Numele predicativ cu prepoziție sau adjunct verbal primar?

De | 2019-10-01T22:07:58+00:00 22 iunie 2016|

Studiul analizează construirea numelui predicativ cu prepoziție, pornind de la observația că există, în gramatica tradițională, o serie de contradicții de interpretare a acestei poziții sintactice. Se știe că prepoziția stabilește un raport de subordonare, or predicatul reprezintă parte principală de propoziție, aflată în relație de interdependență cu subiectul. Ca atare, în interiorul unei funcții sintactice (predicat nominal), se admite existența unei alte funcții sintactice (nume predicativ), subordonate indirect unui subiect. Vom deconstrui structurile pentru a observa modul lor de funcționare.

Câteva antinomii subordonare/coordonare în limba română şi în limba franceză

De | 2015-12-16T13:54:51+00:00 18 mai 2015|

Tipologia relaţiilor sintactice este o problematică complexă şi controvesată atât în literatura de specialitate românească, cât şi în literatura de specialitate franceză. Rolul acestei lucrări este de a evidenţia, o dată în plus, acest aspect, iar scopul este acela de a sublinia premisele de cele multe ori eronate de la care se porneşte în numeroasele clasificări făcute relaţiilor sintactice, în condiţiile în care considerăm că în limba română putem vorbi doar despre două tipuri de relaţii sintactice, şi anume relaţia de coordonare şi relaţia de subordonare, toate celelalte fiind doar variante şi varaţii ale acestora, iar în limba franceză, juxtapunerea (sau parataxă asindetică) trebuie să fie considerată ca fiind unul dintre cele trei moduri de constuire a frazei complexe, alături de coordonare (sau parataxă conjuncţională) şi subordonare (sau hipotaxă), deoarece, din raţiuni de precizie gramaticală, este necesar să se distingă raportul de coordonare de raportul de juxtapunere, deoarece a enumera este diferit de a coordona. Antinomiile coordonare-subordonare au rolul de a întări cele mai sus subliniate, dar şi de a demonstra între coordonare şi subordonare există un raport de excludere reciprocă, trăsăturile materiale, obiective şi antinomice fac ca între cele două raporturi să nu poată fi vorba de nimic altceva decât de o excludere reciprocă.