Elena Pop Hossu Longin (1862-1940). O feministă desăvârșită la cumpănă de veacuri

Acest demers al nostru de a face o prezentare a vieții și activității unei personalități feminine de excepție își dorește să readucă în memoria colectivă o perioadă istorică zbuciumată, perioadă în care Elena Pop Hossu Longin s-a remarcat prin implicarea sa constantă în viața politică, social-economică și culturală din Transilvania, cu unicul scop de a contribui la împlinirea  marilor idealuri ale românilor ardeleni la cumpăna celor două veacuri.

Elena Gheorghina s-a născut la 26 septembrie 1862 în localitatea Băsești (comitatul Sălaj, azi în județul Maramureș) ca a doua fiică a lui George Pop de Băseşti şi a Mariei Loșonți. Prima fiică, Maria Carolina,  a decedat la scurtă vreme după naștere, în anul 1862.

Elena a fost crescută şi educată cu multă atenţie şi îngrijire de către părinţi, în climatul frămîntărilor naţional-politice în care un rol de seamă l-a jucat chiar tatăl său. Astfel, de timpuriu, ea a ajuns a fi familiarizată cu situaţia din Transilvania. Așadar, evoluţia ulterioară, precum şi implicarea numelui ei într-o multitudine de acţiuni cultural-naţionale şi chiar politice, nu sunt surprinzătoare. Documentele vremii, articole de presă, corespondența, consemnează activitatea sa extrem de bogată. Toate aceste mărturii cu valențe istorice și memoriale se constituie într-un fond ce poartă numele Elenei Pop și al soțului său Francisc Hossu Longin la Biblioteca Centrală Universitară din Cluj-Napoca [1].

După absolvirea claselor primare la Cluj, Elena, la dorința tatălui său, începând cu anul 1873, a urmat cursurile Colegiului „Santa Maria”, al așa-ziselor „Domnișoare engleze”, din Budapesta. Educația de excepție pe care a primit-o la acest colegiu a însemnat în principal dobândirea de cunoștințe temeinice din domeniul științei, al culturii (lingvistică, muzică), al oratoriei și discursului plus șansa de a cunoaște celebri artiști europeni. La toate acestea s-a adăugat o instrucție severă de comportament în societate și familie[2]. Studiile de la Cluj și Budapesta au fost completate, în mod fericit cu o serie de cursuri practice, specifice mai ales industriei casnice, precum prelucratul inului și al cânepii, conservarea fructelor, gastronomie etc. Elena Pop își petrecea vacanțele de vară acasă, la Băsești, cel mai adesea citind deoarece tatăl său era abonat la toate revistele românești ale timpului. În acest fel Elena a intrat de timpuriu în contact cu „Familia”, „Gazeta Transilvaniei”, „Amicul Familiei”, „Convorbiri Literare” și alte periodice românești.

De la un timp, dobândind calități intelectuale remarcabile, Elena a ajuns să fie un sfetnic bun și devotat chiar și pentru tatăl său în vâltoarea luptelor naționale. În vacanțele de vară, Elena cu mătușa și verișoara ei (sora mai mică a lui George Pop de Băsești și fiica acesteia care se numeau ambele Elena, au însoțit-o în perioada studiilor, mătușa a decedat în anul 1875), au beneficiat de îmbogățirea cunoștințelor de cultură generală în cele mai diverse forme, cum ar fi timpul petrecut alături de tânărul poet Petre Dulfu, originar din Tohat, o localitate din apropierea Băseștiului[3].

Întâlnirile cu Petre Dulfu s-au repetat de multe ori la reședința din Băsești, acesta oferindu-le tinerelor fete plăcute ore de lectură și înlesnirea accesului la noutâțile editoriale românești, altminteri destul de greu de procurat. Marele poet, scriitor și pedagog Petre Dulfu a fost alături de Elena Pop Hossu Longin pe care o aprecia în mod deosebit, în momente grele prin care a trecut cu decesul ilustrului  său părinte și comemorările ulterioare. De altfel a scris o emoționantă poezie „La mormântul lui George Pop de Băsești” (6 mai 1925) dedicată memoriei celui care a  avut o contribuție covârșitoare la făurirea  României Mari.

