unei femei de succes? Care este factorul principal care motivează o femeie de succes? Iar când mă refer la succes, am în vedere măsura în care acesta repezintă aportul valoric benefic la dezvoltarea civilizaţiei umane.
De-a lungul timpului au existat mai multe femei care au încercat să ia atitudine în domenii considerate multă vreme, prin tradiţie, treburi de-ale bărbaţilor”. Majoritatea şi-au adus o contribuţie la mersul istoriei discret, fără ostentaţie, atât de tiptil încât abia târziu posteritatea le-a făcut dreptate, recunoscându-le însemnătatea faptelor.
Femeile din ştiinţa şi tehnica românească nu au aşteptat să li se dea pe tavă o carieră de succes, ci s-au folosit de inteligenţa şi abilităţilor lor. Ele au încercat să se autodepăşească în mod constant, reuşind să facă performanţă în domeniul pe care l-au ales, înţelegând însă că trebuie să dea timpului timp. Admirate sau detestate, marginalizate, criticate, ele au reuşit, cu răbdare şi dârzenie, să transforme prejudecăţile, ostilitatea celor din jur în admiraţie generală.
Istoria noastră ascunde femei extraordinare. Nu se vorbeşte prea mult despre ele, numele lor nu este pomenit frecvent şi totuşi au scris pagini de istorie în ştiinţa şi tehnica românească şi universală.
Virgina Maria Andreescu – Haret (1894-1962) – prima femeie arhitect din Europa, Smaranda Brăescu (1897-1948) – prima femeie pilot din România, Ştefania Mărăcineanu (1882-1970) – adevărata descoperitoare a radioactivităţii, sunt doar câteva exemple ale femeilor românce ce au scris o istorie la „feminin” în ştiinţă şi tehnică.
Ştefania Mărăcineanu (n. 18 iunie 1882 – d. 15 august 1944) – chimistă şi fizician, care a formulat teorii despre radioactivitatea artificială şi procedeul de declanşare artificială a ploii.
Născută la Bucureşti, Ştefania Mărăcineanu a terminat în anul 1910 cursurile Facultăţii de Ştiinţe Fizico-Chimice, profesând apoi la Şcoala Centrală din Bucureşti.
Începând din anul 1922 urmează cursurile de radioactivitate ţinute de Marie Curie la Institutul Radiului din Paris, doi ani mai târziu susţinând la Universitatea Sorbona lucrarea de doctorat cu titlul „Recherches sur la constante du polonium et sur la pénétration des substances radioactives dans les métaux”, pentru care a primit calificativul „Tres Honorable”.
Întoarsă în ţară în 1930, ca şi colaboratoare a profesorului Dimitrie Bungenţianu la Universitatea din Bucureşti, crează cu mijloace proprii primul Laborator de Radioactivitate din România.
Cu ajutorul profesorilor Bungenţianu şi Nicolae-Vasilescu Karpen, ea experimentează o metodă de declanşare a ploilor artificiale prin dispersarea de săruri radioactive în nori.
Savanta s-a îmbolnăvit de cancer cauzat de iradieri şi a murit la data de 15 august 1944.
Smaranda Brăescu (n. 21 mai 1897 – d. 2 februarie 1948) a fost prima femeie paraşutist cu brevet din România, campioană europeană la paraşutism (1931) şi campioană mondială (în 1932, cu recordul de 7200 m la Sacramento, SUA).
Absolventă a Academiei de Belle Arte din Bucureşti (1924-1928), secţia de Artă Decorativă şi Ceramică, Smaranda Brăescu execută la 5 iulie 1928 primul salt cu paraşuta de la înălţimea de 600 de metri. La 2 octombrie 1931 câştigă titlul european la paraşutism, în urma unui salt de la înălţimea de 6000 de metri, depăşind recordul american de 5384 de metri. În urma acestui succes a fost decorată cu Ordinul Virtutea Aeronautică – clasa Crucea de Aur.
Proprietară a două avioane, un biplan de tip Pevuez şi un bimotor de tip Milles Hauk, stabileşte, cu cel de-al doilea, în 1932, primul record de traversare a Mării Mediterane în 6 ore şi 10 minute, străbătând distanţa de 1100 km între Roma şi Tripoli. În acelaşi an, 1932, la 19 mai, devine campioană mondială la paraşutism, în urma unui salt realizat cu o paraşută de construcţie românească, de la înălţimea de 7400 de metri, cu o durată de 25 de minute. Recordul său a fost omologat de aeroclubul din Washington.
A activat ca instructoare la Batalionul 1 de paraşutişti de la Băneasa. În timpul războiului a fost pilot în celebra „Escadrilă albă” de avioane sanitare, pe frontul de Răsărit.
Virginia Andreescu Haret (n. 21 iunie 1894 – d. 6 mai 1962) a fost prima femeie arhitect din Europa. Şi-a lăsat amprenta asupra Bucureştiului prin construirea palatului fostei societăţi Tinerimea Română.
Rămasă fără mamă la vârsta de nouă ani, Virginia este nevoită să se ocupe de cei trei fraţi şi de gospodărie. Face liceul în particular şi îşi ia bacalaureatul la Liceul Mihai Viteazu din Bucureşti. La 18 ani intră prima la Şcoala Superioară de Arhitectură, pe care o termină în anul 1909, cu menţiunea „foarte bine”, devenind astfel prima femeie arhitect din România. În paralel studiază şi la Academia de Belle Arte, realizând un număr mare de acuarele care astăzi fac parte din Colecţia de Stampe a Bibliotecii Academiei Române.
