SFINTELE SĂRBĂTORI DE IARNĂ ÎN ZONA BUZĂULUI
GRĂDINA MAICII DOMNULUI este una dintre cele mai vechi denumiri ale României. În orice grădină găsim tot felul de flori specifice zonei geografice. Fiecare specie de floare are frumuseţea şi farmecul ei. Diversitatea florilor într-o grădină scoate în relief valoarea şi frumuseţea ei deosebită. Tradiţiile şi obiceiurile cu prilejul Sfintelor Sărbători de iarnă pe meleagurile buzoiene sunt diversificate şi atrăgătoare în acelaşi timp.
Buzăul se află ca poziţie geografică la curbura Carpaţilor, într-o zonă centrală a României, unde se întâlnesc cele trei provincii româneşti: Moldova, Transilvania şi Muntenia. Judeţul nostru este o Românie în miniatură, cu toate formele de relief: munte, deal, câmpie, râuri, lacuri, vulcani noroioşi, focuri vii, aşezări dacice străvechi şi monahale de mii de ani în zona Bozioru, unde sunt schiturile rupestre.
În aceste ţinuturi paradisiace a vieţuit unul dintre primii sfinţi ai poporului nostru: SFÂNTUL SAVA DE LA BUZĂU, martirizat pentru credinţa sa creştină ortodoxă. În iconografie, el apare îmbrăcat în straie populare, vrând să arate că aşa erau înveşmântaţi toţi strămoşii noştri.
Oamenii de pe aceste meleaguri au manifestat permanent prin tradiţii şi obiceiuri credinţa lor în Dumnezeu, ataşamentul de Biserică, iubirea de glia strămoşească, respectul faţă de natura înconjurătoare, cultul faţă de familie şi de muncă.
Credinţa lor în nemurire i-a făcut să fie puternici şi plini de bucurie. Se bucurau de fiecare răsărit de soare, de orice vietate şi plantă întâlnită în Grădina Maicii Domnului.
Sfintele Sărbători de iarnă erau aşteptate cu mare nerăbdare. Ele începeau cu sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, se continuau cu Sfântul Nicolae, Crăciunul, Anul Nou, Boboteaza şi se încheiau cu Sfântul Ioan Botezătorul. Aceste sărbători au intrat adânc în sufletul poporului nostru. Ele sunt o mărturisire de credinţă în Dumnezeu, Care-i uneşte pe toţi, chemându-i la bunătate, bucurie şi comuniune.
În ajunul prăznuirii Sfântului Andrei – Apostolul României, cel care ne-a încreştinat pe noi, românii, este o frumoasă tradiţie pe meleaguri buzoiene: să se pună la încolţit grâu într-un vas de lut. De Crăciun, grâul este mare cât o palmă, iar vasul se pune lângă icoană. Dacii cultivau cu multă evlavie grâul din care se face „pâinea cea de toate zilele”.
În noaptea dintre ani, oamenii află cum va fi vremea. Dacă urmau secetă, inundaţii etc., strămoşii noştri aflau de la calendarul cepei. În zonele Chiojdu, Ulmeni, Blăjani, Movila Banului, Bisoca, Gălbinaşi etc. în vremea noastră se mai practică acest obicei străvechi: se pun douăsprezece coji de ceapă afară. Li să dă fiecăreia numele lunilor din timpul anului, se pun într-o copaie de lemn cu puţin mălai, se presară un strat de sare în interior. Dimineaţa se află cât de ploioase vor fi lunile anului nou după cantitatea de apă din fiecare ghioc de ceapă.
Colindatul pe la case, Pluguşorul, umblatul cu capra şi cu ursul, cât şi cu sorcova sunt obiceiuri străvechi pe meleagurile buzoiene. În zonele de munte: Pleşi, Vintilă Vodă, Lopătari şi chiar în zona de câmpie: Săgeata, Gherăseni etc. încă se mai practică aceste tradiţii, care ne dau continuitate şi statornicie. Ele ţin de identitatea noastră naţională şi spirituală.
Unele tradiţii pe care le întâlnim de Sfintele Sărbători de iarnă au suport biblic, de exemplu umblatul cu Steaua (Matei 2, 2), colindatul pe la casele oamenilor (Luca 2, 13-14), altele au legături cu obiceiuri precreştine, iar altele sunt păgâne: umblatul cu capra sau cu ursul pe la casele oamenilor.
Vestea naşterii Mântuitorului Iisus Hristos este adusă în multe sate buzoiene: Bădenii Miluiţi (Câmpeni), Amaru, Costeşti, Maxenu etc. de grupuri de copii care umblă cu Steaua în perioada dintre Sfântul Nicolae şi Crăciun. Băieţi şi fete de vârste mici, având ca element simbolic o stea de lemn acoperită cu hârtie poleită şi în mijloc o icoană, cântă o colindă de stea pe la casele oamenilor care le dăruiesc colăcei, fructe, iar mai nou ei primesc acum bani.
Cu două zile înainte, în noaptea şi în dimineaţa zilei de Crăciun, se mergea cu Moş Ajunul. Obiceiul acesta străvechi se mai numeşte în comuna Gherăseni şi „Bună-dimineaţa” şi se păstrează la fel şi în vremea noastră. Gospodarii îi primesc pe colindători cu porţile deschise, cu lumina aprinsă şi le dăruiesc covrigi, nuci, mere şi chiar gogoşi calde. Aceştia îşi cântă urarea în faţa uşii, primesc darurile şi pornesc apoi la altă gospodărie. În ajunul Anului Nou, dimineaţa şi seara se organizează Plugul, care se mai numeşte şi „Plugul ăl mare”, spre a fi deosebit de Pluguşor.
