In Memoriam: Mihai Vinereanu sau curajul de a pune întrebări

În urmă cu 40 de ani, un tânăr a început să caute adevărul despre originea limbii române… Era filolog, absolvise facultatea într-un prestigios oraş universitar, iar porţile unei cariere se pregăteau să se deschidă.

Putea deveni profesor sau, de ce nu, cercetător într-un institut academic. Putea scrie articole în reviste de specialitate, urmând linia impusă de predecesori. Putea să construiască o reţea de relaţii cu lingvişti reputaţi, relaţii care duceau, probabil, spre o funcţie generos remunerată. Toate acestea obiective erau la îndemână dacă acţiona ca un „element” docil şi cuminte, perfect integrat în sistem şi evitând orice reacţie care ar perturba funcţionarea acestuia.

Este posibil ca aceste gânduri să fi traversat mintea tânărului de atunci. Locuia în România socialistă, iar ceilalţi respectau tiparele şi încercau să ignore barele de fier ale coliviei. Nu credea în dogmele vehiculate la nivel academic, dar o contestare deschisă a acestora însemna izolare intelectuală şi profesională, o adevărată anatema aruncată asupra lui, care îi putea marca toată viaţa.

Ce contează câteva mici compromisuri pentru a trece puntea? Până la urmă, dacă acumula suficiente resurse financiare şi îşi construia o imagine, putea îndrăzni, la vârsta senectuţii, să fie puţin incomod, fără a depăşi limitele. Dacă ar merge pe acest drum? De ce să îşi asume riscuri inutile? Unul din îngerii de pe umăr surâdea, scuturându-şi penele negre…

Au fost, poate, multe zile sau nopţi pline de frământări şi tensiuni, momente în care balanţa înclina spre opţiunea tentantă a majorităţii. Să rămâi în spaţiul călduţ, plin de avantaje, fără a risca expulzarea spre suferinţă. Să fii doar unul dintre cei mulţi, să accepţi, să nu strigi, să îţi închizi visurile în beciurile sufletului…

Într-o dimineaţă, s-a hotărît. Primăvara vârstei lui nu putea fi acoperită de gratii. Va pleca în America, la una dintre cele mai mari biblioteci ale lumii, iar acolo se va dedica studiului pentru a putea afla tot ce se ştie despre rădăcinile propriei limbi.

Deşi era dificil să pleci în Occident în perioada regimului comunist, a decis să încerce. Avea deja un frate stabilit în spaţiul american cu mai multă vreme în urmă şi, folosind motivul reîntregirii familiei, a putut, până la urmă, să depăşească suspiciunile autorităţilor.

În 1985, a reuşit să plece şi, după circa un an petrecut în Republica Federală Germană, a ajuns dincolo de Ocean, la New York. Aici s-a angajat la biblioteca oraşului, impresionantă prin numărul de volume, manuscrise şi articole păstrate în depozitele sale (probabil, în primele cinci instituţii de profil din lume).

A început să lucreze cu mult entuziasm, făcând cercetări în domeniul lingvisticii comparativ-istorice. Energia sa era debordantă, iar ţelul său – extrem de clar. Încă de atunci, a înţeles că viaţa sa va fi dedicată acestui proiect complex şi dificil: căutarea adevăratelor rădăcini ale limbii române.

Avea nevoie de argumente solide pentru a contesta teoria oficială. Simpla intuiţie nu era suficientă, deoarece putea fi catalogată drept speculaţie. Trebuia să se confrunte cu un întreg mecanism academic, extrem de puternic şi bine fixat pe poziţii, care va folosi toate elementele arsenalului său pentru a-l discredita în mediul ştiinţific.

Ştia că lupta nu putea fi uşoară, era conştient de disproporţia de forţe şi înţelegea vulnerabilitatea poziţiei sale. În pofida tuturor obstacolelor, a hotărât să continue.

Verificând cu atenţie monumentalul Dicţionar etimologic indo-european (care înglobează rezultatele cercetărilor lingviştilor Alois Walde şi Julius Pokorny), a înţeles că multe din rădăcinile cuvintelor arhaice prezentate acolo pot conduce spre reconstituirea unui număr important de termeni geto-dacici, termeni care semănau extrem de mult cu cei româneşti.

Pe măsură ce se adâncea în cercetare, necesitatea de a alcătui un „dicţionar etimologic” al limbii române devenea tot mai intensă. Era, de asemenea, important să depăşească nivelul general de filolog, specializându-se în lingvistică.

S-a înscris, astfel, la masterat la Universitatea din New York. Trebuia să obţină acest titlu, iar ulterior, pe cel de doctor. Aceste calificări, evident, nu garantau valabilitatea ipotezelor sale, însă le puteau oferi o anumită consistenţă, din punct de vedere ştiinţific.

După absolvirea masteratului în lingvistică, a renunţat la postul de la bibliotecă şi a început să predea la universitate. Continua să strângă material pentru viitorul dicţionar, utilizând o abordare nouă, axată pe principiile indo-europenistice, acestea dovedindu-se a fi mult mai potrivite pentru explicarea originii limbii române.

Au trecut, astfel, 15 ani de la primul contact cu „Lumea Nouă”, acea Americă visată de mulţi. Tânărul de ieri devenise matur, acumulase experienţă şi cunoştinţe solide şi trebuia să facă următorul pas: publicarea unei cărţi de profil.

În anul 2002, la editura Pontos din Chişinău apărea prima lucrare de lingvistică comparativ-istorică sub semnătura lui (Originea traco-dacă a limbii române). Parcurgea, astfel, o etapă semnificativă a evoluţiei lui intelectuale, devenind un autor în adevăratul sens al cuvântului.

