Alecu Russo şi Biserica Bărboi. Omagiu la 200 de ani de la naştere

În panteonul marilor personalităţi şi valori ale istoriei şi culturii Moldovei şi, implicit, ale României, Alecu Russo ocupă un loc aparte.

Avem responsabila misiune să transmitem generaţiilor ce ne succed, cât şi celor ce vizitează Iaşul și cu monumentele sale istorice bisericeşti, informaţii despre personalităţile ce au trăit cândva pe aceste locuri, date şi fapte care sunt consemnate în istoria timpului trecut.

Mulţi dintre cei ce vizitează biserica Sf. Apostoli Petru şi Pavel – Bărboi din Iaşi, ctitorie a familiei Sturdza, mai precis a logofătului Dimitrie Sturdza, 1841-1843, rămân miraţi când constată că aici a fost înmormântat Alecu Russo. Această biserică a fost reclădită din temelie după planurile arhitectului Andrei Karidis, ajutat de Atanasie și Gheorghe din provincia Sisanion – Grecia, pe temelia vechii biserici a lui Ioan Ursu Bărboi, din sec al XVII-lea, mai precis 1613-1615. Biserica lui Ioan Ursu bărboi a fost zidită în stil moldovenesc și a rezistat până la cutremurul din 1829, când s-a şubrezit foarte mult şi a fost demolată şi reconstruită actuala biserică, după un splendid model athonit, cu caracteristici arhitecturale aparte, dar cu o dispunere a spaţiului interior dispus altfel.

În această biserică  se  află  înmormântat  domnitorul  Ion Sandu Sturdza (primul domnitor  pământean după domniile fanariote)  şi alţi membri marcanţi ai Sturdzeştilor. Aici se află şi marele nostru revoluţionar cu vervă progresistă, militant paşoptist cu vederi multilaterale, activ în toate momentele consolidării limbii, culturii, ştiinţei şi artei româneşti, cu studii şi formare intelectuală în afara ţării, mai precis în Elveţia, la Institutul „Francois Naville”, aproape de Geneva.

Alecu Russo, s-a născut la 17 martie 1819 în Străşeni – Lăpuşna, Basarabia, ca fiu al lui Iancu Rusu, dintr-un neam vechi de boieri. După pregătirea primară cu un dascăl grec este trimis să studieze în străinătate. Îşi însuşeşte o bună cultură în domeniul economic, al comerţului şi dreptului, ajungând să cunoască foarte bine germana şi franceza, limbi în care va scrie o parte din opera sa.Era foarte receptiv la ideile democratice şi liberale ce începeau să domine Europa şi care agitau Europa Apuseană în preajma revoluţiei de la 1848.  Toate aceste idei ale sale, unele scrise în limba franceză, altele exprimate verbal, i-au atras expulzarea din ţară după care va reveni în Moldova, la Negrişoara, aşa cum mărturiseşte chiar el în „Amintiri”. Aici îl cunoaşte pe Alecsandri cu care se împrieteneşte şi de care va fi legat până la moarte. A fost numit asesor la Judecătoria ţinutului Neamţ,  4 octombrie 1841 – iulie 1844, timp în care face multe excursii utile şi interesante în ţinutul Neamţului, alături de Vasile Alecsandri  şi Mihai Cuciurean,  scrie în limba franceză „Piatra Teiului” şi culege multe poezii populare din acest ţinut al Moldovei. Merge în vizită la Mânjina – Covurlui, unde îi cunoaşte pe Costachi Negri, pe Nicolae Bălcescu, Constantin Filipescu şi  alţi paşoptişti şi unde era

locul de întâlnire al tinerilor scriitori români animaţi de idealurile revoluţiei de la 1848 – aici, în acest climat s-a format publicistul şi scriitorul Alecu Russo, de aici dorința de  a contribui  la promovarea literaturii, culturii şi artei româneşti.

Scrie piesele de teatru ”Băcălia ambiţioasă” şi „Jîcnicerul Vadră”, care îi va aduce necaz datorită unor pasaje jignitoare la adresa lui Vodă Mihalache Sturdza, în 1846 fiind surghinuit la Soveja, iar actorii la M-rea Caşin. Şederea la Soveja îi va oferi prilejul să descopere balada Mioriţa „cea mai frumoasă epopee păstorească din lume”, pe care o va publica  Vasile Alecsandri.

