Crucea de drimoc – o altă ipostază a mărțișorului

Se pare că  strămoșii noștri daci sărbătoreau Anul Nou la începutul primăverii, odată cu renașterea naturii, cu intensificarea radiației solare, a luminii, cu începutul noului an agricol, adică în jurul datei de 1 martie.

Însă, imediat după cucerirea Daciei de către romani, coloniștii au impus odată cu administrația, calendarul imperial cu început de an la 1 ianuarie.[1] Chiar dacă admitem că în popor  această trecere nu s-a înfăptuit totuși ”imediat”, odată cu oficializarea religiei creștine s-a trecut probabil treptat, la acceptarea datei de  1 ianuarie ca dată de început a Noului An.

Numeroase ritualuri și obiceiuri erau în trecut specifice perioadelor de înnoire a timpului. Toate acestea erau legate de moartea „anului vechi” și nașterea ”anului nou”, și aveau ca scop unic, ”renovarea simbolică a lumii”.[2]  Ele constau în acte de divinație, adică diverse practici magice (vrăji și descântece) având în special ca scop, aflarea ursitului, acte de propițiere, ce constau în urări de sănătate, belșug, ani mulți, precum și acte de profilaxie și purificare ce au rolul de a alunga spiritele malefice care provoacă  îmbolnăviri, accidente, pagube în gospodărie și alte neplăceri.

Datorită migrării în iarnă a sărbătorii Noului An, regăsim în jurul acestei date o multitudine de obiceiuri care aveau menirea de a aduce belșugul în gospodărie, de a stimula fertilitatea semănăturilor, a livezilor și a animalelor, dar și de a proteja împotriva bolilor și a altor atacuri nefaste persoanele din familie, precum și animalele.

Un astfel de obicei îl regăsim încă practicat în urmă cu câțiva ani în localitatea Basarabasa din comuna Vața de Jos, în ziua de Bobotează, obicei care se desfășura sub forma unui ritual.

Păpușa luminilor confecționată în ajun de Bobotează în satele din jurul localității Gurahonț, sau   Păpușa Ciurlicatului la Basarabasa constituie unul dintre elementele cu funcție totemică din cadrul ritualului analizat, totem ce cuprinde elemente simbolice ale fertilității, belșugului și sănătății atât pentru animalele din gospodărie, pentru holde și livezi, cât și pentru oameni.

Această păpușă era confecționată din mlădițe luate de la toți pomii din livadă cărora li se adăuga o creangă de drimoc. Drimocul sau dârmozul este un arbust din familia Caprifoliaceae, cu denumirea latină viburnum lantana, cu flori albe asemănătoare celor de soc, arbust pe care credințele populare îl învestesc cu puteri magice, fiind prezent în diverse ritualuri: sub formă de toiag  pus în sicriu lângă mort, pentru a se apăra de duhuri rele[3], în pieptul copiilor sub formă de cruce între Bobotează și Buna Vestire[4], legat cu ață roșie la mâna copiilor sub un an, sau pus în năframa de cap ce se lega între coarnele vacilor pentru a le apăra de moroi[5] .  Întregul mănunchi de ramuri ce închipuia Păpușa Ciurlicatului era legat cu un ștergar țesut, iar în mijlocul lui se punea o lumânare aprinsă.

Așa cum am amintit și mai sus, această păpușă avea rol fertilizator și de sănătate. Se pare că în antichitate, tinerii candidați la inițiere în diverse mistere purtau în mâini un mănunchi de mlădițe, în conformitate cu proprietatea mlădițelor de a prinde rădăcini, a crește și a rodi. Și la Basarabasa, păpușa este purtată de copiii din gospodărie pe la grajdul vacilor, pe la cocină și pe la cotețele de găini. Putem astfel deduce vechimea de milenii a acestui obicei.

În legătură cu obiceiul Ciurlicatului de la Basarabasa, comuna Vața de Jos, este necesară explicarea cuvântului ciurlicat. Acesta este un regionalism și provine din verbul a ciurlica, care înseamnă a umbla repede și fără o țintă exactă, a umbla de colo-colo, sau de a umbla fără rost. În ritual se merge într-adevăr în jurul casei, prin curte, la cotețe, la grajd, la cocină, chiar în grădină, fără să se respecte cu strictețe un anume parcurs.

Maciu Măriuța din Basarabasa ne informează că atunci când în casă exista o fată de măritat, sau mai ales atunci când fetei îi cam trecuse vremea măritișului, după ce se întorceau cu Păpușa Ciurlicatului din preumblatul prin gospodărie, aceasta se așeza pe capul fetei respective și se desfăcea fir cu fir, pentru ca fata să aibă în anul acela noroc la măritiș.

Și în acest ritual se pot observa proprietățile magice, fertilizatoare și de noroc cu care era investită această păpușă. Voi reveni în numerele viitoare cu detalii și explicații ample legate de acest obicei al Bobotezei. În materialul de față mă voi referi în mod special la crucea de drimoc legată și ea de obiceiul Ciurlicatului, obicei care a fost cândva specific începutului de an agricol.

Din firul de drimoc care fusese pus în păpușă,  spune Maciu Tiberiu, bunica ne făcea  fiecărui copil din casă câte o cruce mică pe care ne-o prindea în piept și una pe care o punea pe ușa grajdului.

