S-a născut la 29 august 1911 din părinţi ţărani din satul Băseşti Hăineala, unde a făcut cursurile primare.

Urmează Seminarul la Roman, Facultatea de Teologie la Cernăuţi pe care o termină în anul 1936, apoi face cursuri de îndrumare misionară seria a II-a la Institutul Teologic Universitar Bucureşti, pe care le termină cu media 9.50.

Între anii 1936-1938 îndeplineşte funcţia de subnotar la Părjol şi Băhnăseşti. De la 27.07.1938 până la 1 martie 1940 funcţionează ca preot în satul Nărujul Mic, Vrancea. Aici, în afară de activitatea pastorală, formează un comitet din ţăranii satului şi, în calitate de preşedinte al acestui comitet, reuşeşte să ridice din temelie o şcoală în sat, lucru pe care nu-l mai realizase cineva acolo pînă atunci. Pentru acest lucru conducerea judeţului îi aduce mulţumiri scrise.

La 1 martie 1940 se transferă la Parohia Răcăuţi, unde funcţionează până la 14 martie 1952. La o distanţă de numai câţiva km se află Biserica Monument Istoric a lui Ştefan cel Mare din Borzeşti, biserică ce era închisă din cauza şubrezirii zidurilor măcinate de apa ploilor scursă prin acoperişul stricat. Cutremurul din 1940 înrăutăţise şi mai mult starea de degradare a lăcaşului de cult.

Comisia monumentelor istorice, făcuse ceva reparaţii prin 1904, 1929 şi 1939 dar niciodată biserica nu a fost complet consolidată, de fiecare dată rămânând câte ceva de făcut.

Din cauza aceasta biserica stătea închisă şi nimeni nu se încumeta să facă serviciu religios în ea pentru că oricând putea să se dărâme.

Vasile Heisu, văzând starea în care se găseşte acest scump monument istoric, cere Episcopiei Romanului să afilieze Biserica din Borzeşti la Parohia Răcăuţi, motiv de a se putea ocupa personal de ea, întrucât era ameninţată de prăbuşire.

Satul Borzeşti la acea dată avea numai 52 familii de ortodocşi şi 30 familii de catolici, neavând posibilitatea de a o repara.

Vasile Heisu, după ce se sfătuieşte cu sătenii din Borzeşti şi Răcăuţi, formează un Comitet în fruntea căruia se găsea în persoană şi cu aprobarea judeţului face şi câteva echipe care au  mers la mai multe biserici din judeţ, reuşind în scurt timp să colecteze sumele necesare renovării. Totodată s-a primit şi ajutor bănesc de la Episcopia Romanului şi a Ministrului cultelor precum şi parohiei. Cu aceste sume s-a reuşit să se consolideze şi să se restaureze tot interiorul şi exteriorul  Bisericii din Borzeşti – Bacău.

La 6 iulie 1952 se sărbătoreşte restaurarea Bisericii din Borzeşti în faţa a câtorva mii de locuitori din satele de pe Valea Trotuşului.

Episcopia îi aduce mulţumiri pentru această realizare.

Această lucrarea atât de valoroasă, de restaurare a Bisericii din Borzeşti, a fost un act de mare importanţă: numai Vasile Heisu, prin străduinţa lui şi prin munca pe care a săvârşit-o, a reuşit să redeschidă uşile unui monument care fusese închis de peste 57 de ani.

La 7 aprilie 1957, la împlinirea a 500 de ani de la urcarea pe tron a lui Ştefan cel Mare, Vasile Heisu a reuşit să adune oamenii satelor din jurul Borzeştiului şi de pe Valea Trotuşului. Această acţiune de omagiu adusă Voievodului Ştefan cel Mare a fost organizată tot din iniţiativa lui Vasile Heisu, unde în faţa miilor adunate la această sărbătoare a evocat viaţa şi personalitatea marelui Voievod.

În lucrările personale, Vasile Heisu scrie: „ …..colina din jurul Bisericii din Borzeşti era plină de oameni bătrâni cu plete încărunţite, pensionari şi ţărani, pogorâţi de pe toate văile, însă cei chemaţi, intelectualii şi preoţii, nici unul nu s-a prezentat. Pe tribuna improvizată în faţa bisericii s-a slujit Liturghie şi Parastas numai de 2 preoţi, de Preotul Sătulu Ioan şi de mine, iar răspunsurile au fost date de Corul Bisericii din Răcăciuni, format din 40 de persoane şi condus de cantorul Vasile Bîra din Răcăciuni. Şi fiindcă nu s-a prezentat nici un conferenţiar rânduit, a fost ca cuvântul comemorativ să-l rostesc eu….”

La câteva zile după această comemorare a apărut în Ziarul „Scânteia” de miercuri 10 aprilie 1957, pe pagina a doua articolul: „ În satul unde a copilărit Ştefan cel Mare”.

Înainte de terminarea lucrărilor de restaurare la Borzeşti, din martie 1952, Vasile Heisu  a venit preot paroh la Biserica Sfântul Nicolae din Răcăciuni, ocupându-se îndeaproape de finalizarea acestor lucrări, fiind mereu prezent când la Borzeşti, când la Răcăciuni.