La 1848 este alături de revoluţionarii din Moldova, luând parte la această mişcare, după care pleacă la Viena și face propagandă pentru unirea Principatelor. Merge şi la Blaj la evenimentul de pe Câmpia libertăţii.

În 1851 se întoarce la Iaşi, unde i se oferă un post de judecător la Divanul de Apel din Iaşi, dar nu stă mult timp şi intră în avocatură. În  1856 este numit director în Departamentul Lucrărilor Publice şi apoi membru al Sfatului Administrativ, în  1857 devine  Procuristul Băncii Moldovei, după care, bolnav fiind, se retrage din viaţa publică.

În 24 ianuarie 1859, când, în faţa hanului Petrea Bacalu, se învârtea hora unirii, Alecu Russo trăia în suferinţă bucuria visului împlinit, mulţumit că ostenelile nu i-au fost zadarnice. Se afla atunci în una din camerele  casei maioresei Paulina Duca, soră vitregă, din mahalaua „bisericii Băboi – aşteptând, cu resemnare şi sfârşitul”. La puţin timp, în 4 spre 5 februarie 1859, Alecu Russo îşi sfârşeşte zilele, bolnav de ftizie, boala timpului. Casa Paulinei Duca se afla în faţa turnului bisericii Bărboi, pe str. Costachi Negri, fiind demolată, datorită sistematizării zonei Tg. Cucului, în 1986 şi, de aici, înţelegem noi, legătura lui Alecu Russo cu biserica Bărboi.

Conform documentelor aflate la Arhivele Statului – „Arh. St. Iaşi, Tr. 1797, dos. 484, vol.1, f.58, se constată că Alecu Russo a murit, fiind bolnav de ftizie „troahna”, la orele 6,00, în ziua de 4 spre 5 febr. 1859. Tot aici se află şi o listă cu cheltuielile făcute pentru înhumarea lui Alecu Russo, cu lux de amănunte, înhumarea făcându-se în ograda bisericii Bărboi de către iconom Gheorghe Savinescu, care i-a citit prohodul. Să remarcăm faptul că la acea dată biserica Bărboi avea statut de mănăstire.

Redăm câteva din documentele de  informare ce se află în dosarul păstrat la Arhivele Statului cu privire la Alecu Russo.

1859- februarie 5, Iaşi

Raportul comisarului de poliţie Antohi, şeful Circ. a IV-a, înaintat Poliţiei Iaşi, referitor la decesul scriitorului Alecu Russo.

„D-lui Aga Alecu Russo bolnav fiind de mai multă vreme într-o odae a căselor D-sale Cucoanii Paulina Duca, soţia răposatului Maior Costachi Duca din această dispărţire – s-au săvârşit  din viaţă asară la 4 spre 5 a curgătoarei pi la ciasurile şase, a căruia avere ci s-au găsit în zisa odae după arătarea D-sale Domnului Şef Onoratei Poliţii încheindu-se jurnal după rânduială s-au asigurat sub pecetia Comisiei şi D-sale Maiorului Alecu Fotino declarat de reprezentator şi mai marelui frate orfanilor rămaşi unde puindu-să poză de înadins spre nejignirea peceţilor să aduce la ştiinţă că D-nei Cucoana Maioreasa nu vroieşte a mai suferi în pomenita odae avutul, fiindcă chiar pi răposatul după pecetluire, ridicăndu-l l-au dus la biserica Mănăstirei Bărboiului cerând ca acel avut să se deie în păstrarea cui s-ar cuveni până la ce de pe urmă lucrare, iar cheiţa dulapului cu cărţi şi acea di la 3 sertare a scrinului luîndu-se să prezentează onoratei Poliţii cu titatul jurnal spre mai bună lămurire şi înaintirea celor cuvenite

Comisar Antohi „

Arh.St.Iaşi Tr. 1797, dosar 484/1859, fila 150. Publicat de Traian Ichim, în Alecu Russo, câteva date nouă cu privire la viaţa şi familia lui. Iaşi. f. a.

1859 februarie 4, Iaşi

Extras din mitrica pentru morţi pe anul 1859  a mănăstirii Bărboi, oraş Iaşi privind pe scriitorul Alecu Russo.

La 4 februarie 1859 a murit Russu Alecu nobil, de troahnă, la vîrsta de 40 de ani. S-a îngropat la biserica Bărboiu-iar iconom Gh. Savinescu i-a citit prohodul.

Traian Ichim. op. cit. p. ă12

1859, Iaşi   Lista de cheltuielile făcute cu înmormântarea lui Alecu Russo.

