Olga Androne

Olga Androne

Conservator, Muzeul Civilizației Gumelnița Oltenița, Grădina Maicii Domnului

Evocări din istoria unui monument istoric deosebit – Biserica Negoești

De | 2024-03-21T22:38:02+00:00 21 martie 2024|

Ctitorie a Elinei Doamna și a lui Matei Basarab, Biserica din Negoești a fost construită între anii 1648-1649, având hramul sfinților militari Mihail și Gavril. A fost condusă de egumeni greci și metoh al Sfântului Mormânt. După secularizare, mânăstirea continuă să se degradeze până la ruinarea completă a chiliilor, a zidului de incintă, așa încât puținii călugări care o slujeau o părăsesc, dar biserica continuă să funcționeze ca biserică de mir. În intervențiile de salvare a lăcașului de cult au fost făcute lucrări de reparații care au schimbat înfățișarea inițială a bisericii, sau a turnului clopotniței de la intrarea în mânăstire. Chiar dacă turlele ei au fost modificate și doar o parte din fortificație mai există, totuși în structura zidurilor Bisericii Negoești stau cărămizile originale ale vechii mânăstiri și prin ele urmele unui trecut de peste trei veacuri.