Etimologia cuvintelor țigan și (r)rom


  1. Primele documente

Astăzi este acceptat deja aproape unanim în literatura de specialitate că prima menţionare documentară a ţiganilor a avut loc sub denumirea de atsincani, varianta georgiană a formei greceşti athinganoi, termen folosit pentru desemnarea acestora de către bizantini1. Această menţiune a apărut intr-un manuscris hagiografic în limba gruzină, datat 1068 d. H., scris de un călugăr georgian la Mânăstirea Iviron de la Muntele Athos. În manuscris se menţiona că în anul 1054 d.H., în timpul domniei împăratului Constantin al IX-lea Monomahul, au sosit la Constantinopol, din Asia Mică, mulţi athinganoi, ce făceau parte dintr-o “sectă eretică” şi erau renumiţi prin priceperile lor de ghicitori şi vrăjitori2. Se pare că împăratul le-a cerut athinganoi-lor să-l scape de fiarele sălbatice care devorau celelalte animale din parcul palatului3, lucru pe care, se pare că, aceştia l-au făcut, dându-le fiarelor carne descântată.

În acest context istoric, chiar dacă nu ştim cu claritate cine erau athinganoi-i, apariţia lor în Europa corespunde cu o perioadă de maximă manifestare a religiei creştine, „când totul era cercetat şi explicat în conformitate cu dogmele Bisericii, ea fiind prima şi ultima instanţă”4. Unii cercetători sunt de părere că termenul atsiganos este o formă greşită a numelui sectei eretice athinganoi, folosit în cazul ţiganilor pentru că ambele grupuri s-au bucurat de reputaţia de a prezice viitorul şi de a face farmece5, dar cum vom vedea mai jos, este vorba de asocierea celei de-a doua forme cu prima prin etimologie populară.

Chiar dacă nu este încă lămurită, până în prezent, originea acestei secte şi nu putem şti cu certitudine dacă această consemnare documentară se referea la strămoşii ţiganilor, la altă populaţie sau era o denumire generică pentru populaţiile necreştine cu care bizantinii veneau în contact, această situaţie nu afectează demersul nostru. Dacă athinganoi-i nu sunt strămoşii ţiganilor si semnificaţia atribuită acestui cuvânt are doar conotaţii în plan religios şi atitudinal, aceasta ne obligă la căutarea altei etimologii pentru cuvântul ţigan, pornind de la atestările istorice ulterioare, dar considerate certe. Pe de alta parte, dacă populaţia consemnată în documentul georgian de la 1068 îi reprezintă istoric pe strămoşii ţiganilor, atunci demersul nostru este cu atât mai justificat. Și într-un caz şi în celălalt, procesul argumentativ porneşte de la date iniţiale similare şi are acelaşi obiectiv.

Următoarea consemnare a athinganoi-lor, de această dată cu referire certă la ţigani, provine din veacul al XII-lea dintr-un comentariu al canonicului Teodor Balsamo, mort în anul 1204, unde se comentează condiţiile canonului al LXI al Conciliului de la Trullo (692) privind interdicţia oricărui credincios de a exploata publicul prin expunerea de urşi sau şerpi, încercând, în acelaşi timp, să facă leacuri, descântece sau să prezică viitorul6. Printre cei menţionaţi, de două ori, că se ocupau cu aşa ceva sunt şi athinganoi-i.

Aceste informaţii sunt în concordanţă cu opiniile exprimate de o serie de cercetători. Astfel, istoricul A.F. Pott afirmă că ţiganii existau în Imperiul Roman de Răsărit, începând cu secolul al XI-lea, când bizantinii au adus mai multe mii de robi din Siria7. Tot spre concluzii similare converge şi părerea istoricului austriac I.H.Schwicker atunci când spune că limbajul ţiganilor, în special gramatica, se aseamănă cu limbile actuale ariene ale Indiei (a doua jumătate a secolului al XIX-lea – n.n.), limbi formate în jurul anului 1000 d.H.8. Mihail Kogălniceanu consideră că prima consemnare certă privind existenţa ţiganilor în Europa datează din anul 1260 şi este legată de informaţiile conţinute în scrisoarea lui Ottocar II, regele Boemiei, către papa Alexandru IV, în care se arată că în armata lui Bela al IV-lea, regele Ungariei existau şi cete dintr-o populaţie numită „Cingari”9.

  1. Inconsecvenţe în literatura de specialitate

Ipoteza cu cea mai consistentă susţinere în secolele al XIX-lea şi al XX-lea este cea a originii greceşti a cuvintelor athinganoi/ thinganoi, ca variante ale cuvintelor atsiganos/tsiganos care, la rândul lor, ar proveni din cuvântul athingános „de neatins, intangibil” (cf. prefixului privativ a + vb. thinganō „a atinge, a leza”). Astfel, cuvintele athinganoi/thinganoi cu care era denumit acest grup de oameni aveau ca posibile semnificaţii „de neatins, intangibil, păgân, impur” sau faţă de care se recomandă precauţie (thingánō10 „a atinge, a tulbura, a emoţiona”). Conform ipotezelor, ulterior s-ar fi pierdut particula privativă a şi n-ul velar şi, astfel, s-a ajuns, în limba greacă, la un singur termen, acela de tsiganos, acest fapt este însă infirmat de prezenţa ambilor termeni în limba greacă şi în alte limbi, până în zilele noastre. Considerăm aceste ipoteze ca simplificatoare, deoarece în ele se face abstracţie atât de consemnarea iniţială şi ulterioară a ambilor termeni, după 1348, în mai multe limbi (greacă, română, bulgară etc.), de echivalenţa practică a acestora şi, implicit, de utilizarea opţională a unuia dintre ei.

