Ioan Avramescu – Lumina feței Domnului

Cu icoanele părintelui Ioan Avramescu m-am întâlnit pentru prima dată în 2017 la expoziția sa de la Muzeul Țăranului Român intitulată Lumina Feței Domnului. Aceste icoane m-au uimit și contrariat în același timp, întrucât poartă în sine ceva arhaic și modern totodată. Par a fi scoase din muzeu, din arta veche românească,  prin cromatică și atmosferă, dar se aseamănă și picturii moderne, prin desenul minimalist și influențele expresioniste. Deși nicio icoană nu seamănă cu alta, toate poartă amprenta stilului inconfundabil al părintelui Avramescu, semnalând diferite perioade din creația sa, care se întinde pe parcursul a mai bine de 50 de ani.

În urma acestei expoziții am avut privilegiul să îl întâlnesc și pe autorul icoanelor pe care l-am avut apoi ca maestru în anii ce au urmat. Părintele ne-a invitat cu multă căldură și ospitalitate să-i descoperim atelierul ticsit de lucrări, aflat în București. Acolo aveam să întâlnesc o altă lume, dată de atmosfera din apartamentul-atelier, cât și de povestirile părintelui care ne-a istorisit adeseori despre copilăria și familia sa, aflată în relație de prietenie cu multe dintre personalitățile vremurilor trecute (Nicolae Steinhardt, preotul Constantin Galeriu, monahul rus Ioan Kulîghin, Sandu Tudor, Alexandru Mironescu, Horia Bernea, Paul Gherasim ș.a.). Tatăl părintelui, Mihail Avramescu, evreu convertit la ortodoxie și preoțit în Biserica Ortodoxă, a fost scriitor în avangarda literară, fiind un apropiat al cercurilor de intelectuali.

Crescut în acest mediu efervescent cultural și artistic, părintele Avramescu a moștenit filonul autentic al credinței și culturii  Sfântului Duh. Raportarea sfinției sale la credință este de tip mistic, fapt vădit de interpretarea dată textelor din Sfinții Părinți, a uimirii în fața minunilor Maicii Domnului ori a chipurilor din icoană. Această relaționare a sa cu lumea duhovnicească se reflectă și în felul cum pictează icoanele. Nu de puține ori părintele ne-a spus că icoana se pictează singură, lăsându-ne să înțelegem prin aceasta că adevăratul autor al icoanei este Sfântul Duh care lucrează prin mâna iconarului. Ceva asemănător auzisem și la cursurile maestrului Sorin Dumitrescu care ne spunea că Dumnezeu ne vrea parteneri în actul de creație. Astfel, icoanele părintelui Avramescu întrupează în ele ceva ce nu aparține acestei lumi văzute, o prezență vie care dă măsura autenticității lor. Cred că, din păcate, mulți dintre iconarii zilelor noastre au pierdut această raportare la icoană, reducând-o fie la un simplu meșteșug, fie la partea sa artistică, a unor căutări de tip estetic.

În marea sa generozitate, părintele mi-a confecționat un șevalet (e un mare iubitor al lucrului în lemn), blaturi gata preparate cu desenul incizat și m-a invitat să pictez în atelierul său. Această experiență a fost una providențială pentru mine, întrucât am redescoperit astfel bucuria de a picta simplu și liber, bucurie avută în copilărie și pe care o cam pierdusem pe băncile atelierului de la facultate ori pe șantierele de pictură. Fiind înconjurată de icoanele părintelui, am încercat să preiau câte ceva din etosul lor. Fiecare vizită la părintele este pentru mine ca o întoarcere acasă, dar și ca o vizită la muzeu, cu deosebirea că aici pot să am o apropiere mai mare față de lucrări, să pictez în prezența Maicii Domnului și a sfinților din icoanele părintelui. Atunci când vorbește despre icoanele sale părintele se raportează la arhetipul pictat în icoană, adică la Maica Domnului, la Iisus Hristos și la sfinți, ei fiind o prezență vie: sunt de față și te privesc ei pe tine. De asemenea, pictarea unei icoane înseamnă pentru părintele un îndelung proces creativ, sfinția sa apropiindu-se de icoană cu sfială și cu mare bucurie și lăsând icoana să-i vorbească la fiecare etapă de lucru.

De-a lungul anilor am organizat împreună mai multe expoziții în București, de fiecare dată găsind un spațiu disponibil pentru expunere în preajma marilor sărbători ale creștinătății: Nașterea și Învierea Domnului. Cu aceste ocazii, icoanele părintelui au ieșit la lumină și pentru a da lumină  celor care au trecut pragul spațiilor de expunere (Galeria Căminul Artei, Universitatea de Arhitectură, Biserica Sfântul Silvestru). „Părând mai vechi decât icoanele ce au servit ca model”, după spusele cuiva, icoanele părintelui sunt o operă cu valoare de patrimoniu ce este, din păcate, prea puțin cunoscută și accesibilă publicului. Nu demult părintele Ioan a venit cu ideea realizării unei expoziții permanente, a unui muzeu de artă bizantină, ce lipsește după spusele sale dintr-o  capitală ortodoxă. Icoanele părintelui (peste 150 la număr) ar umple cu prisosință acest spațiu muzeal și ar da mărturie despre experiența de-o viață a unui preot iconar ce și-a luat în serios vocația. Astfel, lucrările sale ar putea fi conservate și păstrate împreună, recreând acea atmosferă atemporală pe care eu am întâlnit-o în casa-atelier a sfinției sale.

Maica Domnului cu Pruncul, detaliu, Ioan Avramescu

Iisus Hristos, Ioan Avramescu

Sf. Ierarh Nicolae, Ioan Avramescu

Maica Domnului cu Pruncul, Ioan Avramescu

Maica Domnului cu Pruncul, Ioan Avramescu

Maica Domnului cu Pruncul, Crăciun Raluca

Maica Domnului cu Pruncul, autor Crăciun Raluca