Termeni legați de munca la pădure și plutărit

Argea – primul buştean de la marginea tablei unei plute, de regulă puţin mai scurt decât lungimea medie a tablei

Aripă – al treilea sau al patrulea buştean din tablă, obligatoriu mai lung decât lungimea medie a tablei. Avea menirea să apere buza tablei următoare, să nu se lovească de maluri la coturile râului.

Buza tablei – partea din faţă a unei table, acolo unde buştenii erau incluşi pe lanţ.

Buzar – prima tablă a unei plute, cea pe care se afla cârma.

Catarg – buştean mai lung de 30 de m.

Căpăstru – o bucata de şprangă cu care se lega un mânzoc de un buştean mai scurt din tablă, numit iapă.

Căpătâi – pluta dintr-o singură tablă ,

Ciuhlă – semn convenţional al plutaşilor, constând dintr-un par înalt înfipt în pământ pe malul râului, în vârful căruia era legat un mănunchi de crengi. Arăta locul pe unde plutaşii trebuiau să conducă pluta în unele zone periculoase sau unde Bistriţa îşi modificase albia în urma unor puhoaie.

Cârma – dispozitiv pentru conducerea plutei.

Cârmaci – plutaşul de pe buzar, cel care conducea pluta.

Căsoaie – pilonul unui pod de lemn. La câmp, la pădure, însemna la stânga sau la dreapta, unde trebuia condusă pluta.

Coarbă – sfredel, burghiu, unealtă de găurit lemnele.

Curar – ultima tablă a unei plute.

Dălcăuş – ajutor de cârmaci, ucenic în ale plutăriei, de obicei un tânăr sau o femeie.

Dolie – parte a unui râu unde panta era mai mică, viteza apei, de asemenea, mai mică.

A dolii – a conduce pluta astfel ca aceasta sa mearga mai încet pentru a nu o ajunge din urmă pe alta din faţă.

A iezi – iezeşte, a bara, a închide calea unei ape.

Galion – lemn rotund lung de 30 de m şi gros de 60 de cm la mijloc, folosit de turci la construcția unor nave de război – galioanele.

Genune – loc pe parcursul unui râu unde apa era foarte adâncă şi se învârtea în loc, genunea se mai numea vârtej, vâltoare, holbură, sorb.

Hait – baraj pe un râu care reţinea apa, după care, eliberând-o, asigura debitul pentru deplasarea plutelor.

Huzăr – capătul gros al unui buştean, prin extensie partea din tabla opusă buzei, adică locul unde se aflau părţile groase ale buştenilor.

Jneamăt – îngrămădire mare de lemne sau plute sparte în pilonul unui pod sau în vârful unui grind.

Închisoare – închisoarea de plute era situaţia când albia râului era blocată într-un anumit loc, de unde plutele nu mai puteau merge la vale.

Lanţ – şprangă de oţel pe care erau înşiraţi toţi buştenii unei table, la partea lor subţire. Nu avea nimic comun cu lanţul din zale.

Manea – par folosit de plutaşi ca pârghie pentru a manevra buştenii.

Marina – deplasarea pe laterală a unui buștean, pe distanțe foarte mici, prin împingere și glisare folosind coada țapinei.

Mijlocar – orice tablă aflată între buzar si curar.

Mânzoc – buştean scurt, legat de un altul inclus pe lanţ numit iapă.

Plută – grup de lemne legate între ele, pentru a fi transportate pe ape curgătoare.

Plutaş – persoana care conducea pluta pe un râu.

Resteu – cui de lemn fixat în jug, în care se sprijinea cârma.

Schelă – locul unde se legau (făceau) plutele – schele de expeditie, sau locurile unde se

prindeau plutele la mal pentru a se schimba plutaşii – schelele de tranzit. Local li se mai spunea și ştele.

Şfor – zonă unde apa Bistriţei era mai îngustă, panta mai mare, viteza apei fiind de asemenea mai mare. Era opusul doliei. I se mai spunea şipot sau şuvoi.

Sorb – genune, învârtitoare, vâltoare, vârtej, locul unde apa se învârtea şi era, de obicei, foarte adâncă. Sorburile erau extrem de periculoase pentru plutaşi.

Strungă – spaţiul dintre pilonii unui pod printre care treceau plutele. Prin extensie, brațul Bistriței prin care treceau plutele.

Şipot – şfor, şuvoi.

Şpraiţ – canalul care permitea plutei să coboare de la nivelul apei din amonte de hait la cel din aval. Era un plan înclinat.

Şprangă – sârmă de oţel liţată, funie de oţel.

Tablă – unitatea de bază a unei plute, căpătâi.

Ţapină – unealta de bază folosită de toţi muncitorii forestieri. Era o pârghie.

Ţuiac – unealtă folosită de plutaşi pentru a prinde pluta la mal. Era un par de cca 1,2 metri lungime şi 8 – 10 cm grosime, ascuțit la un capăt. De ţuiac se lega şpranga cu care plutaşul oprea pluta la mal.

Vârtej – vâltoare, genune, sorb.

Volbură – loc unde apa Bistriţei era foarte adâncă, vârtej, holbură, sorb, vâltoare.

Volta – deplasarea buşteanului prin rostogolire.

Ureche – părţile extreme ale buzei unei table.