S-a afirmat de asemenea că în limba ţigănească nu există cuvântul ţigan sau vreo variantă a sa, aceşti termeni fiind împrumutaţi din alte limbi europene. Consideram că acest punct de vedere este discutabil. În limba ţigănească, se foloseşte cuvântul ţigan sub forma o tsigano („ţiganul”), foarte asemănătoare cu echivalentul în alte limbi europene: tsiganos/ atsiganos (grec.), çiganinu/ açiganinu (slav), Zigeuner (germ.), tziganiok (magh.), ţigan/ aţigan (rom.), cigain (franc.) etc. Dar poate că tocmai existenţa cuvântului în variante aproape identice în toate limbile europene arată faptul că acesta a fost preluat în aceste limbi de la ţigani odată cu apariţia lor în Europa, fiind cuvântul pe care care ţiganii îl foloseau pentru a se identifica faţă de cei din afara comunităţilor lor. Prin contrast, în cadrul comunităţilor ţigăneşti identificarea se face prin intermediul cuvântului rrom. Există o diferenţă subtilă între apartenenţa unei persoane la o comunitate ţigănească şi încadrarea aceleiaşi persoane în etnia romă: nu oricine face parte dintr-o comunitate de ţigani este neaparat etnic ţigan. Identificarea directă, de apartenenţă a cuiva la o comunitate ţigănească se face prin formula san rrom ? („eşti de-al nostru?”). Dacă, pe de altă parte, se doreşte sublinierea apartenenţei cuiva la etnia ţigănească se foloseşte expresia san rrom tsiganiako! („eşti ţigan de ţigănie/ţigan adevărat, autentic!”).

Pornim de la premisa că strămoşii ţiganilor, chiar dacă într-un număr restrâns11, erau prezenţi în Bizanţ în sec. X – Xl-XII d.H, conform menţiunilor din manuscrisul de la Muntele Athos şi consemnările ulterioare, sub numele de athinganoi şi că urmaşii acestora sunt cei care apar în documentele din ţările Europei Centrale şi de Răsărit începând cu secolul al XIII-lea sub numele de tsiganos/atsiganos, çiganinu/ açiganinu, tsigan/atsigan etc. sau cengari, secani, suyginer.

Un prim element care ne-a atras atenţia a fost faptul că în limba greacă s-au păstrat, până în zilele noastre, atât termenul atsiganos cât şi tsiganos, ca echivalente. După cum am văzut deja, thingánō înseamnă în greaca bizantină „a atinge, a tulbura, a emoţiona”, iar a-thingánō, prin particula privativă a, înseamnă „a nu atinge, a nu tulbura, a nu emoţiona”. De aici, termenii thingánōs, şi respectiv a- thingánōs uşor de confundat cu tsiganos şi atsiganos. În acest moment, se nasc două întrebări. În primul rând, de ce în toate manuscrisele acelor vremuri nu apar aceste denumiri, ci doar aceea de athinganoi? În al doilea rând, de ce ulterior, începând cu anul 1348, atunci când un document al ţarului Duşan al Serbiei menţionează cuvintele çiganinu şi açiganinu, apar ambele denumiri, dar sunt folosite ca echivalente, deşi, dacă admitem presupusa lor etimologie grecească, una ar trebui s-o nege pe cealaltă? În Dicţionarul etimologic al limbii române al lui Alexandru Ciorănescu, termenul ţigan12 prezintă şi varianta aţigan, provenit din grecescul (a)tsiganos, prin intermediul slavului (a)ciganinū. Este de remarcat existenţa permanentă a celor doi termeni echivalenţi atât în limba greacă, în limbile slave cât şi în limba română, ceea ce duce în mod clar la o contradicţie dacă acceptăm că din punct de vedere etimologic au sensuri opuse.

Căutând în dicţionarele de greacă veche13, nu găsim termeni asemănători celor puşi în discuţie14, ceea ce dovedește că cei doi termeni au apărut cel mai devreme în medio-greacă cu referire la țigani. În dicţionarele de neogreacă aflăm termenii echivalenţi tsiganos15 şi atsiganos16[4] cu semnificaţia de „ţigan” și respectiv „aţigan”, ca denumiri echivalente, fără nici o trimitere la sensurile peiorative „de neatins, intangibil, păgân, impur” sau alte sensuri. Acest fapt ne conduce la presupunerea că, iniţial, fiecare dintre cei doi termeni aveau o semnificaţie anume, diferită, dar convergentă şi că etimologia acestor cuvinte trebuie să fie căutată în altă parte decât în limba greacă.

Orice populaţie care apare într-un loc anume are deja conştiinţa unei identităţi pe care trebuie să o declare celor cu care vine în contact. În acelaşi timp, trebuie ţinut cont şi de percepţia pe care cei din jur o au privind existenţa acestei populaţii. Din aceste motive, considerăm că ţiganii dispuneau atât de un apelativ de identificare folosit de ei înşişi pentru a se referi la propria populaţie: rrom, dom sau lom17, cât şi de un apelativ dat de alte populaţii. Din moment ce ipotezele referitoare la migrarea ţiganilor impun ideea că aceştia au plecat din India de Nord şi/sau din ţinuturile adiacente acestei zone, rezultă că în prima parte a itinerariului au parcurs teritorii locuite de populaţii care vorbeau limbi înrudite cu limba lor. Din acest motiv, este de presupus că ţiganii au plecat şi au trecut prin lume cu apelative asemănătoare celui de athinganoi, semnalate de documentele greceşti din secolele XI-XII.

