Festivalul Filocalia promovează tema iubirii de frumos, care este definitorie pentru a înţelege arta, cultura şi viaţa, în general. Iisus Hristos a introdus în lume toată bogăţia evanghelică a adevărului, a binelui şi împreună cu ele a dat la iveală şi o nouă dimensiune a frumosului: mesajul evanghelic este supraplin în acest sens. Frumuseţea este într-un anumit sens expresia vizibilă a binelui, aşa cum binele este condiţia metafizică a frumuseţii. Într-adevăr, Biserica are nevoie de cultură, deoarece ea trebuie să facă prezentă fascinanta lume a duhului,  a invizibilului lui Dumnezeu şi deoarece frumuseţea artistică, reflectare în miniatură a Duhului lui Dumnezeu, este un semn al tainei prezenţei şi Întrupării, o invitaţie la a căuta chipul lui Dumnezeu, care s-a făcut vizibil în Iisus Hristos.

În faţa sacralităţii vieţii şi a fiinţei umane, în faţa minunăţiilor universului, singura atitudine potrivită este cea a uimirii în faţa frumosului. Datorită acestora, omenirea, după orice rătăcire, va putea să se ridice din nou şi să-şi reia drumul său. În acest sens s-a spus cu o profundă intuiţie că „frumuseţea va salva lumea”. Frumuseţea este cifrul misterului şi atenţionarea spre transcendent. Şi invitaţia de a gusta viaţa şi de a visa viitorul. De aceea, frumuseţea lucrurilor create nu poate satisface pe deplin, şi suscită acea nostalgie tainică după Dumnezeu, Frumusețea desăvârșită. Cultura contemporană este chemată să contribuie la afirmarea unei frumuseţi autentice care, ca o reverberaţie a Duhului lui Dumnezeu, să transfigureze materia, deschizând sufletele spre sensul veşnicului. Strânsa legătură dintotdeauna dintre Evanghelie şi cultură, dincolo de exigenţe funcţionale, implică invitaţia la pătrunderea prin intuiţie creativă în taina lui Hristos înviat şi, în acelaşi timp, în taina omului. Iisus Hristos nu numai că-l revelează pe Dumnezeu, dar „îl revelează pe deplin pe om omului”.

Ediția din acest an a Festivalului Filocalia din Arad (17-26 mai, 2015), s-a desfășurat sub genericul „Hristos și oamenii lui Hristos”. Cei aproape cincii mii de participanţi la manifestările Filocaliei s-au bucurat de prezenţa unor invitaţi deosebiţi: Ioan Ică jr., Constantin Necula, Vasilă Gavrilă, Nicolae Mărgineanu, Trupa de teatru Civic Art şi Grupul psaltic Kinonia. Demersul oamenilor lui Hristos este calea frumuseții interioare, ce exprimă pacea virtuților, mângâierea harului și uimirea în fața profunzimilor lui Dumnezeu. Un părinte din Muntele Athos a spus, cu ceva timp în urmă, că inima are intrări, dar nu și ieșiri. Atunci când porți în suflet pe cineva nu-l uiți niciodată. Este și cazul acelor persoane care l-au iubit și îl iubesc pe Hristos, care au primit, fiecare în parte, experiența răstignirii, pentru că s-au împărtășit de taina Celui răstignit în viața lor și, astfel, au devenit persoane pascale. Calea lor a fost calea științei despre adevăr, iubire și veșnicie. Au arătat ceea ce este și ce poate fi omul în Hristos.

