T’ARTĂ

T’ARTĂ este un act artistic emergent și etapizat care, începând de la o ironie și un joc de cuvinte, a continuat prin a provoca publicul să mediteze și chiar să reacționeze la o răsturnare a valorilor, exprimată prin înlocuirea artei cu desertul. Nucleul acestui proiect este unul conceptual, iar pentru transmiterea lui am folosit tehnici multiple. Am prezentat instalație, elemente foto-video (în colaborare cu Paul Brus și Gabriel George), versuri, performance, experiment artistic și pictură (reproduceri în ulei: „Cap de fetiță” după Nicolae Tonitza, „Natură moartă cu cireșe” după Theodor Aman, „Car cu doi boi” și „Țăranca cu furca”, după Nicolae Grigorescu, alături de lucrarea originală „Chipul umilit al artei”, pe care am realizat-o integral prin amprentarea suprafeței cu talpa bocancilor).

Ideea mi-a venit în sezonul estival, când am observat contrastul izbitor între spațiul expozițional pustiu și terasele supraaglomerate ale localurilor din apropiere. Puțină lume era interesată de artă, ceea ce a trezit in mine un mix de tristețe si dezamăgire. Apoi, pe lângă dezinteresul evident față de cultură, m-am confruntat cu o situație ciudată și neașteptată pentru mine: trecătorii intrau în Galeria de Artă și întrebau dacă vând înghețată sau băuturi răcoritoare. Nu vindeam. Prin urmare, se întorceau și părăseau galeria fără a vizita expoziția, deși era gratuită. Acest lucru mi-a stârnit revoltă: arta plastică nu era doar ignorată, era de-a dreptul călcată în picioare. Prin urmare, m-am gândit, cu ironie, că poate arta are o problemă: ea nu umple stomacul. Am vrut să umplu galeria cu înghețată chiar de a doua zi, cu o pancartă mare la intrare, pe care să scriu „înghețartă gratis”, dar pentru că, în acel moment, era deja o expoziție în desfășurare, urmată de alte evenimente, a fost necesară programarea reacției mele artistice în luna februarie. Adaptându-mă la sezonul rece, am trecut de la înghețată la tartă. Așa a luat naștere proiectul T’ARTĂ.

Așadar, am umplut galeria cu tarte. Le-am așezat pe socluri și pe mese. Am pus peste tot fotografii cu și despre tarte. Paletele de pictură au devenit farfurii. Creioanele, pensulele, ascuțitorile sau tuburile de vopsele au devenit ingrediente pentru tarte și, nu în ultimul rând, când am bătut căpșuni în cuie pe pereți, însăși galeria s-a transformat într-o imensă tartă! Expoziția mea a mirosit mai fructat decât orice cofetărie, iar asta nu a fost totul: după zece zile de la deschiderea „cofetăriei”, am ieșit în Piața Mare și am invitat trecătorii înăuntru, spunându-le că în „noua” Galerie de Artă se mănâncă tartă. Am fost privită cu nedumerire, refuzată politicos, refuzată mai puțin politicos, apoi, spre satisfacția mea, am fost chiar pusă la punct de către două-trei persoane, care mi-au spus în mod răspicat că în galerie se intră pentru expoziții, nu pentru mâncare. Am continuat circul și am început să strig: „Tartă, tartă gratis în galerie!”. Această metodă „neserioasă” a fost mai eficientă. În scurt timp, vizitatorii au început să treacă pragul pentru a servi desertul, iar eu le-am prezentat două posibilități: fie să plătească 5 lei pentru o felie de tartă, fie să o primească gratuit, cu condiția de a călca în vopsea și pe tablourile care îi așteptau aproape de intrare, întinse pe podea. Un grup de străini a ieșit din galerie refuzând categoric ambele variante, câteva persoane au acceptat, din diferite motive, să calce pe tablouri, în timp ce varianta de a plăti nu a fost niciodată aleasă. Motivele pentru a călca operele au fost diverse. Au fost participanți care au făcut acest gest înțelegând că este vorba despre un proiect artistic și dorind să participe la proiect. Două dintre persoanele care au călcat pe lucrări au refuzat felia de tartă care li s-ar fi cuvenit la final. O persoană a călcat pe tablouri pentru aliment, dar cu îngrijorare. În cea mai mare parte, solicitarea mea a produs un disconfort vizibil, iar participanții au amprentat picturile evitând personajele sau fețele acestora. O singură persoană dintre cele nouă care au călcat lucrările, nu a prezentat niciun fel de jenă și nu a pus nicio întrebare, fiind deosebit de relaxată.

În concluzie, călcarea în picioare a valorilor se poate produce din motive diverse și, mai ales, în absența intenției de a le distruge. Motivul poate să fie simplul fapt de a se permite sau a se încuraja un gest distrugător. Propun, prin urmare, să nu permitem călcarea în picioare a valorilor!