  1. O etimologie alternativă a termenilor țigan and (r)rom

În acest moment al cercetării, se evidenţiază necesitatea lămuririi semnificaţiei termenilor: athinganos, tsiganos şi atsiganos18, cengar, (r)rom, dom şi lom şi a apelativelor secan şi suyginer19. Fiecare dintre aceste cuvinte are în spatele său o realitate insuficient cercetată. Pentru a elimina confuziile create în timp cu privire la sensul lor, este necesară o analiză mai amănunţită a etimologiei lor.

3.1. Athinganoi/athinganos

Athinganoi/athinganos, apelativ întâlnit în secolele XI-XII, exprimă în mod cert o coordonată a mentalului grecilor bizantini, dar ne oferă şi informaţii despre mentalitatea presupuşilor strămoşi ai ţiganilor, apăruţi în Bizanţ în acea vreme. De ce oare grecul bizantin percepea cete necunoscute de oameni din afara imperiului drept „intangibili, de neatins” (athinganoi) şi nu îi numea, pur şi simplu, păgâni, vrăjitori, magicieni etc.? Poate fi, la un prim reflex, reacţia unei lumi creştine, radicale, în faţa unor grupări de oameni necunoscuţi şi necreştini. Nimic însă nu ne oferă această certitudine şi, din acest motiv, suntem nevoiţi să căutăm şi alte informaţii care ar putea explica apelativul athinganoi20.

Dar ce ne aminteşte semnificaţia „intangibil, de neatins” în acest context ? Cine erau „intangibilii”22 Indiei ? Erau şi sunt şi astăzi, toţi indivizii aflaţi în afara castelor, numiţi paria, oameni fără un domiciliu stabil (nomazi!) şi o parte dintre cei din casta inferioară shudra pentru că aceştia erau „impuri” prin meseriile practicate[3], majoritatea presupunând contactul cu corpuri moarte (ciocli, tăbăcari, măturători, vânători, pescari, călăi etc.). Să fie vorba despre o simplă coincidenţă sau cuvântul athinganoi avea, în greaca medievală, o conotaţie care trimitea la ideea de „intangibil” în sensul indian?

În spaţiul cultural indian, sensurile „nomad” şi „impur” erau asociate prin complementaritate. Însă cum au ajuns aceste semnificaţii să fie preluate şi în limba greacă? Să ne amintim faptul că între cultura greacă şi cea indiană erau create puternice punţi de legătură încă din perioada regilor seleucizi23 care au condus împărăţia greco-bactriană din nordul Indiei timp de mai multe sute de ani (este vorba de urmaşii diadohi ai lui Alexandru cel Mare, cuceritorul văii Indusului intre 328-326 a. H.), perioadă în care, alături de o variantă a limbii sanskrite, limba de stat oficială vorbită în acest spaţiu era greaca comună (koine)24. Legăturile comerciale şi culturale dintre India şi Grecia au continuat şi după destrămarea acestei împărăţii prin celebrul „drum al mătăsii”. Astfel, aflăm că în perioada dinastiei Antoninilor (sec. I–II d.H.), unele dintre cele mai importante căi comerciale ale Imperiului Roman erau ”drumurile de caravane pornind din vechile porturi seleucide ale Levantului spre Extremul Orient, drumul maritim al Mării Roşii spre India…[…]…Comerţul depărtărilor permite cel puţin contactul cu alte civilizaţii; datorită comodităţilor musonului, India este regulat vizitată şi destul de bine cunoscută de negustorii greci;…[…]25. Există dovezi ale perpetuării acestor relaţii comerciale şi de către grecii bizantini în special după înfrângerea parţior de către generalul Belizarie în timpul împăratului Iustinian (527-565 d.H.).

În aceste condiţii, este de presupus faptul că grecii medievali cunoşteau exact semnificaţia cuvântului athinganoi, pe care îl foloseau cu un înţeles identic echivalentului său din India, adică: at(i)-ingā-nin „persoană în mişcare, călător, nomad”(skr.) pentru toate grupurile vagabonde sau de origine presupus inferioară, în afara castelor. Sensul peiorativ, moştenit din mentalitatea indiană, a fost probabil amplificat de atitudinea specială, în plan religios, mai precis de reţinerea creştinilor bizantini în contactul cu grupuri de necreştini care practicau vrăjitoria şi dresura animalelor sălbatice. De aici, apare tendinţa de a interpreta termenul indian at(i)-ingā-nin „călător nomad” prin grecescul a-thinga-noi/ nos „de neatins, spurcat, impur”, în consonanţă deplină cu specificul culturii indiene de a se edifica pe contrariul pur – impur.

3.2. Tsiganos/atsiganos

Privitor la termenii tsiganos şi atsiganos, ne începem cercetarea de la ideile istoricului George Potra. Acesta menţionează şi părerea altor savanţi în ceea ce priveşte originea apelativului ţigan, ca denumire cu care această populaţie a venit în Europa şi ar proveni de la un aşa numit trib cingar din care aceştia şi-ar avea originea: „După alţi învăţaţi, numirea de ţigan este o numire a lor proprie, pe care au adus-o de unde au venit, şi derivă, după cum am spus mai sus, de la cingari, numele unui popor inferior care trăieşte şi astăzi în India”26. Suntem de acord întru totul cu prima parte a acestei afirmaţii şi primim cu rezervă cea de-a doua parte. Din moment ce exodul ţiganilor din India a fost un proces derulat în mai multe etape, cu plecare din zone diferite ale acestui spaţiu, considerăm că originea cuvântului ţigan nu ar trebui căutată în legătura cu grupul cingarilor, ci în limba sanskrită27.

