Autoarea şi-a propus şi a reuşit să evidenţieze erorile grave săvârşite de către editori şi de către traducătorii operelor de exil TRISTIA şi PONTICA ale surghiunitului Publius Ovidius Naso (Sulmona 43 Î.C. - Cetatea Albă, 17 d.C ). Autoarea a subliniat greşelile comise de traducători, începând cu filologul clasic Teodor Naum, care a falsificat toate toponimele şi hidronimele; exegezii, unii din ei, deşi filologi clasici, s-au orientat nu după textul latinesc, adică spusele lui Ovidiu, ca martor ocular al tuturor realităţilor din ţinutul unde petrecuse ultimii ani de viaţă ~ 10, şi foarte conştient de supravieţuirea lui peste veacuri, şi o afirmă cu toată trăinicia, nu a sacrificat niciodată un element real de toponimie/ hidronimie pe altarul metaforei... cum a fost acuzat, inclusiv de către T. Naum, care, prin falsificările textului, a negat esenţa geografiei istorice: românii au preţuit însă textul traducătorului T. Naum şi nu afirmaţiile sincere, oneste, de la înălţimea Heliconului, unde îi era locul, şi Ovidiu o spusese direct, ca în faţa unui Tribunal al Lumii.