Printr-o inerție cultural-livrescă, ultimele patru luni ale anului poartă denumiri contrazicînd logica și cronologia: „septembrie“, adică luna a șaptea, pentru a noua lună a anului, „octombrie“ – pentru a zecea etc. Folclorul românesc a optat pentru denumiri firești, adecvate climei, credinței și preocupărilor oamenilor. De aceea, s-ar cuveni reconsiderarea acestor denumiri populare expresive și poetice: răpciune, brumărel, brumar, undrea, căci în acestea se încifrează un tezaur unic în lume, reprezentativ cultural-istoric-religios.