Astfel, un punct de plecare28 ne oferă structura ati-ga-n(in) cu sensul „(cel) care trece, depăşeşte” formată din particula ati29 întâlnită în unele forme de ablativ, ca prepoziţie, cu sensul „dincolo de”, dar şi ca verb cu sensurile „a trece, a trece de, a depăşi (limite, graniţe)”, „a păşi, a călca peste un loc care nu-ţi aparţine, interzis” sau „a depăşi, a se separa de” şi particula ga30 „care merge, care se mută”. În mod similar, poate fi adusă în discuţie rădăcina tyaj-ga31 care, prin contragere, dă forma tyāga- cu sensurile „abandon, părăsire, plecare, despărţire” şi, de aici, cuvântul compus cu formele tyāga-n(in), tyāgin- „(cel) care abandonează, părăseşte, pleacă”. În ceea ce priveşte sufixul desinenţial generic –in, cu formele sale mai rare –n(in) şi -m(in), în limba sanskrită acesta are un sens posesiv32, el fiind utilizat pentru adjective şi nume de agent (iniţiatorul unei acţiuni) ca în exemplele de mai sus. În aceeaşi idee, pot fi puse în discuţie şi structurile sanskrite adhi-GAM „ a veni spre, a se apropia”33 şi adhy-ā-GAM „a cădea peste, a întâlni”34 etc.

Se poate observa că termenii atigan(in) „(cel) care trece, depăşeşte” şi tyāgan(in) „(cel) care abandonează, părăseşte, pleacă” au sensuri complementare, ambele putând fi folosite fără contradicţii pentru a defini imaginea unui individ călător, nomad („(cel) care trece, depăşeşte, abandonează, părăseşte, pleacă”). Şi tot aici trebuie să căutăm originea şi semnificaţia apelativelor cingar/ cengar. Analizând aceşti ultimi doi termeni, observăm că într-o posibilă etimologie sanskrită, cingar ca variantă velară, poate proveni de la ci-ga-ar, cigār, ci(n)gar unde ci înseamnă „a căuta, a cerceta”35, –ga- „care merge, care se mută”, iar ar(ur) este o terminaţie specifică a cazului ablativ pentru substantive animate36. Această terminaţie se regăseşte şi în limbile neoindiene: ţigănească, hindi şi bengali (manushestar „de la om”, rromestar „de la ţigan”, phuveatar „din pământ” etc. – n.n). Continuând raţionamentul, ci(n)gar, şi ca variantă posibil velară, este „(cel) care caută, merge (de la), se mută”.

În această accepţie, considerăm că cele două cuvinte: atigan(in) şi tyāgan(in) sau termenii cingar/cengar) i-au însoţit pe ţigani, dar după secolul al XII-lea, în decursul existenţei lor nomade. Înregistrările anterioare, în documentele de limbă gruzină, sub denumirile atsincani iar în cele de limbă greacă sub denumirea athinganoi, cu presupusa origine a-thingánōs “de neatins, de netulburat, de neemoţionat”, credem că fac referire la realitatea grupurilor vagabonde despre care nu avem certitudinea că au fost sau nu ţigani ci doar „de neatins” datorită mentalităţii religioase din acele vremuri.

Șirul de confuzii care stau în spatele cuvântului ţigan este firesc la graniţa a două lumi diferite cultural, dar cu o relaţionare îndelungată şi cu atitudini intransingente în plan religios. Sensurile vehiculate în teoriile eronate despre originea cuvântului tsigan din atsigan „de neatins, intangibil, păgân, impur” converg astfel în conţinut spre atitudinea de respingere pe care o aveau populaţiile creştine medievale faţă de necreştinii cu care veneau în contact: „păgân”, „spurcat” şi, de aceea, „impur”, „de neatins” etc. La fel, trebuie reţinut faptul că faptul că denumirea de athinganoi cu care sunt menţionaţi ţiganii/ presupuşii ţigani, înainte de secolul asl XII-lea, se referea, în mentalul grecilor, în sens indian, în primul rând, la oamenii din afara rânduielilor normale din organizarea societăţii indiene (paria ! –n.n.) şi, în al doilea rând, la o parte dintre membrii castei inferioare shudra. Din aceste motive, devine evident de ce nu au fost luate în considerare sensurile complementare, anume acelea date de cuvântul thingāno: „nepăgân”, „nespurcat”, „pur”, „de atins” etc.

