Între anii 1937 – 1955, ortodoxia românească a fost marcată de viața și activitatea duhovnicească a unei fete, monahii, stareță mai apoi, care, prin viziunile, predicile și trăirea sa ortodoxă de zi cu zi, a rămas cunoscută în istorie ca Maica Veronica (1922 – 2005)[1] de la Vladimirești.
Maica Veronica
Monahia Veronica, pe numele de botez Vasilica (Lica) Gurău, s-a născut pe 26 august 1922, în comuna Tudor Vladimirescu, din județul Galați. La 7 ani rămâne orfană, fiind dată în grija unor rude care o neglijează total, fiind practic închisă și izolată de lume timp de 2 ani. Este salvată de o altă rudă a mamei, care îi asigură o bună educație creștinească, putând frecventa și adunările Oastei Domnului din comună.
Pe 22 octombrie 1937 are prima vedenie. În 1939, la numai 17 ani, începe să strângă bani pentru construcția viitoarei mănăstiri de la Vladimirești, pe care o clădește ca urmare a poruncii dumnezeiești din vedenia din lanul de porumb(5 august 1938), când vede cum din mâna lui Hristos cade o lumină puternică ce intră în pământ și aude cuvintele: „Aici să fie altarul meu!”. Vedeniile sale sunt descrise în cartea „Minunile din comuna Tudor Vladimirescu. Noi Vedenii, Semne și Vindecări” tipărită din Ordinul Sfântului Sinod și al Episcopiei de Roman, care apare în mai multe ediții la mănăstirile Neamț și Cernica.
Pe 15 august 1940 este călugărită și primește numele de Veronica, ce se traduce prin „Icoană vie, nepictată de mână omenească”. În 25 martie 1941 se pune piatra de temelie pentru biserica mare a mănăstirii Vladimirești. Sfințirea acestei biserici, în prezența episcopului de Roman, are loc la 15 august 1943.
Părintele Arsenie Boca
În căutarea unui duhovnic, ajunge la mănăstirea Sâmbăta de Sus, unde slujea părintele Arsenie Boca[2]. Acesta vine timp de o lună la Vladimirești, pentru un program de catehizare, iar măicuța Veronica îi cere un duhovnic pentru mănăstire. Părintele Arsenie îl pregătește pe părintele Ioan Iovan [3] cu această menire. Părintele Ioan este hirotonit preot pe seama mănăstirii de la Vladimirești, pe 18 decembrie 1949.
Patriarhul Justinian vizitează mănăstirea Vladimirești și îi dă stareței Veronica crucea de stavroforă, numind mănăstirea în Cartea de Aur: „podoabă a monahismului românesc”.
Mănăstirea Vladimirești ajunge la apogeul dezvoltării sale spirituale și materiale între anii 1950 și 1955. Părintele Ioan Iovan propovăduindu-L pe Hristos, reușește să strângă la un hram peste 30.000 de oameni. Autoritățile comuniste nu văd cu ochi buni activitatea intens ortodoxă a mănăstirii Vladimirești. Practicarea împărtășirii continue cu Hristos Euharistic, așa cum făceau primii creștini, spovedania în comun(cu dezlegările de rigoare), silit de dorința zecilor de mii de credincioși, a dus la acuzații de erezie din partea multora. Pentru toate însă, părintele Iovan, are binecuvântarea episcopului ortodox martir Nicolae Popovici, cel care l-a și hirotonit.
În ianuarie 1955 părintele Ioan Iovan scrie celebrul său Memoriu adresat ierarhiei Bisericii Ortodoxe Române. Pe 29 martie 1955, sute de soldați înarmați invadează mănăstirea și o arestează pe măicuța Veronica împreună cu părintele Ioan Iovan. Cele 318 monahii au fost risipite prin întreaga țară iar mănăstirea Vladimirești desființată.
În 5 – 7 decembrie 1955 are loc, la Galați, procesul maicii Veronica, în urma căruia primește o sentință de 15 ani de muncă silnică. Urmează 9 luni de izolare în celulă, în așteptarea recursului, care îi reduce pedeapsa la 8 ani închisoare. Este transferată la Jilava, apoi la Miercurea Ciuc. Adusă înapoi la Jilava află, de la două femei din Moldova, că toată țara știe că e moartă. Vestea că mănăstirea a fost desființată și transformată în preventoriu de copii handicapați o doboară. Pe 20 septembrie 1960 este pusă în libertate, după 5 ani și 6 luni de teroare.