George Pop de Basesti (1835-1919)Revenind la perioada studiilor, Elena Pop s-a implicat într-unul dintre cele mai importante momente din istoria noastră națională. Este vorba despre Războiul pentru Independență a României din anii 1877-1878. La vestea victoriei de la Plevna (asediul Plevnei 29 iulie-30 decembrie 1877), cuprinsă de emoție și bucurie, Elena Pop s-a dus în capela institului, a aprins o lumânare, s-a rugat ca „….Ea, Prea Sfânta, să nu uite nici în viitor de România, grădina ei aleasă”[4]. Este perioada în care o serie de intelectuali transilvăneni, printre care și George Pop de Băsești, au inițiat câteva campanii de strângere de ajutoare în bani și obiecte pentru soldații răniți în război.

Românii din Sălaj, asemenea românilor din tot Ardealul și-au manifestat solidaritatea față de frații lor din România. Astfel în mai 1877 a fost luată hotărârea de a strânge ajutoare pentru răniții de pe fronturilor aprigului război pentru cucerirea independenței de sub stăpânirea otomană. În acest context, Elena Pop, care nu avea decât 15 ani, și-a asumat responsabilitatea strângerii acestor ajutoare în centrul de la Cehu Silvaniei. În felul acesta a avut loc implicarea timpurie a Elenei în viața politică a românilor sălăjeni. Sub îndrumarea tatălui său, a colindat satele din împrejurimile Băseștiului și a reușit să colecteze frumoasa sumă de 193,00 florini, sumă care, alături de sumele colectate în celelalte regiuni ale Sălajului, a fost trimisă la Societatea de Crucea Roșie de la București (la 4 iulie 1876, a luat ființă Societatea Crucea Roșie din România cu sediul în locația actuală a Spitalului Colțea din Bucuresti). Concomitent, Elena Pop a organizat în casa părintească un veritabil atelier de confecționat scame atât de necesare îngrijirii răniților. Astfel, împreună cu alte 17 tinere  au reușit să facă 12.650 de kg scame, trimise ulterior la Sibiu[5]. Acest episod din viața Elenei Pop nu a rămas nebăgat în seamă. George Barițiu i-a adresat o scrisoare (Sibiu, 5 decembrie 1878), prietenului și colaboratorului său apropiat George Pop de Băsești în care a cerut permisiunea de a menționa numele fiicei sale pe lista celor 12-15 românce din Ardeal care urmau să fie decorate cu înalta distincție Crucea Elisabeta  (medalie onorifică românească, instituită de principele Carol I la 8 octombrie 1878, acordată în anul 1879 pentru a răsplăti femeile care au îngrijit răniții și bolnavii în timpul Războiului de Independență 1877-1878). George Pop de Băsești, în scrisoarea de răspuns a adăugat și scrisoarea Elenel care, mulțumește cu modestie, spunând, în esență, că medalia este de fapt recunoașterea meritelor tuturor sălăjenilor care au contribuit la strângerea ajutoarelor (13 decembrie 1878). Medalia i-a a fost înmânată în septembrie 1879 de către vicarul Silvaniei Alimpiu Barboloviciu(1834-1914, protopop greco-catolic și vicar foraneu al Vicariatului Silvaniei, publicist, președinte al Reuniunii Învățătorilor Români Sălăjeni și al ASTRA din Comitatul Sălaj) [6].

Particularităţile dezvoltării istorice în Transilvania din a II-a jumătate a secolului al XIX-lea au imprimat mişcării feministe de aici un specific aparte. Astfel, concomitent cu orientarea spre îmbunătăţirea educaţiei culturale şi familiarizarea cu realităţile politice existente în Transilvania acelor vremuri s-a impus şi luarea de atitudine faţă de aceste realităţi. Reprezentantele de seamă ale mişcării femeilor din Transilvania: Emilia Raţiu, Maria Baiulescu, Felicia Raţiu, Elena Pop Hossu Longin şi alte remarcabile figuri ale mişcării feministe din acea epocă au militat pentru emanciparea cultural-naţională şi politică a femeii.

