Reședințele regale de la Constanța

O dată cu integrarea Dobrogei în granițele statului român și cu demararea unor ambițioase proiecte constructive, precum Podul de la Cernavodă sau punerea pietrei de fundament a portului modern Constanța,  s-a putut constat un interes tot mai mare al elitei politice și culturale române pentru pentru micul oraș maritim. Deși Constanța, la vremea respectivă, era departe de a se prefigura ca cel mai important port maritim al țării, totuși așezarea sa strategică și potențialul de dezvoltare economică a atras atenția și Regelui Carol I, care aveau să-și pună amprenta în mod definitiv asupra urbei noastre, ridicată la începutul secolului al XX-lea la rang de reședință de vară a Familiei Regale, după cea de la Curtea de Argeș. Astăzi, puțini sunt cei care, plimbându-se pe străzile orașului, recunosc în clădirea actualului Tribunal, vechiul palat regal de la Constanța, acolo unde primul rege al României poposea, an de an, în vizitele sale tot mai numeroase în Dobrogea. Construit între anii 1905-1906, după planurile arhitectului Pierre Louis Blanc, vechiul palat regal avea să-și îndeplinească funcțiunea începând cu toamna anului 1907, când în Dobrogea au avut loc, pentru prima dată, Manevrele regale,  prilej cu care  aflăm din revista Albina următoarele: „După terminarea serbării din Galați, Majestățile lor și familia regală au mers pe Dunăre pe unul din noile vase până la Cernavodă și de aci cu trenul la Constanța, unde va lua reședința până la sfârșitul manevrelor”[1].

Frumoasa primire făcută de constănțeni Familiei Regale a rămas consemnată în paginile aceleași reviste, care reproducea integral și discursul rostit de Carol I la banchetul dat în onoarea Armatei: „<<Am ținut să fac manevrele pentru prima oară în Dobrogea, pe acest pământ românesc, moșia lui Mircea cel Mare, pururea alipită de țara românească. Mulțumesc ambelor divizii, care au dat dovadă de tactică, și prin desfășurarea luptelor ce au avut loc patru zile au arătat că instituția ostășească la noi a făcut progrese repezi într-un timp scurt. Beau în sănătata scumpei mele armate, căreia îi doresc propășirea mai departe; în al doilea rând ridic paharul în onoarea Dobrogei și deosebit pentru județul și orașul Constanța, care mi-a dovedit atâta dragoste în timpul șederei mele>>”[2].

Treptat, Constanța a devenit un plăcut loc de odihnă și băi pentru suveranii României, dar nu este mai puțin adevărat că și principii veneau adesea la Constanța, pentru a se bucura de binefacerile mării.  În toată perioada 1907-1914, mai ales în timpul primăverii, reședința regală de la Constanța și-a îndeplinit funcțiunea pentru care fusese ridicată, găzduind audiții muzicale, concerte vocale și cine festive la care Regele Carol I invita autoritățile și notabilitățile orașului.

Cam tot în această perioadă, din ordin regal, autoritățile portuare conduse de inginerul Anghel Saligny au construit pe digul din Port un mic pavilion destinat Reginei Elisabeta, poeta Carmen Sylva, care prin firea sa romantică găsea inspirație și nețărmurită plăcere în apropierea de mare. Prezența sa la Constanța a fost evocată cu mare emoție atât de Regina Maria, cât și de Principesa Ileana, prin pana ziaristului Aurel Vulpe, care consemna: „<<Mătuşa Aunty, cum îi spuneau copiii, o văd şi acuma într-o rochie albă, cu părul despletit, cu o aureolă bogată şi albă în jurul capului, cu zâmbetul pe buze dând primul bun venit sau ultimul adio vapoarelor ce veneau şi plecau, mari, liniştite şi demne, lăsând după ele valuri în chip de pană, ce se lărgeau până ce se spărgeau de dig.  Mătuşa iubea marea şi îi plăcea să vină aici, în micul pavilion, s-o vază şi s-o audă mereu>>”[3].

Micul pavilion din Port avea să fie și martorul tăcut al unui moment istoric de excepție, consumat la 1 iunie 1914 – vizita de o zi a țarului Nicolae al II-lea și a familiei imperiale ruse la Constanța. Deși în epocă s-a vorbit de o posibilă alianță matrimonială între cele două familii domnitoare,  cel mai probabil rațiunile acestei întâlniri diplomatice de cel mai înalt nivel trebuie puse în legătură cu coagularea celor două mari alianțe europene în preajma izbucnirii Primului Război Mondial și cu demersurile diplomatice ale României de a-și împlini idealurile naționale.