„La un preot care l-a spăvăduit şi împărtăşit,1 galben, pi sicriu, 9 galbeni; amploaiaţilor comisiei, pentru mîncare, 14 lei; la 6 oameni cari l-au scăldat şi dus la biserică, 21 lei; pi două droşti pi trei zile cîte 2 galbeni pi zi, 12 galbeni; 2 Brişti pe 3 zile cîte un galben pi zi, 6 galbeni; pentru tragerea clopotelor, 12 galbeni; pentru Ecdosis şi Mitropolii, 1 galben; o calotă de cap pentru răposat, 5 galbeni 18 lei; o pereche botine de glanţ, 3 galbeni; 900 ocă pomene, cîte 3 lei şi 20 parale oca, 315 lei; 2 colive mari, 4 galbeni; 200 bileturi de invitaţie la înmormîntare, 2 galbeni; 2 băsmăli de mătase pentru Vlădica şi Arhimandrit, 2 galbeni. De săpat şi zidit grapa cu cărămidă,4 galbeni; 80 coţi crep negru şi alb cît 2 lei 20 parale, 200 lei; 2 oca scofeturi, 48 lei; la 6 ipistați care l-au dus la groapă, 84 lei; chirie pentru stofă, 5galbeni; la Vlădică 5 galbeni, la un Arhimandrit 5 galbeni; 3 preoți cari au citit stîlpări 3 zile și mâncări 5 galbeni; la biserica Bărboi 78 galbeni 28 lei; 6 coți postav negru pentru dobă, darabană 81 lei; 74 galbeni schimbați în mărunțișuri cîte 1 leu de schimbat 74 galbeni; la muzică 12 galbeni; 31ei ocă lumînări galbene cîte 21 lei oca, 651 lei; 26 ocă lumînări albe cîte 30 lei oca, 780 lei; 250 testemeluri cîte 3 lei 20 parale unu, 875 lei; pînza de pe obraz și perna de atlaz, 5 galbeni;4 brîie de slobozit mortul în groapă, 48 lei; 6 perechi de mănuși albe pentru ipistați, 18 lei; împărțit la preoți, 25 galbeni; la psalți și alți slujbași 10 galbeni; la sărăcime, femei vadane și alte cheltuieli, 10 galbeni; la 9 oameni care au adus pomenile, 21 lei 20 parale; grijale de 3,9 și 40 de zile 15 galbeni. Suma totală de 174 galbeni, 4230 lei 20 parale. Adică una sută șaptezeci și patru galbeni, patru mii două sute treizeci lei, 20 parale s-au cheltuit piste tot.

Maior A. Fotino Aslam”

Arh. St. Iași, Tr.1797, dos.484, vol. 1, f. 58. Vezi și Traian Ichim op. cit. p. 26.

Mai puțin de jumătate din opera sa a fost publicată în timpul vieții, majoritatea operei sale fiind publicată după trecerea sa la cele veșnice. Din marea operă de scriitor, eseist, publicist, etc aș aminti doar acea perlă a poeziei populare, acea baladă „Miorița” și acea extraordinară epopee „Cîntarea României”. Aceste lucrări, dar și multe alte creații ale sale, îi conferă dreptul de a fi numit o mare personalite a artei și culturii noastre românești, înscrisă în galeria oamenilor ce trebuiesc prețuiți, omagiați și niciodată uitați.

La comemorarea a 50 de ani de la plecarea în viața veșnică a lui Alecu Russo „conducerea fostului muzeu municipal Iași și Arhivele Statului Iași, în frunte cu Mihai Costăchescu, Gheorghe Ghibănescu și Sever Zotta, au delegat pe eruditul arhivist și cercetător istoric Traian Ichim să facă depistările necesare în vederea identificării mormântului, elaborând, în același timp, și un material documentar asupra vieții și operei marelui scriitor”. Tot ceea ce s-a putut găsi, ca informație despre viața și opera lui, s-a publicat în revista „Viața Românească” cu titlul „ Alecu Russo, cîteva date nouă cu privire la viața și familia lui”. Din această lucrare aflăm informații foarte importante despre Iași și despre Alecu Russo, în prima jumătate a sec. XIX. Traian Ichim descrie starea jalnică în care a găsit mormîntul……„Russo a fost înmormîntat în curtea Bisericii Bărboi, într-o groapă zidită în cărămidă, dar  aici, ca și la alte biserici, am văzut că toate pietrele de pe mormînt au fost scoase de la locul lor, iar unele au fost, chir, vîndute de către epitropi, în diferite rînduri, unui antreprenor de morminte. Noroc de bătrînul îngrijitor, Hristache Gheorghiu, care și-a adus aminte  și mi-a arătat locul mormîntului”…..( Traian ichim, op.cit.p.12-13 ).