Prezenţa Sfinţilor în viața Bisericii este continuarea misterului Fiului întrupat. Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu Se manifestă prin ei, iar sfinţii, precum este și Hristos, sunt plini de iubire şi jertfă, daruri care schimbă întreaga existenţă a omului. Sfinţii reprezintă Tradiţia vie a Bisericii; ei formează etosul viu, inspirat şi dinamic, fără de care Biserica nu ar fi ceea ce este. Tradiţia vie şi, prin aceasta, Biserica însăşi nu se poate concepe, înţelege şi fiinţa fără o succesiune a Sfinţilor. De aceea Apostolul Pavel scrie în una dintre Epistolele sale următorul îndemn : „Aduceţi-vă aminte de înaintaşii voştri” (Evr. 13,7). Este un îndemn la recunoştinţa pentru toţi cei care ne-au transmis Evanghelia. Viaţa Bisericii nu a fost niciodată întreruptă pentru a o reîncepe din nou. Sfinţii au o mare importanţă şi prin ceea ce ne transmit: Biserica vie,  credința ei, puterea ei duhovnicească, exemplul ei.

Iubirea filocalică a Ortodoxiei nu este un tipar istoric, nu este monolită, nu este demodată şi fără lauri. Ortodoxia nu este atât o moştenire doctrinară, cât o moştenire a unui mod de viaţă. Acest mod de viață ortodoxă este realitatea prezenţei lui Dumnezeu în mijlocul credincioşilor, căruia îi este străin sentimentul distanţării de Dumnezeu, după cum îi este străin şi sentimentul izolării omului de Dumnezeu şi de semenii săi. El este un fapt al comunicării pentru că Ortodoxia este o lume a limbajului şi comunicării, a dialogului şi a comuniunii. Hristos dezvăluie viaţa dumnezeiască prin intermediul sfinţirii. Viaţa este darul lui Dumnezeu şi îşi realizează scopul numai în strânsă legătură cu El. Hristos trimis în lume dezvăluie puterea mântuitoare şi sfinţitoare a lui Dumnezeu. Hristos îi cheamă pe toţi credincioşi la o sinceră pocăinţă şi reînnoire duhovnicească, la un martiriu continuu de dragoste şi dăruire, aşa cum s-au învrednicit toţi sfinţii. Credinţa în Hristos sfinţeşte omul frumos cu sau prin energiile harului Dumnezeiesc.

Aşa cum au făcut alţi oameni ai lui Hristos, îl urmăm pe Dumnezeu din dragoste, cel care ne-a iubit primul şi, orice am face noi cei obişnuiţi, nu putem să ajungem pe de-a întregul la iubirea Lui. Omul lui Hristos nu iubeşte ceea ce îi place lui, ci ceea ce îi place lui Hristos. Se abandonează pe sine şi fuge către Hristos. El îşi uită sărăcia şi nădăjduieşte la bogăţia Lui, deoarece puterea dragostei este cea care îi  face pe cei care iubesc ce-i bun să-şi împartă miraculoasa agoniseală. Toată voinţa şi dorinţa sfinţilor sunt folosite întru Dumnezeu. Sfinţii se bucură de orice se bucură Hristos, regretă de orice regretă şi Hristos, exprimă şi activează în istorie voia lui Hristos. Vorbesc ca fiind gurile lui Hristos şi dezvăluie adevărul. Acţionează ca mâini ale lui Dumnezeu şi fac minuni. Singurul izvor al sfinţeniei este într-adevăr numai la Dumnezeu.

Istoria vieţii sfinţilor noştri este trăirea şi prelungirea Evangheliei. Numai trăind ceea ce au trăit şi sfinţii putem să înţelegem, să vorbim şi să descriem ce este trăirea sau sfinţenia. Experienţa sfinţilor este şi experienţa noastră, atâta timp cât perseverăm sau suntem coerenţi interior cu noi înşine. Oamenii lui Hristos se bucură de întâlnirea lor personală cu El, iar bucuria lor este dar pentru toată Biserica. Duhul Sfânt vitalizează, reface şi creează oameni ai lui Dumnezeu şi în secolul nostru pentru că Biserica Ortodoxă este experienţa unei continue pogorâri a darurilor Sfântului Duh peste cei vrednici. În smerenia lor, prin dăruire plenară , oamenii lui Hristos reflectă lumina dumnezeiască: oamenii îi văd strălucind de frumuseţea luminii.

                          Arhim. Conf. Univ. Dr. Teofan Mada, Director al Festivalului Filocalia