De fapt, Plugul şi Pluguşorul sunt două forme ale aceluiaşi obicei strămoşesc, deosebite prin faptul că cei mici merg cu Pluguşorul, iar flăcăii cu Plugul ăl mare. În zona de munte, la Nehoiu şi Siriu, flăcăii umblă cu un plug adevărat pe care-l trag cu o pereche de boi împodobiţi cu brad şi ciucuri roşii, panglici, busuioc. Caii folosiţi de plugari sunt şi ei împodobiţi cu crenguţe de brad, clopoţei şi funde colorate. În casa unde se află o fată nemăritată se zăboveşte mai mult. La sfârşitul colindatului cu Plugul, flăcăii se strângeau la o gospodărie înstărită şi „spărgeau plugul”, adică totul se încheia cu o masă bogată.
De Anul Nou, în zona Verneşti, Vadu Paşii, Clondiru, Pietroasele etc. se merge cu Capra. Un flăcău se îmbracă cu un macat multicolor, poartă coarne, având între ele panglici colorate, clopoţei şi un bot din lemn, asemănător cu al cerbului, clămpănind încontinuu. Este un obicei păgân preluat din mitologia romană. Capra îl semnifică pe zeul Satyr, care satiriza anomaliile societăţii contemporane. Acest obicei, umblatul cu capra la sfârşitul anului vechi constituie şi un bilanţ al activităţii locuitorilor din sat; cel care rosteşte monologul cu Capra îi ia în derâdere pe cei leneşi sau pe cei certaţi cu morala.
Tot de Anul Nou, fetele nemăritate puteau afla când şi cu cine se vor căsători. De pildă, în comuna Gherăseni, fetele mergeau în grajd şi numărau loviturile de picior pe care le dădeau unei vaci culcate, spre a o face să se ridice. Ele spuneau: „Hăi la unu! Hăi la doi etc”. Pentru aflarea ursitului se practică obiceiul parilor de la gard. În seara de Anul Nou, pe întuneric şi legate la ochi, fetele numărau parii de la gardul curţii, oprindu-se la unul pe care-l legau cu o basma. Dimineaţa, descoperind cum arăta parul: drept sau strâmb, cioplit sau necioplit, spuneau că aşa va fi şi ursitul.
O altă practică pentru aflarea ursitului era punerea străchinilor în noaptea de Anul Nou. Se strângeau mai multe fete la o gazdă. Aici, gazda pregătea obiceiul în felul următor: se adunau nouă obiecte diferite din casă şi se ascundeau sub străchinile aşezate pe o masă cu faţa în jos, fără ca fetele să le vadă. Fiecare îşi alegea o strachină. Interpretarea obiectului găsit scotea la iveală calităţile ursitului: pâinea era semn că fata va avea un soţ bun; banii, că va fi bogat; tăciunele, că va fi urât; foarfeca – va fi croitor etc.
Umblatul cu Sorcova prin sat de către cei mici este o adevărată sărbătoare plină de urături pentru Noul An care a început. De Bobotează, acolo unde se află o apă curgătoare în apropierea localităţii, după oficierea Sfintei Liturghii, preotul şi enoriaşii merg în procesiune pentru a face sfinţirea apei, numită în popor „Aghiazmă Mare”, deoarece ea nu se alterează, fiind purtătoare de Duhul Sfânt.
Cu ajutorul bunului DUMNEZEU Care este mare, la începutul anului 2000 s-a instituit la Catedrala copiilor „Sfântul mucenic Sava de la Buzău” o frumoasă tradiţie: după terminarea Sfintei Liturghii se merge, cu mic, cu mare, la râul Buzău, unde în anul 372, luna aprilie, ziua 12, a fost martirizat Sfântul Sava – primul cântăreţ bisericesc atestat cu documente istorice. Toate autorităţile locale şi judeţene, alături de Armată, Jandarmerie şi Poliţie, participă la această frumoasă sărbătoare creştină, mult aşteptată de noi, buzoienii.
Toate aceste tradiţii şi obiceiuri legate de Sfintele Sărbători de iarnă au acest unic scop: bucuria şi comuniunea. Fericirea nu stă în bradul de Crăciun, în porcul sacrificat în aceste zile, în meniul bogat aflat pe masă, în instalaţiile de iluminat de pe stradă, în spectacolele muzicale etc.
Bucuria vine de la Iisus Hristos – Unicul Fiu al Tatălui ceresc Care coboară pe pământ în cântările îngerilor, pentru a ne binecuvânta, îndemnându-ne pe toţi la pace unii cu alţii, dar şi cu Dumnezeu.
Se duce ÎN VAN o luptă aprigă pentru a-L scoate pe Hristos din aceste frumoase Sărbători Sfinte de iarnă. Secularizarea şi globalizarea sunt cele două mari pericole care au invadat Europa şi care vor să distrugă tradiţiile şi obiceiurile strămoşeşti.
Lupta trece, Iisus Hristos rămîne – și cu El și noi!