După căderea comunismului, în ianuarie 1990, maica Veronica obține aprobarea de a reveni la mănăstirea Vladimirești, care fusese construită pe terenul proprietate personală. Pe 2 februarie 1990 are loc prima Sfântă Liturghie de după desființare. În primăvara acelui an se începe reconstrucția mănăstirii, cu ajutorul multor oameni inimoși. S-au reîntors 160 dintre fostele călugărițe, dar au venit și multe surori tinere care au revigorat așezământul.
Maica stareță Veronica a trecut la Domnul la 14 septembrie 2005.
O dimensiune luminoasă a personalității monahiei Veronica regăsim în cuvintele unor apropiați “fii duhovnicești ai săi”, precum părintele ieromonah Ioan Iovan (1922-2008) și părintele ieroschimonah Nil Dorobanțu (1920-1977)[4], ambii trecuți în tinerețe și prin mâinile harismatice ale părintelui Arsenie Boca.
Părintele Ioan Iovan
În Memoriul ieromonahului Ioan Iovan[5], adresat ierarhiei Bisericii Ortodoxe Române, datat 25 ianuarie 1955, în fraze concentrate, descoperim încrederea desăvârșit ortodoxă a părintelui Ioan în maica stareță Veronica. El spunea:
“Maica Veronica este un vas ales de Dumnezeu, care s-a învrednicit să vadă Faţa lui Dumnezeu, a Maicii Domnului şi a altor sfinţi, primind un mandat divin, o sfinţire specială de la Dumnezeu, prin care a chemat şi a adus la sfinţire în sânul Bisericii noastre atâtea suflete.”
“Ea este o floare aleasă a Ortodoxiei noastre şi un crin care a sădit peste 300 de crini – fecioare – în Grădina Maicii Domnului de la Vladimireşti!”
“Maica Veronica este o mamă duhovnicească, fiindcă prin rostul chemării sfinţiei sale ne-am apropiat de Dumnezeu, ne-am aprins evlavia către Maica Domnului, unii s-au rupt de lume, alţii s-au lăsat de patimi, o mulţime de cămine şi-au căpătat liniştea prin rostul mănăstirii întemeiate de ea şi nu numai unul sau doi, ci zeci, sute, mii – în felul şi rostul lor, şi-au înnoit sufletul. De aceea poporul o numeşte naşa renaşterii în duh a neamului românesc.”
“Este vas ales al lui Dumnezeu, care s-a verificat prin fapte, reîmbisericind mii de suflete şi creând un eveniment unic în Ortodoxia noastră? Zic «unic», pentru că prin practicile duhovniceşti, preconizate de maica Veronica din vădită inspiraţie divină, a pus creştinătatea noastră pe făgaşul celor mai autentice trăiri duhovniceşti, învăţând lumea să trăiască mai mult cu Dumnezeu şi Tainele Lui, decât să vorbească numai de El, ca sectarii.”
Părintele Nil Dorobanțu
Rămasă aproape 40 de ani în manuscris, “Autobiografia mea de luptător pentru lupta cea bună în via lui Hristos”[6] a ieroschimonahului Nil Dorobanțu, un apropiat și un împlinitor al vedeniilor maicii Veronica, ne explică felul în care “Fenomenul Vladimirești” i-a desăvârșit trăirea mistică și misionară în ortodoxia românească din acei tulburi ani:
“În 1948, într-o săptămână, am fost la Mănăstirea Vladimirești și am cunoscut toată puterea teofanică a Veronicăi și a lui Silviu, viitorul preot Ioan Iovan. Am simțit raiul pe pământ și chemarea mea.(…) La 28 de ani am fost atât de entuziasmat, încât am cerut să îmi împlinesc timpul canonic, de preoție, în mistica Veronicăi.”;
“Că despre mine doar vorbise Hristos prin Veronica în 1945: «Un ales va predica 3 ani.» Până în 1950 am predicat ca începere. Dar din 1950 până în 1954, am predicat apocaliptic și înlăcrimat.”
“Hristos a lucrat prin mine actul cel mai bărbătos, ca după detențiunea (arestarea) lui Ioan și Veronica, să umblu cu biserica în spinare, din sat în sat, predicând pe Hristos: «Vladimireștiul ambulant!»”
În cartea “Veronica de la Vladimirești. Teofanie” [7], scrisă de ieroschimonahul Nil Dorobanțu, cel trăitor prin catacombe, pe lângă notele acuzator – moralizatoare, precum proorocii din Vechiul Testament, la adresa unor conducători vremelnici ai lumii pământești, apar și gândurile laudative la adresa măicuței Veronica și a mănăstirii Vladimirești. Iată doar câteva exemplificări:
“Aducem un omagiu Veronicăi, înlăcrimați ca și ea, și adorând pe Dumnezeul Cel Viu, Îl proslăvim pururea și pretutindeni, în amară primejduire. Noi în catacombe de bunăvoie și ea în temniță silită.”
