Daniela Moraru - ferestre sufletești

Cele patruzeci și două de tablouri expuse la Galeriile de artă din Ploiești[1] sînt tot atîtea ferestre sufletești ale Danielei Moraru deschise către frumosul natural – flori, copaci, peisaje – ori către chipuri umane. Privindu-le pe rînd cu atenția și așezarea lăuntrică a celui abstras din vînzoleala cotidiană, ai prilejul să percepi mesajul cromatic înmiit benefic în aceste vremuri gri, cu amenințări absurd ticluite și constrîngeri frizînd epoca totalitaristă din care speram că ne-am desprins.

Pacea degajată din compozițiile artistei evident aflate în plină maturitate creatoare e pentru mine similară aceleia liturgice. În zile diferite am făcut experiența privirii fotografiilor tablourilor trimise în format electronic de autoare.

Odată mi-am surpins mintea psalmodiind „Fericit bărbatul care n-a umblat în sfatul necredincioşilor…“ („Vas cu flori de cîmp“ / acrilic / pînza / 40/50)[2], sau „Gustaţi şi vedeţi că bun este Domnul; fericit bărbatul care nădăjduieşte în El“ („Natură statică cu flori galbene și lămîi“ / tehnica mixtă / pînza. / 50/50), ori „Fericit bărbatul, a cărui nădejde este numele Domnului şi n-a privit la deşertăciuni şi la nebunii mincinoase“ („Poarta albastra“ / acrilic /pînza / 100/100)…

Altădată mi-au năvălit în auzul lăuntric secvențe din „Tablourile dintr-o expoziție – în amintirea lui Viktor Hartmann“, concepute pentru pian în 1874 de Modest Musorgski, dar cunoscute mie în aranjamentul din 1922 al lui Maurice Ravel (desigur, agreez compoziția, mai puțin acel scherzo gălăgios conceput în formă ternară!)… „Pădurea fermecată“ (tehnică mixtă / pînză / 30/30) în care am ajuns deschizînd tacticos dar oarecum îngrijat „Poarta albastră“ (acrilic / pînza / 100/100) mi-a împletit fericit bucuria terminării unui eseu pedagogic cu veștile primite de la fiica mea, Daniela Liliana, stabilită în Belgia, despre progresele nepoțelului de patru ani și jumătate… (Coincidența onomastică evidentă cititorilor acestor rînduri mi-a apărut ca o altă minune din seria acelora pregătite mie, nevrednicului, de Arhanghelul Mihail și de Îngerul Păzitor, spre a-mi ogoi dezamăgirile social-politice pricinuite de nepricepuții ajunși la putere după voia adepților globalizării forțate…)

Rămînînd în domeniul analogiilor muzicale, „Vasul cu flori de cîmp“ („acrilic/pânza / 40/50“) mi-a evocat „Rapsodia în albastru“ / „Rhapsody in Blue“ – cea mai cunoscută compoziție muzicală din 1924 a americanului George Gershwin, concepută pentru pian solo și formație de jazz (mărturisesc cu acest prilej că nu sînt deloc un ascultător de jazz, dar am avut cîndva curiozitatea să duc pînă la sfîrșit audiția, reprezentînd, așa cum atestă critica muzicală, „un experiment în muzica modernă, creație cheie care a definit perioada istorică cunoscută sub numele de Epoca Jazzului“; recunosc că am făcut efortul comprehensiv din îndatoriri pedagogice!)…

Liniștitoare ca un ceai de seară luat în familie mi se pare pînza „Natură statică cu flori galbene și lămîi“ („tehnica mixtă /pânza./50/50“), în timp ce „Pomul roșu“ („acrilic/pânza / 40/50“) mă răvășește la granița durerii…

Singurul portret care mi-a parvenit este „Krishna“ („acrilic/carton/25/25“). M-am documentat, întrucît lecturile tinereții mele din străvechile scrieri indice intraseră demultișor în ceață, redescoperind tulburătoare asemănări ale biografiei zeității hinduse cu aceea a familiarului nostru Iisus Hristos: nașterea fără unire trupească (Devaki l-a conceput grație puterii spirituale a lui Vasudeva în 19 iulie 3228 î.Hr.), familiarizarea din adolescență cu viața simplă, păstorească, readucerea la viață a unui prieten (cel înviat este Parikshit, nepotul Arjuna), ridicarea la cer în anul 3102 Î.Hr. Din penelul artistei a răsărit un chip adolescentin-feminin, cu buzele strînse înadins într-o încordare lăsînd să comunice tainic doar ochii negri lucind viu din treimea superioară a unui chip cu nimic deosebit de al unui european. Numai acoperămîntul gen turban înflorat amintește vag de originea lui asiatică… Personal, prefer icoanele reprezentînd pe Mîntuitorul!

„Pădurea fermecată“ („tehnica mixtă /pânza /30/30“) mă readuce într-o clipă sub vraja codrului eminescian:

Fiind băiet păduri cutreieram
Și mă culcam ades lîngă isvor,
Iar brațul drept sub cap eu mi-l puneam.
S-aud cum apa sună-ncetișor:
Un freamăt lin trecea din ram în ram
Și un miros venea adormitor.
Astfel ades eu nopți întregi am mas,
Blînd îngînat de-al valurilor glas. […]

Mulțumesc, Daniela Moraru, pentru popasurile prilejuite grație talanților investiți rodnic-artistic! Sper că o parte din bucuria pe care mi-ați împărtășit-o se va revărsa și în sufletele cititorilor pe care-i invit să poposească asupra fotografiilor redate în continuare!

București, 10 făurar 2021

[1] Cf. https://ziarulprahova.ro/2021/01/dupa-paris-tablourile-danielei-moraru-sunt-admirate-la-ploiesti/

[2] Am utilizat denumirile primite electronic, fără a interveni ortografic.