Dorina Țăran & Dorin Cocîrţă

Ansamblul artistic „Arcanul” este cel mai vechi ansamblu şi una dintre cele mai reprezentative formaţii artistice de amatori din Bucovina care valorifică moştenirea culturală a comunei, neuitând nici un moment că înaintaşii lor au cântat, au dansat şi s-au bucurat de succes în anul 1908 la Viena (studenta Floria Capsali – viitoare cercetătoare – scrie: „în anul 1908 Arcanul a fost jucat la Viena cu ocazia unei expoziţii etnografice, de un grup de 20 de ţărani din Fundu Moldovei”).

În anul 1936 un grup de dansatori împreună cu rapsozii populari Ilie Cazacu la fluier şi Sidor Andronicescu la vioară au reprezentat Bucovina la Londra; despre acest eveniment folcloristul Harry Brauner scria: „câtă fericire, când în ajunul Anului Nou 1937, grupul faimoşilor ţărani Bucovineni din Fundu Moldovei, în straie de sărbătoare, stârneau ropote de aplauze în marea arenă a Albert Hall-ului din Londra. Erau dansatori veniţi să participe la marele festival al Societăţii engleze de joc şi cântec popular, English Folk Dance and Song Society”.

Ansamblul cunoaşte o intensificare a activităţii începând cu anul 1970, când director de cămin cultural a fost prof. Iacob Ioan; acesta, împreună cu prof. Lucău Dănilă Filon şi Dorin Cocîrţă, instructor coregraf de dansuri populare, a participat la numeroase manifestări culturale naţionale şi internaţionale obţinând premii şi distincţii.

Din anul 2006 vine ca director de cămin cultural Dorina Ţăran, fiica instructorului de dansuri Dorin Cocîrţă (acum în vârstă de 80 ani). Dânsa este dansatoare în cadrul ansamblului Arcanul din anul 1978 şi, sprijinită de Dorin Cocîrță, a pregătit o nouă formaţie de tineret, a continuat culegerea creaţiei folclorice locale, a valorificat şi promovat acest tezaurul folkloric local, păstrându-l autentic și contribuind, astfel, la trecerea acestor valori spre civilizaţia românească de mâine.

                               Formația de tineret Arcanu, Fundu Moldovei

În această scrisoare, am să încerc să redau mai jos câteva amintiri, să zic eu mai deosebite din viaţa mea artistică.

În anul 1957, perioada în care îmi desfăşuram stagiul militar, în oraşul Braşov, pe atunci se spunea oraşul Stalin, am pregătit, instruit şi condus prima  mea echipă de jocuri populare din zona Câmpulungului Moldovenesc. Cu ocazia sărbătoririi zilei de „1 Mai”, Divizia 14 Vânători de munte a organizat un spectacol-concurs unde am obţinut locul I, iar publicul din Casa Armatei din Braşov s-a ridicat în picioare şi a aplaudat, obligându-ne să mai apărem o dată.

Acesta a fost debutul meu. Legat de această scurtă şi totodată lungă istorioară a autobiografiei mele, am să vă redau mai jos o altă amintire.

La sfârşitul anului 1958 când am fost lăsat la vatră din armată, feciorii din sat mi-au cerut să fac o echipă de jocuri populare în satul meu Colacu. Am început repetiţiile la jocuri, dar, la un moment dat, mi-am dat seama că nu pot conduce jocul Arcanul şi ca să spun că nu ştiu nu-mi convenea. Atunci a început lupta cu mine însumi şi mă ascundeam în grajd la vite unde făceam repetiţie la jocul arcanul până când i-am dat în cale. În una din zile m-a găsit tatăl meu jucând singur arcanul în grajd la vaci, aceasta soldându-se cu o mare ruşine, fiindcă eu, fecior cu armata făcută, joc singur în grajd la vaci. Aşa am învăţat eu să conduc jocul Arcanul, care, de altfel, este greu de condus, deşi la prima vedere totul pare simplu.

O altă amintirea mea este legată de marele rapsod popular Ilie Cazac, cel care cânta la fluier fără dop, iar până în prezent nu a fost doborât recordul timbrului la instrument şi nici linia melodică.

În anul 1979 am aflat că Ilie Cazac este bolnav şi stă la pat. M-am dus la el şi am stat de vorbă, iar familia mi-a spus că după spusele doctorilor nu mai are mult de trăit. Atunci am vrut să-l întreb despre jocul Fudula, dar cât am stat de vorbă cu el a vorbit numai în şoaptă cu mine din cauză că era slăbit de boală şi atunci nu am îndrăznit să-l mai întreb despre paşii de joc. Mi-am luat rămas bun şi am ieşit, dar în tindă (hol) m-am oprit şi mi-am zis mie: odată cu Ilie Cazac se duce în mormânt şi jocul Fudula! M-am întors din tindă înapoi şi i-am zis: bade Ilie, te rog să mă ierţi că te necăjesc, pentru că cine ştie când mai pot veni la matale, ai putea să-mi spui cum este jocul Fudula? Aşa cum era el de slăbit de boală a tresărit, s-a înseninat şi cu multă dăruire sufletească mi-a spus: da, măi Dorin, aşa cum se joacă polobocul, dar se merge înainte şi înapoi şi nu lateral cum se joacă polobocul! Atunci eu am făcut paşii de joc aşa cum mi-a spus badea Ilie iar el mi-a confirmat că aşa este. Apoi am dat mâna cu badea Ilie a doua oară şi m-a strâns de mână binevoitor pentru ultima dată, apoi m-a condus cu privirea lui drăgălaşă până la uşă. Aşa m-am despărţit de marele rapsod popular al nostru Ilie Cazac.

Aş dori să închei că ceea ce am făcut eu, Dorin Cocîrţă, atunci se aseamănă cu un om căzut în marginea prăpastiei care se ţine cu mâinile de o crenguţă de copac şi care stă gata să se rupă iar eu să-l întreb şi să-mi spună cum se joacă jocul „fudula” în această împrejurare fatală şi tristă.

Data:  07.09.2016