Expoziţia „Preot Vasile Heisu“ Răcăciuni

Expoziţia de etnografie „Preot Vasile Heisu“ a prins viață pe data de 30 decembrie 1972. Este meritul colecționarului de a fi știut ce și cum să adune, este meritul Muzeului de Istorie Bacău de a fi preluat cu dragoste si competență toate obiectele, este meritul specialiștilor de a fi mobilizat o expunere sugestivă pe măsura valorilor existente.

Lăcașul care adăpostește colecția se află la parterul  clădirii Primăriei Răcăciuni.

Expoziţia de artă populară cuprinde o parte din colecţia de etnografie şi artă populară care însumează în total 700 de obiecte. Colecţia este rodul muncii unei vieţi a neobositului colecţionar şi om de cultură pr. Vasile Heisu (1911-1971) şi se compune din piese de port popular  – cămăşi femeieşti din bumbac, borangic şi cânepă, peştimane (catrinţe), fuste cu alesături (androcuri), beţe, cămăşi bărbăteşti, iţari şi brâie, dar şi ţesături de interior – ştergare, scoarţe, lăicere – reprezentând creaţia populară dintr-o microzonă a văii Siretului, foarte puţin cercetată şi nereprezentată până acum în muzee. Sunt prezentate în expoziţie piesele de port popular din comunele Orbeni, Pînceşti, Răcăciuni, Parava şi Valea Seacă.

Costum de mire din Orbeni

Concepţia ştiinţifică pe care s-a bazat constituirea colecţiei este ilustrată prin faptul că pr. Vasile Heisu a urmărit, pe de o parte, constituirea unor ansambluri de costume complete, iar pe de altă parte adunarea unor serii de obiecte care să ilustreze evoluţia diferitelor piese în timp.

La un loc de cinste stau şi preocupările fructuoase ale omului de cultură pr. Vasile Heisu legate de cercetarea istoriei locale, de colecţionarea obiectelor de artă feudală românească, precum şi strângerea spre păstrare a numeroase cărţi vechi româneşti şi numismatică.

Notă: Marea mea atenţie este îndreptată către publicul larg. O legatură strânsă o am cu cadrele didactice şi elevii din comuna Răcăciuni. Împreună organizăm activităţi culturale şi activităţi de creaţie pe diferite teme, la toate evenimentele importante din cursul anului, de exemplu: confecţionăm  mărţisoare şi felicitări pentru ziua mamei, înainte de Paşti realizăm ouă încondeiate şi coșuleţe pentru prezentarea acestora, măști tradiţionale de Crăciun, etc. Iubesc ceea ce fac şi marea mea bucurie este atunci când surprind zâmbetul şi pasiunea copiilor în ceea ce facem împreună.

***

Mă numesc Neacşu Maria, născută Văscuţă în 22 iulie 1943, în localitatea Răcăciuni, judeţul Bacău.

Sunt onorată să vă pot vorbi despre bunul nostru Preot Paroh, Vasile Heisu, care ne-a păstorit din anul 1952 până în anul 1971, când, din cauza unei boli nemiloase a plecat la Domnul.

Când Sfinţia Sa a venit în comunitatea noastră, tatăl meu era paracliserul bisericii noastre, cu hramul „Sfântul Nicolae”.

Îmi aduc aminte că viaţa mea de copil se împărţea între casă, şcoală şi biserică.

Părintele locuia cu chirie, neavând casă parohială, iar eu, copil fiind, mergeam dimineaţa şi-i duceam lapte (părinţii mei aveau vaci) şi părintele mă mângâia pe creştet şi îmi dădea bomboane şi bunătăţi. Când mă atingea, aveam impresia că mă mângâie Dumnezeu.

Întotdeauna îl ajutam pe tatăl meu la curăţenie în biserică după fiecare Sfântă Liturghie şi chiar dormeam noaptea cu tata în casa bisericii (vă spun cu mari emoţii că îmi plăcea foarte mult acolo).

Când Părintele Vasile Heisu a fost numit Preot la biserica noastră, aceasta avea nevoie de reparaţii şi picturi interioare. Nu erau bani, dar părintele a înfiinţat un atelier de confecţionat plicuri pentru condimente (foi de dafin, piper, boabe de cacao etc). Pe acea vreme oamenii erau uniţi şi aveau mai multă credinţă şi ajutau fiecare cum puteau.

Cu banii acumulaţi de la atelier, unde se muncea benevol, chiar şi noaptea, şi cu ce a mai reuşit părintele să colecteze de la enoriaşi şi de la diferiţi sponsori, în anul 1954, cu mare străduinţă din partea neobositului nostru preot, s-au început lucrările de reparaţii ale bisericii. .

După doar trei ani lucrările la biserica noastră au fost finalizate, pictura fiind realizată de pictori aduşi de la Curtea de Argeş.

Îmi aduc aminte că mama făcea mâncare şi câteodată domnii pictori mâncau la noi acasă iar când făceau câte o pauză jucau volei în livada noastră.

După terminarea lucrărilor, biserica a fost sfinţită în vara anului 1957. Dascălul nostru de atunci era notist şi a înfiinţat un cor pe patru voci şi cântam compoziţiile lui Gavriil Musicescu, eu având o voce foarte bună. Nu aveam unde să facem repetiţie, dar părintele, cu bunătatea lui, ne primea în biroul Sfinţiei Sale şi după terminarea repetiţiilor ne servea cu bomboane. Era de o bunătate fără egal. Şi-a închinat toată viaţa pentru credinţă şi comunitatea unde s-a aflat, aflându-se pentru totdeauna în memoria noastră.

Poate din această cauză, de prea multă muncă, s-a sfârşit prematur, la doar 61 de ani.

Ar fi foarte multe de vorbit, despre faptele bune ale părintelui adormit, Vasile Heisu. Dumnezeu să-l odihnească în pace!