Elena Pop Hossu Longin a desfășurat cea mai mare parte a activităţii sale cultural-educative în cadrul reuniunilor de femei, la început în Sălaj şi apoi Ia Deva. Scopul inițial al acestor reuniuni a fost acela de a sprijini educația tinerelor fete prin înfiinţarea de şcoli şi cămine. Treptat s-au transformat în veritabile focare de răspîndire a culturii şi literaturii române, de cultivare a sentimentului naţional. Elena Pop Hossu-Longin a fost una dintre fondatoarele unor asemenea reuniuni. Astfel, îi revine meritul de a fi întemeiat „Reuniunea femeilor române sălăjene”, la 18 noiembrie 1881, al cărei scop era „înaintarea învăţămîntului poporal şi a industriei de casă”[7].

Cu ocazia constituirii acestei asociații la Șimleu, Elena Pop a rostit un discurs în cadrul adunării generale din care reiese pentru prima dată concepția ei despre rolul pe care ar trebui să îl aibă femeia în societate. Asfel, spunea  printre altele: „…viitorul și soarta unui neam depinde în mare parte dela femeile sale bine sau rău crescute…..” și mai spunea în continuare  ar trebui pus accentul pe educarea fetelor noastre  pentru a da națiunei  femei culte „…cari să știe crește și recrea junimea, de care e legată speranța și prosperitatea neamului nostru” [8]. La 12 octombrie 1882 s-a căsătorit cu avocatul Francisc Hossu Longin și s a stabilit la Deva, unde a trăit 37 de ani[9].

În octombrie 1886, a sprijinit întemeierea Reuniunii Femeilor Române din Comitatul Hunedoara, cu scopul de a „sprijini și promova industria de casă românească și de a ajuta fetițele și văduvele române din comitat”. Campania sa pentru susținerea unui învățământ profesional, mai ales pentru fete, a avut în vedere, pe lângă înființarea de ateliere pentru promovarea industriei casnice, organizarea de expoziții cu produse de utilitate casnică. Astfel, a  reușit să organizeze o expoziție la Hațeg, între 13 și 20 august 1891, a participat la expozițiile de țesături și costume populare românești, din 1897, de la Tatatóváros – Ungaria și Viena, care s-au bucurat de un succes deosebit. Cea mai importantă realizare a Reuniunii Femeilor Române din Hunedoara, cu Elena Pop Hossu Longin ca principal susținător, a fost înființarea la Orăștie, în anul 1907 unui atelier de industrie casnică pentru țesături tradiționale românești. Inaugurat la 1 ianuarie 1907, odată cu punerea în funcțiune a primului război de țesut, atelierul de la Orăștie a fost cea mai eficientă inițiativă economică a asociației. Produsele acestui atelier (articole de vestimentație și decor interior) au fost apreciate atât în Austro-Ungaria, cât și în România.

Tot în anul 1907, în ziua de 1 august la Băsești, în contextul desfășurării adunării generale a Despărțământului Sălăjan al Astrei, a fost sărbătorit George Pop de Băsești la împlinirea frumoasei vârste de 72 de ani. Cu această ocazie, peste 700 de persoane au participat la un program artistic de excepție. Costume populare confecționate în atelierul de la Orăștie, au stârnit admirația precum și interpretarea dansurilor naționale, Călușerul și Bătuta, de către 13 flăcăi din Băsești.

Un moment inedit pentru comunitate și pentru toate localitățile din împrejurimi, a fost expoziția de copii grupați, împreună cu mamele lor, pe o minunată terasă din apropirea reședinței familiei George Pop. Organizatoarea evenimentului, transformat în adevărată sărbătoare națională, a fost desigur Elena Pop Hossu Longin[10].