Câţiva ani mai târziu, parcursul său de nivel universitar-academic era, în linii mari, finalizat. În 2008, a obţinut doctoratul în filologie (lingvistică) la Universitatea Bucureşti, specializându-se în fonologie, cu o remarcabilă lucrare ştiinţifică, Particularităţile fonetice ale cuvintelor româneşti atribuite substratului traco-dac.

O primă ediţie a Dicţionarului era gata şi, la circa un an de la obţinerea acelui titlu ştiinţific, a decis să o publice. Era rodul a peste două de decenii de eforturi. Această operă lexicografică excepţională însemna, de fapt, primul dicţionar etimologic „complet” al limbii române publicat în această limbă (cele întocmite de Alexandru Cihac şi Alexandru Ciorănescu au fost publicate în străinătate, iar cel realizat de N. Raevski şi M. Gabinski se referea la limba „moldovenească”, cu limitele de rigoare).

În 2010, proiectele lui editoriale au continuat. Stimulat de cercetările unor lingvişti sovietici şi americani privind macrofamilia de limbi nostratice – care include şi familia idiomurilor indo-europene – a publicat lucrarea Rădăcini nostratice în limba română (ediţie bilingvă, română-engleză).

Demonstra, astfel, legăturile românei cu cea mai profundă arhaicitate, atribuind, cu argumente, o origine mult mai veche decât cea indo-europeană pentru circa 300 de cuvinte româneşti.

Anul 2011 i-a adus o mare satisfacţie. În Journal of Indo-European Studies (cea mai cunoscută publicaţie de studii indo-europene din lume), marele lingvist american Allan Bomhard a publicat o recenzie favorabilă despre lucrarea lui privind rădăcinile nostratice, confirmând, astfel, valoarea acesteia.

Trei ani mai târziu, un alt obiectiv a fost atins: înfiinţarea unei publicaţii de profil. A devenit, astfel, redactor-şef şi membru fondator al Revistei de lingvistică şi cultură românească, tipărind aici mai multe articole de lingvistică istorică şi comparată, în română şi engleză.

Revenea în ţară tot mai des, atât pentru promovarea propriilor proiecte, cât şi pentru întâlnirea cu familia şi prietenii. În adâncul sufletului său, ştia că spaţiul american nu era pentru el acasă, ci doar un refugiu temporar, care i-a oferit condiţii bune pentru cercetările sale.

Simţea că trebuie să se întoarcă în România, nu doar pentru câteva săptămâni sau luni, ci definitiv. În anii 2016-2017 (sau, poate, mai devreme), hotărârea a fost luată, iar Vaideeniul natal, comună din Vâlcea, l-a primit din nou ca pe un locuitor cu drepturi depline.

Anul 2018 i-a adus, spre final, o nouă bucurie. A fost publicată culegerea de articole Adevăruri incomode despre limba română, toate aceste studii demontând, în mod elegant şi argumentat, teoria oficială. A depus toate eforturile să promoveze cartea la nivel naţional, participând în mai multe oraşe la lansarea acesteia.

În anul 2020, în pofida restricţiilor şi problemelor impuse de pandemia COVID, a reuşit să mai tipărească o lucrare, Fondul lexical principal al limbii române, care anunţa, de fapt, a doua ediţie a Dicţionarului etimologic, ediție la care lucra de mult timp.

A participat, atât în Bucureşti, cât şi în alte oraşe, la diferite emisiuni, simpozioane sau mese rotunde în care prezenta ipoteza originii prelatine a românei. A încercat să fie prezent oriunde era solicitat, deşi începuseră să apară tot mai multe probleme de sănătate. De multe ori ignora semnalele organismului, spunându-şi că trebuie să continue, indiferent de preţ, până la capăt.

În anul 2024, a apărut a doua ediţie a Dicţionarului, o altă carte remarcabilă. Mai multe pagini alocate pentru Introducere (cu o prezentare a cercetărilor privind limbile venetă şi burushaski, posibil de origine balcanică, strâns înrudite cu traca sau, poate, dialecte ale acesteia), mai multe cuvinte analizate. Şi-a orientat toate energiile pentru a duce la bun sfârşit acest proiect, ca un sportiv care încearcă un ultim efort pentru a atinge linia de sosire…

În 2025 a mai participat, cu greutate, la câteva întâlniri şi emisiuni. Slăbise mult, fusese internat, dar continua să spere că va fi bine. Începuse să traducă în engleză Dicţionarul etimologic (cu ajutorul unuia dintre fraţi) şi pregătea o a treia ediţie. Continua să ardă precum o lumânare puternică pentru iubirea vieţii sale. Pentru limba română…

La finalul lui octombrie, atunci când toamna aruncă valuri de frunze şi fum, Providenţa s-a hotărât să îl cheme la un simpozion etern, dincolo de marginile acestei lumi. El a zâmbit şi a acceptat. Apoi s-a pregătit să plece…

 

Acest articol este un modest omagiu adus marelui lingvist Mihai Vinereanu, pe care, în 2019, am avut onoarea să îl cunosc. Timp de peste un an, până la începutul pandemiei, am realizat împreună câteva emisiuni la televiziunea VTV din Râmnicu Vâlcea. După aceea ne-am mai întâlnit de câteva ori, la o serie de simpozioane dedicate limbii române. A dat mereu dovadă de politeţe şi modestie, trăsături specifice marilor spirite. Îmi place să cred că am fost prieteni şi sunt convins că eforturile sale nu au fost în zadar… Drum bun către stele, maestre! Fie ca sufletul tău să îşi găsească odihna!