“Veronica L-a văzut pe Hristos, fără să-L cunoască decât din icoană. Nu era nebună, ci o copilă orfană, prigonită și chinuită și nu a inventat nimic din capul ei, ca să iasă din anonimat și să-și pună viața în pericol.”;“Hristos a lucrat prin Veronica și a făcut minuni mari în mijlocul nostru, trezindu-ne pe toți spre viața veșnică și Înviere. În Sion s-au ridicat suflete și personalități și s-a regenerat monahismul ortodox, masculin și feminin, iar martorii oculari au fost riguros controlați și de burghezi, de farisei și de proletari, în toate.”; “De ce vă îndoiți de Veronica și de Sionul nou (Mănăstirea Vladimireşti)? Pe noi nu ne miră vedeniile lui Petru (Petrache Lupu de la Maglavit [8]) și ale Veronicăi, căci Scriptura și Tradiția ortodoxă sunt pline de asemenea teofanii și revelații supranaturale.”
“Veronica a predicat în toate Sfintele Biserici și a împlinit tocmai Sfânta Scriptură, a izbăvit clerul și monahismul din foc și nimeni nu i-a imputat că nu e canonică sau ortodoxă. Toți ne-am bucurat de vorba ei, dreasă cu sare, de propovăduirea ei binefacătoare și am fost fericiți și ne-am pocăit.”
“Veronica era vas de aur ales, feciorelnic și a dovedit că poate ține 300 de fecioare neprihănite, în acest neam desfrânat și păcătos.” Astfel “…în scurt timp, a ridicat în plin război cea mai mare mănăstire din România cu o regală monahală și cu o feciorie cerească.”
“Veronica a întors toată România și pe mine, păcătosul, la Hristos!”
Am lăsat în grija Bunului Dumnezeu toate controversele legate de viața acestui om de excepție, care este și rămâne monahia Veronica, întemeietoare și stareță a Mănăstirii Vladimirești (1940-1955 și 1990-2005), așezând-o, cu cinstea cuvenită, alături de acele fețe bisericești, cunoscute sau mai puțin cunoscute, de care și-a legat în mod pozitiv destinul pământesc și mântuirea sufletească, în perioada zbuciumată a celui de al II–lea război mondial și a instaurării regimului comunist în România: părintele Arsenie Boca, părintele Ioan Iovan, părintele Nil Dorobanțu și alții. Sunt convins că lăudându-l pe unul dintre ei, îi lăudăm pe toți, sau denigrându-l pe altul dintre ei, îi vom denigra pe toți.
Desigur, destinul maicuței Veronica de la Vladimirești va fi mai ușor de înțeles, filtrându-l și prin viețile tuturor femeilor ortodoxe române, începând poate cu Marica Brâncoveanu[9] și ajungând până la Olga Greceanu.[10]
[1] despre Veronica Gurău (maica Veronica) https://ro.wikipedia.org/wiki/Veronica_Gur%C4%83u
[2] despre părintele Arsenie Boca, vezi https://ro.wikipedia.org/wiki/Arsenie_Boca
[3] despre părintele Ioan Iovan, vezi https://ro.wikipedia.org/wiki/Ioan_Iovan
[4] despre părintele Nil Dorobanțu, vezi https://nildorobantu.ro/biografie/
[5] Memoriul către B.O.R. al părintelui Ioan Iovan, vezi http://www.rapcea.ro/2011/04/11/memoriul-catre-bor-al-parintelui-ioan-iovan-de-la-manastirea-vladimireti-la-fel-de-actual-i-astazi/
[6] autobiografia este cuprinsă în cartea: “Ieroschimonahul Nil Dorobanțu «nebun pentru Hristos» și flacără vie a monahismului secolului XX”, ediție îngrijită de preotul Ionel Dumitru Adam, Editura Babel, 2015
[7] Veronica de la Vladimirești. Teofanie, de ieroschimonah Nil Dorobanțu, carte apărută la Editura Floarea de april, 2016
[8] despre Petrache Lupu de la Maglavit – omul lui Dumnezeu, vezi http://manastireamaglavit.ro/istoric/petrache-lupu
[9] despre Marica Brâncoveanu, vezi http://anulbrancoveanu.ro/doamna-marica-brancoveanu-povestea-vietii/
[10] despre Olga Greceanu, vezi http://jurnalul.ro/special-jurnalul/olga-greceanu-minunea-uitata-638697.html