Crucea se realiza prin trecerea acului cu ață roșie prin inima lemnului, drimocul având un lemn foarte moale în interior, asemănător lemnului de soc. La trei dintre extremitățile crucii se aplicau ciucuri roșii din arnici. Această cruce era purtată de copii până când auzeau cucul cântând. Când auzeau pentru prima dată în acel an cucul cântând, copiii alergau după cuc pentru a-i da crucea  să o poarte el în cioc[6]

Drimocul fiind un arbust investit cu puteri magice, el este pus în pieptul copiilor pentru a fi apărați pe tot parcursul iernii de boli, dar și de alte influențe nefaste, de vrăji sau deochi, pentru vigoare și sănătate. Și crucea pusă pe ușa grajdului avea menirea de a apăra vacile de moroii care le fură laptele sau de alte influențe malefice care le pot îmbolnăvi.

Se observă similitudinea obiceiului de a purta crucea de drimoc în piept,  cu cel al mărțișorului și cel din urmă având un rol identic. Probabil că atât mărțișorul cât și crucea de drimoc au fost obiecte ritualice specifice datei de 1 martie, când se celebra în trecut Anul Nou, în cazul crucii de drimoc  mutându-se  obiceiul respectiv în iarnă, odată cu modificarea datei de începere a Noului An.

Cu privire la mărțișor se știe că în trecut el era un simplu șnur din două fire de lână răsucite, inițial de culoare albă și neagră, apoi roșie și albă, fără să aibă alte adaosuri. El se lega la gât sau la mână, reprezentând funia anului  care împletea cele două anotimpuri de bază, iarna și vara. De asemenea,  șnurul înmănunchează contrariile: lumină-întuneric, frig-căldură, fertilitate-sterilitate, viață-moarte[7].

Inițial el a fost un obiect ritual, așa cum  am amintit, care a devenit în vremurile noastre obiect de podoabă purtat în piept sau la mână. De șnur, la un moment dat se lega o monedă de argint pentru ca purtătorul să fie apărat de toate relele și curat ca argintul. Fetele și nevestele tinere îl purtau și pentru a fi frumoase, rumene în obraz, sau pentru a nu fi arse de soare.

În funcție de zonă, mărțișorul se purta până la 9 Martie, Armindeni, Florii, până la înfloritul pomilor, al trandafirilor, a porumbarului, a măceșului, până la venirea berzelor sau la cântatul cucului.[8]

Din cele arătate mai sus se observă numeroasele similitudini între crucea de drimoc și  mărțișor. Astfel, ambele au fost inițial un obiect ritual, cu funcții de protecție și profilaxie, cu rolul de a aduce belșugul și de a păstra frumusețea. De asemenea, ambele sunt specifice perioadelor de înnoire a timpului, la trecerea dintre ani sau dintre anotimpuri. Sunt purtate în special de către copii. Ambele au ciucuri roșii, culoarea roșie în popor având un rol important de apărare împotriva deochiului sau a altor forțe malefice, fiind și simbol al soarelui, al căldurii.

În unele zone ale țării mărțișorul e purtat până când se întorc berzele, iar la întoarcerea lor este aruncat după acestea spunând: N-ați negrețele/ Și dă-mi albețele, cu scopul de avea tenul alb și frumos peste an[9]. Iar în alte cazuri, mărțișorul este aruncat în urma cucului (pasăre cu caracter oracular, cum este de altfel și barza) când este auzit cântând întâia oară în acel an[10]. Și crucea de drimoc se aruncă în urma cucului, pentru a avea noroc în anul respectiv.[11]

Astfel, putem spune că, în cazul nostru, crucea de drimoc este o altă variantă a mărțișorului, apărută sub această formă ( de cruce) poate sub influența creștinismului, deși simbolul crucii este regăsibil în multe culturi încă înainte de creștinism.

Mă bucură descoperirea acestei variante de mărțișor cu amplă încărcătură simbolică în zona Zarandului, până acum nemenționată de etnografi.

Posibil, așa cum am mai spus, ca  obiceiul crucii de drimoc să fi fost specific datei de 1 martie, când se celebra în trecut Anul Nou ți să se fi mutat în iarnă (sec. al XV-lea) când calendarul Gregorian a standardizat data de început al anului pe 1 ianuarie.

Obiceiul mărțișorului răspândit pe tot teritoriul României, practicat și în alte zone est-europene (Bulgaria, Macedonia, Republica Moldova) a fost înscris de UNESCO, în anul 2017 în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural European Imaterial al Umanității.

 

Bibliografie:

Ghinoiu, Ion – Sărbători și obiceiuri românești, Ed. Elion, București, 2004

Marian, S. Fl. –  Sărbătorile la români, vol. II, Ed. Saeculum I.O., București, 2015

Pârva, Ioan – Lumea de peste prag, Ed. Călăuza, Deva, 2019

 

Informatori:

Ban Chiva, Basarabasa, com. Vața de Jos

Maciu Măriuța, Basarabasa, com. Vața de Jos

Maciu Tiberiu, Basarabasa, com. Vața de Jos

 

[1] I. Ghinoiu, Sărbători și obiceiuri românești, Ed. Elion, București, 2004, p. 23

[2] Ibidem, p. 134.

[3] Ban Chiva, Basarabasa, com. Vața de Jos

[4] Maciu Măriuța, Basarabasa, com. Vața de Jos

[5] Ioan Pârva, Lumea de peste prag, Ed. Călăuza, Deva, 2019, p. 402, 405

[6] Maciu Tiberiu, com. Vața de jos, loc. Basarabasa

[7] I. Ghinoiu,  Sărbători și obiceiuri românești, Ed. Elion, București, 2004,  p. 233

[8] S. FL. Marian, Sărbătorile la români, vol. II, Ed. Saeculum I.O., București, 2015, p. 144-148

[9] Ibidem, p. 150

[10] Ibidem, p.151

[11] Maciu Tiberiu, Basarabasa, com. Vața de Jos