Sensul cuvântului grec athinganoi pare sa fi fost asociat cu formele sanskrite și sensurile lor prin etimologie populară, un proces prin care un termen dintr-o anumită limbă este asociat cu un alt termen similar (ca formă și parțial ca sens) dintr-o altă limbă37, eliminându-se conotația peiorativă a etnonimului țigan. O dovadă în plus că aici avem de a face cu un caz de etimologie populară este și faptul că în celelalte limbi europene termenul a fost împrumutat direct din limba țigănească. Numai în această manieră se poate explica faptul că cei doi termeni cu sens opus din greacă, athinganoi și respectiv thinganoi, au putut avea acelasi sens cu referire la etnia țigănească. Cu alte cuvinte, aici, s-au întâlnit, pe de-o parte, cuvântul grecesc athinganoi, cu sensul de „impur, spurcat, de neatins”, dat atât de sensul din această limbă, cu sensul consonant al cuvântului indian athingan(in). Această asociere a fost întărită și de mentalitatea religioasă, de respingere în plan atitudinal a populaţiilor necunoscute; pe de altă parte, în acelaşi context, întâlnim cuvintele sanskrite atigan(in) şi tyāgan(in) cu sensul de „nomad, migrator, căutător, călător”, care explică adevărata etimologie a cuvintelor greceşti tsiganos şi atsiganos, cu echivalentele lor din limba română: ţigan şi aţigan. Asemănarea fonetică, insuficienţa informaţiilor, dar şi hazardul istoric au favorizat această confuzie regretabilă privind adevărata etimologie a cuvântului ţigan.

În concluzie, credem că ipoteza originii sanskrite a cuvintelor aţigan şi ţigan, cu semnificaţiile „nomad, migrator, călător, căutător”, este mai legată de istoria acestei etnii şi susţinut de o logică suficient de coerentă a datelor istorice cunoscute până în prezent în domeniu.

Denumirile derivate din termenii greceşti atsiganos şi tsiganos, existente în majoritatea ţărilor europene, sunt considerate astăzi, în mod eronat, aproape în unanimitate drept peiorative de către comunităţile de ţigani şi cercetători, pe baza presupusa semnificaţii iniţiale a cuvintelor din manuscrisul georgian de la 1068. Etimologia sanscrită sugerată, care leagă termenul ţigan de sensul iniţial „nomad, migrator, călător, căutător”, are meritul de a elimina conotaţiile negative ale termenului şi de a-i restitui demnitatea istorică.

3.3. (R)rom, dom, lom

În ceea ce priveşte cuvintele (r)rom38, dom şi lom39 care semnifică cele trei ramuri principale ale migraţiei ţiganilor din India de Nord spre Europa (ramura „de vest”, „de sud-vest” şi respectiv „de nord”) preluăm observaţia lingvistului american Ian F. Hancock, cum că aceste grupuri „s-au separat înainte de a fi pătruns pe teritoriile iranofone”40 şi că toate cele trei grupuri prezintă împrumuturi iraniene, dar care „aproape în totalitate, nu corespund între ele”41. Contrar acestei idei, propunem ipoteza conform căreia spaţiul iranofon, fiind adiacent Indiei de Nord, era, cu mult timp înainte de apariţia celor trei valuri de migratori ţigani, puternic influenţat lingvistic de lexicul de sorginte sanskrită specific zonei. În această idee, prezenţa unor „împrumuturi” iraniene în limbile celor trei ramuri de ţigani migratori are altă semnificaţie decât cea presupusă de cercetător, anume că aceste cuvinte existau deja în aceste limbi înainte de apariţia ţiganilor în Iran. Nu este deloc întâmplător faptul că limba Vedelor originare este aproape identică cu limba textelor din Avesta iraniană, din moment ce ambele fac parte din grupul indo-iranian. Împrumuturile lingvistice, chiar dacă au existat, nu pot fi semnificative, ţiganii fiind migratori prin aceste zone şi organizaţi în comunităţi închise, deci având un schimb informaţional limitat cu populaţiile cu care veneau în contact.

Aceste observaţii ne îndreptăţesc să căutăm semnificaţiile cuvintelor rom, dom şi lom în limba sanskrită sau în limbile ariene desprinse din aceasta, vorbite în acea perioadă în zonele de origine ale ţiganilor.

Vom porni cercetarea noastră de la câteva elemente deja cunoscute şi consemnate de diverşi cercetători ca sigure. Astfel, Angus Fraser precizează că apelativul (r)rom din limba ţigănească se regăseşte în limba persană sub forma dom, iar în armeană sub forma lom, cu aceeaşi semnificaţie, anume aceea de „bărbat, soţ (stăpân al casei)”42. El consideră că aceste cuvinte sunt forme derivate ale cuvântului rom, adaptate specificului celor două limbi. Preluăm cu rezervă această ipoteză, până la o cercetare mai atentă a veridicităţii conţinutului ei.

Dicţionarele de limbă ţigănească definesc termenul rom (în varianta rrom) ca având sensul de „bărbat, ţigan”43. sau „bărbat, soţ, ţigan (membru al etniei ţiganilor), membru al unei comunităţi de ţigani”44. Dacă luăm în considerare primele două semnificaţii, acelea de „bărbat, soţ”, ne aflăm aproape de semnificaţiile de „bărbat, soţ, stăpân al casei” puse în discuţie de cercetătorul Angus Fraser pentru cuvintele dom şi lom45. Această asimilare de sensuri o facem şi cu gândul la mentalitatea tradiţională asiatică şi în general al societăţilor patriarhale în care bărbatul, în general, şi soţul, în particular, au un loc şi un rol special, privilegiat, în familie, acela de „domn, stăpân”.

Considerăm că migraţia celor trei ramuri de ţigani (rom, dom şi lom) nu putea să se desfăşoare cu mult înainte de 1000 d. Hr. În acest sens, aducem ca argument opiniile of Franz Miklosich46 şi I.H. Schwicker47, care arată că limbajul acestei populaţii se aseamănă cu limbile ariene ale Indiei. De aici, concluzia că toate aceste limbi s-au format în acelaşi timp şi în aceleaşi condiţii; acest fapt fiind posibil doar când indiana veche s-a destrămat, fenomen care s-a petrecut în jurul anului 1000 d.Hr.

