Silvoița, un deliciu tradițional cu aromă de toamnă
Toamna s-a așternut lin, ca o rugăciune șoptită peste sat. Frumusețea culorilor pastelate, foșnetul frunzelor care cad alene și roadele bogate care așteaptă să fie pregătite pentru iarnă opresc parcă timpul în loc și ne duc cu gândul la toamna petrecută pe ulițele satului, acolo unde sufletul se bucura în fiecare an de liniștea începutului de toamnă…
În această perioadă era forfotă mare prin case și gospodării, gospodinele îngrijindu-se atent de pregătirea proviziilor, numai bune de pus în cămară, pentru lunile friguroase.
În satul tradițional, la pregătirea proviziilor participau toți cei ai casei, pentru ca anotimpul rece să nu îi găsească nepregătiți, iar cămara să fie plină cu de toate. Aceste provizii reprezentau o bună parte din hrana pe care membrii familiei o consumau în timpul iernii și, mai cu seamă, în perioada postului.
Fructele și legumele, culese din grădină sau aduse de pe câmp, erau puse la păstrat prin folosirea unor metode tradiționale, extrem de utile. Metodele tradiționale și rețetele vechi erau transmise de către femeile vârstnice celor mai tinere. Desigur, învățarea cea mai de seamă era făcută tocmai prin prezența și implicarea celor tinere în fiecare etapă a procesului de pregătire a proviziilor.
Fie că vorbim despre dulcețuri, zacuscă, poame înșirate pe ață sau murături, fiecare dintre acestea erau pregătite respectând întocmai rețetelor cele mai vechi ale familiei.
De această dată, ne vom opri atenția asupra unei vechi tradiții culinare, păstrată până astăzi în Maramureș, și anume, prepararea magiunului, o activitate care aduna toată familia în jurul căldării și care umplea ulița satului de miresme îmbietoare.
Pentru prepararea magiunului, denumit în funcție de zonă: lictar/lecvar sau silvoiță/silvaiz, era nevoie ca prunele culese să fie bine coapte și cât mai gustoase.
În gospodăriile maramureșenilor, prunul era nelipsit, deoarece fructele acestuia asigurau atât materia primă necesară pentru silvoiță, cât și pentru vestita și îndrăgita horincă. De asemenea, gospodinele obișnuiau să pună o parte din prune la uscat, acestea asigurând câte o masă delicioasă, îndeosebi în Postul Crăciunului.
Pregătirea propriu-zisă a silvoiței începea dis-de-dimineață cu spălarea prunelor și cu pregătirea focului pentru căldare.
După ce prunele erau spălate bine, se dejdiocau (se scoteau sâmburii), iar apoi se puneau în căldarea de aramă. După montarea fusului și a penelor necesare în procesul de amestecare, se aprindea focul, care ardea domol ore în șir. Pentru a învârti constant în căldare, unele familii, care nu dispuneau de acest sistem, foloseau linguri mari de lemn.
Pregătită întocmai după rețetele străvechi, absolut naturală, fără zahăr și alți conservanți, silvoița avea la bază ingrediente simple, precum: prune coapte, căldare de aramă, foc de lemn bătrân și multă, multă răbdare.
Odată puse pe foc, prunele fierbeau la foc domol cât era ziua de lungă și trebuiau amestecate continuu, pentru a nu se prinde de căldare. În tot acest timp, familia era adunată în jurul căldării, acolo unde, se spuneau povești și se depănau amintiri, până seara târziu.
Printre povești, învârtit în căldare și arome irezistibile, pe măsură ce orele treceau, mierea de prune prindea consistență și încet, încet era numai bună de degustat cu pâine proaspăt scoasă din cuptor, dar și de pus la păstrare.
Cei mici încercau să stea, de asemenea, până seara târziu, pentru a nu rata degustarea bunătăților care urmau să fie puse în cămară, pe iarnă.
Silvoița astfel obținută era conservată luni în șir și consumată sub diferite forme: în cornulețe, haioșe și alte prăjituri, unsă pe ptită (pâine) de casă și savurată alături de un pahar de lapte proaspăt muls sau chiar amestecată cu tocana (mămăligă) aburindă.
Gustul desăvârșit și mirosul îmbietor al acesteia trezește și astăzi amintirea copilăriei petrecute odinioară în satul bunicilor, al zilelor fascinante de toamnă, al roadelor bogate și a activităților specifice sezonului tomnatic.
Obiceiurile locului, buna rânduială a gospodarilor și dorința de a avea mâncare sănătoasă și gustoasă pe tot parcursul anului sunt elementele care au contribuit de-a lungul timpului la păstrarea acestor vechi tradiții culinare atât de iubite de către maramureșeni.