 

Un an mai târziu(1908), un alt eveniment cultural s-a desfășurat la Șimleu Silvaniei, prilejuit tot de o adunare generală Astra. Vom aminti aici o frumoasă expoziție de industrie casnică, semnificativă nu prin dimensiunea ei, ci prin valoarea exponatelor: de la tablouri și „antichități” locale la minunate „lucrări de mână, țesături și cusături”  Momente de la această manifestare culturală au fost imortalizate de cunoscutul fotograf Aladár Adler[11].

Cu o imensă dragoste față de arta populară românească, Elena Pop Hosuu Longin a lărgit considerabil sfera cercetării și valorificării tradițiilor populare și în alte domenii neabordate până atunci. Spre exemplu, i-a sfătuit pe meșterii olari să folosească la decorarea vaselor ceramice frumoasele motive românești. În felul acesta, Doamna Elena, a devenit în timp un veritabil profesionist, cunoscut și recunoscut în domeniul artei populare și nu numai, deoarece a depășit cu mult domeniile de interes aferente industriei casnice românești. Atelierul de la Orăștie, înființat de Elena Pop Hossu Longin la la 1 ianuarie 1907, a fost prima unitate de acest fel din Transilvania dedicată conservării şi promovării industriei casnice româneşti.  Atelierul producea țesături, cusături și articole de vestimentație tradiționale, fiind dotat cu primul război de țesut modern pentru acea vreme. Toate aceste produse aveau mare căutare atât în Austro-Ungaria, cât și în România, constituind în esență o eficientă inițiativă economică a unei asociații feminine și anume „Reuniunea Femeilor Române din Comitatul Hunedoarei”, organizație condusă de Elena Pop Hossu-Longin.

Este important să menționăm faptul că acest demers care susținea pe de o parte emanciparea economică a femeilor pe de altă parte protejarea portului național, se desfășura într-o perioadă de mari încercări și mare presiune culturală dar și politică pentru românii din Transilvania (sfârșitul secolului XIX – începutul secolului XX).

Concomitent cu toate aceste activități sociale, culturale, Elena Pop Hossu Longin, a urmărit îndeaproape mersul evenimentelor politice și avea foarte multe  informații de la tatăl și de la soțul său, din presă. În preajma Marii Uniri de la Alba Iulia a înțeles cât de important este momentul, cât de importantă este ziua de 1 Decembrie 1918. Deoarece avea probleme de sănătate nu a putut participa dar a publicat în toate ziarele vremii un „Salut al  femeilor române”.  Din nefericire, bucuria acestei împliniri naționale era umbrită de situația îngrijorătoare de acasă. În condiții vitrege s-a stins din viață părintele său, George Pop de Băsești, în ziua de 23 februarie 1919 după ce prezidase măreața adunare  care a pecetluit unirea Transilvaniei cu România.

Deşi se cuvenea să fie înmormântat cu onoruri naţionale şi să fie condus pe ultimul drum de întreg neamul românesc în slujba căruia şi-a pus întreaga sa viaţă, acest lucru nu a fost posibil, deoarece localitatea Băseşti se afla încă în zona liniei demarcaţionale. Astfel, procesiunea de înmormântare, în data de 26 februarie, s-a desfășurat sub ploaia de gloanţe a hoardelor bolşevice ale lui Bela Kun. Până la biserică, sicriul marelui dispărut a fost escortat de ostași ai armatei române, care ajunseseră deja la Băseşti.

După moartea tatălui, Elena și soțul său Francisc s-au mutat definitiv în casa părintească din Băsești, ea fiind unica moștenitoare iar reforma agrară din anul 1921 a venit cu expropierea unei părți din averea moștenită. Pentru a cinsti așa cum se cuvenea memoria distinsului său părinte, George Pop de Băsești, a ridicat un monument la Băsești. În ziua de 6 mai 1923, a avut loc ceremonia de dezvelire a monumentului funerar în prezența a peste 20.000 de români veniți din toate colțurile României. Au participat și au luat cuvântul distinși demnitari, lideri politici, oameni de cultură dintre care mulți i-au fost alături în strădaniile sale pentru binele românilor din Transivania și nu numai, timp de mai bine de 60 de ani.