Nu putem ţine cont de destinul fiecăreia dintre limbile desprinse din indiana veche şi nu putem controla dinamica semanticii cuvintelor din aceste limbi în ultima mie de ani. Dar trunchiul comun al acestor limbi poate fi regăsit în structurile şi lexicul limbii sanskrite (indiana veche literară, varianta postvedică), limbă indo-europeană din grupul indo-iranian având multe asemănări cu avestica48. Şi pentru că această limbă a continuat să fie, şi după anul 1000 d. Hr., un patrimoniu al clasei culte şi un instrument de conservare a textelor sacre, mă voi referi la această limbă pentru stabilirea etimologiei celor trei cuvinte: rom, dom şi lom.

Cuvintele sanskrite pe care le vom pune în discuţie sunt: roman, roma49 cu sensul de „păr”, dar şi derivatele acestor cuvinte romaça50 „păros, (om) care poartă plete şi barbă” şi romaka50 „numele unui popor (din India)”; romā, romāli (romāvali) = rājan, rāji (rājñi)52, cu sensurile „rege, domn, stăpân” şi respectiv „regină, doamnă, stăpână”. În acelaşi dicţionar, există o referinţă la termenul roman, considerat a fi sinonim cu loman53, cu înţelesul de „păr”, dar şi lomaça54, cu semnificaţia „păros, (om) care poartă plete şi barbă”; dată fiind echivalenţa celor doi termeni, atunci şi lomā, lomāli (lomāvali). Pe scurt putem spune că formele lom, loman nu sânt decât variante ale formelor rom, roman, prin trecerea lui r la l, fenomen întâlnit destul de des în sanskrită. În schimb, forma dom are altă origine, dar a căpătat același sens cu celelalte forme prin fenomenul lingivistic numit contaminare, întrucât avea sens similar cu celelate două ajungând astfel ca sensurile să se suprapună. Şi tot în lexicul limbii sanskrite, aflăm termenii dam-, dam-pati-55, cu înţelesul de „stăpânul casei, soţul”, dar şi dama56 „a disciplina, a supune, a impune, a dresa”, precum și dámūnas ‘stăpânul casei’: cf. Latin dominus ’stăpânul casei, conducător’. Nu este, prin urmare, nicio îndoială că dom derive de la același radical care apoi s-a contaminat cu roman, roma. as well as dámūnas ‘lord of the house’: cf. Latin dominus ’lord of the house, ruler’. There is no doubt that dom derives from the same root which was later contaminated with roman, roma.

Din aceste cercetări se impune ideea că termenii sanskriţi similari din punct de vedere fonetic cu rom, dom şi lom au sensuri convergente spre semnificaţia „domn, stăpân (al casei), soţ”. Din acest motiv se pare că dom şi lom nu sunt variantele persană şi respectiv armeană ale cuvântului rom, ci sinonimele sanskrite ale acestuia. În limba ţigănească, rom înseamnă „bărbat, soţ”. Împreună, aceste cuvinte, care în variantele lor sanskrite aveau în comun acest sens, reconstituie sensul iniţial din sanskrită.

  1. Concluzii

Stabilirea adevăratei etimologii a cuvintelor ţigan şi (r)rom a constituit un demers anevoios din cauza numărului relativ mare de avataruri sub care acestea s-au întrupat. Într-o interpretare sanskrită a etimologiei lor, termenii athinganoi, tyagan, atigan, cengar şi cingar au semnificaţia: „călător, nomad, rătăcitor”. O abordare similară în legătură cu termenul (r)rom, în variantele sale consemnate: rom, lom şi dom, conduce la o semnificaţie unică, aceea de „bărbat, soţ, stăpân al casei” şi, în contextul identificării în plan comunitar, „de-al nostru, care, sufleteşte şi atitudinal, ne înţelege” (n.n.).

Postularea unei etimologii eronate a cuvântului țigan a avut în timp un efect nefast asupra identităţii şi destinului istoric al etniei ţigăneşti, cu ecouri şi semnificaţii peiorative până în istoria contemporană a Europei şi consecinţe încă imprevizibile în viitor.

Considerăm că lămurirea etimologiilor cuvintelor ţigan şi (r)rom prezintă o importanţă specială atât în plan ştiinţific cât şi în plan social şi istoric57. Prin acest demers, apelativului istoric ţigan i se redă semnificaţia lui corectă în planul identificării etnice şi rămâne, cu sensurile iniţiale, cel de-al doilea apelativ, (r)rom), în înţeles mai restrâns, acela de identificare la nivel familial şi comunitar.

*

Notă: Etimologia cuvintelor ţigan şi (r)rom, publicat, într-o primă variantă, în Cercetări filosofico-psihologice, Academia Română/ Institutul de Filosofie şi Sociologie „C. Rădulescu-Motru” şi Societatea Germano-Română de Filosofie, Anul III, ianuarie-iunie, 2011, Nr.1, p. 145-157. Prezenta variantă diferă semnificativ de cea iniţială, prin explicaţii exhaustive, comentarii şi nuanţarea concluziilor.

Bibliografie

Bailly, M.A., Dictionnaire grec-français, Paris: Librairie Hachette, 1928.

Becescu, Enric, Gramatica practică a limbii sanskrite, vol. I, Bucharest: Editura ψ, 2003.

Cherata, Lucian, Dicţionar al limbii rromani, Bucharest: Orion, 2003.

