Rădăcini

Motto: „Și când din lungi peregrinări

Te-ntorci pe căi de raze și de unde

În lumea dinăuntru, a inimii profunde,

Tot mai găsești acolo întrebări.”

Alexandru Philippide

La întâlnirea de 15 ani cu una dintre clasele la care am avut bucuria de a fi dirigintă, tinerii pe care îi îndrumasem timp de patru ani și care acum erau oameni în toată firea vorbeau firesc despre puterea de „relocare”, despre capacitatea de adaptare la medii diferite, fie pentru că meseria pe care o practicau presupunea mutarea permanentă, fie pentru că ei alegeau să experimenteze ancorarea în diverse culturi. Îi privesc cu admirație pe cei care își mută firesc rădăcinile în alte locuri și găsesc sol prielnic. Una dintre mizele educației contemporane este, de altfel, dezvoltarea capacității de adaptare la diverse medii. Într-o lume aflată în permanentă metamorfoză, abilitatea de adaptare rapidă  devine intrinsecă. Supuși schimbării continue, tinerii o acceptă firesc. În plus, globalizarea și fenomenul migrației au determinat reducerea semnificativă a diferențelor dintre culturi, astfel încât ancorarea într-un alt spațiu/înrădăcinarea se poate realiza mult mai ușor.

Pentru mine, om cu rădăcini puternice, crescut în spirit tradițional, așa ceva era acceptat ca idee, dar imposibil de pus în practică. Recunosc că ființei mele îi corespunde un acasă primordial. E locul în care m-am născut, SATUL de care vorbește Blaga, elogiind modelarea substanței sufletești, „experiența vie”, legătura simbiotică dintre lumea tradițională și copilărie. Există apoi un acasă construit, care corespunde familiei de după căsătorie. Dar solul țării a rămas același… Nu neg că aș fi avut gânduri de ducă, atrasă fiind de mirajului unui „mai-bine-decât-pe-la-noi”, dar planurile înfiripate s-au risipit de fiecare dată, pentru că îmi extrag energia, mă alimentez sufletește din locul pe care îl simt al meu. Multă vreme, inclusiv în relaxantele concedii, am simțit dorul de spațiul meu, după 4–5 zile. Încă îl mai simt. Indiferent cât de frumoasă, cât de atractivă este zona în care ajung, tânjesc după casa-centru. Plăcerea de a călători, bucuria de a descoperi frumusețea locurilor, setea de cunoaștere – toate acestea corespund celuilalt braț al balanței care cântărește liniștea, bucuria, confortul, starea de bine pe care mi le oferă locul numit acasă.  Se subînțelege că traiul în altă parte (în ciuda promisiunilor de mai bine) nu a fost pentru mine niciodată o opțiune propriu-zisă.

Satul tradițional românesc (și ceea ce mai supraviețuiește din el) integra oameni cu rădăcini puternice. Nu țin minte să se fi vorbit, în copilăria mea, de concedii petrecute în altă parte, de călătorii.  De călătorit, călătoreau cei de la oraș/uneori, domnii. Plecarea „la băi” implica altceva – ținea de un tratament necesar, de recuperare în urma unei boli/a unei operații. Poate că sunt și alte rațiuni, care țin de ritmurile acestei lumi. O gospodărie de la țară are nevoie de îngrijire permanentă, de îndrumarea celui care îi cunoaște rostul. Nu admite ușor înlocuitor. La 83 de ani, tata s-a desprins cu foarte mare greu de casă (de trei ori, în 18 ani) pentru a ne vizita. „Nu are cine să isprăvească!” – este replica pe care am auzit-o de atâtea ori. „A isprăvi” (interesant este că acest termen provine din sl. „pravŭ”=drept, just; „ispravnicul” era, în țările române, un fel de guvernator, de administrator)  în limbajul de acasă, înseamnă a pune la punct gospodăria, a o pune într-o ordine necesară, înainte de lăsarea serii și înainte de începerea zilei. Ceremonialul specific fiecărei ogrăzi îl cunoaște doar stăpânul casei, gospodarul.

Rădăcinile implică nu numai fixarea într-un loc, ci și ideea de stabilitate. A avea rădăcini puternice echivalează, din acest punct de vedere, cu vitalitatea pe termen lung, cu rezistența la diverse intemperii. Rădăcina reprezintă calea prin care planta se hrănește atrăgând substanțele din pământul-mamă. Are nevoie, evident, și de ceea ce este sus (de lumină, de spiritualitate, de căldură, de soare), dar și de ceea ce se află jos (substanțele nutritive vin din glie). Aplicată asupra ființei umane, metafora rădăcinilor își dezvăluie valențele. Astăzi, îți poți hrăni rădăcinile din când în când, din solul care ți-a dat ființă, prin întoarcerea la casa-centru (reală sau prin intermediul fotografiilor). Important e ca „relocarea” să nu echivaleze cu ruptura sau cu negarea identității.

…Pe fiica prietenilor mei o cheamă Ilinca și s-a născut în Belgia. Vorbește românește elegant și își asumă cu bucurie identitatea culturală. Și cu mândrie! Fiind  felicitată, într-un anumit context, pentru calitatea limbii engleze, a fost întrebată „de unde e?” și a răspuns cu zâmbetul pe buze: „Din România!”.