După această cercetare s-a hotărât să se facă o placă sau un monument în cinstea marelui scriitor, dar nu s-a făcut nimic. După aproape 30 de ani se reia problema ridicării unui monument în memoria lui Alecu Russo, de către primăria  Iași. Există la Arhivele Statului un dosar, nr.32/1932, privitor la acest monument. Serviciul tehnic al Primăriei informează pe primar că „în conformitate cu decizia Delegației permanente din 24 febr. 1932, s-a hotărît dărîmarea imobilelor din curtea bisericii Bărboi și construirea unui monument scriitorului Alecu Russo”. În acea perioadă s-au făcut demersuri luându-se toate aprobările pentru monument, s-a luat aprobare chiar și pentru textul care trebuie scris pe monument sau pe placa comemorativă. Textul a fost aprobat de Ministrul de atunci, Nicolae Iorga și se păstrează la Arhivele Statului din Iași, dar cu regret trebuie să spunem că nu s-a reușit nimic și peste tot s-a așternut uitarea. Au mai fost și câteva propuneri în timpul Dictaturii, dar în zadar: nimic nu s-a făcut pentru acest mare patriot.

În 1984 am venit la Iași unde mi s-a încredințat de către regretatul patriarh Teoctist, pe atunci Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, lucrarea de restaurare, consolidare și deschidere a bisericii Bărboi, afectată puternic de cutremurul din 1977. În timpul lucrărilor m-am informat despre mormintele care au fost  în jurul bisericii și am aflat că toate osemintele din mormintele din jurul bisericii au fost deshumate și așezate în osuarul de sub pardoseala bisericii, inclusiv osemintele lui Alecu Russo. Am mers la Arhivele Statului și am găsit dosarul amintit mai sus.

Datorită relațiilor de amiciție cu fostul director al Arhivelor Statului, dl. Adrian Pricop, dl. Prof. Constantin Botez, dl. Văcaru Dumitru, dl. Holban și, în special, cu regretatul Acad. Constantin Ciopraga, care, fiind vecin cu biserica Bărboi, de multe ori zăbovea în curtea bisericii chiar dacă era în șantier, m-au rugat să fac ceva pentru Alecu Russo. După ce m-am documentat la Arhivele Statului, am copiat textul aprobat de Nicolae Iorga, am mers la Politehnică, la laborator, să văd dacă pot realiza un basorelief și am aflat că se poate, apoi am vorbit cu dl arh. Nicolae Vericeanu, care a inițiat un proiect, desenând placa omagială care se află în biserica Bărboi. Am luat aprobarea verbală de la regretatul, pe atunci, Mitropolitul Teoctist și am purces la confecționarea actualei plăci comemorative. Dl. Arh. Vericeanu s-a ocupat de scris și de basorelieful cu chipul lui Alecu Russo, aplicat pe placa de marmură neagră, care a fost dezvelită în 1988, la 5 februarie, în prezența regretatului acad. Constantin Ciopraga, a scriitorului Ioan Holban, a dlui Adrian Pricop și a alți scriitori, cu prilejul slujbei de pomenire  și, implicit, a omagierii lui Alecu Russo. Trebuie să afirm că toate costurile au fost achitate de parohie și, astfel, s-au finalizat multele diligențe făcute pentru așezarea unui monument sau a unei plăci comemorative care să amintească trecătorilor și tuturor celor ce calcă pragul bisericii Bărboi că Alecu Russo își duce somnul de veci sub lespedea bisericii și că nu este uitat.

De fapt, trebuie să remarc grija scriitorilor din Iași de a fi în fiecare an prezenți la omagierea lui Alecu Russo, începând chiar din timpul dictaturii. Dl. Lucian Vasiliu, dl. Ioan Holban și alți scriitori ieșeni, dar, în special, dna. prof. Livia Ciupercă, profesor de limba și literatura română și cercetător arhivistic,  împreună cu credincioșii din parohie, au sprijinit și s-au implicat în organizarea omagierii anuale a marelui nostru scriitor.