Ciorănescu, Al., Dicţionarul etimologic al limbii române, Bucharest: Saeculum I.O., 2002.

Fraser, Angus, Ţiganii, Bucharest: Humanitas, 1998.

Georgin, Ch., Dictionnaire grec-francais, Paris: Librairie A. Hatier, 1932.

Hancock, Ian F., On the Migration and Affiliation of the Dōmba: Iranian Words in Rom, Lom and Dom Gypsy, in: IRU Occasional Papers, series, 1992.

Kogălniceanu, Mihail, Esquisse sur l’histoire, les moeurs et la langue des Cigains, Bucharest: Edit. Academiei, 1976, Opere, vol. II.

Liegeois, Jean-Pierre, Tsiganes et Voyageurs. Données socio-culturelles. Données socio-politiques, Strasbourg: Conseil de l’ Europe, 1985.

Miklosich, Franz, Über die Mundarten und die Wanderungen der Zigeuner Europa’s, Vienna, in Denkschriften der Kaiserlichen Akademie der Wiesenschaften, 1872 – 1880, VI.

Potra, George, Contribuţiuni la istoricul ţiganilor din România, Bucharest: Mihai Dascălu, 2002.

Renou, Louis, Grammaire sanskrite, Paris: Librairie d’Amérique et d’Orient, 1984.

Sarău, Gheorghe, Dicţionar rrom-român, Bucharest: Sigma, 2006.

Schwicker, I.H., Die Zigeuner in Ungarn und Siebenbürgen, Vienna, 1883.

Stchoupak, N., Nitti, L., Renou, L., Dictionnaire sanskrit-français, Paris: Librairie d’Amérique et d’Orient, 1986.

Universo, La grande enciclopedia per tutti, volume undicessimo (SAH-TAG), Novara: Institute Geografico de Agostini, 1978.


1 A. Fraser, Ţiganii, Bucureşti: Humanitas, 1998, p. 52.

2J.-P. Liegeois, Tsiganes et Voyageurs. Données socio-culturelles. Données socio-politiques, Strasbourg: Conseil de l’ Europe, 1985, p. 13-14.

3F. Miklosich , Über die Mundarten und die Wanderungen der Zigeuner Europa’s, in: Denkschriften der Kaiserlichen Akademie der Wiesenschaften, Viena, 1872 – 1880, VI, p. 60.

4George Potra, Contribuţiuni la istoricul ţiganilor din România, Edit. Mihai Dascălu, Bucureşti, 2002, p. 5.

5Angus Fraser, op. cit., p. 52.

6Ibidem, p. 52-53.

7Apud G. Potra, op. cit., p. 17

8I.H. Schwicker, Die Zigeuner in Ungarn und Siebenbürgen, Viena, 1883, p.18.

9M. Kogălniceanu, Esquisse sur l’histoire, les moeurs et la langue des Cigains, Edit. Academiei, Bucureşti, 1976, Opere, vol. II, p. 357.

10Ch. Georgin, Dictionnaire grec-francais, Librairie A. Hatier, Paris, 1932, p. 385.

11O lucrare de referinţă în istoriografia bizantină: Mihail Pselos, Cronografia. Un veac de istoriografie bizantină (976-1077), Editura Polirom, Iaşi, 1998, nu face nici o referinţă la prezenţa unei asemenea populaţii în Bizanţul acelor vremuri, fapt care semnifică o prezenţă redusă, accidentală a athinganoi-lor menţionaţi de documentul hagiografic de la 1068. Intoleranţa creştină din acea perioadă de timp faţă de practicile de magie ar fi făcut ca numărul de consemnări ale athinganoi-lor să fie direct proporţional cu prezenţa lor. Susţinem acest lucru raportându-ne la numărul mare de lucrări scrise imediat după anul 1000 împotriva magiei, practicilor demonice şi ocultismului. A se vedea, în acest sens: Timotheos sau despre demoni, despre acţiunea demonilor, actul de acuzare al prelatului Mihail Cerularios (redactat în anul 1054 şi prin care i se reproşează acestuia practica magiei) – Apud Mihail Pselos, op. cit., p. 225.

12Al. Ciorănescu, Dicţionarul etimologic al limbii române, Edit. Saeculum I.O., Bucureşti, 2002, p. 785.

13M. A. Bailly, Dictionnaire grec-français, Edit. Librairie Hachette, Paris, 1928.

14M.A. Bailly, op. cit. , θυγγαννō (thinganō) provine de la rădăcina θιγ “a atinge” provenind de la dorianul θιγō ”a atinge”;θιγ are ca derivate atât θιγγαννο ( thinganō) cât şi θιζις (tixis) “(acţiunea) a atinge”; Pierre Chantraine, Dictionaire étimologique de la langue grecque, Tome 2, Éditions Klicksieck, Paris, 1970, p. 437 (etimologia cuvântului θιγγαννο (thinganō). De asemenea, informaţiile legate de cuvintele înrudite sunt în consonanţă cu demersul nostru. Ibidem, ediţia 2000, p. 35, (α-θιγηνς, -ηνς, ενς (a-thigēs,ēs, es);); θιγγαννο (thinganō), p. 397 cu presupusă apropiere de rădăcina sanskrită dehmi; la fel, în Roberti, Dictionaire de la langue grecque, θιγειν (thigein), infinitival aorist 2, dialectal attic, de la θιγγαννω (thinganō).

