Sărbătoarea Crăciunului în satele de pe Valea Lăpușului
Sărbătoarea Crăciunului se apropie cu pași repezi, iar satele românești devin în această perioadă locuri ale celor mai frumoase amintiri din copilărie și ale păstrării datinilor străbune.
Aici timpul pare să își păstreze rânduiala sa ancestrală, iar cu fiecare zi care trece ne amintim cu tot mai multă nostalgie de serile de Crăciun petrecute odinioară în atmosfera plină de iubire a casei părintești.
În Țara Lăpușului pregătirile pentru Marele Praznic al Nașterii Domnului încep odată cu intrarea în postul Crăciunului. În această perioadă încep și șezătorile dar și repetițiile pentru colindat, obicei păstrat și practicat de întreaga comunitate.
Cu câteva zile înainte de Crăciun se văruiesc casele, se scot din lada de zestre cele mai deosebite țesături, iar în preajma zilei de 20 decembrie (de Ignat) se taie porcul. Pe pereți se atârnă blide, se pun ștergare la blide și icoane, se schimbă țesăturile de toate zilele cu cele de sărbătoare și se împodobește bradul, care este tăiat și adus în gospodărie de către bărbatul casei. La împodobirea bradului participă toți membrii familiei, acesta fiind împodobit cu mere, covrigi, nuci, biscuiți de casă și hârtie creponată. Acest lucru se întâmplă de cele mai multe ori în vinerea de Crăciun, deoarece „atunci nu să tare lucră alte cele pe lângă casă”.
Ultimele pregătiri pentru sfânta sărbătoare a Nașterii Domnului au loc în Ajunul Crăciunului: „gospodinele pregătesc mâncarea tradițională: cârnați, tobă, cureti umplut, cartaboși, carne cu tocană, colaci, care va fi servită abia după miezul nopții, în Ajun consumându-se încă mâncare de post”. Pe înserat, cu casa primenită și mirosul îmbietor al bucatelor tradiționale, gazdele așteaptă cetele de colindători, care umblă din casă în casă, vestind Nașterea Domnului.
Porțile sunt larg deschise, luminile aprinse, iar ulițele satului răsună de glasurile îngerești ale colindătorilor. Se spune că acela care nu deschide poarta colindătorilor va avea parte în anul care vine doar de necazuri și supărări.
Cei care încep obiceiul colindatului sunt cei mai mici: mai întâi băieții, apoi fetele. Încă de la primele semne ale înserării, copiii își iau trăistuțele pe umăr și pornesc la colindat pe ulițele satului. „Prima dată îi bine să îț’ intre un băiat în casă, să nu îț’ intre fată, zâce că dacă intră fată, aduce sărăcie, dacă mere băiatu’ primu’, aduce bdiușâg în anu acela, adică roade bogate șî bunăstare în familie în anu ce vine”.
Înainte de a începe colinda, copiii întreabă: „Slobod îi a colinda?”, iar gazda răspunde: „Slobod, slobod”. La intrarea în casă, colindătorii salută: „Bună sara lu’ Crăciun!”, gazda răspunde: „Sara bună lu’ Crăciun!” și răsplătește colindătorii cu mere, nuci și colăcei.
După lăsarea serii, obiceiul colindatului este continuat de către tinerii satului, iar de la miezul nopții de către cei căsătoriți. Acest obicei a dăinuit de-a lungul timpului, fiind îmbrățișat și astăzi cu aceeași căldură și bucurie de către copii, tineri și oameni căsătoriți, deopotrivă. Tot în seara de Crăciun, feciorii obișnuiesc să umble cu steaua, cu capra, dar și cu viflaimul.
În dimineața zilei de Crăciun, după ce se trezesc, copiii cei mai mici din familie umblă în tez, fiind însoțiți de către părinți sau bunici. Cei mici intră în case și salută cu: „Bună dimineața lui Crăciun!”, iar la ieșire spun: „S-aveți sărbători fericite!”. Gazda le oferă dulciuri, mere, cocuți și nuci.
În prima sau a doua zi de Crăciun, la casele mai mari organizează verjel. „Vergelu’ să face la o casă şi să pune o taxă. Șî din taxa ‘ceie să plătesc tizeşii, care să ocupă de joc şi care bagă ceteraşii. Mai demult, în zâua de Crăciun, după ce se ieșe’ de la biserică, feciorii să împărţău câte doi şi să duceu să cheme fetele. Nu să duceu fetele la vergel, dacă nu le chema. Feciorii puneu băutura, fetele duceu cârnaţi, cozonaci şi de aieste de-a mâncării.” Verjelul se organizează și în prezent în satele din Țara Lăpușului, tocmai din dorința de a menține vii aceste vechi obiceiuri ale comunității.
Sărbătoarea Crăciunului a fost, este și va rămâne una dintre cele mai iubite sărbători ale românilor. În Maramureș, sărbătorile de iarnă stau drept mărturie a păstrării și perpetuării credințelor, datinilor și valorilor din lumea satului tradițional. Peisaje desprinse parcă din povești, colindători care vestesc așa cum se cuvine Nașterea Domnului, obiceiuri și tradiții păstrate din generație în generație, portul popular, gastronomia, folclorul și, mai cu seamă, simplitatea și autenticitatea oamenilor de pe aceste meleaguri oglindesc farmecul sărbătorilor de iarnă din acest loc de poveste „Maramureș, țară veche, cu oameni fără pereche.”
Sărbători cu pace, binecuvântare, sănătate, lumină și bucurie în casele și familiile dumneavoastră!