Pregătirile acestei istorice vizite la Constanța ne arată râvna edililor locali de a răspunde exigențelor unei asemenea îndatoriri, prilej cu care aflăm, dintr-un document de epocă, de statutul regal acordat orașului nostru: „Înțeleptul nostru Rege de-a dat o dovadă de marea sa dragoste și bunăvoință. Anuntându-i-se vizita Împăratului de la Nord, a Țarului tuturor rușilor, a chibzuit să-l primească aci, în orașul nostru, în cea de-a doua reședință a Sa regească de vară”[4].

Izbucnirea Marelui Război și anii grei ai ocupației germano-bulgare-turce au lăsat în inimile constănțenilor și a tuturor dobrogenilor răni și amintiri greu de vindecat.  Constanța, greu încercată în această perioadă, avea peste 1000 de clădiri marcate de distrugerile războiului, printre acestea numărându-se reședința regală și micul pavilion din Port.

Așa se face că, în vara anului 1922, preocupate de refacerea orașului, autoritățile locale au luat în discuție și construirea unei noi reședințe regale, terenul ales pentru constuire fiind oferit Familiei Regale de către Primărie în iarna anului 1924, printr-o hotărâre a Consiliului local: „Pătrunși de adânc respect și admirațiune către Făuritorii României Mari, către adevărații Părinți ai Patriei, păstrând neștearsă în sufletul constănțenilor amintirea zilelor grele, când dușmanul cotropitor călcase peste zidurile Constanței, când toată încurajarea și speranța zilelor fericite veneau de la Auguștii noștri Suverani; Considerând că orașul și portul Constanța își datorează menirea frumoasă de a fi plămânul de respirație al unui neam și poarta pe unde bogățiile țării noastre datorate muncii și destoiniciei române vor ieși spre dreapta prețuire a lumei civilizate –  înaltei bunăvoințe și înțeleptei aprecieri a Majestăților lor și Dinastiei Române –  Ca semn de prețuire nețărmurită și de devotament adânc

DECIDE:

Să roage pe Majestatea Sa, Regele Ferdinand I și pe Majestatea sa Regina Maria, a primi ca donație terenul în suprafață de 34968 m.p., aflat pe plaja Mamaia lângă parcul Comunal Ioan I.C.Brătianu, ca loc destinat pentru castelul de vară al Majestăților Lor și cu drept de proprietate absolută și personală.

Deleagă pe președintele Comisiei Interimare Virgil Andronescu ca, asistat de Domnii Consilieri Comunali P.Nițescu, Gr. Roșu, C.Alimănișteanu și Pompei Ciupercescu, să se prezinte Majestăților Lor, rugând respectuos să binevoiască a primi acest dar din partea orașului Constanța”[5].

În același an, 1924, vechiul palat regal de la Constanța a intrat în patrimoniul Ministerului Justiției, fiind transformat în sediul Curții de Apel Constanța. În ceea ce privește pavilionul regal din Port, acesta a continuat să fie locuit de membrii familiei regale pe timpul șederii lor la Constanța, fiind refăcut după Primul Război Mondial, conform cerințelor Reginei Maria.

Suverana obișnuia să petreacă la Constanța câteva săptămâni pe an, cu precădere primăvara și toamna, când încă vremea era blândă, iar în pregătirea noii sale reședințe de vară de la Mamaia, Regina Maria obișnuia să facă lungi călători prin zonele învecinat sau să practice echitație. De asemenea, pe timpul verii micul prinț Mihai (Micky cum i se spunea în familie), petrecea alături de bonele sale câteva săptămâni de băi și terapie la mare, bucurându-se pe binefacerile mării și ale aerului salin.

Construită între anii 1924-1927, după planurile arhitectului italian Mario Stoppa, noua reședință regală de la Mamaia avea să se consacre ca loc de reuniune a întregii familii regale și, de asemenea, avea să impulsioneze dezvoltarea stațiunii, fapt înregistrat în epocă de diplomatul american William Smith Culberston.[6]

Din păcate, palatul de vară de la Mamaia nu avea să-și primească niciodată suveranul. Moartea Regelui Ferdinand, survenită în vara anului 1927, a determinat-o pe Regina Maria să-l ofere Principesei-mamă Elena și Regelui-copil Mihai și să-și păstreze pentru sine cocheta vilă construită în apropiere, în care a locuit în timpul sejururilor estivale alături de fiica sa, Principesa Ileana și de Principele Nicolae.