15Lambros Peţinis, Dicţionar grec-român, Edit. Vox, Bucureşti, 1995, p. 402a.

16Ibidem, p. 117a.

17Angus Fraser, Ţiganii, Edit. Humanitas, Bucureşti, 1998, p. 33.

18În limba greacă, atunci când se întâlneşte structura gg , citirea acesteia şi transliterarea se fac în variant velară: ng, (n.a.).

19J.G. Eckard, Corpus historicum medii aevi, Leipzig, vol. 2, col. 1225, traducere din latină după Hermann Cornerus, Chronica novella usque ad annum 1435, despre trecerea ţiganilor prin nordul Germaniei: “îşi spuneau secani”; Pelerinul Arnold von Harf din Colonia, 1497, despre ţiganii din oraşul Modon: “…Se numesc ţigani (zigeuner în germană) (suyginer); noi îi numim păgâni din Egipt când ajung pe aceste meleaguri…”

20N. Stchoupak, L. Nitti, L. Renou, Dictionnaire sanskrit-français, op. cit., ati „foarte, în exces, intens”, „raportat la”; p. 10b; ingā „mobil, pus in mişcare”, 130b; -nin „sufix care marchează un agent al mişcării în limba sanskrită”; în concluzie: at(i)-ingā-nin „persoană în mişcare, călător, nomad”(skr.); este foarte posibil ca acesta să fie sensul adevărat al cuvântului atinganoi ca împrumutat în limba greacă din spaţiul cultural adiacent, în mare măsură compatibil lingvistic cu cel indian.

21Vahé Zartarian, Marile civilizaţii, Edit. Lider, Bucureşti, 2004, p. 265.

22Ibidem, p. 263.

23După moartea lui Alexandru Macedon (324 î. H.), generalul Seleucos a întemeiat dinastia seleucizilor care a condus cu intermitenţe Nordul Indiei până în secolul al II-lea î. H. În secolele II şi I se întemeiază împărăţia Greco-bactriană condusă fără întrerupere timp de peste 200 de ani de către regii seleucizi (n.a.).

24Jean Paul Roux, Asia Centrală, Istorie şi civilizaţie, Edit, Artemis, Bucureşti, 2007, p. 73.

25Marcel Bordet, Istoria Romei Antice, Edit. Lider, Bucureşti, 1998, p. 289-290.

26George Potra, Op. cit., p. 11.

27N. Stchoupak, L. Nitti et L. Renou, Dictionnaire sanskrit-français, Librairie d’Amérique et d’Orient, Paris, 1986.

28N. Stchoupak, L. Nitti et L. Renou, Op. cit., p. 11.

29Ibidem, p. 10, 17.

30Ibidem, p. 222.

31Ibidem, p. 290.

32Enric Becescu, Gramatica practică a limbii sanskrite, vol. I, Editura ψ, Bucureşti, 2003, p. 176.

33N. Stchoupak, L. Nitti et L. Renou, Op. cit., p. 22.

34Ibidem, p. 25.

35Ibidem, p. 249.

36Louis Renou, Grammaire sanskrite, Librairie d’Amérique et d’Orient, Paris, 1984, p. 363.

37*** Un exemplu similar cu acesta este cel creat de confuzia care a luat naştere la introducerea în circuitul european a cuvântului r(r)om, cu aceeaşi rădăcină cu a termenului român, dar fără nici o legătură între ele privind originea, etimologia sau semnificaţia lor strictă.

38*** Varianta rrom se întâlneşte în limbile romană şi ţigănească şi indică o pronunţie accentuată a consoanei r.

39Loc. cit.

40Ian F. Hancock, On the Migration and Affiliation of the Dōmba: Iranian Words in Rom, Lom and Dom Gypsy, în IRU Occasional Papers, series, 1992, pp. 1-7, 12-15.

41Ibidem.

42Angus Fraser, Ţiganii, Edit. Humanitas, Bucureşti, 1998, p. 33, 44-47.

43Gheorghe Sarău, Dicţionar rrom-român, Edit. Sigma, Bucureşti, 2006, p. 172.

44Lucian Cherata, Dicţionar al limbii rromani, Edit. Orion, Bucureşti, 2003, p. 213.

45Loc. cit.

46Franz Miklosich, op. cit., p. 107.

47I.H. Schwicker, op. cit., p. 18.

48Universo, La grande enciclopedia per tutti, volume undicessimo (SAH-TAG), Institute Geografico de Agostini, Novara, 1978). Obs. Doar sanskrita vedică este aproape identică cu avestica. Ulterior cele două limbi au evoluat diferit, limba sanskrită postvedică fiind a doua fază în evoluţia limbii sanskrite (n.n.).

49N. Stchoupak, L. Nitti, L. Renou, Dictionnaire sanskrit-français, Edit. Librairie d’Amerique et D’Orient, Paris. 1987, p. 609.

50Ibidem, p. 610.

51Idem.

52 Ibidem, p. 604, 610.

53 Ibidem, p. 609.

54Ibidem, p. 619.

55Ibidem, p. 299.

56Idem.

57Din păcate, în prezent, impactul folosirii cu sensuri eronate a acestor cuvinte în mass media este devastator pentru mentalul colectiv şi cu consecinţe nefericite, pe termen lung, la nivel social, istoric, juridic şi moral pentru poporul român. Cu atât mai grav este faptul că jocul cu aceşti termeni este de multe ori susţinut cu superficialitate şi inconştienţă de către oameni cu autoritate ştiinţifică la nivel universitar şi chiar academic (n.n.).