| | |

Ana Lupu și un nou muzeu în Bălănești, Gorj

Am publicat în 6 brumar 2019 pe o pagină de socializare articolul Ana Lupu – o artistă admirabilă, din Bălănești, Gorj, pentru care lutul nu mai are secrete. Revin în acest număr de revistă cu o completare: în urma articolului cu pricina, casa originalei creatoare populare a dobîndit și statut muzeal, „moșit“ de cel care se numără printre fondatorii Muzeului de etnografie Sf. Fecioară Maria din satul Bila, județul Giurgiu. Noul așezămînt cultural este inspirat pus sub protecția Sfintei Ana, sugerîndu-se înrudirea pămîntească a celor două muzee ca reflectare a aceleia cerești. Mulțumind Proniei Cerești pentru prilejul de a fi ajuns în toamna aceasta în Gorj, la simpozionul dedicat satului românesc tradițional, voi relua schița portret a Anei Lupu.

Ingineră (specialitatea construcții), profesoară pînă anul acesta la un liceu din Tîrgu-Jiu, ea și-a descoperit de cîțiva ani talentul: modelajul în lut. Nu folosește unelte, uimitoarele ei degete scoțînd la iveală vase, opaițuri, și mai ales capete: de voievozi, de oameni simpli și îndeosebi de ghiduși cu expresii de o bogăție fascinantă, sugerînd o extraordinară vivacitate și trădînd o veselie și un chef de viață contagioase. Printre exponate, un loc special îl ocupă subiectul maternității, chipurile ieșite din neantul lutos exprimînd o gamă surprinzătoare de sentimente din gama „eternului feminin“: duioșie, satisfacție, împlinire, mîndrie, mulțumire pentru misiunea încredințată de Creator. Gestul alăptării e de o frumusețe copleșitoare, deloc impudică. Cel care ajunge să admire exponatele Anei Lupu din această gamă de artefacte înțelege deîndată că doar o mamă ca ea a fost capabilă de a modela desăvîrșit într-o așa de mare diversitate de ipostaze, de trăiri relația mamă-prunc. Te bucuri de armonia, de firescul sugerat de aceste figurine și brusc te cuprinde mirarea că mai există femei care evită sarcina, care evită bucuria împlinirii materne…

Îmbrăcată de sărbătoare pe 1 brumar 2019 – căci vizitatori ca noi, intelectualii participanți la simpozionul dedicat satului românesc foarte rar i-au călcat pragul –, după ce ne-am delectat privirile cu unicatele ei din lut încă nearse (îi lipsește deocamdată un cuptor special pentru a-și desăvîrși lucrările), Ana Lupu ne-a invitat la o masă copioasă, adăstînd în picioare lîngă noi și îndemnîndu-ne să ne ospătăm, după datina străbună a gospodinelor: „Așa se cuvine – vine în întîmpinarea mirării mele –, gazda să stea în picioare. Să-i servească pe oaspeți, să se simtă cît mai bine.“ E o formă de respect tinzînd către venerație care-mi taie răsuflarea. Pînă acum n-am mai întîlnit un asemenea comportament. Cred că el e reflectarea străvechii ospitalități românești, izvorînd, desigur, din credința creștină, specifică locuitorilor satelor. Îmi urcă din subconștient vechiul cîntec oltenesc ale cărui versuri sînt definitorii pentru români: „Cin′ se ia cu mine bine / îi dau haina de pe mine…“

Armonia sufletească prelungită în lucrurile frumos orînduite din casa-muzeu de sub protecția Sfintei Ana din Bălănești, Gorj, în ospitalitatea exemplară și mai ales în bogăția de forme din lut de pe rafturile și de pe mesele din sala-atelier îmi rămîne adînc întipărită în inimă și în minte. Rîndurile mele însoțite de fotografiile realizate la început de brumar 2019  sînt o formă de mulțumire, de recunoaștere și de îndemn pentru iubitorii de frumos să o caute pe Ana Lupu și să se împărtășească, la rîndu-le, din această comoară de talent, hărnicie și modestie.

București, 11 undrea 2019