Crucea serdarului Mogoș

Adeseori ne întrebăm când vizităm un muzeu, o casa memorială sau locuri încărcate de istorie: “oare câte persoane au trecut pe aici?” Mă întreb și eu, aproape de fiecare dată când pășesc în noua parohie la care am fost numit slujitor: “oare câte persoane au plecat genunchii în biserica Sfinților și Dumnezeieștilor Părinți Ioachim și Ana din Oborul Vechi?”

Sute, mii, generații, tineri sau vârstnici, părinți sau copii, bunici, străbunici, toți care au “încăput” în vârsta de aproape un sfert de mileniu a bisericii Sf.  Ioachim și Ana – Oborul Vechi “tânara” biserica de azi, care încet, încet se îmbracă în haine noi, își începe istoria pe la jumătatea secolului al XVIII-lea, suferind de lungul vremii mai multe transformări. La începutul anului 1719, drept mulțumire pentru că el și toți ai lui au scăpat de molima ciumei, serdarul Matei Mogoș, un anume dregător al epocii brâncovenești, plătește o impunătoare cruce sculptată în piatră de o frumusețe rar întâlnită. Multă vreme, și poate până azi, a rămas drept cea mai frumoasă și impunătoare cruce de piatră din țară, cu o înălțime de aproape 5 metri, o lățime de 60 cm și brațe de 40 cm. Istoricul Nicolae Iorga consemna că după modul în care a fost realizată, aceasta cruce trebuie să fie opera unui meșter italian, dar acest lucru nu este consemnat nicăieri.

 

 

Așezarea crucii lui Mogoș era, fără îndoială, pe un loc puțin înalt, la marginea orașului, chiar un câmp deschis, iar Pr. Prof. Athanasie Negoiță, fost slujitor al acestei biserici, susținea chiar că la acea vreme crucea era așezată în drumul pe unde veneau la București locuitorii de prin satele învecinate și la întretăierea drumurilor ce legau Bucureștii de orașele de pe valea Dunării: Călărași, Brăila etc. Și cum o așa frumoasă cruce, unică în țară, nu putea fi lăsată în bătaia soarelui, grindinei și a ploii, la îndemnul Mitropolitului Grigorie (în jurul anului 1760), crucea monumentală este încadrată într-o troiță construită în jurul crucii. În timp, troița s-a transformat într-o mica bisericuță, iar mai apoi, credincioșii din zona au alungit biserica cu dimensiuni considerabile, construind un nou pridvor și chiar absidele laterale.

În patrimoniul bisericii se află icoana praznicală Sfinții și Dumnezeieștii Părinți Ioachim și Ana, adusă de la Constantinopol și dăruită bisericii de domnitorul Alexandru Ipsilante, icoană de o mare frumusețe artistică și mare valoare istorică. Icoana are o inscripție în limba greacă ce zice: “Rugați-vă către Domnul sfinților pentru robii lui Dumnezeu Alexandru Ipsilante și Ecaterina Doamna, cu fiii lor”. Astăzi biserica Sfinții Ioachim și Ana sau Oborul Vechi, așa cum reiese încă din scriptele începutului de secol XIX, începe o lucrare de refacere completă, atât materială cât și spirituală. Suntem în plină activitate de restaurare  atât interioară cât și exterioară. De curând biserica a fost învelită cu tablă de cupru și s-a intervenit atât la restaurarea turlelor cât și la pereții laterali deteriorați de vreme.

Avem în construcție un așezământ social destinat persoanelor defavorizate din parohie, copii și vârstnici, cât și o cantină socială care va oferi hrana tuturor celor nevoiași. Am sporit și activitatea liturgică a bisericii prin săvârșirea cu regularitate a slujbelor de binecuvântare, de cerere și mulțumire lui Dumnezeu pentru toate cele primite. Așteptăm cu mare bucurie pe toți cei care doresc să plece genunchi smerit în biserica noastră, rugându-ne împreună pentru mila, viața, pacea, sănătatea și mântuirea tuturor. Mulțumim și celor care voiesc să ne ajute pentru sporirea și susținerea lucrărilor noastre administrative și gospodărești, căci dacă o casă are nevoie de purtare de grijă în toate cele administrative cu atât mai mult casa lui Dumnezeu – biserica, în care fiecare creștin își găsește liniștea, alinarea și nădejdea.

Binecuvântarea Domnului peste voi, cu al Său dar şi cu a Sa iubire de oameni, totdeauna acum şi pururea şi în vecii vecilor – amin!

Hristos s-a înălțat!