1000 DE MOTIVE

După “Every Brilliant Thing” de Duncan Macmillan

One man show cu Florin Piersic Jr.

regia: Horia Suru

Spectacolele desfăşurate pe scenă permit, fără îndoială, o observare atentă a acelui care îşi joacă rolul / celor care îşi joacă rolul sub ochii tăi. De la gesturi la mimică, de la variaţiile vocii la ritmul respiraţiei – totul este urmărit îndeaproape de către spectatori. Dacă reprezentaţia are şi caracter interactiv, atunci linia trasată de teatrul tradiţional între spectatori şi lumea ficţiunii se şterge – cele două sfere comunică şi mai mult, realul se integrează în universul preconstruit al ficţiunii. Spectatorii contribuie la construirea sensului, modifică prin intervenţiile lor textul, condiţionează răspunsul actorului.

Festivalul de Teatru Nou, desfăşurat la Arad în perioada 6-14 mai 2017, a inclus între spectacole piesa „1000 de motive”, după “Every Brilliant Thing” (de Duncan Macmillan), în regia lui Horia Suru. O sumară parcurgere a textului lui Duncan Macmillan relevă faptul că regizorul este destul de fidel textului – subiectul înscris în sfera preocupărilor actuale vizează rostul existenței, capacitatea omului de a se redresa atunci când soarta îi este potrivnică, depresia, rolul iubirii, decristalizarea sentimentului de dragoste sau banalizarea unei relații. Există două aspecte ce rețin atenția. Pe de o parte, am remarcat caracterul rememorativ – aflat în ipostaza maturului care își reconstituie traseul existențial, protagonistul pornește în căutarea timpului pierdut sau, mai bine zis în căutarea inocenței pierdute. Momentele marcante din viața fiecărui om rămân întipărite în memorie. Nu e vorba aici de clipele de fericire, ci de cele care îl pun pe om în situația de a evalua rostul existenței – existența lui și a altora. Pe de altă parte, tot ceea ce înseamnă amintire definitorie pentru viața protagonistului e reconstituit prin scurte scene în care rolurile sunt jucate de spectatori – doctorul care anesteziază câinele copilului de șase ani, tatăl care încearcă să răspundă „de ce-urilor” repetate ale fiului, bătrânii binevoitori care îndulcesc suferința cu o pungă de pufuleți și un suc, psihologul ce îl consiliază pe cel ce a suferit pierderea, profesorul ce îi uluiește pe studenți prin felul unic de a preda literatura, fata ce reprezintă prima iubire… Chiar și obiectele de recuzită stau sub semnul lui „și din lumea ficțiunii și din cea reală” – o carte, o pereche de ochelari, preluate de la spectatori, pufuleți, suc, pix, din cutia de rezervă. Firul conducător al poveștii rostite și reprezentate în fața și cu ajutorul spectatorilor îl constituie lista începută în copilărie – o listă cu motivele care dau sens existenței. La intrarea pe scenă, spectatorii au primit cartonașe inscripționate cu un număr și citate. Ei sunt cei care, la comanda protagonistului, scandează rațiunile pentru care merită să trăiești. Dacă inițial (după prima tentativă de sinucidere a mamei), copilul caută prilejuri de a-i dovedi mamei că viața merită trăită pentru lucrurile simple pe care ți le oferă (ciocolată, plastilină, înghețată, bătaie cu perne…), treptat, maturul ajunge în situația de a constata banalitatea lumii și a propriei vieți și atunci, el trebuie să caute motive pentru a merge mai departe. Lista se lărgește, ajungând la peste un milion de motive, de la cele mai banale (părul lui Christopher Walken, Fred Astaire, căutarea versurilor pe internet, înotarea în lacul pe care ai patinat iarna trecută) la cele complexe (Eu, Să-ți dai seama că, pentru prima dată în viața ta, cineva îți ocupă fiecare gând, în fiecare moment. Cineva pe care îl simți aproape, cu toate că abia l-ai cunoscut. Să te întorci acasă).

Dincolo de preceptul carpe diem, piesa vorbește despre eșecuri – mama se sinucide în ciuda încercărilor copilului de a-i arăta bucuriile simple, cuplul se destramă, deși pare să fie dragoste suspendată în timp, cel care căuta rațiuni de a fi pentru ceilalți își pierde pofta de viață. Florin Piersic Jr. reușește, fără îndoială, să joace rolul și să îl construiască în funcție de reacțiile celor pe care îi alege drept parteneri de scenă. Convenția artistică este permanent deconspirată (Vreți să fiți dumneavoastră psihologul?  Cine are o pereche de ochelari? Poate cineva să îmi împrumute o carte? Trebuie să fiți serios când eutanasiați câinele unui copil!) și reînființată (actorul de ocazie este îndrumat îndeaproape pentru a juca rolul „cum scrie la carte”, pentru a reconstitui povestea așa cum s-a întâmplat). Există destule momente care îndeamnă la reflecție. Primele se nasc din întrebările unui copil de șase ani urmate de răspunsurile tatălui:  „De ce? Pentru că nu știu totul. De ce? Pentru că sunt atât de multe lucruri de aflat. De ce? Pentru că dacă știi totul, atunci viața va fi de netrăit. De ce?  Pentru că atunci nu va mai exista mister, nici curiozitate, nici creativitate, nici conversație, nici descoperire. Nimic nu va fi nou și nu vom avea nevoie să ne folosim imaginația  și imaginația noastră face viața suportabilă.”. Dacă în piesa lui Duncan Macmillan „de ce-urile” sunt replică a publicului, în varianta propusă de Surdu un singur spectator își asumă rolul copilului. Celelalte întrebări se alcătuiesc treptat, astfel încât spectacolul continuă în mintea ta și după ce părăsești scena:  „Cum poate un om care trăiește printre semenii lui să nu-și mai dorească să trăiască, în timp ce un altul, ajuns singur pe o insulă pustie descoperă dorința de a trăi?”, „De ce are nevoie un om pentru a trăi?”, „Ce șanse are un copil născut într-o familie fără poftă de viață să găsească sensul existenței?”, „Poți fi singur și printre oameni?”. Sunt multe răspunsuri pe care poți să le dai în timpul spectacolului: poate că motivele nu trebuie scrise, ci pur și simplu trăite. Nu să faci listă despre gustul înghețatei, petrecerea nopții sub cerul liber, bucuria de a viziona un film, de a culege fructe direct din pom, repet, nu să îți alcătuiești lista din ceea ce ai trăit e soluția, ci să pui în act fiecare moment – să simți gustul înghețatei, să petreci noaptea sub cerul liber, să râzi până ți se vede omușorul, să te bucuri de celălalt… aceasta e soluția.