A fost elevă în atelierul celebrului arhitect Petre Antonescu. Din anul 1923 lucrează în serviciul tehnic al Ministerului Educaţiei Naţionale, de unde se pensionează în anul 1947.
Printre proiectele sale se numără Palatul Tinerimea Română, Liceele Dimitrie Cantemir şi Gheorghe Şincai, Biserica Sf. Treime, primele blocuri din beton armat sau cinematograful Parc din staţiunea Govora.
Elisa Leonida Zamfirescu (n. 10 noiembrie 1887 d. 25 noiembrie 1973), a studiat şcoala primară la Galaţi, apoi Şcoala Centrală de Fete din Bucureşti, obţinând bacalaureatul la secţia reală a Liceului “Mihai Viteazu”.
După terminarea liceului a încercat să se înscrie la Şcoala de Şosele şi Poduri din Bucureşti (Politehnica de astăzi), fiind însă respinsă din cauza prejudecăţilor existente la acea vreme, care refuzau dreptul femeilor de a urma o astfel de facultate.
În anul 1909, pleacă la Berlin şi se înscrie la Academia Regală Tehnică din Berlin, devenind prima femeie studentă a acestei universităţi. În 1912 a absolvit cu calificativul “bine”, devenind prima femeie inginer din Europa, cu specializarea chimie.
Deşi i s-a oferit un post de inginer la firma BASF din Germania, Elisa s-a întors în ţară unde a obţinut un post de inginer în laboratorul Institutului Geologic din Bucureşti.
În timpul Primului Război Mondial s-a implicat activ în cadrul organizaţiei “Crucea roşie”. I s-a încredinţat conducerea unor spitale de campanie în apropiere de Mărăşeşti. Pentru activitatea pe front a fost decorată cu ordine şi medalii româneşti şi străine. Tot pe front l-a întâlnit pe viitorul soţ Constantin Zamfirescu, fratele scriitorului Duiliu Zamfirescu.
După terminarea războiului şi-a reluat activitatea la Institutul Geologic, unde a condus un laborator de analize. În paralele, a activat şi ca profesoară de fizică la Şcoala de Fete “Pitar Moş” şi la Şcoala de Electricieni şi Mecanici din Bucureşti, condusă de fratele ei Dimitrie Leonida.
A fost prima femeie membră AGIR şi membră a Asociaţiei Internaţionale a Femeilor Universitare.
Mărioara Godeanu (n.1938 d. august 2014), biolog, cercetător şi profesor şi-a ocupat locul în galeria femeilor celebre din România prin cercetările sale legate de ADN, spirala vieţii, supranumită şi şarpele cosmic.
Cea mai mare realizare a Mărioarei Godeanu a fost construirea, după planurile ing. Iulian Constantin, a piramidei de la Piteşti, la scară 1/10, după Piramida lui Keops. Proiectul a fost prezentat autorităţilor vremii drept instalaţie tehnologică sub formă de piramidă, pentru epurarea apelor uzate. În cadrul proiectului s-au făcut experimente cu 15 institute de cercetare de la noi din ţară. Pentru acest proiect dar şi pentru experimentele din cadrul proiectului, în 1992, Marioara Godeanu obţine la Salonul de Inventică de la Nurenberg „Marele Premiu”.
Construirea piramidei i-a dat posibilitatea de a demonstra că înăuntru se concentrează o energie foarte puternică, mai ales pe înălţimea ei, la o treime de bază şi la două treimi de vârf, zonă în care plantele creşteau într-un ritm ameţitor. Şi tot această energie era „responsabilă” de creşterea cantităţii de acizi nucleici la plantele supuse efectului de formă, cu peste 24 la sută faţă de planta martor (calităţi care se păstrau şi după ce plantele acvatice, alge, erau luate şi duse afară din piramide, în ape poluate).
Marioara Godeanu a fost cooptată într-un grup de cercetători, în cadrul unui centru de cercetări ecologice, care a elaborat reţeta unui covor asfaltic pentru autostrăzi cu proprietăţi uimitoare, durabilitate mult mai mare în timp şi cost mic.
În anul 2005, a obţinut două medalii de aur pentru cercetări asupra spirulinei (o algă cu proprietăţi terapeutice), şi asupra apei „PI” (apa energizată din piramidă). În 2006, primeşte medalia de aur la Salonul Internaţional de la Geneva pentru aparatul „cromostimulator fotonic” (care studiază influenţa spectrului de culori asupra creşterii plantelor).
Piedicile, obstacolele, eşecurile le-au dat acestor femei ambiţia de a merge mai departe, reuşind în acelaşi timp să „amprenteze” trecutul cu existenţa lor. Aceste femei au demonstrat că „atunci când îţi doreşti ceva, întreg universul conspiră ca să te ajute să-l obţii” (Coelho, Alchimistul”).
Bibliografie selectivă:
- Năstase, Gabriel, I. ş.a., Personalităţi ale ştiinţei şi culturii româneşti. Familia Leonida, Ed. Ion Basgan, Bucureşti 2002, ISBN 973-96815-9-X, pp 65-127
- www.cunoastelumea.ro
- Marcu, George, Dicţionarul personalităţilor feminine din România, Editura Meronia, Bucureşti, 2009