Elena și-a continuat activitatea culturală în diferite asociații locale și nu numai, a organizat ea însăși multe evenimente culturale și, nu în ultimul rând, a sprijinit Astra, despărțământul Băsești. Amintim una dintre cele mai importante adunări, aceea de la Cehu Silvaniei din 15 aprilie 1934. Cu acest prilej a ținut un discurs memorabil. A vorbit despre o redeșteptare națională la care ar trebui să participe toți membri societății românești, scopul fiind „progresul și mărirea acestui neam românesc”[12]. În cuvântarea sa a ridicat multe probleme care trebuiau discutate și rezolvate grabnic, a propus multe inițiative extrem de folositoare pentru comunitățile locale precum: înființarea de cooperative de credit românești sau încurajarea industriașilor români. Avea 72 de ani când a rostit acest discurs și își dorea extrem de tare să vadă cât mai multe schimbări în bine pentru concetățenii săi.

Un alt eveniment important organizat tot de Elena Pop Hossu Longin a fost prilejuit de sărbătorirea centenarului nașterii tatălui său. În ziua de 1 august 1935[13]. Băseștiul a fost martorul unor ceremonii de comemorare extrem de vibrante, de impresionante, pentru cel care a fost numit cu dragoste și respect „Bătrânul Nației” și „Badea George”.

Împăcată sufletește, înconjurată de oameni dragi, Elena Pop Hossu Longin s-a săvârșit din viață în ziua de 15 mai 1940 în casa părintească din Băsești. Este înmormântată alături de părinții și de soțul său în cimitirul din localitate.

Elena Pop Hossu-Longin a fost o personalitate marcantă care a intrat în istorie nu doar ca fiică a lui George Pop de Băsești, ci ca o excepțională militantă pentru identitatea națională a poporului român la cumpănă de veacuri.

[1] Ioan. Georgescu, George Pop de Băseşti, 60 de ani din luptele naţionale ale românilor transilvăneni. Oradea, 1935, pp. 29, 32-33.

[2] Valeriu Achim, Elena Pop Hosuu Longin (I), Schiță monografică, Marmatia, III, Baia Mare, 1977, p. 298.

[3] Petre Dulfu (1856-1953), personalitate marcantă a literaturii române, este unul dintre cei mai importanți scriitori maramureșeni, autor de basme și snoave, pedagog, traducător și doctor în filozofie. Petre Dulfu este  marele povestitor, creatorul neântrecutului Păcală care, cu isprăvile sale, i-a încântat și-i încântă, în egală măsură, de peste 120 de ani, pe copii și pe adulţi, intrând în mod firesc pentru totdeauna, în conştiinţa publicului cititor din toate spaţiile locuite de români.

[4] Ioan Georgescu, op.ci., p.32.

[5] Marin Pop, Elena Pop Hossu Longin (1862-1940), în „Personalități sălăjene din generația Marii Uniri”, Argonaut/Mega, Cluj-Napoca, 2018, p. 433.

[6] Ibidem, p. 434.

[7] Eugenia Glodariu, Elena Pop de Băsești și mișcareav  feministă din Transilvania, Acta Musei Napocensis XIX, Muzeul de Istorie a Transilvaniei, Cluj Napoca, 1982, p. 487.

[8] Marin Pop, op. cit., p. 435

[9] Mircea Popa, O biografie necunoscută a lui Francisc Hossu-Longin https://caietesilvane.ro/o-biografie-necunoscuta-a-lui-francisc-hossu-longin/, 

[10] Elena Pop Hossu Longin, Amintiri. 1880-1930, Tipografia P. Bariţiu, Cluj, 1932. pp.261-270.

[11] Marin Pop, op. cit., p. 437.

[12] Marin Pop, op. cit., pp. 437- 439

[13] Ioan Georgescu, op. cit. pp. 360-369