Anii 1927- 1932 au reprezentat, fără îndoială, cea mai fericită perioadă din evoluția  reședinței regale de la Mamaia. Principesa Elena a iubit acest mic palat, mărturie stând, în acest sens, Însemnările  Reginei Maria, care nota: „Nicky a venit ieri şi Sitta a sosit la micul dejun. Ea adoră viaţa pe care o duce la Cara Dalga, dar trebuie să-şi împartă timpul între acest loc şi Bucureşti”[7]. În mod curent, pe timpul verii Principesa-mamă Elena şi Regele Mihai petreceau la Constanţa o lună şi jumătate, timp  în care activităţile de recreere, precum înotul sau echitația, se împleteau cu îndeplinirea diferitelor îndatoriri regale, mai cu seamă cele prilejuite de marcarea Zilei Marinei Române.

Una dintre cele mai frumoase veri petrecute de Regele-copil Mihai la Mamaia pare să fi fost, fără îndoială, cea din anul 1928, cînd s-au aflat alături de el bunica sa, Regina Maria,  mătușa Ileana și rudele grecești ale mamei sale,  dintre care remarcăm prezența Prinţul Filip de Edinburg, viitorul soț al Reginei Elisabeta a II-a, imortalizată în numeroase fotografii de epocă.

În primăvara anului 1932, în urma unui acord încheiat cu fostul său soț, regele Carol al II-lea,  Principesa Elena a vândut  palatul regal de la Mamaia către Ministerul Armatei, iar cu banii primiți și-a achiziționat „Villa Sparta” de la Florența .  La scurt timp după aceea și Regina Maria a vândut vila de aici, cele două imobile devenind astfel sediul Hidroaviației de la Mamaia.

Reîntoarsă în 1935, pentru a vizita proapăt inaugurata Pasarelă  Regală din Mamaia, Regina Maria consemna cu amărăciune sentimentele amestecate ce o încercau, tristeţea pierderii unui loc drag şi durerea imposibilei întoarceri: „Constanța se dezvoltă, se transformă într-un oraş modern foarte urât, cu case moderne monstruos de perfecte, toată expresivitatea ei amuzantă pe care am trăit-o aici acum 30 de ani, a dispărut. […]  Am privit căsuţa mea, grădina mea de petunii au lăsat-o în paragina – lucrurile se distrug aşa de uşor – dar Prefectul a văzut că m-am întristat, aşa că a spus că le va păstra ca grădini publice. Da, fă asta, am răspuns, nu e foarte complicat, sutele şi miile de petunii roz nu au nevoie decât ocazional de un pic de apă  şi să fie replantate, ele se înmulţesc singure, dar să nu încerce cu flori care nu cresc. Şi dacă se transformă din nou într-o grădină veselă de petunii, pune-i numele de << Grădina Regina Maria>> şi o parte din sufletul meu va fi încă cu voi, căci frumuseţea este întotdeauna o bucurie şi de ce nu ar trebui oamenii să-şi amintească că, cu ani în urmă, a fost poate una dintre cele mai frumoase grădini pe care eu le-am făcut!”[8].

Ultima atingere regală avea să se înregistreze în vara anului 1947, când Arhiducesa Ileana a revenit la Constanța într-o scurtă vizită, alături de copiii săi, prilej cu care a vizitat și fosta reședință regală, consemnând cu tristețe: „ Am făcut o vizită pe minunata plajă de la Mamaia, pe care părinții mei construiseră o vilă frumoasă în stil italian. Acolo, pe când eram tânără, am organizat de câteva ori petreceri în zilele de 15 august, Ziua Marinei la noi. Prima dată nu am putut găsi locul, atâtea case apăruseră în jurul ei. Toate erau în ruină și, pe când umblam printre ele, am recunoscut deodată vila după forma ei. Și ea era tot o ruină. Sârmele și conductele fuseseră smulse din pereți, șemineele erau sparte în bucăți și din podelele pe care altădată pășeam ușor în timp ce dansam, creșteau acuma buruieni. De ce încercasem să mă întorc înapoi? m-am gândit. Cât de triste sunt imaginile pe care copiii le vor duce cu ei din aceste locuri, care au fost odată pline de verdeață și atât de frumoase. Viziunea mea despre ceea ce fusese acolo nu era destul de puternică pentru a le-o transmite mai departe lor.  Nu ar trebui niciodată să încercăm să vizităm trecutul[9]”.

Instaurarea regimului comunist a reprezentat un nou moment de cotitură în evoluția ansamblului arhitectural. Transformată inițială în casă de odihnă pentru oamenii muncii, fosta reședință regală a fost renovată în 1970 și mai apoi între anii 1978-1979, moment când corpul principal a devenit Club Neckerman, destinat exclusiv turiștilor germani, iar vila Reginei Maria a fost transformată în Club Orient. Recompartimentată, îmbogățită cu spații de sport și agrement, fosta reședință regală  de la Mamaia asigura numeroase locuri de cazare, închiriate exclusiv turiștilor din RFG pentru suma de 13 $ pe noapte. Cum cursul valutar al vremii era de 16 lei la 1 dolar, putem spune, fără să greșim, că fostul palat regal devenea astfel un rentabil punct turistic, destinat a contribui la atingerea planului valutar al stațiunii în poleita „epocă” ceaușistă.

