Perioada imediată revoluției din 1989 nu a fost una extrem de favorabilă dramaturgilor români. Deși aceștia au întâmpinat anii ’90 sperând să li se joace piesele ce nu le-au fost jucate în comunism, regizorii și actorii erau mai degrabă interesați să importe (uneori fără discernământ) experimentele teatrale vestice și să sincronizeze astfel teatrul românesc cu ceea ce se întâmpla în lumea liberă.
Dar arta spectacolului vestică spre care aspirau oamenii de teatru din România era una urbană, așa că programul teatrelor a devenit imediat după 1989 unul fără piese cu teme rurale și fără turnee în rural ori orașele mici. Radu Bogdan Ghelu, fiul maestrului Ion Ghelu Destelnica, observa într-un interviu că însăși dramatizarea „Niște țărani” de Dinu Săraru a ieșit în 1990 de pe scenă, după 9 ani de succes continuu. Un astfel de context nu-l avantaja deloc pe maestru, care își definitivase ciclul „Păcăliada” și dorea să-și vadă piesele jucate.
În 1992 apare la Târgu Mureș prima inițiativă de teatru privat, „Trupa pe butoaie”, cu implicarea deosebită a regizorului Victor Ioan Frunză și a scenografei Adriana Grand. Scândura scenei sprijinită în mod inedit pe niște butoaie și faptul că proiectul teatral își itinera spectacolele au dus la o creștere a notorietății sale, care a determinat UNITER-ul să sprijine inițiativa. Astfel, din 1995 teatrul itinerant „Trupa de butoaie” se mută la București, dar își continuă misiunea de teatru itinerant.
Pentru că în acea perioadă repertoriul Trupei pe butoaie conținea texte ale teatrului popular medieval francez culese și aranjate de Jean Variot, regizorului Victor Ioan Frunză i s-au trimis spre studiu texte din ciclul Păcăliada. Regizorul Frunză a apreciat textele și a stabilit ca în 1997, anul în care maestrul Ion Ghelu Destelnica ar fi împlinit 75 de ani, Trupa pe butoaie să joace în turneele sale piesele cu Păcală ale maestrului.
Din nefericire, până la sfârșitul anului 1996 proiectul Trupa pe butoaie și-a pierdut finanțarea și s-a desființat.
Prin urmare, în toamna anului 1996, un grup de actori profesioniști de la Teatrul Municipal din Bacău, discipoli de-ai maestrului, împreună cu Radu Bogdan Ghelu – fiul maestrului, au hotărât să înființeze o trupă de teatru independentă, pe care au numit-o „Trupa în căruță”.
În mai 1997, când maestrul a împlinit 75 de ani, Trupa în căruța i l-a jucat pe Păcală pe scena Ateneu a Filarmonicii din Bacău.
Succesul pe care l-a avut piesa cu Păcală la Ateneu i-a determinat pe Radu Bogdan Ghelu și pe alți câțiva actori de la Teatrul Municipal din Bacău să demisioneze și să se dedice proiectului. Trebuie ținut cont că încă de la înființare, Trupa în căruța a fost un concept de teatru itinerat. Imaginați-vă o căruță care se descompune în fața spectatorilor, părțile sale laterale construind scena, iar coviltirul devenind cortină.
Și pentru că era nevoie de un vehicul juridic pentru spectacolele Trupei în căruță, tot în 1997 a fost înființată și Fundația Interetnică pentru Cultură și Artă „Ion Ghelu Destelnica”.
Imediat după premieră, sindicatul CFR a propus Fundației să valorifice un spațiu pe care îl deținea, astfel că piesele cu Păcală ale maestrului Ion Ghelu Destelnica au constituit stagiunea 1997-1998 a primului teatru privat cu spațiu de joc din județul Bacău, într-o clădire de lângă stația CFR Bacău – locație unde funcționează în prezent Teatrul Fain.
Impresionate de realizările de la Clubul CFR, câteva companii băcăuane s-au alăturat Fundației, finanțându-i proiectele, astfel că din 1998 și până în 2000 Fundația a montat piesele maestrului și i le-a jucat cu Trupa în căruță în căminele culturale din mediul rural al județului Bacău, dar și în spații deschise, pe stadioane comunale etc.
În anul 2000, Trupa în căruță a fost invitată să participe la un proiect național mai amplu, „Triptic Românesc”, jucând în Republica Moldova, la Călărași și Chișinău, precum și în Ucraina, la Cernăuți.
Sfârșitul anului 2000 era unul electoral, în România organizându-se alegeri parlamentare și prezidențiale. Pentru stagiunea 2000-2001, Trupa în căruță pregătea piesa „Licitația”, desigur, de Ion Ghelu Destelnica. Subiectul piesei, legat de niște alegeri din perioada interbelică, se plia perfect pe momentul politic.
Aflat în sală la premieră, un potentat politic al momentului a propus conducerii Fundației să finanțeze o serie de reprezentații gratuite ale piesei în comunele din județ. Turneul s-a realizat, dar politicianul nu și-a ținut cuvântul și plata spectacolelor nu a mai venit.
Fundația nu mai reușește să plătească la timp salariile trupei, iar actorii profesioniști demisionează și se reangajează la teatrul de stat.
Trupa este completată cu artiști amatori și, de la sfârșitul anului 2000 până spre mijlocul anului 2001, Fundația joacă spectacole cu plată în școli și grădinițe, își achită datoriile și se redresează financiar.
Maestrul Ion Ghelu Destelnica este însă diagnosticat cu cancer, iar în decembrie 2001 trece în eternitate.
Fundația „Ion Ghelu Destelnica” își continuă însă activitatea, asumându-și misiunea de a publica integral opera maestrului și de a o promova.
Începând cu anul 2002 și după, activitatea Fundației se poate împărți în două categorii: Pe de o parte activitățile gratuite cu copiii și tinerii, cursuri de teatru, piese jucate gratuit pe la diferite evenimente etc. Pe de cealaltă parte, Fundația a întreprins și o serie de activități prin care să-și atragă resursele financiare necesare finanțării activităților non-profit.
Cu o trupă nouă, fără să mai uzeze neapărat de brandul „Trupa în căruță”, Fundația „Ion Ghelu Destelnica” prestează servicii de animație stradală și activități spectaculare bulevardiere cu plasare de produse, în beneficiul unor companii producătoare de bere, vin sau produse alimentare.
Pe litoral, la Mamaia, Constanța, Costinești, Neptun sau Olimp; ori la munte, la Vatra Dornei, Ciocănești sau Borșa, Fundația îmbină spectacolele publicitare cu monoloage definitorii ori fragmente mai ample din piesele lui Ion Ghelu Destelnica.
O reactivare a succesului Trupei în căruță, dar fără a se utiliza acest nume, are loc în anul 2018, când Fundația lansează brandul „Teatrul Itinerant Petru Valter”, își construiește o trupă nouă și tânără și dă o stagiune itinerantă de 23 de spectacole în 16 comune din județul Bacău, sărbătorind astfel Centenarului Marii Uniri cu piesa „Dulce Românie, strămoșească glie!”
