Aşezatã în Platoul Mehedinţi, care ″în ansamblul carstic al României ocupã un loc cu totul aparte prin bogăţia nemaintâlnită, varietatea şi amploarea fenomenelor carstice″, după cum afirmă profesorul şi cercetătorul Cristian Goran, Ponoarele dispune de un mare potenţial turistic, poate printre puţinele zone care, într-un spaţiu atât de restrâns, pot oferi vederii unicate.

Relieful Ponoarelor e un clocot al stâncilor în zbuciumul luptei cu monştri subterani  care se zbat neputincioşi pentru a ieşi în legende după ce îşi potolesc setea cu apele Zătoanelor, Văii lui Trandafir, ale Râului Ponorii, dezorientat şi epuizat de ciuturile morilor sau ale Văii Turcului, care mai duc cu ele particule minuscule de cupru şi aur.

Preocuparea oamenilor de ştiinţă a pus în lumină importanţa şi valoarea locurilor. Nu există călător care să nu rămână impresionat de magnitudinea şi frumuseţea Complexului carstic Ponoarele-Zăton-Bulba, a cărui suprafaţă depăşeşte 120 ha și e ocrotit prin lege.

Aici veşnicesc Podul Natural de la Ponoarele sau Podul lui Dumnezeu, Zătonul Mare și Zătonul Mic, Câmpurile de lapiezuri Cleopatra, Afrodita, Brăzişori şi Cornetul Mare, Peştera Ponoarele, Peştera Bulba, Cheile Băluţei şi Rezervaţia botanică Pădurea de liliac.

Podul lui Dumnezeu este o uriaşă arcadă de piatră, aşezată peste Valea Pragului, formatã din lespezi uriaşe de calcar, aşezate parcă de mână omenească, ce duce în spate şoseaua Baia de Aramă-Turnu Severin. Podul este monument al naturii, declarat prin Decizia 237/1950. El e rezultatul luptei de milenii a apei cu calcarul, care a reuşit cu bisturiul divin să secţioneze peretele superior al Peşterii şi apoi să-l surpe. Această creaţie a veacurilor a sensibilizat generaţii şi generaţii de oameni de rând şi specialişti, fiecare interpretând diferit formarea lui. O frumoasã descriere o face Nicolae Densuşianu în ″Dacia preistoricã″: ″Maiestuosul Pod tăiat în stâncă vie de la comuna Ponoarele (…) se caracterizeazã prin acelaşi arc frumos circular ce-l aflăm şi la vechile construcţii romane…″. Densuşianu e convins cã acest pod ar aparţine creaţiei omului. Podul e format prin prăbuşirea tavanului peşterii, în vremuri imemorabile  el constituind o verigă a drumului care venea de la Porţile de Fier spre Tismana. Localnicii au explicat prin legende formarea podului. Podul s-ar fi deschis Sfântului Nicodim atunci când a fost alungat de către ponoreni să nu construiască o mânăstire la baza izvorului de sub stânca Ponorii. Sigur că blestemul Sfântului şi-a pus puternic amprenta aupra locurilor. Râul, după ce s-a luptat cu ciuturile morilor, a fost înghiţit de pământ şi iese tulbure în Râul Bulba după ce traversează Peştera Bulba. Localnicii nu au avut un loc de rugăciune decât la împlinirea a 600 de ani de la moartea Sfântului Nicodim, când a fost pusă piatra de temelie a Bisericii Ponoarele, acum în prag de sfinţire. Râul nu gãzduieşte fiinţe vii, peşti sau broaşte şi e înghiţit de pământ în partea de est a Podului.

Una dintre legende vorbeşte despre frumuseţea fetelor din Munţii Mehedinţiului pentru care flăcăii trebuiau să lupte şi cu balaurii. Iovan Iorgovan, un voinic legendar, supărat că iubita i-a fost răpită de un balaur uriaş, a aruncat o stâncă din Gârdomanul, dar nu l-a atins pe balaur. Stânca a căzut peste tavanul Peşterii şi a format  Podul iar balaurul s-a furişat printre munţi, despicând stâncile, făcând loc Cernei pãnă la Herculane.

O altă legendă aminteşte că în Peştera Podului ar fi locuit Dochia, care, izgonită de diavoli, a plecat spre munte, trecând Vârful Dochiciului, cel mai înalt din zonă.

În schimb, cea mai frumoasa legendă am cules-o de la un bătrân acum peste 30 de ani, care a murit la vârsta de 94 de ani, Ion Vucea, vecinul Podului. Despre Pod acest bătrân vorbea întotdeauna cu emoţie. Ca în orice întuneric, spunea bãtrânul, aici in Peşterã erau diavolii care nu puteau să facă bine oamenilor, făcându-le numai rele. Oamenii l-au rugat pe Dumnezeu să-i alunge, dar ruga lor cu greu a fost acceptată, pentru că îl izgoniseră pe Nicodim. Dumnezeu, cum e Dumnezeu, a apăsat tavanul Peşterii cu palma să-l prindă pe Drac. Dracu-i drac, s-a furişat prin Peşteră şi a ieşit spre Lacul Zăton. Supărat că a fost alungat, cu ghearele uriaşe a zgâriat toate stâncile de pe versantul vestic al Dealului Peşterii şi a format două câmpuri de lapiezuri: Câmpul Afroditei şi Câmpul Cleopatrei. Supărat, s-a aşezat pe o stâncă pe marginea Lacului Zãton la ieşirea din Peşteră, stâncă ce poartă numele de Stânca Dracului şi a rămas în stăpânire cu Lacul Fantomă, a cărui suprafaţă, când e plin cu apă, depăşeşte 20 ha şi are o adâncime de până la 20 m. Dumnezeu a rămas în stăpânire cu Podul pe care îl patroneazã spre binele oamenilor. Sigur că legenda are şi o explicaţie; în Lacul Zãton s-au înnecat mulţi tineri, Diavolul fiind un devorator de vieţi. Dumnezeu îi ocroteşte pe cei care trec pe Pod, astfel în 1978 şi în 1986 de pe Pod au cãzut două autocamioane, şoferii rămânând nevătămaţi. De pe Pod a căzut şi un biciclist cu bicicleta fără a fi rănit. Locurile acestea binecuvântate de Dumnezeu au multe legende: fiecare stâncă, fiecare vale sau peşteră are o legendă. Cele mai întâlnite sunt legendele cu haiduci şi legendele cu comori.