După 1990, S.C. Mamaia a dobândit proprietatea ambelor imobile în temeiul Legii nr. 15/1990[10] , ce transforma unitățile economice de stat în regii autonome sau societăți de stat și în temeiul Hotărârii de Guvern nr. 1041/1990  privind înființarea societăților comerciale pe acțiuni în turism[11]. La 25 iunie 2003 imobilul „Club Castel”, format din demisol, parter, un etaj și mansardă, împreună cu anexele sale a fost vândut către Societatea Comercială Light System SRL, în vreme ce Restaurant „Orient” (cu două anexe) a fost vândut în decembrie 2006 către Societatea Vulturii Mării S.R.L..

Cum în ultimul deceniu ambele imobile au cunoscut o accentuată degradare, atât voci din rândul jurnalimului local, cât și reprezentanți ai unor instituții de cultură și educație – și mă refer aici în mod deosebit la profesorul Florin Anghel din cadrul Universității „Ovidiu” Constanța –  au declanșat o amplă campanie de presă pentru salvarea patrimoniului istoric local și, în mod special, a fostei reședințe regale. În toamna anului 2018 George Ivașcu, care ocupa portofoliul Ministerului Culturii, a inițiat un proces în justiție de anulare a actului de vânzare a fostei reședințe regale, invocându-se nerespectarea dreptului de preemțiune a statului. Acest îndelungat proces s-a încheiat abia la 16 martie 2022, când judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție a României au decis reîntoarcerea monumentului istoric în patrimoniul statului.

Un prim și important pas a fost, așadar, făcut! Rămâne deschisă pe mai departe problema restaurării complexului și a valorificării sale cultural-turistice, poate pe modelul Castelului de la Balcic, care atrage anual nu mai puțin de 200.000 de vizitatori români. Într-o situație similară se află și fosta vilă regală – Club Orient – aflată astăzi într-un avansat proces de degradare. Persistă o întrebare și un gând: Când vom învăța oare să ne prețuim istoria și trecutul și să ne prezervăm valorile și memoria?

Cum anul acesta marcăm un secol de la mărețul act al Încoronării de la Alba Iulia și, de asemenea, 95 de ani de la inaugurarea fostei reședințe regale de la Mamaia, nu-mi rămâne decât să aduc un pios omagiu Suveranilor României Mari și să ofer autorităților, prin cartea pe care am scris-o, Reședințele regale de la Marea Neagră: Casele de vis ale Reginelor României, suficiente argumente pentru salvgardarea acestor clădiri, parte integrantă a patrimoniului nostru cultural și identitar.

[1] Cronica săptămânii 13-20 septembrie, în „Albina”, anul X, nr. 52, 23 septembrie 1907, p. 1355

[2] Cronica săptămânii 21 septrembrie -6 octombrie, în „Albina”, anul XI, nr. 1, 7 octombrie 1907, p. 102.

[3] Aurel Vulpe, Regina Mării, Carmen Sylva, în „Gânduri de la mare”, anul I, nr. 9-10, noiembrie-decembrie 1937, p. 11-12.

[4] Prima reședință de vară a familiei regale era Curtea de Argeș.

[5] Serviciul Județean al Arhivelor Naționale Constanța, Fond Primăria Constanța, Dosar 33/1924, f. 89.

[6] Serviciul Arhivelor Naționale Istorice Centrale, Microfilme SUA, Rola  647, Clişeu (cadrul) 1369. Într-un Raport înaintat superiorilor săi, diplomatul american amintea că a vizitat plaja de la Mamaia, care nu-i lăsase o impresie prea plăcută, deoarece miros urât, dar consemna totuși că ridicarea vilei regale în stațiune crease un adevărat „boom imobilar”.

[7] Maria, Regina a României, Însemnări zilnice, vol. IX, p. 227.

[8] SANIC, Casa Regală Personale – Regina Maria, Activitatea literară. Memorii, Dosar III/196/1935, ff. 66-69.

[9] Ileana, Principesă de România, Arhiducesă de Austria, Trăiesc din nou, Editura Humanitas, Bucureşti, 1999, pp. 356-357.

[10] Legea nr. 15 din 7  august 1990, publicată în Monitorul Oficial nr. 98 din 8 august 1990.

[11] HG  1041 din 25 septembrie 1990,  publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 107 din 26 septembrie 1990