Aşa cum scrie el într-o autobiografie: „după restaurarea legendarei Biserici din Borzeşti, mi-am mutat câmpul de activitate la Răcăciuni – Bacău. Aici n-am avut norocul să găsesc lucrările pe plac. Cimitirul din jurul bisericii fără gard, în faţa bisericii râpa abruptă a dealului Pietroasa cu o înfăţişare destul de urâtă, iar biserica zidită de Logofătul Vasile Sturza între anii 1843-1852 era într-o stare de delăsare completă.”. Aici, la Răcăciuni, ca şi la Nărujul Mic, ca şi la Borzeşti, Vasile Heisu se aşterne pe muncă. În şedinţele Comitetului Parohial, ca şi la biserică, propune oamenilor să fie ajutat să repare biserica rămasă cu multe fisuri de la cutremurul din 10 noiembrie 1940, biserică pe care nimeni nu s-a străduit să o repare; să planteze cu arbori pe coasta dealurilor din jur, să cumpere sau să construiască o Casă Parohială. Devizul lucrărilor se ridica la peste 350.000 lei, sumă peste puterile enoriaşilor de la Răcăciuni. Consiliul şi Adunarea Parohială, la propunerea Preotului Vasile Heisu, aprobă să se strângă aceste fonduri prin înfiinţarea unui Atelier de producţie de pungi şi ambalaje din hârtie necesare magazinelor de comerţ, atelier asemănător atelierelor de producţii mănăstireşti. Atelierul ia fiinţă cu forme legale în noiembrie 1954 şi funcţionează până în august 1955. Aici lucrau enoriaşi din comună în număr de peste 150, apoi cu timpul s-a ajuns la un număr de peste 300 enoriaşi. În timpul acesta scurt cât a funcţionat acest atelier la Răcăciuni, mulţi săraci şi necăjiţi au avut frumoasa sumă de câştig lunar între 400 şi 1400 lei.

Undeva scrie Vasile Heisu: „mărturisesc că zidirea unei şcoli în Parohia Nărujul Mic Vrancea, restaurarea Bisericii legendare din Borzeşti, înfiinţarea acestui Atelier în care lucrau şi-şi câştigau existenţa mulţi orfani, infirmi, suferinzi şi săraci, reprezintă pentru mine amintirea a trei fapte nespus de frumoase din viaţa mea.”

Din banii strânşi, a fost restaurată Biserica Sfântul Nicolae din Răcăciuni, atât în interior cât şi în exterior; a fost schimbat tot acoperişul, reînnoindu-l cu tablă zincată, iar pereţii au fost împodobiţi cu pictură în frescă. Tot din aceste fonduri s-a cumpărat în centrul satului, pentru parohie, o casă cu două camere la demisol şi 3 la parter.

Vasile Heisu a avut şi preocupări muzeistice de când lucra la Răcăuţi, acestea constând în colecţionarea de obiecte arheologice şi istorice pentru alcătuirea unui muzeu etnografic.

În 1957, Episcopia de la Roman şi Huşi îl trimite la cursuri de specializare muzeografice la Bucureşti. În felul acesta a reuşit să fie absolvent al cursurilor de Îndrumător de Muzee de Artă, Muzee Mănăstireşti şi Monumente istorice bisericeşti.

La Răcăciuni, strânge o sumedenie de materiale arheologice din diferite epoci, numismatică, etnografie.

Întreaga lui casă parohială a fost transformată într-un adevărat muzeu care a fost împărţit pe secţii. Casa Muzeu ce a fost înfiinţată la Răcăciuni, a fost înzestrată şi cu mobilier necesar devenind atractivă şi mult vizitată de mii de excursionişti, oameni de specialitate, în special din Bucureşti, Iaşi, Cluj.

Cu oamenii satului era foarte apropiat şi prietenos. Cu toţi vorbea şi se sfătuia. Mulţi îi cereau ajutorul, sfatul, iar el pentru fiecare avea un cuvânt de încurajare pentru orice problemă de gospodărie sau de familie.

Activitatea desfăşurată de Vasile Heisu pentru binele obştesc făcută cu atâta dăruire şi pasiune în munca profesională a avut, însă, influenţă nefastă asupra sănătăţii sale. De aceea boala l-a doborât, în cele din urmă, cu toate îngrijirile medicale avute.

La 11 iulie 1971 se stinge din viaţă, regretat de tot satul care l-a condus pe drumul de veci şi înmormântat la Cimitirul din Răcăciuni.

Înainte de moarte a donat Muzeul local Muzeului de Istorie Bacău.

Muzeul de Istorie, în amintirea lui Vasile Heisu, a deschis la parterul Primăriei Răcăciuni, Colecţia de etnografie „Preot Vasile Heisu”.

Memoria lui Vasile Heisu va rămâne pentru totdeauna în sufletele şi inimile acelora care l-au cunoscut, l-au apreciat şi l-au iubit pentru că a fost un om de elită a vieţii sociale şi culturale a Bacăului, realizând opere de valoare care i-a eternizat memoria.